Altfel

Mi-am imaginat o hartăşi am fost să iau una. Pentru că era prea mare, am dat la o parte câteva lucruri. Nu-mi place să mut lucruri prin casă, dar de data asta era altfel şi nici nu băusem prea mult. După ce i-am făcut loc, am privit-o minute bune şi parcă lipsea ceva. Fumam şi m-am dat în spate cât am avut loc. Am văzut că aşa fac oamenii prin muzee pentru a surprinde detalii. Dar tot lipsea şi am hotărât să schimb ceva. M-am dus la librărie de unde am cumpărat hârtie la metru, vreo doi metri. Am acoperit harta cu ea. Aveau şi creioane colorate. Am dat doi lei pe ele. Erau la reducere. Am întrebat-o pe tipă de ce sunt reduse. Doar nu sunt demodate. A dat din cap ca şi cum…eu doar vând aici. Pentru carne duceţi-vă în altă parte. Ok? Ok! Şi am iesit uimit de răspunsul pe care l-am primit. Mi s-a părut de căcat atitudinea ei. Probabil că în lume se colorează din ce în ce mai puţin, altfel nu-mi explic. Chiar acolo în faţa librăriei totul era drept şi altceva părea că nu mai e de făcut. Motiv pentru care, cu doar doi lei am cumpărat trei cutii de creioane colorate. Acasă le-am împrăştiat pe jos şi am lipit hârtia peste hartă. După care mi-am aprins o ţigară şi mi-am turnat ceva de băut. Am ieşit la fereastră, apoi m-am întins puţin pe pat şi am băut. Încă nu ştiam cum să fac, cred că am şi aţipit. Era ca dracu’.  Orice aş fi făcut, tot nu mă trecea nimic. De câteva ori mi-a sunat telefonul. N-am răspuns. M-ar fi îndepărtat şi mai mult. După un timp s-a auzit o bubuitură şi am avut un moment d-ăla de fericire. M-am repezit să desenez un oval. Şi am desenat un oval pe hărtia albă şi altele mai mici în interiorul lui. În cele verticale am desenat puncte. În cele orizontale tot puncte. Foarte multe puncte de diferite culori care intrau unele într-altele. Din când în când mă îndepărtam, străluceau şi parcă nu mai erau doar nişte pete ovale. Sincer să fiu chestia asta m-a înfricoşat şi mi-a venit ideea să lipesc post-it-uri colorate peste ovalele alea destul de mici să fie acoperite. Norocul meu că aveam în casă şi nu a trebuit să cobor la librărie. Cine ştie ce s-ar fi pornit în lipsa mea, plus că îmi era lene şi oricum nu aveam de gând să dau prea curând de mutra tipei care vinde. Aşa că după ce am lipit post-it-urile, am scris pe fiecare “oraş”.  Nu oraşul ăla sau ăla. Lucrurile ar trebui să fie mai simple de atât şi să se vadă. Doar “oraş” mi s-a părut suficient, mai ales că harta îmi aparţine şi pe harta mea fac ce vreau.  E harta mea! E harta mea! Urlam. Deja vedeam războaie din cauza asta. Avioane dintr-o parte în alta. Punctele alea fugind unele spre altele se striveau. Altele o luau în direcţii diferite şi puteam să văd teama cum se ia de pe hartăpe mine şi invers. În haosul ăla, din ovalul mare înspre ovalele mici ţâşneau şi alte puncte de care nu ştiam nimic şi brusc am simţit multă frică în tot rahatul ăla. Nu ştiu de ce mi-am scris numele pe hartă. Am crezut că poate aşa opresc totul. În fine. După ce mi-am revenit puţin, am văzut numele acolo sus, deasupra ovalelor scris cu litere de tipar aşa cum scrie pe harta geografică a româniei, HARTA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI, iar reacţia mea fost ceva de genul: şi ce dracului am făcut? Eu nu am decât o maşină pe numele meu.

