permalink: http://www.clubliterar.com/texte/poezie-dialog.html
khora
poezie / dialog
un txt pe care l-am scris pt 'contrafort'. vreau f tare sa stiu cum vi se pare - ce / daca sa modific inainte de publicare
Poezie / dialog
Sunt câteva lucruri la care ţin foarte tare
unul e un gen aparte de dialog, dar mă gândesc că ceea ce e aparte la el nu e structura, dar atitudinea pe care o ai în timpul lui
de ce este nevoie pentru un dialog de oameni care să vrea să fie prezenţi unul pentru altul (în diferite moduri) şi de un text între ei. Un text format uneori din cuvinte, uneori din atingeri, uneori din feluri de a da din cap atunci când îl ai pe celălalt în faţă şi vrei să-i dai senzaţia că îl înţelegi şi îl asculţi pe bune şi că accepţi ceea ce spune el. Şi, pentru un dialog bun, mai este nevoie de deschidere. Uneori, folosesc cuvântul ăsta, 'deschidere', ca un fel de sinonim pentru dragoste.
Apropo, m-a distrat întotdeauna expresia 'a face dragoste' şi cred că n-am înţeles niciodată ce înseamnă ea, de fapt. Există foarte mulţi termeni speciali pentru diferite aspecte ale sexualităţii şi nu prea înţeleg la ce anume se referă anume expresia asta, foarte generală, căreia, când o parafrazez ca 'a pune în practică dragostea' pot să-i dau o semnificaţie pe care, cred, n-a avut-o niciodată cea de disponibilitate pentru celălalt, de deschidere pentru el, o deschidere totală şi necondiţionată.
Simone Weil spunea undeva că, atunci când doi sau trei oameni stau împreună, între ei este posibil un alt fel de limbaj, un limbaj foarte intim şi personal, iar atunci când apar mai mulţi îşi face deja loc un limbaj public, un limbaj oficial şi impersonal cumva, pentru că aşa cred începi să te orientezi atunci spre fapte, spre lucrurile pe care le povesteşti / despre care povesteşti şi nu spre tine, ca individ, nu spre ceea prin ce treci acum, nu spre felul în care faptele astea se reflectă în tine, nu spre ceea ce lasă ele în tine
când eşti în doi sau trei aşa cred vorbeşti altfel chiar şi despre aceleaşi lucruri despre care vorbeşti în public şi, de multe ori, începi să vorbeşti şi despre altceva, despre lucruri care îţi sunt specifice numai ţie.
Când sunteţi în doi sau trei, vezi foarte clar şi pentru cine vorbeşti şi ce efect pot avea cuvintele tale asupra lor. Când lumea este învăţată să scrie sau să vorbească în public, i se spune să-şi imagineze foarte clar audienţa, atunci când îşi concepe discursul / prelucrează textul. Sunt şi o groază de exerciţii pentru asta construcţii de situaţi posibile să-ţi imaginezi, de exemplu, că o femeie de 30 de ani a aflat azi dimineaţă, la un control medical de rutină, că e bolnavă de cancer. Ajunge la serviciu după aia şi nu vrea să-i spună nimănui. Îşi verifică e-mailul. Şi acolo găseşte un text poetic, pe care i l-a trimis cineva, fără să ştie de lucrurile prin care trece ea. Cum ar trebui să arate un text care s-o 'prindă', în starea în care e ea la momentul ăla? Cum ar trebui să fie un text pentru ca să poată provoca ceea ce, în teoria literaturii, se cheamă efectul de kenoză adică s-o golească de sine, s-o facă să uite de ceea prin ce trece sau, din contra, anume despre asta să-i vorbească şi s-o facă să treacă prin asta şi peste asta, un text ca o terapie? Există extrem de multe tehnici prin care îţi poţi imagina cum ar trebui să fie un asemenea text. Şi să-l scrii după aia. Dar n-o ai în faţă pe femeia aceea pentru care scrii, nu-i poţi vorbi în mod direct, nu poţi s-o ţii de mână şi să-i spui lucruri, cu o voce caldă şi blândă, poţi s-o ţii doar în mintea ta, în timp ce-i scrii.
Adică, ne spun cei care ne învaţă cum să scriem, trebuie să ne fie foarte clar cine este receptorul textului nostru. Dar, în cazul unui dialog, ai în faţă persoana cu care vorbeşti, este cineva extrem de real şi de aproape nu ca în cazul unei conferinţe, să zicem, când îi vorbeşti unui public pe care, în general, îl vezi pentru prima oară şi care este public, adică impersonal.
Atunci vorbeşti pentru el, într-un anumit sens, şi lucrurile pe care le spui pentru cineva şi nu doar de dragul conversaţiei capătă o altă încărcătură.
