Deci eram cu băieţii la Dana, pe Titulescu, în ajunul alegerilor. Era ca de obicei mult fum de ţigară şi băieţii vorbeau tare, era ceva muzică, câteva proaste machiate emo se uitau pe pereţi şi oftau. Corpul lor e o închisoare din care numai moartea poate să. Ochii lor – imense zerouri de rimel.

Băieţii, ca de obicei, erau mult mai interesanţi. Plimbau prin cameră pipe şi sticle şi ochii lor sticleau plini de viaţă.
Mai târziu dansam toţi ca apucaţii pe ultimul Bloc Party. Se mai învioraseră şi machiatele şi vreo două erau chiar simpatice. Am fumat cu ele pe balcon şi una din ele voia să mă pupe pe gură ca să vadă ce gust are fumul din plămânii Altcuiva. Dar eu am zis că îmi plac băieţii şi râdeam toate trei ca de o glumă foarte bună în aerul rece. Ea a zis că nu-i nimic, aşa o să-mi crească şi mai mult cota, fiindcă băieţilor întotdeauna le plac mai mult lesbienele. Apoi au venit băieţii şi ne-au tras înapoi în cameră, să-şi facă de cap cu noi.

Dar era încă prea devreme şi curând ne găseam discutând despre alegerile de a doua zi. Oficial ne strânseserăm la Dana ca să mergem dimineaţă la prima oră, să votăm în grup la şcoala din spatele blocului, câţi eram din zonă, iar ceilalţi să ne facă galerie. Se dovedea însă că nimeni nu prea avea chef să voteze.
- Mergem şi noi aşa, punem ştampila la nimereală. Important e să fim primii, să le luăm faţa boşorogilor din T-uri.
T-urile erau blocurile de garsoniere, un complex de patru blocuri aşezate-n dreptunghi, o adevărată cazarmă de boşorogi. Dar mobilizările Danei nu cădeau pe teren bun.
- Mai bine ieşim şi jucăm raţele şi vânătorii dimineaţă, dacă vreţi neapărat să ne înviorăm. Mergem în curtea şcolii, zicea Roni.
- Cine te lasă să intri în curte? Sunt gardieni.
- Atunci în faţă, pe trotuar. Sau pe străduţa aia laterală, chiar vizavi de intrarea elevilor.
Apoi Roni încerca să ne explice de ce ar fi o mare prostie să votăm, sub orice formă. Dana zicea că oricum glumise, de fapt, da, n-are nici un rost. Bogdan zicea că ar avea rost, cu condiţia să ai cu adevărat o opţiune. Sau măcar o vagă preferinţă, adăuga Dan. Sau măcar să ţi se pară important actu-n sine, zicea Silviu, datul votului. Ceea ce pentru noi e imposibil, revenea Bogdan, fiindcă noi nu ştim cum e să vrei să votezi cum vrei şi să nu poţi. Şi tot aşa. Noi, fetele, ne plictiseam. Boys wanna fight, but girls are happy to dance all night.

După miezul nopţii ne-am zbănţuit iarăşi o bucată bună. Apoi iarăşi pauză. Ascultam un Moloko vechi şi băieţii se contraziceau despre război. Silviu zicea că e un drog şi se apucase să povestească un film. Roni zicea că e o chestie pragmatică, e ceva normal, aşa a fost în toate timpurile, de ce nu şi azi. Azi e mai multă gălăgie anti-război fiindcă e şi asta o modă. Aida se băgase în vorbă şi ea, că toţi care se duc pe front de bună voie sunt psihopaţi. Chiar atunci a apărut Magda, însoţită de un tip la vreo 30 de ani, pe care-l mai văzusem doar o dată, tot cu ea, la ziua lui Bogdan. Magda purta o rochiţă de latex şi ciorapi cu bandă, iar individul se răsese în cap şi îşi aplicase pe ceafă un tatuaj, fals probabil, cu un diamant desenat în 3D. Am întrebat-o pe Dana cum îl chema, că nu reuşeam să-mi amintesc. Da, Eugen. Aduseseră cu ei şi nişte cretă, dar din cauză că luam aciclovir şi n-aveam chef de complicaţii, nici nu m-am atins. Dar asta m-a deprimat foarte tare. Mai târziu, când fata cu zerouri de rimel a-ncercat iarăşi să-mi bage limba în gură, am lăsat-o. Fără remuşcări.

