Un vânt sălbatic suflă dinspre miazănoapte. Girueta se-nvârte nebuneşte. În cei patru conductori ai chiciurometrului sunt înfipţi Tudor, Diana, Radu şi Ingrid. Hainele lor flutură ca nişte steaguri. Filip e înăuntru, îl văd prin uşa deschisă, ridicat pe vârfuri, cu mâinile întinse în lateral, pe marginea unei bălţi de sânge. Filip păşeşte într-o baltă de sânge, se apleacă până când palmele i se scufundă, palmele lui ating podeaua, se întinde cu faţa în jos, sângele îi năclăieşte blana.

Pentru mine copilul ăsta a însemnat totul. Ai mei au spus de la-nceput că e blestemat, având în vedere tot ce-a fost înainte. Dar ei nu-şi dau seama că mai mult de jumătate din vină pică-n contul lor. Cu celălalt dinainte cum a fost? Când au venit cu sprinter-ul să mă ia de la Toni şi tăică-miu zbiera ca dementul: Dacă nu scapi de copil, să-ţi termini facultatea, pentru mine eşti ca şi moartă. Şi mă omor şi eu şi maică-ta. Mă jur că intru acum în primul copac! Eu am zis: eşti nebun! Şi el a tras odată de volan de-am crezut că asta a fost. Dar s-a redresat şi a-nceput iarăşi cu rugăminţi, cu lacrimi, cu ameninţări. Am început şi eu să ţip că să mă lase-n pace. Şi iarăşi a tras de volan. Atunci a-nceput să urle şi să plângă Irina, sora maică-mii, care nu ştiu de ce venise cu ei. Zicea că ea are de crescut doi copii şi-l ruga să o lase să se dea jos acolo, oriunde, pe marginea drumului. În mormânt, zicea tăică-miu cu vocea aia a lui aparent calmă, de nebun, în mormânt ne dăm jos cu toţii, fiidcă aşa vrea Mihaela. Adică eu. Îi tot suna telefonul, dar nu răspundea, apoi a-nceput să sune al măică-mii. Era frate-miu, care venea în urma noastră cu dacia lui unchi-miu, pe care-o luase tata din faţa magazinului, când s-au pornit după mine, nu ştia de ce merge tata-n zig-zag.

Frate-miu, când i-am zis să vină să mă ia, că prima dată cu el am vorbit, luase sprinterul, voia să intre cu el în casă peste Toni. Când mi-a zis ce vrea să facă, l-am sunat repede pe tata, care s-a-nvineţit la faţă şi s-a repezit afară. Vali tocmai demara în trombă cu sprinterul şi atunci tata s-a urcat în dacia lui unchi-miu, care era-n spatele magazinului, se-ntinsese la vorbă cu un vecin. Asta mi-a povestit Mariana a doua zi. Şi de fapt da, aşa a ajuns mătuşă-mea să vină cu ei după mine, fiindcă rămăsese să aştepte-n maşină, că era certată cu mama. Mama văzuse pe geam tot tărăboiul şi a sărit în faţa daciei, aşa că a trebuit s-o ia şi pe ea. Vali gonea ca nebunul, abia reuşiseră să se ţină după el, noroc că a trebuit să oprească la o benzinărie să alimenteze, aşa l-au ajuns şi a mai reuşit măică-mea să-l calmeze cât de cât. Dacă nu, probabil chiar intra cu sprinterul peste noi în casă. Vali are cam aceeaşi filozofie ca tata în momente de criză: dacă e să fie, nu contează, să moară toţi. Oricum, tot nu s-a lăsat şi a intrat în curte prin gard, a fost şoul de pe lume, au ieşit vecinii, voiau să cheme poliţia, dar i-a calmat Toni. Îi zisesem că i-am chemat pe ai mei să vină să mă ia. Întâi a vrut să-şi cheme şi el gaşca, dar s-a răzgândit şi s-a calmat, nu ştiu din ce cauză, aşa face el, i se schimbă brusc dispoziţia. Când a ieşit să-i calmeze pe vecini, frate-miu s-a şi repezit la el, dar Toni a sărit înapoi în casă şi a scos sabia ninja, o avea pregătită. Aşa i-a-ntâmpinat pe tata şi pe Vali, cu sabia scoasă. În cealaltă mână ţinea teaca şi arăta spre ei şi zicea: tu eşti vinovat (spre tata), tu eşti nevinovat (spre frate-miu). Tata îi zicea să lase sabia, că dacă nu o să moară oameni, obsesia lui. Eu încercam să-i liniştesc. Până la urmă, Toni a băgat sabia-n teacă şi-a zis faceţi cum vreţi, luaţi-o, dar dacă aflu că v-aţi atins de ea şi de copil, vă tai felii pe toţi. Ca să scurtez tărăboiul, le-am zis să mergem odată, că nu mă simt prea bine.