A sunat iar telefonul. De data asta am răspuns. Era tipa de la librărie. În timp ce vorbea derulam o listă cu prietenii pe care îi am. Cine dracului o cunoaşte pe asta!? Mi-am cerut scuze şi am rugat-o frumos să repete pentru ca nu am înţeles nimic. Apoi am rugat-o să se prezinte din nou că şi asta mi-a scăpat. Tonul ei era altul. Parca a zâmbit! Ce dracului! Mi-am spus. Fără să vreau am făcut o glumă. Dar eu sunt speriat! Nu o cunosc pe tipa asta, cu toate astea ea pare că mă cunoaşte şi încă foarte bine. Am hotărât să ne întâlnim peste câteva ore şi am închis în timp ce priveam harta. Cel mai mare zbucium văzut vreodată de mine era acolo pe perete, fără să mai iau în cosiderare telefonul primit. Altfel ar fi arătat şi mai rău. Timpul trecea şi trebuia să mă pregătesc, dar nu înainte să mai beau ceva, mi-am spus. Eram prea agitat să mă vadă librăreasa în halul ăla. Oricum nu prea aveam cu ce să mă schimb. În baie erau rufe nespălate şi în bucătărie la fel. Casa arăta ca un kraken mort, împuţit şi era deja 5şiunsfert. Când coboram scările, mi-a trecut prin cap să nu mă duc la întâlnire. Mai aveam vreme să mă răzgândesc. Ce-o să se intample dacă nu mă duc?În primul rând de unde ştia numărul meu meu de telefon!? Ceva lipsea în toată povestea asta şi chiar îmi lua tot cheful. După ce am ieşit din bloc, am luat-o ca un roboţel pe strada în jos, făcând ce fac toţi oamenii din mâini şi picioare. De fiecară dată ma gandesc la cu totul altceva, nu la mers. Cred că mersul e ca o cheiţă pe care o bagi într-un ceas să-l întorci şi mişcăm mainile şi picioarele cum mişcăm mainile şi picioarele pe stradă în jos la ora 5şişaipe sau oriunde în altă parte indiferent de oră,  în timp ce ne gandim la toate alea aşa cum mă gândeam la librăreasa mea. Chiar dacă situaţia în care mă aflam era mai mult decât bizară, încercam să îmi imaginez cum arăta. Mi-ar placea să aiba curul mare şi bombat, buze cărnoase şi să fie plinuţă. Curul ăla pe care să pui mâna şi femeia să şi-l adore. Să nu-ţi ia prea mult să o faci să înţeleagă că virgulă curul ei are personalitate şi că până la urmă e un cur ce mama dracului! Nu e un fursec pe care să-l bagi în gură şi să-l înghiţi. E curul din care daca vrei să muşti şi sa-ţi  ia toată viaţa. Cred că îmi doream să semene cu o bibliotecară. Poate pentru că toată lumea ştie cum sunt bibliotecarele şi să-mi zică fără menajamente: vreau să te fut! Să mă fută. Zic. Evident că astfel de femei îmi plac. Deşi câteodată am nevoie să fac eu asta. De cele mai multe ori cred…mă rog, uite cum nehotărârea mă împinge să fac tot felul de…să le zic chestii mai bine, nu lucruri. Chestiile pot fi imprevizibile. De exemplu o chestie s-a târât pe podea, s-a suit pe piciorul meu şi m-a muşcat dracului. Am fost la un pas de moarte! Tot aşa şi cu librăreasa. Mă întâlnesc cu ea şi habar nu am de unde mă cunoaşte…ce-o să mi se întâmple!? Mai bine fug în direcţia cealaltă acum pâna nu e prea târziu, deşi pentru o clipă în timpul convorbirii am avut impresia că mi-o trage şi nu părea să o deranjeze. Siguranţa ei îmi spunea că mi-a mai tras-o şi altădată în felul ăsta.

Hmmm!Iar bat câmpii, doar o văzusem dimineaţă şi nu avea curul ăla!

