În maşină e frig, deşi am pornit de vreo zece minute. Nu avem de mers prea mult – pînă la hale să tot facem cu totul o jumătate de oră. Pasăm ţigările de la unul la altul şi fumul se lipeşte de geamurile aburite. Nici n-am timp să mă încălzesc pînă ajungem, mă gîndesc. Nici n-am timp să mă ameţesc cît de cît.
Player-ul maşinii îşi vede de treabă, intrăm în atmosferă cu un breakbeat bine legat. Toţi dau din cap, eu intru greu în ritm. Şoferul, un prieten de-al Rishonei, pe care îl cheamă Gjurka, este fan Ludmilla şi pare cel mai prins, aproape dansează în scaun şi agită volanul în ritmul melodiei. Eu recunosc în piesa mixată ceva Beastie Boys şi Chrystal Method, mai departe nu ştiu. Stau ghemuit în spate, am şters geamul şi privesc în noapte. Am ieşit din oraş, tot ce văd acum e cîmpul. Ninge mărunt, pot să-mi închipui că afară e şi mai frig. Un strat vag de zăpadă se întinde peste cîmp şi peste el Ludmilla din maşina noastră în trecere. Gjurka schimbă pe fază lungă şi în depărtare zărim halele.
Pentru cine n-a fost niciodată aici, inclusiv eu, zona pare complet părăsită. Trei hale în cîmp, legate între ele prin nişte coridoare scurte. Dacă am reţinut bine, aici a fost o fabrică de vopseluri sau ceva de genul, dar zona a rămas părăsită mult timp. Pînă cînd o gaşcă de forumişti Drum and Bass au reuşit să închirieze spaţiul pentru nişte party-uri cu Dj, Vj şi Mc.
Parcăm în zona cimentată, destul de largă, din jurul halelor, printre celelalte maşini. Halele au scheletul metalic şi acoperişul din tablă. Caloriferele nu fac faţă. Spaţiul e imens, lumea stă răsfirată. Prin geamurile murdare nu vezi nimic afară. Din loc în loc cîte un geam e spart şi locul e acoperit cu hîrtie lipită cu scoci. În fiecare hală e cîte un Dj care mixează, iar lumea trece prin coridoare dintr-o hală în alta. Nu exista scene, Dj-ii îşi pun aparatura pe mese. În mijlocul fiecărei hale organizatorii au delimitat o zonă în care se aruncă gunoiul. Băutura se cumpără din ultima hală, unde e şi cel mai cald. Cînd intrăm, mă izbesc neoanele mov şi laserele verzi. Proiectoarele aruncă imagini la întîmplare, boxele bubuie. N-am nici o şansă să mă încălzesc cît de cît, îmi trece prin cap.
În prima hală e zona chill-out cu o mulţime de visuals pe pereţi, un fel de Psybient unde nişte pastilaţi interpretează sunetele, dau din mîini, se învîrt unii pe lîngă alţii, se împrăştie. Fiecare e în lumea lui, complet izolat. Aici e cel mai frig, deci şi cei mai puţini oameni.
Trecem în hala a doua, zona breakbeat. Visuals-urile de aici n-au nici un farmec, sunt mai comerciale şi date pe repeat la nesfîrşit, înnebunitor. În schimb muzica e antrenantă, lumea se înghesuie, se entuziasmează. Auzim că în ultima hală e un Drum and Bass futuristic unde se bagă în draci The Pendulum. Ne hotărîm să rămînem aici. Dă-mi ţigara aia, mă pomenesc că spun. Ia-mi şi mie ceva de băut. Nu mă simt prea bine. Mi-e frig.

