imi place, dar nu-mi plac zona confuză, geam fumuriu se ridică să despartă, aleg să le spun, de obicei o numim, voce distinctă

mie parca imi place cu totul, dar fara sa ma incante deloc, banuiesc ca nici n-ar avea cum si n-ar trebui sa incante felul asta de poezie. incordat, filtrat, strecurat, epurat samd.
din ce a postat dmitri dintotdeauna, asta e vocea care mi se pare ca i se potriveste cel mai bine, il pazeste de aluncarea in patetisme autiste, pt ca il obliga sa, cum spuneam, distileze, catlizeze etc. e frumos in sensul de curat, lipede, amortizat, ca pastelurile lui alecsandri (care, poate am mai spus, mie-mi plac f mult).

:))) 
E unul care cântă mai dulce decât mine?

p.s.
adevărat îţi spun că pînă la miezul nopţii o să-ţi dedic un pastel pe care o să-l pun aici la comentarii

chiar te rog. o sa apreciez gestul. sunt intr-o dispozitie sensibiloasa, pt ca tocmai am citit ultimele pagini din viata lui kafka si m-am smiorcait. sa fie pastel frumos, limpede, curat.

(am încercat, pe cuvînt, sper să nu-ţi fi afectat dispoziţia, dar aşa a ieşit, nici măcar pastel cît trebuie pentru că la un moment dat mi-a scăpat din mînă. să-mi spui totuşi dacă ţi se pare ok sau nu, pt mine contează. )

În maşină

Am încercat să-mi dau seama dacă scîrţîitul vine
de la ştergătoarele de parbriz sau din altă parte
şi în acel moment mîinile mi s-au încordat pe volan.
Afară, unde farurile se înfigeau puternic în noapte,
ploaia s-a înteţit pe capotă. Pe geamurile laterale şi pe
oglinda retrovizoare picăturile au lăsat urme oblice, lungi.

Muzica de la radio şi căldura venită prin instalaţia
de climatizare m-au înmuiat în scaun pînă cînd am simţit
că mă ia somnul, aşa că am crăpat geamul cît să intre puţină
răcoare, dar l-am închis repede: stropii de ploaie îmi udau
hanoracul. Întors într-o parte, am văzut prin fereastra unei case
ceva care a oprit în capul meu răpăitul ploii şi muzica

şi care acum mi se pare un filmuleţ scurt, deşi atunci,
într-o clipă, n-a fost nimic mai mult decît o pictură
care a alunecat peste geamurile maşinii: un copil stătea în picioare
în mijlocul camerei, între doi adulţi, şi ţinea capul în jos.
Femeia avea privirea ridicată către bărbat, iar bărbatul
ridicase o palmă. Niciunul n-a apucat să facă vreun gest

Mai întîi, tabloul i-a lăsat loc unei imagini deformate
cu mîinile mele pe volan reflectate răsturnat de parbriz.
Muzica de la radio a reuşit să ajungă la mine şi asta
a făcut să mă simt ca întors după mult timp dintr-o lume
îndepărtată. Abia cînd am atins pedala de frînă, am observat
că picioarele-mi tremură. Am tras pe dreapta, am lăsat motorul pornit.

Acum douăzeci de ani, un băieţel a închis uşa bucătăriei şi a fugit
spre dormitor. A rugat-o pe sora lui să dea radioul mai tare sau să
deschidă fereastra. Dar nici un sunet n-a putut acoperi
ţipetele din bucătărie şi farfuriile sparte. A doua zi, părinţii lui
erau veseli de parcă nimic nu se întîmplase, dar el şi acum
opreşte cîteodată maşina şi rămîne în ea aşa cum ar sta ghemuit sub masă.