eram la moşia lui giusi, era şi un cuplu de ceea ce el numise nişte hippie bătrîni. ei, nu erau bătrîni, erau ok oamenii, el pictor scenograf, ea artistă.

bine, şi noi 3 (adică + p) fumaserăm ceva, m-am urcat cu scaunul pe terasa bungalowului lui giusi şi priveam luna, iar scenograful a venit înspre mine şi a zis de jos, nu ţi se pare suprarealist că stai aşa, acolo?

şi am coborît după un timp, ne-am pus la masa de piatră cu butuci, p s-a întins în iarbă, giusi era vesel şi high, cum e el la început în momente din astea, eu între. şi tipa a venit, era deja întuneric, şi a deschis în faţa noastră un pacheţel cu alune. dar, nu ştiu cum, părea că are un cuţit în mînă, şi giusi susţinea că scosese un obiect ciudat, geometric, din pacheţel, şi apoi plecase de la masă.

din unghiul meu nu se văzuse faza, dar avusesem şi eu un feeling vrăjitoresc.

şi am dezvoltat o paranoia puternică. mi se părea că acest cuplu are ceva diabolic, că pentru fiecare fiinţă se dă o bătălie şi e pe o direcţie, fie rea, fie bună, nu e cale de mijloc. şi simţeam, atunci, seara, că nu-i plac (ziua îmi erau simpatici), şi am intrat în alertă. îmi dădeam seama că tocmai se va da bătălia pentru trafalgar şi pentru sufletele noastre.

din păcate nu înregistram, dar a fost un schimb de replici între giusi şi el, totul mi se părea un ping-pong între bine şi rău, a reapărut şi tipa. ştiam că sub nici o formă nu trebuie să mănînc din alunele alea, şi că trebuie să fiu atent, să supraveghez totul.

tipul ştia deja că sînt cel mai tare pe magie şi tăcea, îmi părea că mă priveşte din cînd în cînd. ok, şi giusi dialoga, mi se părea că uneori e de partea noir, dar apoi revine, şi e cu noi. tipa a început să rîdă de ceva, şi nu se mai oprea, era un rîs puţin dezechilibrat, pofticios, da, poate dădeam eu cu totul alte dimensiuni întîmplărilor.

şi a venit faza cînd tipa a luat cutia de chibrituri să-şi aprindă o ţigară, şi atunci am ştiut, dacă ea va lua obiectul ăsta în posesia ei, atunci am bulit-o, pentru că, prin el, ne va fute magic.

eram la mîna ei.

asta gîndeam, şi nu ştiam ce să fac, cutia asta ne reprezenta, pe ea scria southern cross şi erau nişte steluţe frumos desenate. şi era retro, era o cutie ca pe vremuri, aşa fusese făcută şi de aia îmi plăcuse şi o luasem din bucătăria lui văru-mi-o.

şi, ca şi cum ar fi ştiut ce gîndesc, dintr-o dată, giusi a început bătălia pentru cutie.

remarcasem că are capacităţi mediumnice, acţiona nu neapărat conştient, ci somnambulicintuitiv, dar în siajul binelui.

bătălia pentru trafalgar începuse. şi giusi a început să explice, pe de departe, că acea cutie are ceva special, dar nu ştia sau nu voia să zică exact ce, mie îmi plăcea pentru că avea un fosfor cu o culoare aparte, un roz spre mov. şi el fanda, tipa părea că nu înţelege exact stratagema sau motivul, iar giusi căuta un motiv plauzibil şi spus în aşa fel încît să nu o jignească. îmi aminteam că mai văzusem o bătălie pentru o cutie magică între un prieten de-al meu şi o damă uşoară, iar acel prieten, cu anumite capacităţi, o înşfăcase şi o trîntise ferm în faţa ei, delimitînd terenul, adică - pînă aici, eu sînt stăpînul.

giusi, după cîteva ezitări şi ocolişuri - eu nu mă abţinusem şi rostisem ceva despre fosfor, poate nu trebuia să divulg secretul, îmi ziceam - a explicat că am adus-o din germania şi ţin la ea, şi culmea, în acelaşi timp, p , care stătea jos rupt, s-a sculat şi a pus în faţa ei altă cutie, normală, la schimb.

priveam, şi tipa, excedată de explicaţii, continua să ţină cutia în mînă, dar a zis, ştii ce, ţi-o dau, şi cu un gest controlat şi lent, deşi cu o iritare mascată (tocmai de lentoare) a pus cutia pe masă, cumva punctat, adică, na!!

am răsuflat uşurat, pericolul cel mare trecuse, magicienii răi erau alungaţi pe moment, dar după un timp de tăcere i-a aruncat lui giusi, maliţios: dar cînd ţi-am dat eu cutia aia învelită în piele de rinocer, îţi aminteşti? giusi a părut izbit de replică, se clătina, dar şi-a revenit rapid şi a răspuns ritos: nu, nu îmi amintesc.

