Era băiatul ăsta, şi era agresiv cu lumea fiindcă avea impresia că nu-i
sunt recunoscute meritele. Dar nimănui din jurul său nu-i păsa de fapt
de merite şi nici nu e clar dacă avea el vreun merit, pentru ceva. Simţea
deseori goliciunea zilei de azi şi de ieri şi a tuturor zilelor care trecuseră
parcă în urma lui ca un roi de albine.

I se întâmplaseră mai multe lucruri în viaţă. De fiecare dată încerca
să contracareze – la orice. Să găsească adică ceva, orice – la orice.
I se întâmplase să-şi încuie propria mamă în casă odată când era mic.
A pândit-o când ieşea pe balcon cu rufele şi a fugit pe scări, nu înainte
de a se asigura că ia şi cheia lui, şi pe-a ei, şi că încuie uşa de două
ori pe dinafară. S-a proptit în faţa balconului şi a stat acolo ore în şir
şi s-a uitat la ea cum se roagă de el de acolo de sus să urce şi să o
descuie din casă – începuse să şi plângă, pentru că era încă tânără
şi plină de nervi pe atunci. Nu i-a răspuns ore în şir, doar o privea
aşa, fără să scoată vreun sunet, copil mic fiind. A crescut şi a ajuns
bărbatul pe care oameni de tot felul şi de ambele sexe încearcă să
se bazeze cumva, iar el simte că oamenii ar trebui să se bazeze încă
şi mai mult pe el, că el de fapt şi-ar dori ca oamenii de ambele sexe
să se bazeze mai mult pe el. Numai că asta nu se întâmplă aşa. Când
totuşi se întâmplă, se năruie brusc sau el pur şi simplu se plictiseşte
– şi iar se năruie brusc.

A pus odată cheia de la maşină la vedere pe masă. A lăsat-o acolo
şi şi-a luat un campari şi a început să bea încet printr-un pai. A
aşteptat, iar omul ăsta cu care stătea la masă – şi care era un bărbat
mai în vârstă ca el pe care diverşi oameni se bazau în viaţa lor şi-şi
construiau de fapt vieţile lor în funcţie de ce le spunea el şi ce le
arăta el – omul ăsta s-a uitat la cheie şi după un timp l-a întrebat
ce maşină are. L-a întrebat dacă nu vrea să cumpere o maşină mai
bună. O maşină mai reprezentativă, i-a zis. Pentru că el are o astfel
de maşină şi i-o poate oferi dacă lucrurile între ei doi se aşază. Dacă
ei doi cad de acord. A trăit apoi evenimente plăcute legate de acea
maşină şi viaţa lui părea să se aşeze puţin câte puţin, până când unul
din acele lucruri abstracte – cum ar fi banii, sau toleranţa, sau duşul
din fiecare dimineaţă, pe care el se bazase în viaţă şi în funcţie de care
îşi construise viaţa – s-a năruit definitiv. Şi-a închipuit atunci cum ar
fi fost dacă acel lucru ar fi ţinut la infinit, şi a văzut iarăşi în urma lui
albine turbate, un roi. A simţit iarăşi că se sufocă şi s-a dus la chiuvetă,
a băut apa aia direct de acolo – îi tremurau maxilarele, şi nici în privinţa
asta n-a putut face nimic.