(În literatură mai este posibilă o altă variantă, la fel de frumoasă să vorbeşti în numele cuiva care, de obicei, tace, care, de obicei, este pur şi simplu un martor al lucrurilor care se întâmplă şi nu are un discurs propriu. În numele celuilalt. Literatura contemporană şi cred că ne este aproape tuturor clar asta, oricât de puţin ne-ar plăcea şi oricât de tare am vrea s-o negăm este dominată de bărbaţi albi în jur de 30 de ani. Sunt foarte puţine voci feminine care scriu ceva care poate fi numit actual de obicei, scriitoarele preferă o altă retorică. Alte rase decât a noastră nu prea ştim ce se întâmplă pe scena literară a altor ţări. Iar minorităţile rasiale de la noi se confruntă prea dur şi prea pe faţă cu rasismul ca să mai vrea să scrie despre asta. Alte orientări sexuale acum pot să-mi amintesc doar de romanul lui Adrian Schiop, pe bune / pe invers, al cărui narator este (un fel de) gay, şi de poemele lui Adi Urmanov din primele două volume. Copiii s-a scris prea mult pentru ei şi, atunci când se scria în numele lor, se miza excesiv pe o perspectivă naivă şi pură dar, hai să fim serioşi, copiii nu sunt chiar aşa, oricât ne-ar plăcea s-o credem. Nebunia este şi ea un tabu, deşi aici parcă-parcă s-a mai făcut câte ceva Teodor Dună, cu Catafazii sau Dmitri Miticov, cu personajul lui schizo care ba apare, ba dispare pe net dar îmi amintesc şi de Chuang Tzu, care îşi numea textele discursuri nebune sau de Antonin Artaud, dar ei sunt o altă epocă, deja. Pe mine mă interesează foarte tare cum ar percepe asemenea oameni aceleaşi realităţi pe care le percep şi eu. Şi, atunci când ei nu vor să scrie, singurul lucru pe care îl pot face este, eventual, să-i ascult şi să scriu eu pentru ei dar nu atât în sensul de adresat lor, cât în numele lor.)
Dar în dialog, pe lângă a vorbi, mai există şi a asculta. Tot aşa cum există retorica cel puţin teoretic, ea te învaţă să vorbeşti, în măsura în care asta poate fi învăţat există şi o sumă de 'discipline' care te învaţă cum să asculţi iarăşi, în măsura în care poate fi învăţat aşa ceva.
Există, să zicem, 'comunicarea non-violentă' un sistem pus la punct de un psiholog cu vreo 20 şi ceva de ani de experienţă clinică şi care a vrut să-şi comprime toată experienţa în ceva care să poată fi învăţat foarte repede şi să dea rezultate. Unul dintre elementele de bază în acest sistem ar fi ascultarea empatică. De obicei, atunci când ascultăm pe cineva, avem un discurs paralel în mintea noastră fie suntem de acord cu ceea ce spune celălalt, fie ne revoltă, fie ne amintim de nişte experienţe similare ale noastre, fie ne gândim la cu totul altceva. În empatie, toate lucrurile astea sunt excluse îi oferim celuilalt toată atenţia de care suntem în stare şi 'suntem cu' discursul lui (just be with, ni se spunea când participam la workshopuri) şi încercăm să înţelegem care sunt sentimentele şi emoţiile lui reale, care stau în spatele discursului. Nu să le simţi pe pielea ta (aşa cum simţea Simone Weil suferinţa altora) dar să le înţelegi şi să ştii cum se simte el / ea, celălalt, în sistemul lui / ei de referinţă, nu în al tău.
Mai există, să zicem, consilierea filosofică o altă disciplină relativ nouă, apărută prin anii '80, în care una dintre tehnicile de bază este dialogul socratic. Modul de ascultare specific acestui tip de dialog este, într-un anumit sens, opus celui din comunicarea non-violentă pentru că, în primul rând, atunci când îl practici, nu faci comentarii empatice, dar pui întrebări. Când asculţi pentru o consiliere filosofică, ceea la ce eşti atent în primul rând e lanţul logic al ideilor celuilalt şi marchezi printr-o întrebare fiecare moment în care el se contrazice şi-i deconstruieşti, prin întrebări, toate presupoziţiile pe care le implică lucrurile pe care ţi le spune. Când am participat la un curs pe aşa ceva, profesoara ne spunea că cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla în timpul unei asemenea consilieri în varianta 'hard' ar fi ca celălalt să iasă trântind uşa iar asta ar însemna că i-am atins o coardă sensibilă, că şi-a dat seama de o problemă nerezolvată, şi că dacă şi-a dat seama de ea e deja bine. Mai departe nu e de responsabilitatea ta.
Mai există, sigur, şi o variantă 'soft' de consiliere filosofică una care face un mix între ascultarea empatică şi dialogul socratic şi în cadrul căreia încerci să-l faci pe celălalt pur şi simplu să reflecteze, într-un mod coerent, asupra presupoziţiilor lui într-o situaţie dată apoi îi dai să citească un text filosofic care poate fi relevant pentru el apoi discutaţi deja despre text, nu despre el şi nu despre problema lui. Când îmi imaginez asta, văd un dialog din ăla, calm şi meditativ, aşa cum recomanda Epicur în care vă amintiţi unul altuia despre ce este cu adevărat important şi vă analizaţi dorinţele, ca să vedeţi care sunt naturale şi necesare, care naturale şi non-necesare şi care sunt cele construite social, care urmează să fie analizate cu grijă şi lăsate într-o parte.
Şi, cel puţin pentru mine, foarte multe din lucrurile pe care le fac şi aproape toate cele pe care le scriu vin tocmai din dialog
din momentele în care ascult pe cineva multmult şi încerc să-l înţeleg şi, după aia, urmează un text fie vorbit, adresat lui, fie scris mai târziu, despre el / ea şi în numele lui / ei.
Sunt câteva lucruri la care ţin foarte tare
unul e un gen aparte de dialog, dar mă gândesc că ceea ce e aparte la el nu e structura, dar atitudinea pe care o ai în timpul lui
de ce este nevoie pentru un dialog de oameni care să vrea să fie prezenţi unul pentru altul (în diferite moduri) şi de un text între ei. Un text format uneori din cuvinte, uneori din atingeri, uneori din feluri de a da din cap atunci când îl ai pe celălalt în faţă şi vrei să-i dai senzaţia că îl înţelegi şi îl asculţi pe bune şi că accepţi ceea ce spune el. Şi, pentru un dialog bun, mai este nevoie de deschidere. Uneori, folosesc cuvântul ăsta, 'deschidere', ca un fel de sinonim pentru dragoste.
