Se uita uluit şi intrigat la o emisiune despre o vedetă feminină care plătise 450.000 de euro pentru serviciile unor vrăjitoare, când a sunat telefonul mobil, era nepoata lui, Simona, îi spunea că pe un site găsise anunţul unei firme, angajau un Moş Crăciun cu barba naturală, pentru programe de Sărbători în grădiniţe. „Bunelule, ai cea mai frumoasă barbă din oraş, nici alea artificiale nu arată mai bine decât a ta, eşti bun de pus în reclame. Te rog, du-te, îi sun eu şi te programez pentru casting, îţi dau apoi adresa, tu îţi iei un taxi şi te duci acolo, vei primi bani dacă te angajează, ştii că mi-ai promis că mă ajuţi să îmi iau laptop.” I-a smuls până la urmă acordul şi bătrânul a închis televizorul şi s-a dus în baie să îşi privească faţa şi mai ales să îşi mângâie barba, albă, o cascadă de şuviţe creţe şi fine revărsată peste cămaşa cu carouri mari, cu linii triple, în degradee, de la maron închis la bej, cumpărată cu ani în urmă de soţia lui care s-a prăpădit anul trecut şi zace acum în cimitirul situat atât de aproape că bărbatul merge numai pe jos ca să aprindă duminica lumânările şi dacă îl întreabă cineva ce mai face el răspunde: „mă duc să îmi vizitez nevasta.” Se priveşte cu ochii lăcrămoşi din cauza conjunctivitei, plete dalbe nu are, dar scufia roşie cu bulgăre alb, trasă adânc peste urechi, îi va camufla părul scurt. Ar fi fost bune nişte sprâncene stufoase, dar ale lui sunt cu părul mic, ca al unei oi proaspăt tunse într-o primăvară călduroasă. Telefonul a sunat a doua oară după nici zece minute, era tot nepoata care îl anunţa că trebuie să ajungă astăzi  după amiaza la 5, în Băneasa. I-a spus adresa şi a insistat să ia un taxi ca să nu ajungă acolo obosit de mersul cu metroul, dimpotrivă trebuie să fie în formă bună şi să zâmbească, „la casting nu trebuie să fii tuflit, bunelule, şi vezi că te vor pune să le spui o poveste, să le-o zici pe aia cu iapa nărăvaşă a popii Stan, o să-i distreze şi ca subiect, şi ca mod de interpetare, pe aia o spui tu cu cel mai reuşit umor, că şi acum mă apucă râsul când mă gândesc.”

A ieşit din bloc spre metrou, nefiind dispus să dea bani taximetriştilor. A trecut printre tarabe cu mormane de globuleţe şi clopoţei aurii pentru bradul de Crăciun, cu Moş Crăciuni textili, electronici şi muzicali, cu movile de coroniţe din cetină şi vâsc ale cărui bobiţe albicioase par extrase din ochii unor crapi ca aceia prinşi odinioară în năvod de pescarii din satul său de pe malul unei bălţi din Bărăgan. O jucărie chinezească din grămezile depuse în faţa chioşcurilor a piuit un “O Tanennbaum”, preluat de un tânăr cocoşat şi murdar, un slăbănog cu o sită şi nişte linguri din lemn: “uuu tană, bum bum”. Dar numai pădurea de brazi retezaţi şi înfipţi în suporturi din lemn strunjit l-a făcut pe bătrân să se oprească aşteptând parcă să vadă printre ramurile verzi şi întrepătrunse un urs brun ridicându-şi capul şi braţele înainte să de-a buzna la chioşcul cu prăjituri şi plăcinte cu dovleac, dacă nu va îndrăzni să atace chiar hala unde atârnau jumătăţi de porc şi râtul suidelor sacrificate arăta un surâs încremenit, mulţumit, un “Amor fati” transmis convingător dintre fălcile glabre. De la o tarabă lipită de gura metroului şi-a cumpărat un pix cu pastă albastră, să aibă un pix la el, să semneze contractul, dacă va fi cazul, cu pixul lui. A coborât câteva trepte când a auzit telefonul sunând în buzunarul hainei, era fiica lui, Sofia, mama Simonei, care i-a urat succes, dar mai ales l-a prevenit că dacă semnează contractul şi câştigă ceva bani să nu-i dea Simonei pentru laptop, ci să contribuie la termopanele pe care vor să i le monteze la apartament :” Tata, tu stai cu geamurile alea de 40 de ani, de când lucrai la fabrică, trebuie schimbate, cum face toată lumea. Şi să ai grijă să nu le spui povestea aia cu vecinul tău de la ţară care a fost arestat fiindcă a fluierat îmbrăcat în Moş Gerilă cântecul ăla legionar auzit de la mă-sa când mulgea vaca.”

