andrei rubliov: motive:

duminici roase de molii. le îmbraci
până-ţi intră sub piele. eşti şifonierul în
care noaptea îţi poartă hainele
de peste zi. urlă soarelui că e mormânt
şi-nchide apoi fereastra:


fizionomii: (onirice):

***
pădurea intrând în pagina albă.
desfrunzirea aşezând cuvintele
ca un siaj al bratelor de curând arse.
în setea mea ferestrele trecând prin

urechile acului. cuvintele vâslind
spre cerul deschis prin cezariană.
bratele arse legănând pruncul
cântându-i posibile vieţi lăsându-l

desfrunzirii. singurul adevăr părea
să fie doar sângele lui. visul
propunându-mi o voce bâlbâită şi
spartă. dincolo ploile alergând turbate

***
calci pe străzile
lungi ochi de vitrină
lustruindu-ţi
tinereţea

te-aş întreba ce crezi
despre viaţă
dar îţi aprinzi ţigara
înceţoşându-te....


un cal va necheza:

urletul se va izbi de albul
paginii în aşternuturi femeile
se grăbesc să te nască
cineeştitu cineeştitu cineeştitu
tutututu trinitate retorică poate

că ar trebui să spui despre tine
că eşti antidotul întunericul va
intra în maţele noastre urletul
izbindu-se de albul paginii
nu va trezi nici o zăpadă


dintele rupt:

nimic nu prevestea dintele
rupt şi singurătatea cleioasă a
privitului pe fereastră în
weekendul ce tocmai a trecut.
nu ştiu de ce dar m-am gândit
la moarte. trupul meu poate
alerga 30 de km în 2 h. lumina e
mai plină de surprize decât
întunericul. moartea va veni
într-o zi însorită când
aşteptarea ta cucereşte alte
teritorii. dintele rupt pe care îl ţii
în mână examinându-l ca şi cum
ar fi o piesă de puzzle dintr-un
tablou al sfârşitului. tu unde eşti
acum? somnul îţi întoarce uşile
pe dos iar dincolo de ele nu e nimic.


cântec de leagăn: explozii:

câtă singurătate!
Invincibilă
Inevitabilă
ai mâinile prea reci:
pentru acest lamento:
pentru acest întuneric al tău
călduros şi roditor:
pe faţa ta descărnată oglinzile
ca nişte prosoape fierbinţi
sărbătorind asemănarea:
până la leşin:
viziunea e pregătită:
umbra îţi va naşte
ceruri lehuze:
îţi spui:
mă voi întinde puţin
şi poate voi adormi:


cocteil:

încă o dată seara aproximându-te. apele
îmi aşteaptă saltul. în calmul nesigur al
lumânărilor cu ochii închişi. noaptea.
încercările mele cu pielea arsă slujeau
secetei. ce convins eram! de ce n-ar fi

ferestrele nedoriţii ochelari? sunt gesturi
pe care le ştie sângele. umerii mei ploioşi.
între bornele lor kilometrice străzile tăcute
şi teama. încă o dată seara aproximându-te?
unul altuia nelinişte aspră,


albul dintr-o umbră cernută:

drumul alb şi eu alergând înălţimile îmi
aşază pe umeri cerul lor proaspăt din
omoplaţi se desprinde cernută umbra
mea veche drumul alb şi eu alergând

ca un sugar sunt primit în aerul acesta
în verdele acesta în apa aceasta
drumul alb şi eu alergând precum
sângele într-o inimă de munte


sufletul muzical al tatei:

cafeaua e încă fierbinte. aroma ei se izbeşte
de lucruri căutând. e ceva cu dimineaţa asta.
ies pe balcon. înăuntru se aude tot mai clar
o muzică uitată. respir şi nu ajunge. unde e
muntele? înăuntru cafeaua e încă fierbinte.
aroma ei şi sângele meu şuşotesc. e ceva cu
dimineaţa asta. apoi căldura mâinilor tale aşe
zându-mi-se pe umeri şi vocea ta răcorindu-mă:
nu-i nimic cu dimineaţa asta, s-a trezit în tine
sufletul muzical al tatălui tău. cafeaua e încă
fierbinte. aroma ei şi sângele meu şuşotesc.


intersecţii şi aşchii:

(tu) nu mă vei binecuvânta (tu) ca
o asuprire de cucernicie tâmpă
în carnea mea nu e nici un semn
nici o lectură pentru uşile trântite
în inima încâlcită

(tu) nu mă vei binecuvânta (tu) ca
o deşertăciune peste sânge ca
o ceaţă peste mâinile întinse
(tu) ca o insomnie teologică


între(tăieri):

urcăm
ceaţa ne dăruie
pielea ei
căci
vom muri

peste nordul astmatic
al mâinilor
necredinţa:

în albul
de pagină de
zăpadă de
aşternut de
lapte în albul
trupurilor căutând
rescrierea:


secundar:

şi mâinile astea îmbătrânite
dacă ar fi
ale mele
câtă apă ar strânge din
ploaia asta?


momente:

străzile însorite cu circari plimbându-şi
elefanţii în admiraţia pietonilor
în scârţâitul roţilor din
intersecţia încercuită

liniştea pe care am visat-o as-noapte în chip
de femeie s-a ascuns într-o ţesătură nouă
viu colorată

pentru întâlnirea cu cerul de toamnă nu
mai pot alege duelul
ca nişte idoli de aur
pierduţi în ei înşişi norii
nu cunosc îndoiala