Apropo, m-a distrat întotdeauna expresia 'a face dragoste' şi cred că n-am înţeles niciodată ce înseamnă ea, de fapt. Există foarte mulţi termeni speciali pentru diferite aspecte ale sexualităţii şi nu prea înţeleg la ce anume se referă anume expresia asta, foarte generală, căreia, când o parafrazez ca 'a pune în practică dragostea' pot să-i dau o semnificaţie pe care, cred, n-a avut-o niciodată cea de disponibilitate pentru celălalt, de deschidere pentru el, o deschidere totală şi necondiţionată.
Simone Weil spunea undeva că, atunci când doi sau trei oameni stau împreună, între ei este posibil un alt fel de limbaj, un limbaj foarte intim şi personal, iar atunci când apar mai mulţi îşi face deja loc un limbaj public, un limbaj oficial şi impersonal cumva, pentru că aşa cred începi să te orientezi atunci spre fapte, spre lucrurile pe care le povesteşti / despre care povesteşti şi nu spre tine, ca individ, nu spre ceea prin ce treci acum, nu spre felul în care faptele astea se reflectă în tine, nu spre ceea ce lasă ele în tine
când eşti în doi sau trei aşa cred vorbeşti altfel chiar şi despre aceleaşi lucruri despre care vorbeşti în public şi, de multe ori, începi să vorbeşti şi despre altceva, despre lucruri care îţi sunt specifice numai ţie.
Când sunteţi în doi sau trei, vezi foarte clar şi pentru cine vorbeşti şi ce efect pot avea cuvintele tale asupra lor. Când lumea este învăţată să scrie sau să vorbească în public, i se spune să-şi imagineze foarte clar audienţa, atunci când îşi concepe discursul / prelucrează textul. Sunt şi o groază de exerciţii pentru asta construcţii de situaţi posibile să-ţi imaginezi, de exemplu, că o femeie de 30 de ani a aflat azi dimineaţă, la un control medical de rutină, că e bolnavă de cancer. Ajunge la serviciu după aia şi nu vrea să-i spună nimănui. Îşi verifică e-mailul. Şi acolo găseşte un text poetic, pe care i l-a trimis cineva, fără să ştie de lucrurile prin care trece ea. Cum ar trebui să arate un text care s-o 'prindă', în starea în care e ea la momentul ăla? Cum ar trebui să fie un text pentru ca să poată provoca ceea ce, în teoria literaturii, se cheamă efectul de kenoză adică s-o golească de sine, s-o facă să uite de ceea prin ce trece sau, din contra, anume despre asta să-i vorbească şi s-o facă să treacă prin asta şi peste asta, un text ca o terapie? Există extrem de multe tehnici prin care îţi poţi imagina cum ar trebui să fie un asemenea text. Şi să-l scrii după aia. Dar n-o ai în faţă pe femeia aceea pentru care scrii, nu-i poţi vorbi în mod direct, nu poţi s-o ţii de mână şi să-i spui lucruri, cu o voce caldă şi blândă, poţi s-o ţii doar în mintea ta, în timp ce-i scrii.
Adică, ne spun cei care ne învaţă cum să scriem, trebuie să ne fie foarte clar cine este receptorul textului nostru. Dar, în cazul unui dialog, ai în faţă persoana cu care vorbeşti, este cineva extrem de real şi de aproape nu ca în cazul unei conferinţe, să zicem, când îi vorbeşti unui public pe care, în general, îl vezi pentru prima oară şi care este public, adică impersonal.
Atunci vorbeşti pentru el, într-un anumit sens, şi lucrurile pe care le spui pentru cineva şi nu doar de dragul conversaţiei capătă o altă încărcătură.
(În literatură mai este posibilă o altă variantă, la fel de frumoasă să vorbeşti în numele cuiva care, de obicei, tace, care, de obicei, este pur şi simplu un martor al lucrurilor care se întâmplă şi nu are un discurs propriu. În numele celuilalt. Literatura contemporană şi cred că ne este aproape tuturor clar asta, oricât de puţin ne-ar plăcea şi oricât de tare am vrea s-o negăm este dominată de bărbaţi albi în jur de 30 de ani. Sunt foarte puţine voci feminine care scriu ceva care poate fi numit actual de obicei, scriitoarele preferă o altă retorică. Alte rase decât a noastră nu prea ştim ce se întâmplă pe scena literară a altor ţări. Iar minorităţile rasiale de la noi se confruntă prea dur şi prea pe faţă cu rasismul ca să mai vrea să scrie despre asta. Alte orientări sexuale acum pot să-mi amintesc doar de romanul lui Adrian Schiop, pe bune / pe invers, al cărui narator este (un fel de) gay, şi de poemele lui Adi Urmanov din primele două volume. Copiii s-a scris prea mult pentru ei şi, atunci când se scria în numele lor, se miza excesiv pe o perspectivă naivă şi pură dar, hai să fim serioşi, copiii nu sunt chiar aşa, oricât ne-ar plăcea s-o credem. Nebunia este şi ea un tabu, deşi aici parcă-parcă s-a mai făcut câte ceva Teodor Dună, cu Catafazii sau Dmitri Miticov, cu personajul lui schizo care ba apare, ba dispare pe net dar îmi amintesc şi de Chuang Tzu, care îşi numea textele discursuri nebune sau de Antonin Artaud, dar ei sunt o altă epocă, deja. Pe mine mă interesează foarte tare cum ar percepe asemenea oameni aceleaşi realităţi pe care le percep şi eu. Şi, atunci când ei nu vor să scrie, singurul lucru pe care îl pot face este, eventual, să-i ascult şi să scriu eu pentru ei dar nu atât în sensul de adresat lor, cât în numele lor.)