Există apoi o perioadă de vreo trei ore în care nu îmi amintesc nimic. După asta sunt în prima hală, cu pastilaţii. Nu mai am geaca pe mine, stau pe jos cu un pahar de plastic în mînă şi beau ceva – habar n-am ce, nu recunosc gustul. Îl văd pe Gjurka la perete, cu Rishona. A ridicat-o în braţe, acum faţa lui e la nivelul sînilor ei. I-a băgat mîna sub fustă, o împinge în perete. Mă ridic şi mă apropii de ei, mă bag în seamă, unde mi-e geaca. Gjurka îmi spune că la garderobă, unde ai lăsat-o. Rishona se întoarce doar o clipă şi rîde, ce faţă ai, apoi se întoarce la mozoale. Întorc capul şi descopăr un visual care mă prinde: un disc de vinil cu mîini şi picioruşe se apropie de patefon, se apleacă. Deasupra lui acul i se înfige în spate şi ţipetele discului ies ca nişte şerpişori şi se strecoară prin difuzor. Difuzorul se face un animal sălbatic, pielea lui se înnegreşte ca a discului. Se năpusteşte peste nişte oameni stilizaţi şi îi înveleşte în coconi albi (între timp difuzorul este un păianjen foarte mare). Membrana coconului se sparge şi din interior ies discuri la fel ca primul, doar că mult mai mici. Şi fiecare disc aleargă către patefonul lui şi aşa mai departe.
Am rămas cu paharul în mînă, în picioare, şi mă holbez la visual. Vine Rishona şi mă întreabă dacă am păţit ceva, eu îi spun că aş vrea să mergem acasă. Hai să mergem, Rishona, chiar aşa zic, dar ea se uită ciudat la mine şi-mi spune mă cheamă Roxana, tu de fapt ce ai luat, dă-mi şi mie. În urma ei vine Gjurka cu două beri, îmi zice ţine, prietene, apoi Rishona se apropie de urechea mea şi-mi şopteşte: să ştii că aseară m-am trezit şi nu mă puteam mişca şi am văzut femeia cu corp de capră, doar că părul de pe corpul ei era negru, ca părul de cal, şi urca pe pereţi apoi pe tavan uite aşa tropăia şi cînd a coborît lîngă mine a zis acum o să te învăţ un joc nou şi mi-a băgat limba în ureche. Eu mă trag în spate, mă uit la Rishona, dar ea zîmbeşte spre mine. Mă întorc şi văd pe peretele opus un grafitti cu RAGE pe care se rotesc luminiţele verzi ale laserelor.
Îmi aduc aminte că în hala următoare e mai cald şi pornesc. Aproape de coridorul scurt făcut din ţevi de aluminiu unite între ele prin plăci ondulate de tablă, aud din spate zarva. Pastilaţii şi tot publicul din zona chill aleargă spre coridor. În hala 2 a început să mixeze Ludmilla. Coridorul e strîmt, mulţimea aleargă să prindă startul. O pastilată tunsă foarte scurt nu reuşeşte să mă ocolească, mă loveşte în plin. Cădem amîndoi, pe ea n-o mai văd. Rămîn cu faţa în sus şi tot ce văd e tabla coridorului. Cineva mă calcă pe mînă, mă trag repede. Dincolo Ludmilla mixează, publicul sare şi urlă. Dacă dau capul pe spate văd picioarele lor cum saltă. O cutie turtită de bere tremură pe jos, cînd cade bocancul pe ea ţîşneşte şi n-o mai văd.
Şi atunci, pe tabla coridorului, un visual ca un film real, aproape ca o amintire. Stăm la o coadă, într-o hală, eu cu Rishona, cu Elanna şi cu Gjurka. E şi Andrusha acolo, tata, mama, Vlad şi Anatoli. E şi Olguţa. E o hală industrială şi noi stăm aliniaţi şi ne aşteptăm rîndul. În dreptul coridorului, un gardist ne aşteaptă cu un ciocan în mînă. Cum e adus unul din rînd, poc! un ciocan în frunte şi omul se prăbuşeşte. Din hala următoare cineva întinde mîinile şi apucă leşul, îl trage dincolo. Pe coridor se amestecă dîre de sînge. Apoi apare următorul şi gardistul poc! una în frunte. Stăm înghesuiţi ca nişte animale flămînde, un cleşte mare de fier coboară din tavan, ne ridică şi ne aşează în faţa gardistului. Aburii noştri fierbinţi se topesc în aer şi încălzesc încăperile abatorului.