Nu mai ştiu ce ascultam, o parte dansau, se bălăngăneau prin cameră, eu mă vrăjeam cu Roni, când deodată am auzit vocea lui Bogdan ridicând volumul şi lansându-se. Vorbea cu Magda, sau, în fine, se uita la ea în timp ce vorbea.
- Păi tu eşti din Piteşti, zicea. Tu ar trebui să ştii cel mai bine. Tu şi cu Eugen, nu? Eugen, nu? Ia zi, Eugen şi mai cum?
Bogdan face o pauză ca săŹ-şi umezească buzele. Magda se uită la el ca la felul cinci. Eugen pare amuzat. Silviu profită de pauză şi începe cu o voce de teleenciclopedie:
- Totul a început în dimineaţa zilei de 6 decembrie 1949.
- Erau patru faze, revine Bogdan precipitat. Cel mai mişto era în faza a treia, trebuia să calci în picioare tot ce aveai mai scump. Mamă, tată, iubită, prieteni, Dumnezeu. Să povesteşti cum te-ai culcat cu mă-ta când aveai 16 ani, cum i-o sugeai lui tac-tu, cum o scoteai pe iubită la produs şi aşa mai departe. Zi, Roni, ţie-ţi pare rău că i-ai pus-o lui maică-ta? Ţi-ar fi şi ruşine să povesteşti!
Roni e cu o mână sub bluza mea şi râde.
- Îi băteau până se căcau pe ei şi după aceea îi forţau să-şi mănânce propriile fecale, ne informează Silviu cu aceeaşi voce.
- Îi puneau să se ungă pe faţă cu căcat, peste rănile deschise. Îi băteau mai mult în cap şi normal că aveau feţele tot timpul mecite, completează Bogdan. Îţi imaginezi cum e să-ţi spargă faţa şi după aia să te ungă cu căcat?
Pare că vorbeşte cu noua mea prietenă, machiata, dar mă trezesc că-i răspund eu.
- Am avut o dată o senzaţie super-ciudată cu o cremă de faţă. Era o chestie de-asta super-naturală, soră-mea mi-a făcut-o cadou. Şi-am încercat un gomaj, dar nu mi-am închipuit că-i aşa de puternică. Am crezut că mor, fără glumă. E-adevărat că şi eu dădusem cam mult, întinsesem şi pe gât şi pe decolteu, dar nu poţi să crezi ce senzaţie groaznică! Nu doar că mi se strângea pielea, dar parcă se contractau şi muşchii, ceva oribil. Am crezut că mă sufoc. Eram şi singură-n casă, m-am repezit imediat la chiuvetă şi m-am spălat.
- Interesant! face Silviu privindu-mă cu o milă imensă.
- Există forme de martiriu şi-n ziua de azi, zice şi Andreea, care-i în general o curvă proastă şi ofticată.
Mâna lui Roni cotrobăie pe sub bluza mea, tot încearcă să-mi bage un deget în buric.
- Mai povesteşte-ne tu ceva, Bogdan, a cerut cineva, o voce greu de identificat.
- Cumulări cantitative treptate duc la bruşte salturi calitative, reluă el. Să stai în fund nemişcat, pe o scândură, cu privirea fixată la degetul mare de la picior, sau cu mâinile întinse la vîrful picioarelor, câte 16 ore pe zi, timp de câteva săptămîni; îţi crea o stare demenţială, ajungînd să mişti inŹtenţionat câte un deget, ca ei să te lovească iar tu să profiţi pentru a-ţi schimba cât de cât poziţia (metoda Neculai Popa). Să faci sute de genuflexiuni, fandări, culcări, tumbe pe ciŹment, sărituri ca broasca. Să stai cîte o săptămână