Un câine cu o eşarfă mov agăţată de zgardă, se îndrepta spre mine. Mi-am ţuguiat buzele şi le-am strâns puţin. Apoi le-am eliberat şi a ieşit sunetul ăla pentru câini. Hei, ce faci? i-am mai spus. Îi simţeam coada pe picior. Bătea destul de puternic. Era aproape 5şinouăşpe minute şi se uita cumva în ochii mei. Poate e un semn şi m-am aşezat pe bordură. Fără să vrea mi-a tras o coadă peste ochi. O avea destul de groasă şi după cât de lent o rotea, nu părea preocupat de omenii care treceau pe acolo. Avea un soi de atenţie pentru chestiile care nu se văd. Poate să nu mi se întâmple ceva, dragul de el!. Nu ştiu cât am stat acolo, dar se făcuse destul târziu. O vreme nu m-am gândit la nimic, apoi am început să clipesc repede şi mai repede, poate reuşeam să surprind acea chestie pe care o căuta. La un moment dat, m-am trezit dezbrăcat în faţa unei vitrine. Nu ştiu ce simt piloţii la 2000 de m altitudine şi la vitezele alea, dar eu mă priveam şi simţeam acea bucurie ca de copil. Se ducea din tălpi până în creştet şi când nu mai aveam aer, atunci era în inimă. Pentru o clipă nu am realizat ce mi se întâmplă şi zâmbeam ca după primul futut. Îmi plăcea că ăla din vitrina avea ceva nou, aşa că nu l-am acoperit cum mai fac unii: aruncă repede un cerceaf! Mi-am spus că un corp românesc e un corp românesc, fără brizbrizuri şi alte căcaturi, influenţe… şi după cinci minute am început să-l frec. Mă lipisem cu totul de vitrină şi nu stiu cât a durat treaba asta, dar un lucru era cert. Trăirea aia era pură, românească şi era a mea pentru ca într-o altă limbă nu avea cum săfie la fel şi m-am apucat să scriu dedesubt…Aici sunt degetele mele, buzele mele şi ăsta e corpul meu românesc!  Când mi-am revenit, câinele mă lingea pe faţă. L-am mângaiat pe bot şi am făcut cale întoarsă. M-am minunat când am trecut pe lângă vitrina aia strălucitoare, pe lângă toţi oamenii ăia care se opreau în faţa ei. Deja mă simţeam altfel şi slavă Domnului că nu eram narcisist cum începusem să cred după experienţa avută.

Îmi place eşarfa ta! i-am spus. O să locuieşti la mine şi o să te cheme Ford.  Ai botul unui ford mustang negru. A lătrat o singură dată de parcă ar fi dat un rateu şi l-am băgat în casă. Am scos din frigider o bere, m-am aşezat pe fotoliu şi l-am strigat. Ford, vino aici! Mi s-a părut mişto să-l strig pentru prima dată. Nici măcar nu a tresărit, altfel, totul era perfect şi a durat ceva. Vreo două-trei luni. Aveam harta mea, câinele meu, timpul şi scăpasem de timiditate. Ieşeam dezbrăcat pe balcon, întindeam o pătura şi priveam in gol fericirea. Era mişto să o simti ore intregi si să nu ştii de unde vine. Gunoiul tot dezbrăcat îl duceam. Credeam că dacă schimb ceva, mă ratez. Iar dacă întâlneam vreun vecin care se holba la mine ca la un nebun, îl salutam şi-l întrebam de soţie, chiar dacă ştiam că aia de lângă el era soţia. Nu trecea mult şi mă trezeam cu soţia la uşă. Să-i gust plăcinta, ori cea mai bună prăjitură pe care am mâncat-o vreodată şi întotdeauna sfârşea prin a mă întreba despre cealaltă soţie, apoi zâmbea cu subînţeles.  Evident că nu aveam ce să-i spun, dar în felul ăsta oamenii se obişnuiau cu apucăturile mele, nu mai pun la socoteală că devenisem cel mai de treabă tip de pe scară. Cel puţin pentru ele.

Să-mi iasă bine totul, făcusem un compromis, deşi nu îmi plac regulile. Pentru fiecare gest, cuvânt, etc., trebuia să bag câte un deget în suflet. La început nu puteam decât să vizualizez degetul. Cu toate astea, am simtit ba aromă de cireşe, ba de mentă, ba de cacao, tot felul de arome, amestecate chiar. Cred că am şi scris asta pe undeva şi mi s-a sugerat că aş putea lansa o modă nouă, dar că ar fi bine să fac puţină ordine înainte de a începe. Dă-le dracului de culori şi de dimensiuni! am spus. Dă-o dracului de ordine alfabetică!  Dă-le dracului de priorităţi! Nu aş face altceva decât să încurajez superficialitatea. Parcă e mai bine random aşa. Plus că nu poţi îndesa cu degetul în suflet, ceva ce ţine de comunicare. După mine, dezordinea sufletului este cea care contează pentru a te considera om. În niciun caz nu mă aştept să traiesc o sută de ani ca un robot. şi cinzeci e bine, dar măcar ăştia cinzeci cu toate degetele băgate să îmi ajungă. Pentru mine asta înseamna creşterea duratei medii de viaţă şi până la urmă n-am nevoie să fiu exemplul nimănui. Motiv pentru care într-o vreme am vrut să-mi schimb numele. De cate ori mă apela cineva, aveam impresia că de fapt intenţia lui este sa acceseze şcoala unde am învăţat, femeile pe care le-am avut în ultimii 5 ani, casele, maşinile, banii, pe mama, pe tata, orice are legatură cu numele meu, dar nu pe mine. Totul se întâmplă făra acordul meu şi uite-l cum descarcă şi încarcă date după bunul lui plac. De exemplu, când mă întâlnesc cu un fost coleg din şcoala generală, am senzaţia că pentru el nu sunt decât un nume de pe rândul 2, penultima bancă, colegul Gratielei. Că sunt pula aia scrisă cu litere de tipar şi multe alte căcaturi pe care si le aduce aminte. Ah! şi pula mi-e accesată tot după tehnica încarcă+descarcă. Dar în ceea ce o priveşte treburile sunt puţin mai complicate. Daca V_ul e boldat ori italic, urmat de restul prenumelui, se înţelege perfect unde vrea sa se ajungă cu ea şi atunci procedez cu degetul. În momentul ăla semnificaţia intră în random, primeşte o aromă şi la următoare întâlnire, nu conteaza cu cine, nici nu apuca aia să deschidă gura că deja sunt protejat.