Tata şi Vali au făcut schimb de maşini, fiindcă sprinterul era lovit în faţă de la gardul lui Toni şi tata a zis că dacă ne opreşte mai bine explică el. Pe drum, după cascadoriile lui tata, mi s-a făcut foame, am ordonat să oprească-n oraş să-mi ia o şaorma. Mi-a adus Vali o şaorma mare şi-o cola. Am hăpcănit fără să-mi pese ce impresie or să-şi facă, că mă ţinea înfometată etc. După aia mi s-a făcut o sete şi mă pregăteam să deschid cola, când am zărit în buzunarul portierei de la şofer o sticlă de jumate de kinley. Taică-miu a protestat, că cine ştie de când stă acolo, numai el îl ştie de vreo săptămână, probabil că a rămas de la Vali, numai el bea porcării de-astea. A fost şi îngheţată, de când au fost gerurile alea mari, zicea el ca să fie cât mai convingător. Dar eu m-am întins peste el şi am înşfăcat sticla şi am băut-o pe nerăsuflate, nu era plină, cam o treime. Mi-a prins aşa de bine gustul ăla de kinley răsuflat, am simţit imediat cum mă liniştesc. Acum eram super calmă, putea să se dea cu maşina-n ziduri, sau să cadă toţi la picioarele mele să mi se-nchine, îmi era totuna, am adormit fericită cu tâmpla pe umărul mamei. Cred că înainte s-adorm le-am şi promis că merg a doua zi la spital să fac avort. Ca să termin liniştită facultatea. Ultimul an.

A doua zi am mers la spital cu tata şi cu mama, dar de fapt mă răzgândisem încă de dimineaţă. S-au apucat să-i spună doctoriţei că Toni are hepatită, că a făcut interferon, asta ştiau de la mine, cât de proastă am putut şi eu să fiu când le spuneam lor tot. Apoi că e violent, că mă bate, după care tata s-a apucat să povestească despre preinfarcturile lui, cele trei celebre preinfarcturi din tot de atât de celebra zi când s-a luat la-ntrecere cu frate-su, care umple primul jumătate de căruţă cu nisip. Şi ca să nu se creadă că povestea n-are nici o legătură cu mine, ghici la ce le trebuia nisipul? – se construia aripa nouă a casei, lipită de magazin, în care urma să mă mut eu, iar ei voiau sa le arate mesterilor ce barbati sunt. Cum s-a lăsat întâi pe vine lângă căruţă şi trecea lumea şi el se gândea ce-or să zică, frate-su munceşte şi ăsta stă şi se uită, apoi cum s-a târât până la pragul casei şi ce durere încredibilă, cum a luat o piatră de pe jos şi a sfărâmat-o în gură, sau erau dinţii care se sfărâmau, cine mai ştie, apoi cum a căzut în baie şi l-a găsit mama şi s-a trezit la spital etc. Doctoriţa l-a aşteptat să termine, politicoasă. M-a dus la ecograf. Mai târziu m-a luat deoparte să mă-ntrebe: te-a lovit, nu-i aşa? Poate m-a lovit, poate nu m-a lovit. Poate s-a-ntors bietul singur cu capu-n jos. De silă de ce urmează. Apoi discuţia în patru, de faţă cu ai mei. Că are sindromul Down. Situaţia a escaladat. Tata a căzut în genunchi în faţa mea, plângând: vrei să ne omori? să te distrugi şi pe tine? să aduci pe lume un suflet blestemat, doar ca să se chinuie?

