scoteam cartofi cu ai mei

pielea mâinilor mi se uscase

praful îmi curgea prin gâtlej

soarele mă înrăise de tot

"mă duc după apă"

şi nu m-am mai întors

 

de curând am invitat-o pe maică mea

să-şi vadă nepoţii

ne-a adus hrană ecologică

ne-am plimbat pe la casa poporului

după amiază la patriarhie a sărutat

caseta cu moaştele sfântului dimitrie cel nou

iar seara ne-am dus în piaţă la bradul metalic

luminat cu mii de beculeţe

 

o rafală de vânt i-a fluturat colţurile basmalei

şi diavolii s-au dezlănţuit:

ne-au râgâit în urechi

scuipat cu cola

filmat cu telefoanele

 

ne-am refugiat în metrou

uşile s-au închis

"li se spune ţărani mamă

dar sunt altfel decât noi"

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

toată ziua am stat pe terasa blocului

şi m-am gândit cum aş putea avea

propria mea firmă

apoi am coborât şi m-am dus în parc

 

pe sub bancă un şir de furnici:

 l-am studiat

pe o distanţă de câteva sute de metri

circulau în ambele sensuri

cu viteză egală

 

am tot căutat până s-a făcut întuneric

măcar o singură furnică

urcată în vârful unui fir de iarbă

numai să se uite

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

metroul nu mai venea

în staţie aglomeraţie şi nervi

am renunţat

 

la suprafaţă pomi înfloriţi

sclipiri din toate părţile

am pornit pe jos

dar până la prima intersecţie am obosit

aşezat pe bancă inspiram lumina din aer

conturul meu: o linie subţire întreruptă

forţele din corp demobilizate

 

seara am aflat de la ştiri

că metroul şi-a întrerupt circulaţia

din cauză că omorâse în tunel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

locuiesc de câteva săptămâni într-un vagon de la periferia triajului

am eliminat pereţi interiori deschis spaţii noi

escamotat plafonul decojit

am minibar dormitor cu pat matrimonial

o scară din lemn de cireş lăcuit urcă pe acoperiş:

urmăresc noaptea cum se aprind luminiţele în cer

şi în cartierul rezidenţial

 

aşa livrez amănunte pe messenger ca să umflu gogoaşa

sper spre deliciul nou angajatei de la direcţia de marketing şi dezvoltare

 

acum zece ani veneam de la sibiu

în tren i-am descris unei studente la a doua facultate

traiul pe care pretindeam că-l duc într-o colibă din inima pădurii andronache

am ajuns când rostopasca şi urzicile crescuseră până la glezne

şi primele deşeuri sintetice colorau deja luminişurile

 

 târziu mâna mea s-a apropiat a descoperit un vagin pietrificat:

un closed ferm şi de durată pe uşa feminităţii

"de ce ai mai venit"

"oricum nu ţi-am crezut povestea

dar eşti un om bun"

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mândria evacuată din inima mea

betoane topite de masa unui meteorit

peste mândria mea

 

cercetez locul

poate a rămas pe undeva

o crăpătură

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sunt unul dintre cei o sută de mii de artizani din jurul muntelui cu cerbi

turiştii se plimbă toată ziua prin faţa atelierelor

şi nu mă mai satur privindu-i pe cei care se uită şi tac

 

nu mă plâng oricum: vasele cu gâtul răsucit nu se vând mai prost

decât vazele cu gâtul scurt

 

târziu adorm întins pe canapeaua din răchită

mâine îmi voi reaşeza vasele ca de obicei

în dispreţul celor zece vânători

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

m-a prostit o mătuşă pe la 7 ani

şi am aruncat în baltă

îngrămădiţi într-o plasă de nylon

trei căţeluşi

mai târziu am decapitat câteva găini şi un curcan

 apoi am renunţat:

de porci tranşaţi nu am vrut să mai aud

fugeam de acasă când tăiau viţeii şi mieii

 

acum un purice să văd sărind pe spinarea ta

nu l-aş vâna

pe căpuşa umflată cu sângele tău

n-aş strivi-o

şi niciun fluture n-aş prinde să ţi-l predau

 

dar ce vrei ce cauţi în buzunarul rucsacului

n-am un strop de mâncare la mine

hai să ne uităm în jos de pe stabilopozi

sau mai bine închiriez o hidrobicicletă

şi te plimb toată seara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

scara de beton urca direct la etaj

casa: ceva mai răsărită decât vilele din jur

proprietară: o fată pe nume gigliola

 