Până la urmă toţi oamenii cred în ceva şi nu ştiu cum să o facă mai bine. Aşa o fac eu cu degetul şi cred că e altfel. Băi! I-am zis unuia. Du-te-n pula mea, nu vezi că sunt fericit!? După care am ridicat geamul. Era într-o sâmbăta şi mă simţeam bine încă de la prima oră, aveam o lumină despre care se ştiu prea puţine lucruri şi toate sunt doar cuvinte.

Ca şi cum stăteam picior peste picior pe o canapea neagră din piele şi pentru că nu ştiu cum e să fii femeie, eram femeie.

Ok.

 Locuiam la câteva staţii de târg. Am mers pe valea oltului până la intersecţia cu timişoara şi am făcut stânga. După un kilometru şi ceva am tras pe dreapta într-o parcare unde era un câine ud şi mi-am adus aminte că nu demult am desenat un cerc zburlit şi am scris în el câine ud. Pe Ford l-am lăsat pe bancheta din spate. I-am spus să nu mai bălească atât că mă întorc repede. Am încuiat portiera şi după ce m+am îndepărtat câţiva metri am întors capul aşa cum fac când îl las singur în maşină. După cum se uită îmi dau seama dacă o să fie cuminte sau dacă are privirea aia pe care a avut-o şi ultima dată, când s-a pişat pe scaunul meu. de data asta părea că e bine şi i-am zâmbit. Într-un fel mi-a zâmbit şi el şi n-am ştiut ce să mai cred. Apoi am traversat strada şi am intrat în târgul unde cu câteva săptămâni înainte am văzut  o maşină de scris Underwoodîn stare bună. Tipa cerea pe ea 300 de lei şi când m-a vazut interesat, începuse să îmi spună istoria ei. Eram prea fascinat de felul cum arată. Aş fi privit-o o zi întreagă fără să mă satur deşi, câteodată e bine să ştii de unde vine chiar şi o maşina de scris. Tipa povestea într-una şi de la maşină, a ajuns la gigi. Gigi în sus, gigi în jos, gigi, gigi…mă simţeam ca atunci când după ce toată noaptea am visat că fut nişte chestii şi a doua zi nu ştiam ce dracu erau alea. Deci.

Cu 300 de lei în buzunar încercam să îmi aduc aminte cum arată tipa. Nu mai ştiu dacă era mică sau înaltă, grasă sau slabă îmi trecea prin cap doar gigi. La dracu! Şi îmi doream maşina aia. După o oră de căutări am plecat cu gândul că mi-ar fi plăcut să o pun pe birou şi să o privesc. Desigur, aş fi putut să revin peste o săptămână, peste încă una şi în cele din urma să o cumpăr, dar nu prea merg prin târguri şi nu vreau să schimb asta chiar şi pentru ceva care îmi place foarte mult, mai ales că am aflat atât de multe lucruri despre gigi.

Pe drum mi-am spus că există un echilibru. Nu acum, nu peste o săptămână, dar o sa îl am şi e mai mişto să nu ştiu când. Ajuns acasă am deschis calculatorul si am scris mare cu font Garamond numărul 16,  GIGI UNDERWOOD şi lumina aia era încă acolo.