 În vagon a găsit loc între o femeie de vreo 50, care mirosea a plante medicinale uscate, şi un tânăr implicat într-o luptă cu arme de foc pe Iphone. A tras cu ochiul, a văzut ceva ca o mitralieră, aproape un tun, care scotea flăcări şi pe nişte coridoare cădeau unul după altul nişte soldaţi rigizi ca şi cum ar fi fost îngheţaţi. Ecranul mic, de zeci de ori mai mic decât al televizorului său, îi solicita prea mult vederea, aşa că nu s-a mai chinuit şi s-a uitat drept înainte printre umerii călătorilor aşezaţi pe banca opusă, dându-şi seama că ei erau cu ochii în barba lui, zâmbeau subţire şi în zâmbetul lor era şoc şi fascinaţie, aşa cum simţise el când văzuse într-o revistă culturală autoportretul lui da Vinci şi imediat îşi dorise să aibă şi el o barbă la fel, numai că regimul politic interzicea bărbile, le tolera în general numai călugărilor, dar el mai avea şi o funcţie în organizaţia de partid a întreprinderii şi era exclusă barba, deşi Marx era un bărbos notoriu şi era de neânţeles de ce un sistem politic descuraja purtatul bărbilor când tocmai filozoful întemeitor purta una chiar ostentativă ca un capăt de caier de lână sau o vată de zahăr ninsă cu funingine. Mai mult, regimul politic făcuse o pasiune pentru strămoşii noştri daci, or regii lor erau de asemenea bărboşi, dovedeau asta toate sculpturile descoperite de arheologi. Era ciudat că partidul le cerea supuşilor săi să umble cu chipul ras, dacă se poate în fiecare zi, să arate mai degrabă a cetăţeni romani, care erau imperiali, dar regimul lupta împotriva imperialiştilor, în fine, bine că a venit revoluţia şi el a avut în sfârşit ocazia să îşi lase barba să crească în voie, a ieşit la pensie, sumele de bani s-au micşorat, multe s-au micşorat în viaţa lui, numai anii s-au înmulţit şi da, firele bărbii sale au crescut în libertate, s-au încreţit, s-au revărsat peste piept şi acum, datorită lor, urcă cu liftul la etajul al 4 lea al unui bloc din Băneasa ca să fie angajat Moş Crăciun.

Pe hol mai erau zece bărbaţi candidaţi la postul de Moş Crăciun cu barba naturală, toţi păreau mai tineri decât el şi nu aveau ochii apoşi şi înroşiţi, dar era evident, nici barbă ca a lui, aşa albă şi fascinantă ca în poveşti. A salutat, şi-au zâmbit datorită situaţiei insolite în care se aflau. I-au spus să intre într-un birou şi să anunţe că a venit. O secretară i-a copiat datele de pe buletin într-un registru, apoi l-a rugat să aştepte afară împreună cu ceilalţi candidaţi, fiindcă nu a ajuns încă o colaboratoare specialistă în resurse umane, e prinsă în trafic şi mai întârzie puţin. Bătrânul a ieşit pe hol şi a văzut că ceilalţi bărboşi se mutaseră pe un balcon mare şi fumau, unii din pipă, alţii ţigarete. S-a dus şi el pe balcon şi a privit blocurile noi, înalte, ca nişte stupi luminaţi, fără să ştie însă ce miere anume produc acolo albinele vizibile prin fiecare geam, şi dintr-o dată a simţit aşa o voioşie, un sentiment de participare la o viaţă din care se simţise exclus, era frumos oraşul cu birourile lui luminate, acolo lucrau probabil şi părinţii unor copii din grădiniţele unde va fi el Moş Crăciun, fiindcă nici nu se gândea că nu va fi el cel ales. S-a întors către un candidat şi i-a cerut o ţigară, desigur, să o pufăie, că de fumat el nu mai fuma de 20 de ani, chiar imediat după revoluţie s-a lăsat, când toată lumea se apucase datorită şi abundenţei de ţigări. Candidatul, cu o barbă care nu îi stimula speranţa că va fi ales, i-a dat ţigara, apoi a scos bricheta şi a apăsat. Nu s-a aprins din prima, dar la a doua apăsare, flacăra a ţâşnit simultan cu un curent de aer strecurat printre blocuri şi a crescut şi s-a îndoit, ca o coroană de plop sub rafale de vânt, şi într-o clipă barba lui a ars şi pârjolul a eliberat un miros greu. Lungimea bărbii incediate a fost cumva în avantajul obrajilor, fiindcă până să ajungă dezastrul la pielea feţei, câteva palme aplicate prompt au reuşit să stingă vâlvătaia. Au chemat ambulanţa după ce l-au dus la baie şi i-au spălat faţa cu apă rece. A ajuns la spitalul de arşi. A doua zi i-au dat drumul acasă.