mâna mea a apăsat clanţa şi întredeschis uşa

piciorul meu drept s-a strecurat peste prag

talpa s-a lipit de podea şi atunci

s-a pornit sforăitul

mi-am spus: ea m-a chemat dar nu e singură

e un bărbat pe aici e un monstru la temelie

un mort care se joacă dinadins cu un motor stihial

 

am fugit la hotel şi până dimineaţa i-am ţinut companie

doamnei care croşeta la recepţie

 stam pe terasă

şi sforăitul acela mă ţinea încă în afara minţii mele

gigliola s-a apropiat râzând:

chiar am fost singură

am vrut numai să te speriu puţin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

scamele din buric:

seară de seară le culeg

şi le arunc în closet

 

sunt unii care se abţin

şi le tezaurizează

apoi predau baloţii unor vrăjitoare

să producă în cele din urmă flanele subţiri:

 

îmbrăcate pe dedesubt direct pe piele

îi ajută să urce în ierarhie

să ajungă fiecare zmeu general

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

dincolo de limita nord-vestică a oraşului

cu ani în urmă numai buruieni şi graminee

retezate de gura oilor

mai întâi a apărut hypermarketul

apoi  mai departe până în adâncul câmpiei

anunţurile imobiliare

 

am fost de curând în zonă să obţin sponsorizare

de la o firmă care vinde aparate de aer condiţionat

m-am tot învârtit pe afară până managerul a epuizat

pizza comandată prin telefon

undeva în spatele clădirii

 o şopârlă se urcase pe un colţ de granit încălzit

 

m-am uitat spre soare

i-am evaluat relaţia cu jumătatea de hectar

unde se aflau amplasate birourile şi depozitul

şi l-am comparat cu un post de radio

şopârla singurul ascultător

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mă uit prin parbriz la cerul care seamănă cu marea

schimb vitezele şi mă gândesc la elohimi

la visele din copilărie

cu sateliţi minusculi invadând livezile

 

 

şi dac-ar fi adevărat: umanitatea ca o suprafaţă perfect plană

să nu mai ai unde să fugi să te ascunzi

numai şes fără umbre

 

în depărtare marginea blocurilor faleză

norii talazuri

captiv în trafic

îmi imaginez că vin extratereştrii ca o armada

sar din galioane

şi ne împart şiraguri de mărgele inteligente şi letale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

şofasem toată ziua şi noaptea jumătate

dropsurile de gheaţă se scufundau în paharul cu bitter

şi în liniştea aceea când toate cădeau în mine de oboseală

coboară prin tavan din apartamentul moşului

un geamăt de femeie

 

m-am întors în bucătărie

 deschis fereastra şi văzut

că moşul îşi instalase o antenă parabolică

 

cerul desăvârşit de vizibil

mai mult ca oricând mi-am dorit

să mi se lungească gâtul

şi capul să mi se desprindă:

unicul satelit al celei mai îndepărtate planete

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

la petrecere de câteva ore

 n-am dansat

numai am băut şi am tot aşteptat

ca omuleţul să înceapă urcuşul

şi să refacă legăturile între trunchi şi cap

 

fără să simt încă nicio mişcare

în zona omoplaţilor unde omuleţul

ar trebui să se adune şi să urce prin ceafă spre talamus

mă ridic eu înaintea lui

şi mă zbânţui printre dansatorii de salsa

muzica domină toate lucruşoarele

corpul se mişcă fără convingere

 

mă întorc la masă golesc încă un pahar cu apă rece

şi exclam: dar omuleţul meu

e tom degeţel în ascensiune pe acoperişul lumii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sinele nu performează

stihiile sunt dezactivate

mumele nu comunică

 

până şi corpul întins în pat

îşi inhibă mesajele

 

numai eul singur prestează:

procesează deşeuri de imagini

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

calc numai pe unde se retrag valurile

şi umezeala pe nisip ca umbra unui nor

îşi modifică teritoriul

 

sunt o piele cu aluniţe:

una dintre miile care se mişcă prin staţiune

 

culeg o sticlă de plastic şi o arunc în mare:

pet lângă pet formează atolii:

baze militare când se vor decima între ei

scuipătorii de coji de seminţe

 

mă opresc pe un şezlong pustiu

îmi frec cizmele una de cealaltă

şi scârţâie

mă adun în palton

şi îmi apăs casca pe cap cu mâinile amândouă

 

nebunul de doctor le-a interzis aluniţelor mele

să mai vadă soarele

înfricoşat de competenţa lui

mă dezbrac pe plajă noaptea

sau în cursul unui diluviu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

o barcă o lansetă şi eu:

limita vagă a antroposferei

în măruntaiele ecosistemului

nu-mi pasă dacă muşcă

de altfel cred că am uitat să ataşez momeala

şi nu sunt sigur dacă la capătul firului

am legat vreun cârlig

 

de câteva zile observ fascinat

cum broaştele îşi aruncă limba

să vâneze insecte

 

când mă plictisesc mă retrag pe malul bălţii

şi cad în reverie:

