[...]
Steluţa ne-a invitat la pădure cu Ciprian şi vără-su. Eu sunt cam în plus, dar asta e.
Dar nu am fost nicăieri, deoarece mi-a fost silă. Acum mi-am făcut un obicei de a scrie toată ziua (cu întreruperi, bineînţeles). Are mai mult farmec.
Lionora (Simona) e lângă mine. Scrie şi ea în jurnalul ei mai vechi.
Toată ziua (până acum) am petrecut-o în plictiseală. Mâine mergem la Adânca.
Mai devreme am dat spargerea în caisul lui nea Nae. Diana îl striga de câte ori intram în curte ca să creadă lumea că-l căutăm pe Nae.
A trecut Ciprian al lui Steluţa pe drum. Diana şi-a dat repede ochelarii jos de parcă trecea Măria Sa. Rămăsese cu o moacă când m-a văzut cu ochelari.
Să mai aştepte până când mi-oi da eu ochelarii jos.
Geo m-a enervat mai devreme rău de tot (mai era şi cu Silviu şi Niculae - 3 proşti!)
Fac ce fac dar tot la B. îmi zboară gândul! Şi eu nu vreau să mă mai gândesc la el până nu mi se întâmplă ceva mai ca lumea.
A! Am rămas bombă când am aflat că Ciprian I. (Cufuritu) a luat la Carabela. Doamne fereşte! Dar, bineînţeles, la mecanici!
Şi eu vreau să termin mai repede această agendă, deoarece de Crăciun vreau să-mi iau alta. Una după alta!
Nu mai vreau să mai aştept! VREAU să se întâmple tot dorit de mine chiar acum! ACUM! ACUM! ACUM!
Nimic nu e mai simplu decât să fii prost! Nu-ţi trebuie facultate.
Au! Venise Geo cu Niculae aici! Mi-era o frică să nu-mi ia agenda! Mi-am băgat-o repede la chiloţi!
Nu mai scriu mult, deoarece mi-e frică de proştii ăia doi.

E 17:30. Până acum am lucrat aici (adică eu m-am uitat) la bazinul după coastă Geo, Silviu şi, mai târziu, Niculae. Au băgat peştii pe care îi vor muta grădină devale, când vor face heleşteu.
Geo, prost şi handicapat ca întotdeauna, a aruncat o broască pe piciorul meu. Dar săraca a dispărut repede. Privind peştii puşi în ulcică, mi-am imaginat adâncurile oceanelor, ale mărilor, acele adâncuri întunecate unde vieţuitoarele îşi duc traiul, departe de lumea noastră, un trai fără griji şi nevoi. Mi-am adus aminte astfel de "Mica sirenă", personajul principal, o mică sirenă, fiind Ariel. Sunt nişte desene excepţionale! Întotdeauna mi-au plăcut aceste desene şi-mi vor place în continuare! Întotdeauna mă va pasiona acea lume ascunsă, subacvatică. Întotdeauna...mă gândesc la B. Şi când îmi vine el în minte, lumea mea imaginară dispare, reîntorcându-mă la realitatea care se dovedeşte uneori a fi foarte crudă. Sau, poate, este doar o simplă părere.
A urmat o clipă de reculegere.
Să mă întorc la trecutul meu. În viaţa mea de aproape 14 ani, am avut doi băieţi: Cristi şi Radu. Dar de nici unul nu-mi mai place acum. Deloc, delocuţ, vorba Dianei. Amândoi mi se par prea nătângi. Cristi e prost (la cap) şi nu ştie cum să se poarte cu fetele, iar Radu e îngâmfat şi el idem celuilalt.
Aşa că...nici unul nu e perfect. Acum încerc să-mi caut altul şi sper că Dumnezeu mă va ajuta în această căutare amoroasă.
A! Plec! Mi-e foame.Vin imediat.
E vreo 23. Am fost pe drum. Nu s-a întâmplat nimic, deoarece nu a fost nimeni important.
Nu ştiu dacă mai mergem la Adânca mâine.
Simona e la Dănuţu în cameră cu Silviu, Niculae, Geo şi el. Joacă.
Eu sunt singură aici şi scriu şi cred că mă voi culca.
Mie mi-ar fi plăcut să mergem la Adânca, deoarece mi-aş fi găsit şi eu pe cineva precis acolo. Nu se poate să nu-mi găsesc eu chiar pe nimeni. Ar fi imposibil!
Scriu mai repede, deoarece mi-e frică să nu mă prindă Geo sau altul şi să-mi ia jurnalul din mână.
Noapte bună, B!
[...]