Dar în dialog, pe lângă a vorbi, mai există şi a asculta. Tot aşa cum există retorica cel puţin teoretic, ea te învaţă să vorbeşti, în măsura în care asta poate fi învăţat există şi o sumă de 'discipline' care te învaţă cum să asculţi iarăşi, în măsura în care poate fi învăţat aşa ceva.
Există, să zicem, 'comunicarea non-violentă' un sistem pus la punct de un psiholog cu vreo 20 şi ceva de ani de experienţă clinică şi care a vrut să-şi comprime toată experienţa în ceva care să poată fi învăţat foarte repede şi să dea rezultate. Unul dintre elementele de bază în acest sistem ar fi ascultarea empatică. De obicei, atunci când ascultăm pe cineva, avem un discurs paralel în mintea noastră fie suntem de acord cu ceea ce spune celălalt, fie ne revoltă, fie ne amintim de nişte experienţe similare ale noastre, fie ne gândim la cu totul altceva. În empatie, toate lucrurile astea sunt excluse îi oferim celuilalt toată atenţia de care suntem în stare şi 'suntem cu' discursul lui (just be with, ni se spunea când participam la workshopuri) şi încercăm să înţelegem care sunt sentimentele şi emoţiile lui reale, care stau în spatele discursului. Nu să le simţi pe pielea ta (aşa cum simţea Simone Weil suferinţa altora) dar să le înţelegi şi să ştii cum se simte el / ea, celălalt, în sistemul lui / ei de referinţă, nu în al tău.
Mai există, să zicem, consilierea filosofică o altă disciplină relativ nouă, apărută prin anii '80, în care una dintre tehnicile de bază este dialogul socratic. Modul de ascultare specific acestui tip de dialog este, într-un anumit sens, opus celui din comunicarea non-violentă pentru că, în primul rând, atunci când îl practici, nu faci comentarii empatice, dar pui întrebări. Când asculţi pentru o consiliere filosofică, ceea la ce eşti atent în primul rând e lanţul logic al ideilor celuilalt şi marchezi printr-o întrebare fiecare moment în care el se contrazice şi-i deconstruieşti, prin întrebări, toate presupoziţiile pe care le implică lucrurile pe care ţi le spune. Când am participat la un curs pe aşa ceva, profesoara ne spunea că cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla în timpul unei asemenea consilieri în varianta 'hard' ar fi ca celălalt să iasă trântind uşa iar asta ar însemna că i-am atins o coardă sensibilă, că şi-a dat seama de o problemă nerezolvată, şi că dacă şi-a dat seama de ea e deja bine. Mai departe nu e de responsabilitatea ta.
Mai există, sigur, şi o variantă 'soft' de consiliere filosofică una care face un mix între ascultarea empatică şi dialogul socratic şi în cadrul căreia încerci să-l faci pe celălalt pur şi simplu să reflecteze, într-un mod coerent, asupra presupoziţiilor lui într-o situaţie dată apoi îi dai să citească un text filosofic care poate fi relevant pentru el apoi discutaţi deja despre text, nu despre el şi nu despre problema lui. Când îmi imaginez asta, văd un dialog din ăla, calm şi meditativ, aşa cum recomanda Epicur în care vă amintiţi unul altuia despre ce este cu adevărat important şi vă analizaţi dorinţele, ca să vedeţi care sunt naturale şi necesare, care naturale şi non-necesare şi care sunt cele construite social, care urmează să fie analizate cu grijă şi lăsate într-o parte.
Şi, cel puţin pentru mine, foarte multe din lucrurile pe care le fac şi aproape toate cele pe care le scriu vin tocmai din dialog
din momentele în care ascult pe cineva multmult şi încerc să-l înţeleg şi, după aia, urmează un text fie vorbit, adresat lui, fie scris mai târziu, despre el / ea şi în numele lui / ei.
Comentarii
o sa zic ce mi se pare ca nu merge, sper sa fie constructiv.
introducerea e slabuta, spui banalitati, deschidere pt dialog etc (acuma, nu stiu pt ce 'tema' a fost cerut textul, nici revista n-o cunosc prea bine...). femeia cu cancer la san e deja cliseu (chiar daca e vb de un exercitiu). de ce lit contemp e dominata de barbati albi in jur de 30? (care lit? romana? cea de pe club?)
dupa aia, continutul e amestecat, spui de toate, amesteci registrele (pe bune, asa ceva, din aia, dialog din ala, foarte tare vs diferite aspecte ale sexualitatii, asupra presupozitiilor lui intr-o situatie data etc, eu as merge pe tonul informal), iar structura nu e f clara, as mai limpezi-o un pic. ma rog, poate e intr-un dossier si atunci se leaga mai bine.
finalul parca e lipit cu scoci, fortezi niste informatii si dupa aia revii la tonul duios, ar trebui sa ai grija cum faci trecerea.
