permalink: http://www.clubliterar.com/texte/faze-si-emfaze-seria-i.html
faze şi emfaze ( seria I )
nevoia nevrotică de a fi în cuplu camuflează teama că ne trece vremea şi nu apucăm să chinuim decât prea puţini semeni.
una dintre ocupaţiile mele cele mai solicitante este să-mi îmblânzesc frustrările.
ca să ajungem la o imagine corectă a ceea ce suntem ar trebui să aflăm cum arătăm şi în mintea celor care nu ne mai iubesc.
am fost ieri după-amiază intr-un cimitir, apoi într-un hypermarket: două locuri aglomerate şi deci la fel de nesuferite.
cum sunt unii, şi bărbaţi şi femei: se iubesc atât de mult de parcă ar inspira nu aerul de afară, ci o mireasmă secretă a fiinţei lor.
cel puţin o dată pe zi îmi pare că tocmai m-am salvat de la înec.
am fost captiv în trafic şi, uitându-mă spre cer, mi-am dorit ca imediat să ne invadeze extratereştrii.
ar fi minunat să putem spune în fiecare zi, fără să ne minţim: "sunt mulţumit de ceea ce sunt, mă simt bine în propria-mi piele"!
prefer o lume de ipocriţi unei lumi de neruşinaţi.
am vrut să fiu cel mai indiferent dintre oameni, dar acum chiar şi piuiturile unei jucării chinezeşti mă înduioşează.
l-am întrebat în hypermarket pe un angajat, cred că era cel mai bătrân angajat din locul acela, cum sunt roşiile pe care tocmai le scotea din lădiţe şi le punea pe un stand la vânzare. omul s-a uitat la mine şi mi-a răspuns cu năduf:"roşii! dă-le-n gura mă-sii!"
petrecerea trebuie să continue şi după ce s-au retras poliţiştii şi ambulanţa.
am auzit o femeie spunându-i cu decepţie şi solemnitate unui tip, probabil până atunci partenerul ei:"eşti un vierme al societăţii româneşti".
amabliltăţi între casieriţa unui magazin şi un client, probabil străin:
ea: thank you.
el: merci.
ea: la revedere.
dacă un istoric sau un filolog ar vrea să studieze formulele de adresare ale supuşilor către împăraţi, îi semnalez formula folosită de ţăranii din gura râului, jud. sibiu, într-o scrisoare trimisă împăratului habsburg, francisc I:" oh, preaînălţate împărate şi prealuminate şi al nostru DULCE TAICĂ".
adevăratul anarhist ar da cu pietre şi în poliţişti şi în demonstranţi, indiferent de orientarea şi de revendicările lor.
psihanaliştii au fost învinşi de nutriţionişti şi de instructorii de fitness. sunt femei mai înfricoşate de inelele de grăsime de pe burtă decât de coşmarurile care le bântuie somnul.
ar trebui ca oamenii de ştiinţă să ne explice cândva formarea scamelor din buric. nu trece o zi fără să culeg măcar una, încât nu mai sunt sigur că micile cocoloaşe provin exclusiv din textura maioului şi nu resping ipoteza ca însuşi buricul să le secrete.
Comentarii
ionut chiva
14:50:00, marți, 05-05-2009