8:30 AM

asfaltul spart pe alocuri
e nãpãdit de buruieni şi de mucuri
de ţigarã. lãuntrul uscat şi
bãtrâneţea semãnând tot mai
mult în dimineaţa limpezitã
de ploaie. bãlţile ca nişte leneşe priviri
înghesuite în pleoapele umflate.

mã desprind de fereastrã
dar mai ales de
lumina ei decofeinizatã.



între 18:15 şi 18:52 PM

privirea a cãzut peste frunze
într-un plonjon mai mult amorţit
decât disperat. apoi mâinile cu
sãpunul lor de mere te-au reîntors.

(totuşi angoasa lor verde acum
nu e deloc existenţialã şi cât
de asprã e desfrunzirea!)

iarna deşi încã departe
e aici
în mişcãrile înzãpezite.

privirea cade peste frunze
(ca o pisicã
atacând sau numai
jucându-se?)



23:24 PM

ascultãm Bob Dylan
în uşa întredeschisã a nopţii:
"sara" şi
"one more cup of coffee".

luna e undeva deasupra
ca o felie de lãmâie şi
nu cred cã ne citeşte poemele.

în jurul nostru somnul
adânceşte ferestrele şi
taie trepte.

cuvintele nu ne vor urma
totuşi spre dimineaţã presimţindu-ne
trezirea ne vor trage din aşternuturi
precum Pufi câinele bunicilor.



11:15 AM

duminicã: da!

ceaţa se îndeseşte.

singur prin casã.

în cãutarea uşii.

soarele e pe traseu
ca orice bun taximetrist.

mişcãrile mele casnice
unde sunt?

şi

ideea cã sunt un mãr copt
ce se

va

desprinde.



20:27 PM

Ca un urs s-a trezit:
aveam cãlcâile fisurate şi
nu mai puteam alerga:
mi-a mâncat cortul ca pe-o placentã:

(abia îmi notasem în jurnal fraza asta
cititã pe undeva: "doar într-o prãbuşire continuã
poate sta omul înaintea lui Dumnezeu, e singura
formã de nobleţe realã, adicã non-subiectivã")

Ca un urs s-a trezit şi rãgetul lui
s-a nãpustit ca soarele în zori:
unde e ceaţa sã-mi ascundã râul?
nu mai puteam alerga:

sângele cuprins de nostalgie "şi
lumina lumineazã în întuneric şi
întunericul nu a cuprins-o"
Ca un urs s-a trezit: