sper sa nu va incerc prea tare rabdarea :)

excesiv de defensiv

zice bine andrei, te foiesti acolo passive agressive si nu inteleg uneori ce vrei.

la prima nu prea ti-a iesit topica.

imi place asta:

"dar mânuța asta pe muchii n-a

lăsat niciun semn e mai safe

avem doar clăparii la dispoziția noastră

și în cap fata mea grava

cu botul pe labe"

nu passive agressive de fapt, nu gasesc acum cuvintele, dar intelegi tu

nu se intelege mai nimic daca nu citesti cu  maaare atentie si nu pt ca ar fi ~ermetice~, ci pt ca sunt eliptice si asta e o arta f greu de stapinit dar si f fermecatoare:)

generatia mea, a mai-putin-tinerilor-scriitori:), a avut un astfel de poet, eliptic, rimbaldian ca natura:), numai ca textele lui, eliptice cum erau, nu erau fragmentate ~spre ruperea sensului~, erau ca ~ultimul bacovia~, fraze inepte care se integreaza beton una cu alta si fac emotie pt ca sunt produse de o mare inteligenta rupta cu nervii.

in ce pui tu, sorry, s ar putea sa fie numai paranoia mea fata de mai-tinerii-scriitori:) e parca doar smartness si teroarea de a face un enunt inteligibil care poate fi amendat.

inteleg ce zici - dar nu-s din filmul 'tinerii scriitori':) - imi pare rau ca se vede asa franat si condus, nu asa a fost scris si nici asa n-ar fi tb sa arate:) probabil am eu o prea mare iluzie (si perceptie decalata, iata) in privinta accesului la textele astea - de fapt nici nu prea imi pusesem problema sensului eliptic 

cred ca n-o sa ai decat de castigat, cosmina, daca o sa iei f in serios ce spune vulpea asta batrana de ionut chiva. ultimul rand din comentariul lui pune un diagnostic perfect .
cand tu spui ca nu prea ti-ai pus problema 'sensului eliptic' s-ar putea sa fii mai sincera decat ai intentionat, pentru ca nu faci decat sa ranforsezi rationamentul lui ionut. intr-adevar, textele astea sunt eliptice in sens gramatical, sintactic. sensul nu e deloc eliptic, daca intregesti enunturile cu atentie ies chestii banale. nu rezulta emotia din beton de care zice ionut si care, da, poate fi sublima.
asadar la tine eliptismul e o problema de stil, nu de pistil (aici cu sensul de gineceu, organ de creatie). si inca nici asta nu ar fi o problema, daca ar fi vorba de un text, doua trei. grozavia e ca incepe sa se transforme in maniera si cred ca asta e ultimul lucru pe care ti-l doresti. inteleg cu supra de masura nevoia unui poet 'tanar', vorba lui ionut :), de a-si crea un limbaj propriu etc., dar sunt aici ca sa declar cu toata puterea ca asta e o pista falsa. sunt putini care au limbajul asta 'propriu' crescut cumva in ei, din constructie, dar la astia nu e vorba de nevoie si de creare a unui limbaj, pur si simplu (poate sa nu fie chiar din constructie, dar oricum dobandit pe cale naturala, vezi iarasi ionut pt nevroza paroxistica a lui bacovia, acolo nu e nici un truc de stil)  il au si se slujesc de el ca sa spuna ce-i doare.
si daca am ajuns la durere, in textele tale, cum s-a zis, se poate intelege cu ceva efort despre ce e vorba, dar nu se intelege deloc ce anume te doare. senzatia e ca poti sa scrii asa la infinit, tot rafinand eventual si perfectionand discursul, dar pe mine ma vei fi pierdut la hello.

cosmina, glumeam cu mai-tinerii-scriitori n am vrut sa fie jignitor:)

ai putea să încerci să rescrii chestia asta, mai puțin eliptic. vezi ce iese. exreciții de (pi)stil a la queneau :)

*exerciții