  Apoi m-am gândit că prin mişcări repetate pot să îl ucid. Gigi trebuia să moară. Gigi era peste tot şi ce era mai nasol, îmi dădea brânci să fac tot felul de lucruri, plus că femeile îl urăsc. Du-te-n pula mea, Gigi! Am strigat după ce am ejaculat şi spre uimirea mea erau flori, flori peste tot. Parcă se mutase întregul univers în camera mea albastră.

 Gigi, tu eşti!?

 Traversase toată furia aia şi privindu-l mi-am dat seama că nu era ca toţi ceilalţi. Dintr-o datâpărea mai bun cu visele lui, cu iubirile şi futaiul de care e în stare şi cu degetul îndreptat spre mine avea toate motivele să fie aşa. Ce dracului era să îi mai spun!? Şi ce dracului era săfac!? Doamne,

Gigi Underwood e un nume special şi obsesiv aşa cum mi-a sugerat cineva şi îmi place!  De obicei în astfel de momente am tot felul de reacţii normale. Urlu de fericire_mă arunc pe pat, înjur şi zâmbesc tâmp atunci când nu râd nebuneşte, dar de data asta am rămas încremenit pentru că după multe săptămâni de nimic, ma lovise inspiraţia şi de sub Gigi Underwood, m-am apucat să scriu o poveste despre prima mea gagică.

După câteva pagini, nu eram sigur de introducere. De regulă introducerile sunt de căcat dacă-s prea lungi şi nici prea scurte nu mă fac. E ca atunci când te duci la budă şi e ocupat. Evident intri în panică, te frămânţi de pe un picior pe altul şi pentru că nu mai rezişti te caci pe tine. Citeam şi mă întrebam de ce dracului să scriu despre cineva care mi-a dat păduchi laţi şi care avea o pizdă urâtă. Plus că în timpul liber o făcea pe bani şi cum avea destul timp, strânsese o mică avere. De fapt asta nu m-a deranjat, nici măcar nu aveam când să cheltuim banii pentru că ne futeam mult. Odată trebuia să o ducă unul în Turcia si am fost foarte afectat.

Până la urma aici ori acolo, tot pizda aia o am!Vorba ei.

Da, dar am o problemă cu spaţiile largi!

Nici eu nu am fost convins că mi-a ieşit pe gură ce trebuia, iar ea nici atât şi ce putea să facă, a rămas şi ne-am iubit mai mult. Aproape să mă bat şi cu ăla de i-a scos paşaportul. Unul Cristian care avea o Honda gri. Parcă o şi văd parcată în faţa blocului, iar el puţin mai înalt decât ea, urlând la mine.

Băăăăăi pulă!

După care am băut vin şi ne-am împăcat. Pe atunci locuiam la mama şi pe lângă închiriasem o garsonieră prin rahova. Vreo 250 de lei împărţiţi la trei, aproximativ  optzecişitrei de lei de căciulă pentru futut şi în noaptea aia era rândul meu, aşa că am mers cu fata acolo. Deşi îmi doream foarte tare o sahariană şi îmi promisese că o să îmi aducă una din turcia, acum eram amândoi în bucătărie. Ea dezbracată cu spatele la mine îi puteam privi tot curul ăla în sus şi în jos, în stânga, în dreapta şi cu toate astea ceva era greşit.  

Avea un semn din naştere undeva pe buca stângă spre interior şi până atunci nu îmi sărise în ochi. Mi-a trecut prin cap ca e însemnată. Auzisem tot felul de poveşti despre femeile astea şi treptat începuse să se dea din ce în ce mai tare prin bucătărie până când m-a apucat de pulă şi mi s-a făcut rău. M-am trezit pe marginea patului, cristoase şi a luat-o de parcă nu văzuse aşa ceva, iar expresia aia de vrăjitoare pe care n-am să o uit niciodată, m-a lovit în creier şi toată noaptea mi-a fost că o să facă dracului ceva. Eram năucit şi nici măcar nu s-a deranjat să îmi spună ce naiba i-a venit şi dintr-o dată s-a aruncat pe jos de parcă nu mai simţea nimic.Uluităde spaima mea, m-a strâns în braţe până n-am mai putut să îi vorbesc. Adică am putut, dar a fost jenant şi m-a strâns asa, cu toate alea printre noi, iar inima mea parcă se izbea într-una … să se izbească! Zicea. Cu 300km/h iar si iar … deja mă călărea de vreo cinci minute şi brusc a căzut lată.. Asta m-a durut! I-am spus.