Când lumea este învăţată să scrie sau să vorbească în public, i se spune să-şi imagineze foarte clar audienţa - asta suna a traducere neizbutita, as reformula
si la fel el/ea din final, asta e in engleza, in romana e de ajuns masculinul, are si valoare neutra cand generalizezi.
nu inteleg cum te poate distra expresia 'a face dragoste' (aici poti sa ma contrazici sau sa explici:)), e o chestie cu care te nasti (si e in fondul principal lexical, cum ar veni in sange), nu te intrebi de ce ghiocel e diminutivul de la ghioc, expresiile te distreaza doar daca le inveti intr-o limba straina (sau cand descoperi regionalisme, e cam tot aia) sau daca sunt chestii noi pe care le vezi acum cum intra, cred ca ma ia valul, ma opresc:)
pe scurt: ...
khora
15:29:00, sîmbătă, 19-04-2008multumesc
structura frazei e aiurea, cred, pt ca in ult timp citesc m mult in engl si calchiez, incoonstient, dupa modelul ei:)
'literatura contemporana' - voiam sa spun ceva de genul 'new writing' sau 'emerging writing' - contemporan in sensul de actual
amestecul de registre credeam ca tine:) adica voiam sa fac ceva care sa poata sustine si fazele din final, despre consiliere, si mom m 'duioase', cum le spui tu - si am hotarat sa amestec tonalitatile, pt asta:) o sa vad pe ce o sa insist
cu 'a face dragoste' - nu stiu, eu sesizez in 'a face' o nuanta cumva productiva - si ceva de genul 'a produce dragoste' cred ca te-ar distra si pe tine:) plus, e folosita ca alternativa pt 'a face sex' intr-un context ceva m romance:) cred ca astea sunt, in principiu, chestiile care ma distrau la ea
la structura o sa m lucrez - si poate o sa tai si introducerea si o sa incep m abrupt
multumesc
pe scurt: lavi
lavinia branişte
15:48:00, sîmbătă, 19-04-2008
a, esti si tu. ma logasem inapoi ca sa-ti spun ca mi-am dat seama intre timp ca esti din chisinau :) (si la summit am auzit ca delegatia din rm a cerut interpret:)) si poate n-am nimerit observatiile de limba, poate la voi se zice altfel a face dragoste si te distreaza cum zic rumunii, dar vad ca nu e asta :)
pe scurt: ...
sophie
15:52:00, sîmbătă, 19-04-2008uite asta ar trebui sa primeasca:
soarele se trezeste
isi ia micul dejun
si se duce la scoala de sori.
pe scurt: ...
ashtray
13:31:00, duminică, 20-04-2008
da medeea fix asta.
alex textul seamana cu tine:), eu nu te cunosc, dar cred ca asa e si macar structura as lasa-o asa exact din motivul asta. personal as fi vrut chestii mai aplicate referitor la psihologul de care vb sau ceva de care sa nu fi auzit niciodata, dar schema in mare e a ta si nu cred ca trebuie sa renunti la ea. imi pare rau ca suna asa expediat, cred ca intelegi. imi place, dincolo de ce as putea modifica, faptul ca se vede ca scrii despre tine si ceea ce te intereseaza fara ca asta sa fie narcisism si epatare. si ce am spus inainte e un cliseu, dar as vrea foarte tare sa fie asa peste tot:)
pe scurt: ...
vm
14:11:00, duminică, 20-04-2008
si eu sunt total de acord cu ce zice rx si cautam un mod sa iti spun - cred ca faptul asta e un atu si un lucru minunat - chiar daca aluneca pe alocuri- dar cred ca trebuie sa ramai fidel cu asta si sa insisti sa- faci forma asta mai taioasa- mai insistenta in ea .
pe scurt: ...
ovia herbert
15:29:00, duminică, 20-04-2008
"De obicei, atunci când ascultăm pe cineva, avem un discurs paralel în mintea noastră fie suntem de acord cu ceea ce spune celălalt, fie ne revoltă, fie ne amintim de nişte experienţe similare ale noastre, fie ne gândim la cu totul altceva. În empatie, toate lucrurile astea sunt excluse îi oferim celuilalt toată atenţia de care suntem în stare şi 'suntem cu' discursul lui (just be with, ni se spunea când participam la workshopuri) şi încercăm să înţelegem care sunt sentimentele şi emoţiile lui reale, care stau în spatele discursului." da corect.ai pus punctul pe i.
si: "Şi, cel puţin pentru mine, foarte multe din lucrurile pe care le fac şi aproape toate cele pe care le scriu vin tocmai din dialog
din momentele în care ascult pe cineva multmult şi încerc să-l înţeleg şi, după aia, urmează un text fie vorbit, adresat lui, fie scris mai târziu, despre el / ea şi în numele lui / ei." da, de aici poate aparea un punct de plecare spre celalt si a lui spre tine. batalia asta-pentru un mod benefic de a te comporta cu celalt in ambele tabere este veche si mereu actuala. lupta pentru al intelege pe celalt si pe tine, in toate raporturile contradictorii fata de el.toate esecurile in comunicare ne pot ambitiona spre a decodifica mesajele celuilalt. nu invers. sa nu o mai lungesc.
