@

Era ca o vacanță fără sfărșit, fix la noi

pe coridor se împanzeau triburile en vogue ;) .

Îmi placea să adorm în autocar, șoferul

îmi desfăcea portocala, eu dădeam

drumul la tors, în căști.

Pe o băncuță am zărit și

copiii din serial, sărutau mâinile

Marilor Urechi. Ceva special ți se întâmplă,

mai ales când dai înapoi, really.  

Aveam un programator, își tot lingea

rănile cu mine dar era drăguuuț, femeile

ca de obicei, cu anecdote. La prima ploaie

au trebuit să oprească parcul,  să vezi atunci –

drenaje de fum în separeu, firișoare pe tâmplă,

zgură pe botul știrb, mână palpitând

ca o rogoză de plastic în ventilator (atunci a fost faza

cu Lily, ca noroc).

Seara, un lungan ne arăta cum plutește într-o cuva,  fainfain.

@

Pentru mine a fost o compunere despre ghiocei.

Ăla de ajunge la Dumnezeu

cel mai învârtoșat și e trimis înapoi –

poate mai râu, sălbăticit și

sub laba roboțelului. Marcus scrisese asta

printr-a patra, când am chemat

revizoru – știi ciudățeniile

copilului, în fine. Pe atunci era și el o cutiuță

înmuiată sub ditamai cauciucurile, bietu. Tucu o

luase razva, parcu ăla mă sufoca, ce vrei,

tot de-un concert radioactiv,

m-a terminat, nu mai calc

în vecii veacului.

Da’ parcă poti... Xxxxxxxxxxxxxx.

@

Salutare de la bibliotecă.

Netul iar nu merge.

Angy îmi scrie mesaje pe telefon.

E și asta un semn de tandrețe

într-o lume în care mângâierile au gust

de ciocolată expirată

și miros de clor. Imaginează-ți cum merg

eu pe strada cu căștile și cu telefonul

în mînă, butonănd litere

către zări străine, așa mișto a fost.

Ți-am citit descrierea. E frumoasă. E frumos totul.

Cînd ne întâlnim?

@

Ce faci? Am trimis tricourile,

am primit un thanx 4 the t-shirts sec

pentru cei care nu gustă unul sec ca mine.

Viața de aici mă scoate din toate răbdările,

dar am schimbat butelia, am spălat rufe,

călcat , ras mocheta. El nu e pe net,

nu știu unde a dispărut (acolo e cu 2 ore mai

devreme, deci ora 10 pt el

e miezul nopții pentru mine, hmmm).

Copy paste de la ANNA:

‘Să nu crezi ca am parte doar

de drumeții, călătorii, muzee,

cultură cu toptanul, tipi nemaipomeniți,

întâlniri magice și revelații la tot pasul.

De fapt experimentez viața de familie

prin delegație, așa cum numai eu știu.

Iau, deci notițe, despre cum

se gestionează crizele de cuplu, încapatanarile copiilor,

consumismul ca terapie a depresiei sau

ca afirmare a self-respectului (..pentru ca merit..),

idei occidentale preluate de-a gata

la pachete promoțional, mari reduceri

de sezon, cu preturi de -70% ce ar fi pe la noi double full-price...

și tot ce scriu aici îmi aminteste dureros

de 'Contabilitate' a lui Marin

Sorescu.

Dar, să-ți spun despre cea mai tare

revărsare de adrenalină de anu' ăsta.

Cum Sven-Erik era liber aseară  ( pe aici cam

toata lumea lucrează ,că urmeaza o

vacanță de o luna în Turcia, la Alania,

paradisul scandinavilor), s-a pus

în sfârșit întrebarea

'când mă plimbi cu motocicleta?'. 

' Right now' ' ...Woooow'. Mare păcat

că nu am facut poze: arătam ca un

Apolodor pe Lună – înfașurată din cap

pana-n picioare în piele neagră

și goretex, cu toate accesoriile și

hainele inimaginabile, a căror

funcționalitate mi-ar fi scapat complet

daca le-aș fi văzut pe raft. Am zbughit-o în trombă,

pe o Honda Shadow ca rolele

unui cinema de țară.

În seara asta e rândul lui Micki la raid,

dar am reușit să smulg promisiunea

unei repetări pt mine, pe o rută

mai performantă, ca viteză.

Acum trebuie sa te las, pt ca un

meniu norvegian, cu file de ton și legume

mă așteaptă cu nerăbdare. Micki, care a împlinit

amețitoarea greutate de 52 kile e,

cum altfel, la cură drastică...