îmi proiectez capul

îmi desfăşor gâtul în sus

ca o panglică elastică

 

punctul maxim:

o fereastră a unuia dintre etajele superioare

ale unui bloc de pe broadway

 

scopul: să ţip "sărut mâna"

la o artistă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

m-am concentrat din nou să găsesc punctul

de unde începe propria-mi ficţiune

şi tot n-am reuşit

 

de dimineaţă m-am simţit mai real

decât spre seară

dar alteori e invers:

abia spre seară îmi vin în simţuri

 

am sute de  prieteni

pe reţelele de socializare ei circulă

se doresc fac parte susţin

 

nu am completat încă rubrica:

 „scrie ceva despre tine”

 

cred că mă voi descrie aşa:

sunt un zmeu

sunt zmeul pe care l-ar putea scăpa din mână

copilul pe plajă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

m-a înrăit o funcţionară

ţipătul meu s-a difuzat pe la ghişee

şi m-am enervat şi mai mult

fiindcă eu cred în stăpânirea de sine

 

apoi am traversat câteva străduţe

din apropierea bulevardului

atmosfera lor stimulează paranoia:

pielea fiecărei feţe camuflează

catapulte cu bile de acid

 

un fluture

- cred că primul din specia lui -

dansează între nasurile noastre

în vagonul metroului:

e o dronă necontrolată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

l-am întâlnit în piaţa romană pe ştefan doru dăncuş

ne-am strâns mâinile totuşi nu m-a recunoscut

nu părea dus doar faţa mai lividă

m-am retras decepţionat

a rămas acolo nedumerit

 

ne vedeam des prin tavernele sibiului

am fost şi în casa lui să-i duc ceva pentru o revistă

(netul încă nu proliferase)

şi tot povestind i-am terminat un platou cu prăjituri

produse de nevastă-sa pentru o petrecere

 

doru semăna cu cobain

şi asta îl ajuta să-i imite atitudinea mai convingător

într-un poem ne-a ameninţat că va muri

într-o zi de august din apropierea anului douămii

mă opresc din mers îngrozit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

o gură s-a răstit la mine

o alta m-a ameninţat

 

spre casă prin efort mental

am ascultat mecanismele vieţii

ţăcănind

 

îmi scot din frigider alcoolul

beau puţin îi sublimez pe toţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mi-am uitat în birou telefonul mobil

am alergat într-un suflet să-l recuperez

 

metroul m-a dus prin timpul negativ

liftul m-a urcat prin timpul negativ

abia întors acasă cu telefonul în rucsac

am avut pretenţia

că sunt din nou pe plus

 

şi m-am gândit la fiinţe

care fac eforturi să recupereze:

mare este împărăţia timpului negativ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ascult la radio discuţii elevate

în capul meu face rime şi parafraze

un diavol vulgar

 

ouăle cu şuncă se prăjesc

lumina se prefiră printre crengi pe perete

faianţa-i albă şi integră

smalţul dinţilor mei spart

 

scot o murătură

şi privesc cerul:

un avion sclipitor se duce

spre nord

 

pun în farfurie

schimb frecvenţa:

 

muzică spaţială

şi în reveria mea focul de primăvară

aprins în centrul unei grădini

pe versanţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ieri niciun apel

azi de dimineaţă numai un mesaj

mă avertiza să nu dau curs tentativelor de fraudă

prin care mi se solicită să tastez un cod pe telefon

sau să cumpăr cartele reîncărcabile

pentru a câştiga premii

 

după amiază am simţit telefonul vibrând

într-un buzunar

"ascultă, băi, omule,

marilena din acest moment

locuieşte oficial la mine

şi mâine vin cu ea la tine acasă

să-şi ia hainele şi toate lucrurile

să nu dea dreac să nu deschizi

că-ţi intru în casă cu uşa în braţe,

băi, prostule!"