pe scurt: ...si de partea cu ashtray
khora
16:07:00, duminică, 20-04-2008multumesc
rx: comm tau m-a bucurat f tare si m-a facut sa ma simt f cald si bun cumva, ca si cum am sta cateva ore la o cafea sau la ce-ti place tie sa consumi si ar fi o discutie din aia autizata si calma, si dupa care e un fel de caldura care se raspandeste prin toate membrele si nu m tii minte nimic atunci cand pleci. stii, atunci cand scriu despre mine, si cred ca asta functioneaza pt f multi, ezit intre un limbaj direct si unul f voalat si eliptic si impersonal - si, de obicei, nimeresc, cumva, intre cele doua:) si ca asta e toata 'structura' din txt mele, un fel de oscilatie intre astea doua
vlad: imi poti spune exact mom in care aluneca? dureaza, de obicei, f mult pana ma distantez suficient de un txt ca sa-mi dau seama - uneori luni, si abia atunci rescriu / comasez pasaje din cateva txt pe care le-am scris in aceeasi perioada. daca vrei, poti s-o faci si pe mail - cred ca este in profil
ovia: nu stiu pe cat de ok e, cel putin pt mine, sa interpretez asta ca o batalie - o batalie ar implica si agresivitate in raport cu tine, si un anumit efort si insistenta - ceea ce nu cred ca mi-ar placea
pe scurt: ...
val chimic
04:18:00, luni, 21-04-2008
nu ma impac cu cateva lucruri: a invata sa scrii, ideea ca textul este o matrice a sufletului si ca il poti reanima, umbla la el, prin cuvinte aranjate intr-un anumit fel care, astfel esentializate, il rascoleste si provoaca un raspuns catartic, de a te gandi neobosit la asta, la mantra textului. exercitiul de imaginatie plecand de la femeia care tocmai afla ca are cancer mi se pare o gluma proasta de intelectual, nu o pot citi deloc ca pe o conspiratie a generozitatii artistice. as fi preferat nu o fortare a limitelor, ci un simplu text care sa fi fost bun si sa-si fi facut treaba cum se pricepea. o teorie despre scriitorul artist inzestrat cu har, profet chiar, care isi lasa privirea grea pana in strafundurile inimii cititorului nu ma poate cuceri. chiar e nevoie sa ai un public tinta pe care sa il reprezinti. mi se pare mai onest sa lasi teoria lecturii sa se ocupe de ale ei si sa o lasi mai moale cu programul, hai nu program, dar niste proiectii tot sunt. nu sunt de acord cu ce zici in paranteza cu "marii barbati albi", din cate pot sa imi dau seama, minoritatile - daca e sa respectam impartirea - sunt binisor reprezentate. si oricum, nu ar trebui sa faca obiectul exclusiv al unui text, ceva cu care sa pleci la drum.
pe scurt: ...
sophie
04:34:00, luni, 21-04-2008
exercitiul cu femeia nu mi se pare deloc o gluma proasta de intelectual. de ce ar fi?
pe scurt: ...
val chimic
05:04:00, luni, 21-04-2008
pentru ca proiecteaza asupra celui ce se gandeste la asta si se gandeste chiar ca ar putea sa ii iasa o imagine prea putin placuta, aceea a unui izvoditor de minuni, de masina a timpului care te suge din peisaj si te transporta in alta dimensiune? trebuie neaparat sa atingem cu indexul ca in fresce?
pe scurt: ...
vm
05:56:00, luni, 21-04-2008pai cred ca ar trebui sa elimini cateva dintre referintele care dovedesc ceea ce spui _ pt ca asta prea impinge inspre ideea de filozofare naiva cu tendinte de generalizare ceea ce e nepotrivit _ poate ar trebui sa mergi mai mult pe partea programatic_literara si sa te folosesti de asta cumva suspendat fata de fundalul de "gandire" si nu sa lasi schelaria hermeneutico_dialogala_ eros... sa transpara atat de mult, o pastrezi cumva dar o mentii ascunsa, mai ascunsa_ oricum nu o exprimi in fata pt ca asta depeizeaza;
chestia cu Mai exista.. e foarte riscanta pt ca nu ai punctul exterior si panoramic _ poate gasesti sa exprimi cumva ca o chestie si mai personala si nu din perspectiva unei cunoaster categorice
pe scurt: ...
dan sociu
05:08:00, marți, 22-04-2008sa scrii despre tine si despre ce te intereseaza - dar daca nu te simti f real si nici ce te intereseaza nu ti se pare ca te intereseaza f mult?
te intreb pt ca mi-am amintit ca mi-ai spus la un text ca scriu despre lucruri straine, "teroarea istoriei" etc si m-am simtit ca lovit in cap - de unde iesea asa ceva? eram acolo atit de evident rupt de sensul "tare" al cuvintelor alora...adica, uite la alex ce incredere are in sensurile tari, in universul falic al supravietuirii eterne - "sa vorbesti in numele cuiva care de obicei tace" - ce aer de utopie proaspata, si toata increderea asta in limbaj "în care vă amintiţi unul altuia despre ce este cu adevărat important şi vă analizaţi dorinţele, ca să vedeţi care sunt naturale şi necesare, care naturale şi non-necesare şi care sunt cele construite social, care urmează să fie analizate cu grijă şi lăsate într-o parte." si implicit in "mine si ceea ce ma intereseaza pe mine"
pe scurt: ...ruxandra si alex
ashtray
08:23:00, marți, 22-04-2008'dar daca nu te simti f real si nici ce te intereseaza nu ti se pare ca te intereseaza f mult?' - aici de exemplu eu cred ca vb despre tine si ceea ce te intereseaza:) si e credibil, spre deosebire de ceea ce era in textul tau, cu muncitorii, copiii, summitul:) etc. (teroarea istoriei era spus in gluma, n-as putea vb serios asa). nu cred ca la alex are leg cu ceea ce spui tu, nu e o 'poetica' in sensul ala, e o analiza a unui mod de relationare (care nu include doar limbajul, o spune chiar el), care, in paranteza spus, si mie incepe sa mi se para dureroasa si induiosatoare ca o specie disparuta. dar o inteleg si cred ca inteleg si de ce il preocupa asta. poate exista altceva foarte important, ar trebui sa existe ceva si sa fie gasit, pina atunci cred ca e foarte important asta, 'cum se raporteaza oamenii unii la altii', si nu neaparat in sensul de utopie and stuff (se mai raporteaza si prin ura, dispret etc si e la fel de interesant. si autismul e o forma de.), ce tensiuni se creeaza etc. mi se pare mai important decit a scrie literatura pur si simplu si decit foarte multe alte lucruri (desi sigur ca se poate crea si literatura de aici, si inca una f speciala, pentru cine are preocuparea asta:). e o problema, poate expusa liric, utopic whatever, poate nu am nici eu incredere in ea (si o sa ma usuc ca o planta:), dar mi s-a parut ca asta e in subtext, si din cauza asta am citit serios, chiar daca nu am comentat asa serios. nu am inteles de nicaieri supravietuire eterna, chestii falice pe power etc, dimpotriva, e ceva pe right here right now si lipsa de putere (din pacate).
