***
nu-i voi lăsa morţii
nici o definiţie
nici un poem
singur trupul meu vitaminizat
va intra în fabrica de viermi
acum când
absenţa e tot mai
puternică tot mai trupeşă
ca o curvă bătrână atinsă de
râia profeţiei



***
tatăl ascuns pe dinăuntrul nostru
ca o reţea de sârmă ghimpată
străvezie şi blândă tatăl ascuns
pe dinăuntrul nostru doarme

când se va trezi ochii lui se vor
aprinde sfâşiindu-ne carnea
înconjurându-ne cu o lumină aspră
pe fruntea lui vom sta ca sudoarea

dinaintea morţii



***
tatăl îmi aduce moartea.
e felul lui de a-mi arăta lumea.

toate astea le-am înţeles în
visul de aseară. când din

umerii mei s-a auzit o răguşeală.
şi primele încercări ale bătrâneţii

izbeau în luciul negru al cafelei.



***
mă întorc cu trenul de doişpe acasă
în hainele tatălui meu.

iată cum va fi: îţi voi bate la uşă
dar tu nu vei fi acasă.

aşteptarea îmi va adânci sângele.

totuşi spre seară cheile zornăind
în mână şi paşii pe scări îţi anunţă
prezenţa: când vei ridica ochii
vei şti c-am venit să te iau de nevastă

şi vei zâmbi.