E vremea actelor de curaj! Să o convingem
pe mama că nu trebuie să mă sune
de câte ori ies în oraş.

Urc singură în Turnul Chindiei - treptele
scârţâie înaintea şi în urma mea - mă plimb în jurul
lacului, vizitez Grădina Zoologică. Să bag mâna
în cuşca tigrului?
E vremea actelor de curaj!

Aş putea lucra aici.

Sau să-mi caut un bărbat?

N-am adus de mâncare pentru maimuţe - oricum, sunt
pline
cu pufuleţi, chipsuri şi floricele. Târgoviştea e plină
de copii, dar pavianul cu mantie îşi menţine erecţia.

Nu mai cunosc pe nimeni pe-aici. Iezii
de la care-mi luam la revedere cu un smoc de iarbă
probabil c-au murit demult. M-apropii de măgar
şi-l întreb dacă se simte singur
de rage în halul acesta - mie nu-mi iese chiar aşa.
Întotdeauna mi-au plăcut orele de biologie.

Citesc în CV-ul gâştei Nilului că-şi alege
partenerul pentru toată viaţa. Într-adevăr,
e vremea actelor de curaj.

Cineva a scris pe uşa bizonului: W.C.

Mă-ntorc la maimuţe.
Pavianul cu mantie îşi plimbă erecţia, în timp ce femeia
lui
îi tot arată fundul şi-l invită cu un plescăit. El
alege să vină lângă mine, la gard. Ne privim.

Apoi se ridică, arătându-mi fundul bătătorit,
roşu, plimbând dintr-o parte în alta,
până la trunchiul de copac din mijlocul cuştii,
o bucată de carne roşie şi bleagă.
Femeia lui se mângâie în pragul casei, disperată.