 

a urmat un flux de vulgarităţi

la capătul căruia am intervenit:

"my name is bădiţa.

dumitru bădiţa."

 a închis fireşte

fără să-şi ceară scuze

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am prins un păianjen în baie

de obicei îi arunc pe fereastră

 

dar pe ăsta l-am strivit

într-o bucată de hârtie igienică

şi l-am aruncat în closet

 

 apoi am aşteptat

să-l aud strigându-mă

din adâncul canalizării:

 

"m-ai găbjit, câine"

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

s-au desfăcut mugurii castanilor porceşti

şi licăre pe lujeri ca nişte leduri verzui

 

şi îmi place vântul cum suflă pe străzi

un fel de mare suflet

în interiorul căruia mă mişc

spre clinica unde sunt programat

pentru rectoscopie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

întins pe pat mă uit prin fereastră

la crengile arborilor în repaus vegetativ

până descopăr la subţioara unui ram în balans

viermele strălucitor

 

la bifurcaţii urcă pe traseul care se prelungeşte

până la extremitatea celui mai îndepărtat lujer

 

ajuns acolo plonjează scurt

pe un balon de aer în mişcare

o formă de aer al cărei grad de subtilitate

e mai mic decât al aerului

 

călătoreşte

ţine privirea sub efectul unei promisiuni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mi-am băgat spinarea sub cascadă

apoi m-am hrănit

ca la 15 ani

cu zmeură coaptă

 

iar sus în culme îmi lipesc

pe lespezi tălpile goale

 

vântul mişcă fire de iarbă şi de păr

 

am urcat să captez prin simţuri energie

şi obţin: nişte vagi impulsuri

în nervii periferici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

abuzez de interiorizare

până îmi urmăresc creierul

ca pe un bolovan pe versant

în cădere

 

forţele se adună se organizează solidare

ca în faţa oricărui alt cataclism

îl prind îl urcă încet încet

şi-l fixează

 

apoi vin stimulii

glisează uşile

şi nu mai ştiu spre ce realitate

să mă duc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

acolo se ruina o vilă

au lovit-o noaptea

brâul floral s-a dezintegrat

în cupa cu moloz

 

apoi au ridicat un p+5

cu oglinzi la stradă

să nu vezi

dar să fii văzut din interior

 

m-am oprit şi mi-am căscat gura

se mişca multă lumină în aer

îmi plăceau zarzării şi tot cerul

cum se reflectau

 

mi-am plimbat limba ca un melc

pe gingia goală

până a ieşit un paznic să mă duc

fiindcă doamnele nu mai suportă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ceva era în neregulă cu mine

şi m-am învârtit prin cameră toată seara

până m-am luminat:

mi-am pierdut emoţiile bune

mi le-a înghiţit frica

 

aş vrea să-i întreb dacă au găsit cumva

pe saturn urme al minţii mele

 

de fapt, îmi ratez toate introspecţiile

ajung lângă un punct

dincolo de care nu mai pot trece

 

şi stau lângă punctul acela

şi mă simt de tot transparent

în faţa oricărui mort m-a cunoscut

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am citit cărţi şi le-am uitat

vântul saltă pungi

curenţii de aer

mişcă fire de păr

de peste tot stimulii

izbucnesc torenţial

 

umblu pe orice traseu

ca prin pâslă

şi îmi imaginez

un batracian

care se tot scufundă

în nămol străveziu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mintea furnizează idei consolatoare

dar tot mi-e ciudă:

 

un morman de zăpadă şi gheaţă a căzut de pe bloc

şi mi-a făcut maşina zob

 

îmi plac fulgii cum se leagănă în aer

ca un cântec de flaut

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

i-au plantat în 1960

în 1984, când împlinisem 12 ani

am urcat cu fata din vecini

printre tulpinile lor

până la jumătatea versantului

 

unde e pădure de fag

frunze uscate muşchi verzui

şi salamandra îţi trece încet

peste degetele lipite pe pământ

 

i-au ras pe toţi toamna trecută

vine primăvara fără florile lor

albe şi zumzăitoare

 

aş vrea clipa aia înapoi

cu senzaţiile ei

fără sfârşit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

castanele se desprind lovesc portiere

 sistemul nu face diferenţa între stimuli

şi declanşează alarme

 

 

 mă uit la crengi au rămas iar goale

câte anotimpuri încă eu

mă strâng în pat închid ochii

vizualizez trasee în munţi ajung în punctul maxim

e mintea tot o lespede cu miriapozi

 

 

şi arta nouă

telegondolă

psihocriticii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am socializat aproape toată noaptea pe net

şi când să mă culc

am atins un anumit grad de decorporalizare

încât l-am ascultat pe un mort plângându-mă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

deschid fereastra:

lumina se propagă prin recipientul văii

camioanele produc trepidaţii

 

 

îmi spăl dinţii cu teama

că lustruiesc nişte stânci sfărâmicioase

 

 

aş vrea să găsesc pe noptieră

o cuşcă pentru hamsteri

cu un omuleţ care aleargă

şi debitează aforisme despre formă şi energie