Am coborât din microbuz cu toate sculele după noi, pe versant, până la lacul a cărui oglindă însorită părea forfota unui miliard de fluturi strălucitori deasupra unui abis întunecat. Directorul de imagine era nervos, îl sunase prietena lui când intrasem pe autostradă, şi până la Piteşti nu îşi dezlipise telefonul de ureche. Vorbise însă calm, stăpânit, numai finalul „discutăm când mă întorc” îl pronunţase cu o furie ceva mai necontrolată. Asistentul băuse azinoapte într-un club din Drumul Taberei , era obosit şi fără chef, dar încerca să se mobilizeze. Perechea de actori, un el şi o ea care invitau la descoperirea obiectivelor turistice din judeţ, era preocupată să coboare panta fără să alunece pe iarba încă udă. Din loc în loc se opreau şi inspirau cu determinarea aceea emfatică din reclamele la detergenţi. Sunetistul venea ultimul, tocmai divorţase, îşi găsise ieri o garsonieră în Crângaşi, mintea lui era ocupată cu vechile şi noile griji. Scrisesem scenariul pentru documentar şi îmi asumasem şi partea de regie. Mare lucru nu aveam de făcut, decât să filmăm perechea de actori făcând reclamă peisajului, mâncărurilor şi tradiţiilor locale, şi să vânăm în natură câteva imagini cu efect fascinatoriu. Directorul de imagine îşi fixase camera pe trepiedul cărat de asistent, sunetistul ataşa lavalierele cu emiţător de vestimentaţia actorilor, eu reciteam scenariul, când se apropie de noi un bătrân tuns scurt, aproape ras, şi îmbrăcat cu genul acela de haine second hand comercializate de ţigani prin sate. „Filmaţi lacul?”, dar nimeni nu i-a răspuns, fiindcă directorul de imagine se uita în obiectiv să încadreze corect, actorii murmurau replicile, sunetistul făcea probe, iar asistentul se refugiase între nişte tufe să vorbească la telefon, fără ca noi să îl auzim. „În lacul ăsta a murit în 91 fata mea înecată” l-am auzit pe bătrân, tocmai când actorii făceau nişte exerciţii de mimică, iar directorul de imagine, ursuz, enervant prin starea lui proastă, mă întreba dacă trage de la secunda 30 sau de la minutul 1. „Mi-au înecat-o cremenalii, că a fost la scaldă cu unul şi cu una din satul de peste deal, din Jarostea, şi ăia au înecat-o, aşa mi-a spus fata mea când am visat-o la şase săptămâni.” Sunetistul mi-a făcut semn că vorbele bătrânului se aud în căşti şi că nu putem începe filmarea dacă el nu tace. M-am întors către bătrân şi i-am făcut semn lipindu-mi arătătorul de buze, dar l-am auzit mai departe parcă dintr-o lume a lui, spre care privea cu ochii umezi şi luminaţi de soare: „că m-am dus la şeful de post, m-am dus şi la judeţ la poliţie şi la procuratură şi le-am spus că fata mea nu s-a înecat singură, că ştia să înoate, au înecat-o ăia doi, aşa mi-a spus fata mea în vis la şase săptămâni, parcă o văd cum s-a apropiat de mine, săpam în grădină, tăticule, ăia doi m-au ţinut sub apă până am murit”. Sunetistul a repetat că nu putem continua aşa, directorul de imagine şi-a îndreptat spinarea, cum stătuse aplecat cu ochiul lipit de obiectiv, şi şi-a aprins o ţigare. „Nu puteţi să mă filmaţi ca să spun eu adevărul şi să-l daţi la televizor? Ăia doi sunt cremenalii, aşa mi-a spus fata mea în vis, a fost omorâtă, nu s-a înecat ea singură, că după aia a murit şi muierea mea şi am rămas singur.” Actorii dădeau semne de nerăbdare, firma îi angajase pentru o oră de filmare, riscam ca după expirarea timpului să refuze filmarea sau altfel cereau bani în plus, ceea ce mi-ar fi complicat relaţia cu firma care mă angajase în acest proiect. M-am apropiat de bătrân şi i-am spus că noi filmăm pentru un documentar de promovare turistică, nu suntem de la televiziune, suntem de la o firmă privată, dar că voi vorbi cu nişte prieteni reporteri de investigaţii şi vor încerca să se ocupe ei de caz. „Am trimis domle scrisori la toate televiziunile, nu m-a căutat nimeni” şi cred că nu l-au căutat, fiindcă nu poţi porni o investigaţie fie şi jurnalistică pe baza unui denunţ oniric, ar fi un subiect bun eventual pentru cititoarele Formulei AS. A plecat dezamăgit. Am tras câteva cadre şi înainte să înceapă furtuna am reuşit să fugim până la microbuz. Stam pe scaunul din faţă şi mă uitam prin perdelele ploii spre casa bătrânului.  I-am bănuit chipul printre muşcatele înflorite în fereastră.