uau, ce film artsy:). prea multi de proasto, totusi. celalte repetitii sunt asezate numai bine, e construit cu atentie. bucata asta imi place in mod deosebit:) :

răsărituri succesive de soare încercuiesc lumea
cântecul anotimpurilor
un aer crud şi o lumină contorsionată
fantome, sclipici, primăvară

plus reluarile.

pastreaza strofa 1 si trei ca are sclipici, in rest sterge tot. mai citeste inca o data si sterge si strofa 3. ai vazut cand te injura cineva esti foarte atent si uneori zambesti. asa e strofa 1, cineva o sa zambeasca pentru ca ramane ceva dupa ea.

Primele 2 strofe cu poantele incluse mi se par facile. Chiar daca admitem faptul ca ele mizeaza pe ironie duc in mod inevitabil la subtierea tensiunii poetice schitand un lirism inferior situat pe un alt plan, diferit de cel existent in restul poemului. Exista o ambiguitate a vocilor care realizeaza un efect fain de inconstanta, de imprevizibilitate marcat de intrebari de genul:” ce rămâne de făcut? nimic, nimic nu rămâne ” sau “ce-ai să faci rămâi aici să priveşti sau o iei la fugă”. Este de inteles si chiar indicat sa folosesti astfel de procedee cand se incearca  descrierea unei experiente situata la granita dintre doua lumi, desi poate deveni obositor. Cred ca ar fi de evitat: “lumi busindu se”, introducerea armelor ca element super concret intr o lume de naluci si de vorbe soptite pretutindeni(sincer bratele taiate ale ginei m au dus cu gandul la o drujba :)),” se ciocnesc fulgerator”- fantomele nefiind elemente palpabile, corpuri cu proprietatea de a interactiona intre ele, mai ales ca apare imediat dupa “fantome siroind in coloane”. Ramane totusi dupa indepartarea anumitor imagini ceva nedezintegrabil, o schema precisa a poemului care se incadreaza intr o zona literara obscura, putin batatorita si cred eu destul de ofertanta.