într-un picior, cu ochii la bec sau cu mâinile în sus, supravegheat de plantoane. Să stai în picioare, cu mâinile în sus şi bagaj în spate, câte două zile şi două nopţi. Să fii pus să te îmbraci cu tot ce ai şi apoi să ţi se lege, de mâini şi în spate, bagaje şi greutăţi de 20-40 kg, timp de 4-5 ore, până leşinai. Să freci mozaicul ore întregi, până la epuizare, înaintînd ca broasca, fără să-l atingi cu genunchii, sau să freci pe jos în timp ce alţii te călăreau. Să sari ca mingea şi să mergi în patru labe până la tinetă. Să te lase la WC doar 20 secunde de om. Să te trezească noaptea din 5 în 5 minute. Să te trântească de la înălţime pe mozaic. Să te asfixieze cu pătura în cap sau să te culci pe burtă şi 5-10 oameni să se tot urce unul peste altul deasupra ta, până cînd simţeai că eşti strivit şi să te acopere cu pătura ca să te sufoci. Să stai într-un picior pe hârdău, cu mîinile în sus, câte 24 de ore, până când cădeai leşinat. Să stai câteva nopţi cu picioarele în sus, uitându-te la bec.
- Respiră, Bogdan, respiră! Las-o uşurel, ca să putem urmări, zice Dan. Să le luăm pe rând, nu?
- Trebuie să fie mişto să stai cu picioarele-n sus holbându-te la bec, chicoteşte machiata. Dar nu prea-mi închipui poziţia.
- Ce-i aşa de greu? zice Roni. Îi legau de picioare atârnaţi cu capu-n jos şi îi forţau să se uite la bec.
- Cum să se uite la bec, dacă erau cu capu-n jos? insistă ea. Unde era becul?
- În tavan, probabil.
- Păi şi atunci, cum? Tu poţi să-ţi imaginezi?
- Era o formă de tortură, nu exerciţiu de relaxare, face Roni exasperat.
- N-are nici o logică, intervine şi cealaltă machiată. Asta-i o invenţie. Cum să-i oblige să se uite la bec din poziţia aia?
- Îi loveau cu bocancul în figură dacă lăsau privirea în pământ, ne informează Silviu.
- Dar n-aveau efectiv cum să vadă becul, ce naiba! se înfurie machiata.
- Îmi dai voie să exemplific? întreabă Silviu.
- Cu plăcere.
Machiata se ridică şi-l priveşte sfidător.
- Întinde-te pe podea.
Tipa se conformează şi Silviu o apucă de glezne şi o ridică. Atinge podeaua cu mâinile şi-i cere să o salte mai sus.
- Uită-te la bec!
Machiata încearcă să-şi salte capul, dar nu reuşeşte mare lucru.
- Nu pot.
- Uită-te la bec! zice Silviu cu vocea un pic ridicată.
- Uită-te tu la bec! Nu vezi că nu pot? Am încercat şi e imposibil. Lasă-mă jos că-mi învineţeşti gleznele.
- Îţi fut un picior între ochi şi vedem după aia cât e de imposibil.
- Las-o jos, zice Bogdan plictisit.
Silviu îi dă drumul. Abia are timp să amortizeze căderea, în coate. Se prăbuşeşte pe podea şi începe să înjure.
- Mai departe, zice Dan. Cum era aia cu pătura-n cap?
- Te întinzi pe burtă, sar mai mulţi inşi pe tine să te strivească, şi cu ei peste tine îţi pun şi-o pătură pe cap, ca să te sufoci.
- Nasol, se strâmbă Dan. Cine se oferă?
..............................................................................

