Maimuţe
permalink: http://www.clubliterar.com/texte/maimute.html
ioana bogdan

Maimuţe




E clar ne tragem din maimuţe diferite.



Pe vremea bunică-mii maimuţele erau altfel,

mergeau la restaurant în doi, se plimbau în Cişmigiu,

făceau copii, îmbătrâneau.



*

Pe atunci erau bordeluri,

maimuţele erau goale,

maimuţele stăteau răsturnate pe canapele roşii



şi ce maimuţe.



*

Maică-mea plânge,

ea a prins maimuţăreala proletcultistă,

bordelurile înlocuite cu traduceri

Anna Karenina, Ivanhoe, Notre Dame de Paris,

Marile speranţe volumele unu şi doi,

Un yankeu la curtea regelui Arthur



şi ce yancheu.



Dumnezeu exista în paralel, câţiva

auziseră de El. Câţiva nu.



*

Cei care divorţează sunt nişte criminali.



Pe urmă mergi fără un picior, dar piciorul pare că este,

fără o mână, dar mâna pare că este,

fără dinţi, dar dinţii par că sunt.



Şi cum să mai mângâi, să mai muşti, să mai mergi drept.



*

Eu am spus:

mai bine că nu murim de tot, mai

bine că ne ducem dincolo.



Bine că nu suntem maimuţe.



*

O mai iau pe Prelungirea Ghencea

pe unde mă plimba acum vreo cinşpe ani un iubit

care mă iubea.

Am văzut băncuţele, mesele rotunde din faţa blocului

unde jucam tarnim.



Nu puteţi înţelege, n-aţi fost acolo.



Pe urmă luam 368 până la Cişmigiu,

mergeam în sus, spre Sf. Iosif.


*

Nu auzisem de Dumnezeu decât din legende.

*

Pe urmă am făcut dragoste

şi de Dumnezeu tot n-am auzit.



Nu-mi spusese nimeni despre ciclul menstrual,

despre Alfa şi Omega,

Începutul şi Sfârşitul.

*

Dacă aş fi bărbat,

dar uite că nu sunt.

*

Însă vouă vă spun feriţi-vă

bărbaţii când trec eu

s-ar putea să-i ispitesc cu o cruce

pe care s-o ducem împreună

până la sfârşitul vieţii.

Comentarii

gelu vlasin
05:36:00, miercuri, 02-09-2009
mult mai bune poemele aste decat tot ceea ce-am citit scris de tine pana acum
pe scurt: ...

laurentiu
08:57:00, miercuri, 02-09-2009
e mult mai ok, mie mi-a placut, cu exceptia anumitor versuri cu dzeu
pe scurt: there's hardly a case for a god

laurentiu
12:07:00, miercuri, 02-09-2009
:))
pe scurt: ...

dumitru
00:15:00, joi, 03-09-2009
imi place cinismul tau
pe scurt: ...

Cătălin Lazurca
03:58:00, joi, 03-09-2009
ne atragi intr-o discutie frivola, cu maimute si cultura populara, ne faci cu ochiul, ca adica vorbim-asa, dar dedesubt lucrurile-s grave, intelegeti, e vorba de dumnezeu, pardon - Dumnezeu, si cum nu era el / El? prin preajma cind cu evenimentele initiatice fundamentale si esentiale / ciclu / dezvirginare / divort esti frivola prin pactul ironic cu cititorul inchipuit, esti chiar inutil de frivola, prin adincimea folclorica a dramei (Pe urmă mergi fără un picior, dar piciorul pare că este, etc.), pe urma esti gaunoasa de-a dreptul cu ispita crucii
pe scurt: it's not even a case for a reader

Komartin
04:17:00, joi, 03-09-2009
sper că nu te citesc enoriaşii, că-i bagi în ceaţă de tot
pe scurt: ...

ioana bogdan
06:26:00, vineri, 04-09-2009
Bine v-am gasit. Mie in pagina asta imi plac foarte mult comentariile, sunt scrise cu nerv. Al lui Kata e si inteligent pe deasupra. Claudiu, la care enoriasi te referi?
pe scurt: ...salut

Komartin
06:29:00, vineri, 04-09-2009
la adevăraţii enoriaşi ;)
pe scurt: ...

ioana bogdan
07:32:00, vineri, 04-09-2009
toate lucrurile alea s-au încheiat. pentru ei sunt acum un oarecare, ca ei, care-şi pune întrebări. şi, oricum, dintotdeauna am fost şi eu un enoriaş. în fine, oamenii ştiau că scriu şi ce scriu, am văzut că au primit volumul de la CR fără şocuri.
pe scurt: nu