Aşa că l-am trimis să-mi ia o şaorma şi un kinley. Şi am făcut avortul, chiar în ziua aia. N-am văzut ce-a ieşit din mine, dar nu ştiu nici ce-a mai rămas. Poate sună amuzant, dar adevărul e că un avort te schimbă. Ca şi cum ai da timpul înapoi, dar nu pe aceeaşi linie. Rezultă o deviaţie. Cu Ingrid aş fi putut discuta mai mult despre asta, dar m-au enervat prea tare însemnările ei despre Filip şi mi s-a părut că ea încearcă să înţeleagă pe cont propriu ceva ce nu poate întelege aşa.

Când am ieşit din spital nu le-am spus alor mei că m-au externat, l-am chemat pe Toni să vină să mă ia. I-am spus mamei la telefon că dacă mai încearcă cineva să vină să mă ia de la Toni, îmi scot un ochi cu şurubelniţa. Cred că am reuşit să fiu destul de convingătoare, am folosit vocea monoton-dementă furată de la taică-miu. În loc de operaţiuni de salvare în forţă, au început cu promisiuni, momeli şi rugăminţi. Tata a zis că dacă vin acasă, îmi cumpără un audi A3 nou-nouţ şi-mi plăteşte să fac şcoala de şoferi. Pe atunci le mergea super-bine cu magazinul, deşi taică-miu se văita-n continuu. Am hotărât cu Toni că e ok, m-am dus acasă, am făcut şcoala, am luat permisul, dar taică-miu n-a vrut cu nici un chip să treacă maşina pe numele meu, aşa că m-am întors la Toni şi de atunci până-n prezent audiul stă în curte la un vecin, că la noi n-are loc de sprinter şi de bemveul lui Vali. E vişiniu metalizat, o culoare frumoasă.

Ai mei se tot intreaba cum de o fată deşteaptă ca mine, cu studii şi cu atâta potenţial, s-a hotărât să fie cu un ratat ca Toni. Cum de l-a ales tocmai pe el, ce-a găsit la el. Mama chiar a avansat la un moment dat ipoteza că Toni, sau mai degrabă o rudă de-a lui, cel mai probabil mătuşă-sa, Violeta, care stă în casa de alături, mi-a făcut farmece. Se ştie cum funcţionează chestiile astea, îţi strecoară ceva în băutură, sau în mâncare, făcături de-ale lor şi apoi nu mai ai ochi decât pentru cine trebuie. I-am întrebat pe-ai mei, bun, şi cum faci să deosebeşti dacă e făcătură sau dragoste curată? Că, tocmai, dacă e făcătură, e ceva necurat, dar hei, i-am oprit eu, ăsta e raţionament circular. Ce? a căscat ochii mama, înspăimântată. În fine, am zis şi am luat-o pe altă parte, ce crezi tu că înseamnă dragoste curată? Păi, face, atunci când îţi pasă şi de părinţi, că ei îţi vor binele, nu să fii aşa obsedată de o singură persoană. Aha, am înţeles.

Deci eram obsedată de Toni. Şi, la scurt timp după ce m-am întors să stau cu el, am hotărât să mai facem un copil. Mi-l doream imens şi ştiam că va fi un copil special şi că şi celălalt, cel avortat, blestematul, o să trăiscă prin el. Aşa s-a născut Filip. Ai mei au turbat când i-am anunţat iarăşi că sunt însărcinată. Între timp terminasem facultatea şi eram la master.

Filip se ridică, se îndreaptă spre mine, paşii lui sunt uşori şi elastici, parcă pluteşte. Lumina gri de afară se preface-ntr-o crustă învelind blana lui şiroindă.
- Ziforii se apropie, şopteşte privind spre râpă. Aerul e plin de duhoarea lor.
Pornim spre pădure.