eu am interpretat totul inclusiv ca pe o aluzie sexuală, cei doi avuseseră cîndva de-a face şi giusi jucase de partea răului atunci, dar asta nu mai conta acum, şi tocmai asta, puncta giusi, nu a însemnat sau, mai cu seamă, nu mai înseamnă nimic.

s-au dus la culcare. un greiere a tot inceput să apară pe masă după un timp, giusi se tot gîndea, hmmmm, deci aşaaaa, aşa deci, hmmm, bine că ştiu. eu mă gîndeam că tipii aştia doi au ceva gînduri ascunse cu privire la proprietatea lui giusi şi aşa, şi că el începe să-şi dea seama de vibraţia lor.

şi ştiam că acel greiere este o unealtă a răului, trimisă să asculte ce vorbim, să ne ţină sub observaţie şi să identifice o posibilă breşă. dar giusi era foarte atent la greiere, şi îi spunea, hmmm, te văd greiere, deci aşa, ai venit, acum te ascunzi sub ceaşcă, te văd, ştiu unde eşti.

apoi greierele dispărea, dar după o vreme apărea iar. eu luasem carneţelul şi, pentru că nu

folosisem reportofonul, notam unele replici ale lui, pentru a le folosi mai tîrziu în reconstituirea scenei. aşaaa, deci a doua venire a greierului, zicea giusi, daaa, te văd greiere, iar eu eram mulţumit că el e vigilent la fiecare mişcare a solului diabolic. a treia venire...pînă la a cincea, pentru că de cinci ori a venit greierele.

între timp, de departe, se auzea un zgomot ca un arat sau un treierat în noapte şi, undeva, pe malul nostru care se curba, se vedeau nişte faruri printre copaci, deplasîndu-se.

giusi se ridica pe butuci şi susţinea că ăştia fură lemne noaptea, era cu o zi înainte de sfînta marie, peste apă se auzeau uneori călugari cîntînd. ahaa, deci furaţi, uite, încă o maşină, părea că ar fi camioane care vin şi pleacă, mmm.

s-a făcut frig, giusi s-a cărat la culcare, eu am intrat, am ieşit iară, a apărut şi paul, se uita de pe butuci la lumini, susţinea şi el că sînt maşini care pleacă şi vin, de unde atîtea maşini noaptea în pădure, frate?

m-am urcat şi eu pe buturugă, păi stai, frate, să analizez, că ăştia sînt varză. mi se părea că luminile alea, care la un moment dat dispăreau la liziera pădurii şi reapăreau iar, se mişcau pe un acelaşi teren, adică pe un dreptunghi, de fapt, şi i-am zis lui p, bă, ăsta e un tractor sau ceva, care se mişcă pe aceeaşi arie.

sigur, domne, ăştia erau vărziţi. mai încolo a apărut şi tipu iară, nu putea dormi, şi mi-a zis că ăştia treieră sau ceva noaptea, că ziua e cald. acuma nu mai eram pe duel magic, se calmase totul. susţinea că e unu jumate noaptea, dar eu ştiam că e doar 12 jumate.

m-am dus în cameră, de peste apă călugarii se auzeau iar cîntînd, mai bine chiar, că nu mai era casa aia părăsită, care să obtureze cîntul.

a doua zi băieţii au analizat ce putea fi obiectul ăla ciudat, scos de tipă din punguliţă, paul susţinea că şi el îl văzuse, că părea un obiect geometric, ceva ca o jumătate de casetă sau aşa, dar că, de fapt, fusese nu ştiu ce drăcie de celofan pe care tipa îl rupsese. însă explicaţia aceasta logică nu mă mulţumea.

eu ştiam că bătălia pentru trafalgar fusese dusă, că băieţii mei rămăseseră de partea binelui, că fusese o victorie parţială, dar foarte importantă. şi asta conta, la urma urmei.

tipul mi-a zis că noaptea giusi ieşise pe la vreo 3 iar în grădină, (am uitat să spun că era noaptea aia cu Perseidele, şi am văzut un meteorit, şi tipa i-a zis lui paul, trebuie să vezi un meteorit şi în acel moment să-ţi spui o dorinţă, dar eu mă gîndeam, de ce neapărat o dorinţă? de ce nu fără dorinţă. mi se părea o impurificare), şi se ţinea cu mîinile de cap şi mergea printre aracii de roşii.

şi el l-a întrebat, ce faci tu, giusi, la ora asta printre roşii. giusi a răspuns măgîndescmăgîndescmăgîndesc, dar din descriere mi-am dat seama că totul era mediumnic, şi îi fusese şi lui greu, îi veniseră gînduri.

pentru că bătăliile pentru viaţa noastră sînt cele mai grele.