acum ar fi doua variante: fie e vb, intr-un spatiu bine determinat, de un grup de persoane destul de deraiate afectiv si de unprofessional care nu au prea multe in comun in afara preocuparii pentru ce e mai sus si a faptului ca isi imagineaza ca fiind posibile scenariile astea unprofessional (soft power, sa invadezi un om si sa il modifici etc) si care sint, ca si artistul din posibilitatea unei insule, pina la urma niste copii bolnavi si se vor scufunda incet in boala lor, fie, cum s-a mai intimplat de multe ori, s-a terminat cu abordarea professional a literaturii si urmeaza inversul ei:), si asta la o scara mai mare: chestii lirice, bolnavicioase, 'personale' si deranged, care modifica pe altcineva intr-un fel sau altul, si nu masele si nu mentalitatile, numai pe grupuri restrinse:). tu care vrei sa te intorci la romantici ar trebui sa intelegi:p. de asta nu pot sa fiu de acord cu valentina, desi, ca de obicei, ceea ce spune mi se pare inteligent: un text bun care isi face treaba e ok desigur, dar va fi probabil citit de cei care traiesc pentru asta (sint un milion de astfel de texte), de cei care pastreaza lucrurile in miscare in zona asta, dar altcineva se va duce in alta parte fiindca exista multe alte lucruri care te pot face atent. trust me, macar despre asta sint perfecta sa vb:). in fine am amestecat 15 mii de chestii aici.
alex eu cred ca imi dai prea multa importanta si prea multa incredere :)
pe scurt: ...
diana geacar
14:05:00, marți, 22-04-2008inteleg ca e intentie sa amesteci registrele, dar tocmai ca schimbarea vine prea brusc si rezulta un text stangaci si naiv, un fel de material informativ pt blog (cu public amestecat, avizat si ne), dar nu un articol pentru o revista lit.
in paranteza uriasa faci niste semiafirmatii si asta deranjeaza, mai ales ca sunt lasate pe jumatate. deranjeaza pt ca rezolvi niste zone f mari din cateva cuvinte.
si cui ii spui tu ca s-a scris multa lit pt copii? in romania, mi se pare ca e socotita o zona superficiala si neinteresanta si cam fara public (pt ca nimeni nu se angajeaza sa si-l construiasca, succesul vine mai tarziu si poate deloc in timpul vietii, asta e, ca sa fiu si tragica si detasata :). dar eu o consider cea mai serioasa zona a literaturii.
apoi, din perspectiva naiva si pura pot iesi lucruri f frumoase, discursul infantilizat e cel care strica (discurs care se gaseste si la scriitoare btw, in special la incepatoare). de asta, cartile de succes pt copii sunt cele care vorbesc de la inaltimea copiilor si-i iau in serios.
in romania nu s-a scris nici pe departe f mult lit pt copii asa, dar sa ne si saturam.
dar ne-am saturat de nebunie, in schimb, de subiect (omul nenormal, sa-i spun asa, pus intr-un context normal acum plictiseste. acum, nenormalitatea trebuie dusa pana la capat, asa cum e in tideland, de ex, unde lumea fetei se sustine tot filmul, nu o privim ca pe un om nenormal.)
deci, nebunia nu mai e tabu. nu pot sa spun de mult timp, pt ca nu a trecut deloc mult timp, doar ca in romania se arde materialul f repede din dorinta de sincronizare.
nu stiu cum e in md, dar pana la urma cui ii spui tu lucrurile astea? cui te adresezi?
iarasi, nu vad probleme rasiale in romania, dar se poate sa fiu eu detasata (si sunt cam tot timpul).
dar care rasism? impotriva tiganilor?
m-ar interesa sa stiu de ce spui ca vocile feminine nu sunt actuale si ce alta retorica abordeaza (si cred ca ar fi interesant chiar sa aplici teoriile tale si aici, adica spui ca-s si putine, dar le si expediezi. si nu, nu-s feminista :) ). si de ce la barbatii albi de 30 este actuala? vb serios, chiar mi-ar placea sa stiu de ce gandesti asa.
dar paranteza chiar mi se pare o problema.
si in ansamblu mi se pare ca nu prea merge tocmai pt ca incerci prea multe si te opresti la un nivel naiv de abordare (si nu in sensul ok). eu am impresia ca incepi sa-mi spui ceva abia dupa paranteza, incep si eu sa fac asociatii intre teoriile rezumate de tine si literatura, poezie.