Eram transpiraţi şi aproape storşi de energie. Roni îşi sucise mâna încercând să frece podeaua cu mine şi cu Dan în spinare. Stătea bosumflat ca un copil nedreptăţit şi desena opturi cu un pai pe încheietura rănită. Machiatele erau pulbere amândouă. Creta se terminase, băutură mai era puţină. Singura care se înviorase vizibil era Magda. Aşa că ea a-ntrebat la un moment dat:
- Dar bătăile cum erau?

Bogdan fuma şi privea absent în tavan.
- Bătăile? zise el visător. Te băteau la palme până se învineţeau. Te puneau să te baţi unul cu altul. Se urŹcau şi jucau cu picioarele pe tine, te loveau cu bocancii sau cu ciomege, în cap şi în coaste. Te dezbrăcau complet, după care erai obligat să alergi printre „furcile caudine", adică bătăuşii, aşezaţi pe margini, în cerc, te loveau unde niŹmereau, cu beţe şi curele, până cădeai jos în nesimţire.

Eram obosiţi, dar distracţia abia începea. Dan deja se dezbrăcase şi respira amplu, ca un boxer înainte de luptă. Una dintre machiate, nu mai ştiu care, că nu le mai deosebeam, i-a scos cureaua de la pantaloni şi-a-nceput să-l plesnească la-ntâmplare. M-am dus şi eu cu o umbrelă, dar a intervenit Silviu, care voia să ne organizeze. Ne-a aşezat pe două rânduri, eram eu cu machiata pe o parte şi el cu Magda vizavi de noi. Am tras o masă mai aproape de perete, ca să închidem capetele tunelului şi l-am băgat la mijloc pe bandit. A ieşit destul de mişto. Magda i-a pus piedică la un moment dat şi-a intrat cu capu-n perete ca dobitocul, dar nu s-a lovit prea tare. L-am lăsat să meargă la baie să-şi dea cu apă rece. Machiata voia să mergem să-l ţinem şi ea să se pişe pe el, dar am renunţat.

Bogdan şi-a continuat expunerea, ca trezit din somn:
- Sau, în altă variantă, te învârteai în jurul unei cozi de mătură, în timp ce ei te loveau (metoda Romanescu).
Asta am vrut şi eu să încerc, dar îmbrăcată. Roni s-a oferit să mişte mătura. Dan s-a răzbunat pe mine, mi-a dat un dos de palmă de m-a buşit sângele pe nas. Nu mă durea, aşa că am continuat şi-a fost cu atât mai spectaculos, că împroşcam peste tot cu sânge. La un moment dat, nu ştiu cum nişte stropi de sânge au ajuns fix în gura lui Eugen, care se tolănise pe canapea şi căsca. Magda a izbucnit într-un hohot de râs absolut ISTERIC. Nu se mai oprea. În fine.
Mai târziu, Bogdan rula placa mai departe:
- Te „crucificau", adică, urcat dezbrăcat pe o masă, cu un şervet sau ciorap în gură, erai ţinut de mâini şi de picioare şi bătut peste spate, fese şi la tălpi de către doi dintre ei, care se schimbau cînd oboseau, cu alţi doi, aşezaţi de o parte şi de alta a mesei, cu nuiele, beţe, pari, picioare de scaune, cozi de mătură, bucăţi de scândură, cabluri, curele împletite, vine de bou.
Asta a fost Magda, legată de masă cu propriile dresuri, că eram prea puţini şi n-avea cine s-o ţină.
- După bătaia la tălpi, te puneau să joci pe cârpe ude, pentru ca tălpile să se mai dezumfle şi să poată continua bătaia. După ce te tocau pe tot corpul până cădeai în neŹsimţire, erai înfăşurat în cearşafuri ude şi urma bătaia pe răni deschise, peste plăgile mai vechi.
La tălpi a luat-o Silviu. Apoi continua teleenciclopedia, cu vocea un pic tremurată:
- Erau provocate cu predilecţie durerile violente: Te obligau să te baţi cap în cap cu altul sau să te izbeşti singur cu capul de pereţi, pînă se umfla capul. Îţi fracturau coastele.Te băteau la vârful degetelor şi la fluierele picioareŹlor. Te loveau cu vârful pantofului în ficat (lovitura Diaca). Te strângeau de gât şi jucau cu genunchii pe pieptul tău (metoda Ţurcanu).
Magda începu să-şi tragă partenerul de urechi, zicând:
- Hai, arată-ne cum era! Hai că mă sui eu cu genunchii. Şi te strânge Roni de gât cu o singură mână. Hai! Haaaai!
...................................................................................

Te sugrumau, legat la ochi, de mîini şi picioare. Îţi strângeau mâinile cu uşa. Îţi scoteau dinţii şi măselele cu pumnii sau cu bocancul (altă metodă Ţurcanu). Îţi smulgeau mustăţile. Îţi smulgeau părul din cap cu ajutorul unui nasture prins de o aţă (nu mai ştiu a cui era metoda). Îţi striveau pe rând fiecare faŹlangă a degetelor de la mâini şi de la picioare cu un cleşte de lemn. Îţi ardeau cu ţigara părţi ale corpului, mai ales fesele. Şi aşa mai departe.

Spre dimineaţă ne-am oblojit rănile, ne-am pansat şi la ora hotărâtă am coborât să votăm. Câţiva moşnegi erau deja aşezaţi la rând în faţa porţii.
- Chiar au schimbat tipul de urne? îl întrebau prin gard pe jandarmul din curtea şcolii.
- Cu cine votăm? ne întreba Silviu. Băieţii au început iar să se contrazică, între PNL şi PDL.

După votare ne-am întors la Dana şi ne-am culcat. Ne-am cuibărit care pe unde-am putut şi-am dormit ca nişte prunci.