Concluziile, concluziile în general sînt direct influenţate de unghiul sau punctul din care se studiază o anumită temă. Personal pot spune că-mi bag pula-n ea de viaţă. Aşa trebuia să înceapă; şi undeva pe la mijloc: adevărul este gluma pe care vrei s-o crezi. Încheind eventual printr-o descriere a celui mai spectaculos gest din toate timpurile. Proiect măreţ menit să cuprindă cît mai mult din sclifoseala acestei lumi.

Se deschide o usă. Intră Mircea. Un tînăr strungar aflat în plină ascensiune intelectuală. Ar fi multe de spus despre el, dar m-aş limita la prezentarea sumară a corpului său lipsit de rotunjimi extrasenzoriale; corp care-i poartă sufletul prin molozul site-urilor industriale. Dar cine poate să-i conteste autoritatea lui Mircea?

- Care sînt visele tale Mircea? Care e scopul venirii tale?
- Caut…
- Caută liniştit, Mircea. Caută.

Odata cu trecerea timpului am început să sufar din cauza “greutăţii” gîndurilor mele: prea multe tacîmuri pentru o masă de două personae.

- Ştii oare de cîte ori m-am regăsit în sfaturile pe care le dau chiar eu? Ştii oare de cîte ori m-am luptat cu timpul? Ştii tu oare de ce se opreşte totul cînd inima se plictiseşte?

Chiar dacă două cămile argintii ar strănuta pieziş, şi alunele ar avea gustul straniu de mucegai din timpul reformelor guvernamentale, eu tot aş continua să-mi caut lumea iluzorie prin tomberoanele marilor înţelepţi.

- Mircea!
- Da. Aici sînt.
- Dă-te-n pizda mă-tii!
- Mmm …
- Era doar exprimarea incantaţiei menite să-ţi ofere un nou început.

…indiferenţa aparentă continuă să-mi ofilească mugurii planificaţi.

Plimbîndu-mă printre tarabele acestei lumi privirea îmi este atrasă de fotografii melancolice, amintitoare de posibile clipe minunate. De ce să avem în faţă doar un singur viitor. Soarta? Predestinarea? Destinul? Programarea?

- Nu, nu încerca să înţelegi, Mirceo! Tu caută mai departe…

50% din mine frecventează mănăstirile şi catedralele, doar pentru ca restul de 50% să considere bisericile prea mici. Chiar şi cînd afară plouă, înăuntru e sec.

Arome cenuşii plutind printre cascade colorate.

Avea dreptate prietenul meu care zicea că planurile mele sînt…dreptate avea şi cel care a spus că toate au... Iată-mă la răscruce! Pregătit să reiau lupta, şi, încercînd să-mi dau seama ce m-a determinat să dezertez.

- Mircea? Mircea mă crede un adevarat înţelept. Cu toate că uneori îmi reprosează lipsa sandalelor.
- Exclus, Mirceo! Exclus! Sentimentul durerii implicat în părerea de rău, în cazul morţii unui apropiat, nu are nici o legătură cu mortul. Egoismul e baza! Egoismul e baza pe care au început să-şi clădească …

- Adică…

- Iar n-ai înteles, Mirceo? Chimia lucrează ca un bumerang de mătase… feedback ecologic!

Să fie vorba doar de selecţie? Oare nu vezi tu convulsiile de pe chipul prichindeilor tăi? De ce nu-ţi acorzi posibilitatea de a acţiona din milă? Şi, întrebarea cea mai interesantă, al cărei răspuns îl intuiesc oarecum, desigur, e de ce-mi permiţi blasfemia, al cărei adevărat sens mi-este greu şi mie să-l observ.

Am fost la spital, aşa cum mi-ai poruncit. Ce am văzut acolo? Doar nişte rebuturi păstrate în condiţiile prezentate în relatările gazetarilor.

“Buruiană tămăduitoare” - asta înseamnă fiecare filă din cărţile atribuite ţie. Nici nu mă aşteptam la altceva.

“Grădinar îngîmfat”! şi nimic altceva. Ştii, uneori mă scîrbeşte acest aparent statut al tău. Sigur că nu te înspăimîntă înalţimea la care…Cum?! Nu eşti îngîmfat? Dacă stau bine să mă gîndesc …se prea poate să fi greşit... Uite! Vezi? Pentru asta chiar mi se pare destul de normal să-mi cer scuze. Iertare nu voi căuta niciodată în tine!

Am simţit că nu sînt pe drumul cel bun, aşa că m-am oprit. Cînd stau şi mă gîndesc uneori, totul pare atît de infantil. Să cuprinzi toată relativitate lumii într-o poveste! Ce poate fi mai absurd?

Cîte zile de somn şi cîte nopţi de veghe mai trebuie să suport? De ce vrei să mă transformi într-un inginer neastîmpărat, pe mine, un liliac ahtiat după falnica inactivitate? ... un porc îndrăgostit. De ce mi se retrage dorinţa imbecilităţii?…aveam şi eu o speranţă, aveam şi eu un scop în viaţă. Ce mi se oferă acum? Cine-mi va da forţa psihică necesară pentru a-mi îndeplini noua soartă? Răspunde-mi! De ce nu spui nimic? Cum vrei să-ţi înţeleg planurile?

… sînt doar procese chimice.”

Ăsta e răspunsul tău?

- Mirceo, Mirceo, continuă tu, dacă vrei. Eu nu-l mai suport.

- Dar eu nu ştiu ce să-l întreb. Nu ştiu despre ce să vorbesc cu el.

- Fii sincer, Mirceo, fii sincer.

- Eu, eu… vreau să ştiu doar de ce nu mă laşi să-mi văd de meseria mea. De ce vii în fiecare seară în bucătăria mea?

Lilieci bucuroşi… lilieci posomorîţi…

- Simţi, Mirceo? Simţi că ai trăit destul?

- Păi…

- Nu simţi! Iţi spun eu. Nu poţi să simţi!

- Şi tu?! La ce te-ai aşteptat cînd mi-ai schimbat meniul obişnuit dîndu-mi să mănînc doar concentrate? De ce nu mă sacrifici? Ce mai aştepţi? Vrei să creezi un monstru din mine?

Of, Mirceo! Mă cuprinde plictisu.

Tortura aceasta continuă mă disperă… nu-mi pot fructifica iubirea; şi asta mă doare foarte mult.

Priviri stăpînite atît de evident, greşeli corectate cu naturaleţe, zîmbete adolescentine încurajate de lipsa singuratăţii; neclarităţi; o uşoară provocare...

... confuzia provocată de gri, toamnă, primăvară, ulcer psihic!

... plînsul copiilor şi tăcerea bătrînilor cu plămînii antrenaţi!

- Răspunde-ţi singur, Mirceo!

... uneori aş prefera... deşi artificialul e atît de natural .

- Mirceo! Ai dreptul să comentezi. Dreptul de a te răzvrăti însă, e discutabil...

Îi văd... Lumea Mea? Mirceo, uneori parcă aş vrea să evadez. De ce? Habar n-am.
Uneori simt c-o să explodez!

Cum îţi explici tu asta, Mirceo?