finalul iar nu e ok (vb si despre personism sau mi se pare mie? dar nu de asta)
nu vreau sa se inteleaga ca mi-ar placea un text boring academic. pot iesi lucruri frumoase pe un ton cald, leaning forward (cam asa vad eu atitudinea ta), dar hotaraste-te ce vrei sa transmiti si nu te feri sa dai si exemple. si cine e publicul acestui articol?
mirarea ta pt "a face dragoste" cred ca vine din engleza:), de fapt sunt aproape sigura. e plicticoasa pt ca nu e noua, desi-s f dragute mirarile astea naive si nu fac misto, mie-mi plac.
in rest, ma mir nu stiu cum, intr-un fel neidentificat, pt ca si eu credeam f tare in dialog, comunicarea imediata in literatura. volumul l-am scris exact pe teoria asta (mi se par rigizi cei care vb despre propriile carti, dar eu n-am mai facut-o niciodata si pana la urma trebuie sa ne luam in serios). credeam f tare in cititor si imi doream un fel de revolta impotriva Literaturii, dar impreuna.
insa acum chiar nu ma mai intereseaza cititorul (exact asa!) sau prea putin si ma bucura asta. ma intereseaza umilinta fata de literatura, sa scrii cum e mai bine pt textul lit si sa-ti ignori trairile imediate, nevoia neaparata si simpla de comunicare. sa inveti sa te ascunzi (un ex f simplu: ma simt groaznic, dar hai sa scriu un poem cu un pinguin fericit...cred ca abia atunci iti comunici starea).
lucruri pe care le spui nu doar de dragul conversatiei, adica.
mie imi plac scriitorii care te fac sa-ti doresti f f tare sa intri tu in lumea lor, nu cei care te-asteapta la intrare si cu masa pusa.
cam atat. sper ca am transmis ceva helpfull cat de cat:)
pe scurt: ...blairwitch
radu andriescu
10:04:00, vineri, 02-05-2008
Apropo, m-a distrat întotdeauna expresia 'a face dragoste' şi cred că n-am înţeles niciodată ce înseamnă ea, de fapt. Mi-ar placea un raspns. Imi place textul. Cu prietenie, Radu!
pe scurt: ...
radu andriescu
10:11:00, vineri, 02-05-2008Mai există, sigur, şi o variantă 'soft' de consiliere filosofică una care face un mix între ascultarea empatică şi dialogul socratic
mă bucur de aşa consiliere!!!
pe scurt: ...
dmitri miticov
16:43:00, sîmbătă, 24-05-2008
alex, mai scrie-mi pe mess cand esti
pe club "ba apar, ba dispar", dar pe mess sunt in fiecare zi
te salut
p.s. mi-a placut si in contrafort
pe scurt: raspunsuri la trimis
khora
18:19:00, vineri, 13-06-2008drag
au insemnat f mult pt mine comentariile voastre, si toata atentia cu care m-ati citit si cat de in serios m-ati luat
cred ca vreau sa vb acum despre ceva, si subsolul textului astuia e cel m potrivit
o sa explic de unde vine, de fapt, toata povestea asta. toata fixatia asta a mea pt dialog -
este un cenaclu pe care il faceam la litere. a pornit ca ceva f experimental, cumva - la prima sedinta am incuiat usa si am zis 'nu iesim de aici pana nu strangem 50 de propuneri despre ce pot face 15 oameni incuiati intr-un cabinet'. am facut m multe experimente de genul asta in primul an cat am moderat cenaclul. am facut sedinte in care toti membrii ne faceam cadouri unul altuia. in care cantam impreuna. in care incercam sa facem ceva gen spoken word. in fine.
in al doilea an, am mers m mult pe un format de atelier de lectura / lucru pe text, in baza poeziei 2000. era placut, dar nu exact ceea ce voiam sa fac.
si in al treilea an - adica anul asta - au aparut niste oameni noi, care in niciun caz nu erau din zona poeziei 2000. si am inceput sa comunicam altfel - textele au trecut pe al doilea plan, cumva, si cenaclul s-a transformat initial intr-un fel de grup de terapie, dupa aia am reluat o serie de experimente - dar nu ca in primul an - le faceam la un nivel mult m personal, si experimentam de fapt cu relatiile stabilite deja intre noi - sa vedem pana la ce nivel le putem duce. si in ce masura poate asta sa schimbe o prietenie.
de asta pt mine dialogul de genul asta si literatura sunt f strans legate - pt ca am ajuns sa formulez toate lucrurile astea anume intr-un cadru care era destinat initial doar pt literatura.
nu m vreau sa fac cenaclul asta. s-au intamplat prea multe lucruri, am terminat deja facultatea, relatiile cu lumea care venea la cenaclu s-au schimbat f tare, inclusiv datorita experimentelor alora pe care le faceam. si da, genul asta de dialog modifica f tare relatiile - si creeaza un fel de dependenta afectiva pe care nu o prea poti controla, sau noi nu puteam s-o facem. cred ca asta si e de fapt motivul din care am decis sa nu m continuu cu cenaclul.
din tot ce vbeam la noi la cenaclu, am reusit sa conturez ceea ce am scris in txt asta.
si sunt tot felul de moduri de a vbi si de a relationa pe care le practicam noi. si aveau efecte f stranii. nu am prea citit texte care sa aiba efectele astea, dar cred ca se pot scrie. si ca ar putea fi niste texte bune.
asa, great, deci m-am defulat putin si ma apuc sa asc m departe mum:)
pe scurt: ...
lavinia branişte
15:05:00, sîmbătă, 19-04-2008