un efort
şi totul se dizolvă
în calea noastră
zidurile se desfac
mă tot întreba dacă nu vreau să urc
nu ştiam ce să răspund
eram într-o excursie
locul era plin de zombi
o dezordine controlată
dacă aveţi arme folosiţi-le
nu e vina nimănui
locul e plin de zombi
dacă aveţi arme folosiţi-le.
#
un răsărit de soare
cu totul şi cu totul spectaculos
un vălmăşag de nori împins de vântul puternic
direct în lumina mov
cerul e un dezastru de culori
m-am întors cu spatele
dar nu am rezistat mult aşa
m-am întors iar şi am privit
răsăritul în plină desfăşurare
iarăşi m-am întors şi am privit
m-am îndepărtat de fereastră
pereţii începeau să-şi schimbe culoarea.
#
eram într-o excursie, de data asta singură. plaja era pustie. până la urmă valurile atingeau malul. apa mi se strecura printre degete, îmi acoperea gleznele. am avut cândva un prieten care mă urmărea prin oraş. mă adăposteam într-o anumită scară de bloc. blocul turn de lângă magazinul mercur. chemam liftul şi mă uitam în oglindă, eram de fiecare dată atât de îmbujorată. din cauza mersului prin căldură. eram în vacanţa de vară. intram în lift. uşile se închideau automat după câteva secunde. nu mă mai săturam să mă uit în oglindă.
##
eram în oraşul plimbărilor disperate
dacă stai deoparte prea multă vreme
oamenii încep să ţi se pară o specie nouă
aveam o cămaşă cu pătrăţele
albe şi negre, ca o tablă de şah
mergeam în parcul mare, lângă groapa urşilor
şi de acolo peste lac
podul prins în corzi de oţel răsucit
oamenii nu sunt nişte automate, ştii
nişte maşini, ştii?
de acolo drumul spre cel mai apropiat cinematograf
prin aerul vălurit de căldură
nu ştii nimic
nu ştii nimic, e ca un leşin
care te duce mai departe
prin oraşul haşurat până la desfigurare
dincolo de curcubeu
unde viaţa se desface-n culori.
##
aşteaptă până mă întorc rămâi aici înţelegi
aici avem treabă
nicăieri nu te poţi mişca
mai în voie
liniile se deschid
într-o clipă liniile se deschid
şi sari înăuntru cu un entuziasm
şi în urmă punctele încep
să clipească
mişcările se topesc
înainte să ajungă la capăt
punctele clipesc se apropie
unul de altul
se lipesc
se stinge lumina
nu lăsa pe nimeni înţelegi
locul e plin de zombi
nu lăsa pe nimeni să scape.
###
daca totul se dizolva e inutil sa mai spui ca zidurile se desfac. e redundant. cand spui totul ma gandesc la orase, la munti, la stele si galaxii, ca in cartarescu. nu ma mai aburii cu ziduri care se desfac.pe ultimele 3 randuri din primul text le/ai putea rade fluierand. repetitia e un procedeu dubios de la stanescu incoace.
ai putea inlocui textele 2 si 3 cu fotografii. nu stiu de ce mai obosim cuvintele in situatii in care aparatul de fotografiat sau de filmat s/ar dovedi mult mai util!
abia in ultimul txt pui ceva in miscare. ai putea incepe de aici. nu lasa nimic sa/ti scape, nici macar poezia.
andrei dobos
04:28:00, vineri, 16-01-2009