Întotdeauna e bine să ai o poveste ticluită
la revoluţie. Ochii femeilor şi ochii bărbaţilor
s-au retras în tranşee, sunt cocoşi de luptă umflaţi
pe firul de iarbă -
dacă nu eşti atent poţi chiar să-i pierzi,
printre frunzuliţe abia ieşite, lăcuste
iar norii de praf se ridică oricum, în haite nervoase
în urma maşinii, pe drumul în pantă.

Să nu te laşi înfrânt în faţa mecanismului nou-nouţ
împrăştiat în zeci de piese pe mijlocul drumului,
direct în lumina soarelui, să te gândeşti repede
la o poveste,
iată cum perechile de glezne tinere mărşăluiesc
pe cărarea îngustă,
muşcate delicat, din loc în loc, de tufele de mentă.

Despre chiar dimineaţa în care te-ai ridicat
în capul oaselor şi
deşi nu te-ai putut bucura,

ţi-ai dat seama imediat că
revoluţia tocmai a-nceput.

Ai rămas atunci nemişcat, liniştea se-ndepărta de tine
nu erai mai mult de-un pui de pernă şifonat
urmărind zbaterea unei zile

Cauţi din ochi să vezi unde s-a ascuns puştiul
şi iată-l pe balcon întors cu spatele, apasă
cu un singur deget copiii din raza blocului
ca pe nişte maşinuţe de jucărie,
încoace şi-ncolo. Revoluţia trebuie că da, a început.

Poate chiar atunci când ţi-ai vizitat prietenii:
îmbrăcaţi în aceeaşi cămaşă de lână albastră,
femei şi bărbaţi, ei stau pe prag şi privesc cerul,
au stat pe prag şi au privit cerul
hei, şi nici măcar n-aţi putut vorbi între voi
aşa de tare se înteţise vântul

Te sprijini mai bine în palme, dar patul e moale
şi din ce în ce mai mult
se topeşte în goana roţilor.

E bine totuşi să ai o poveste pregătită
pentru revoluţie,
chiar dacă orice nouă întâmplare
înseamnă mai degrabă o picătură de sănătate în plus,
în această lume în care s-a făcut atat de repede târziu.