cîteva glumițe slabe (acoperă / descoperă etc), o fază existențialistă ratată la final și alte stridențe. așa nu

poemul porneste pe o linie buna insa e oarecum lipsit de impact pentru ca toata atmosfera asta de lumini si umbre prefigurata si anuntata in mai toate strofele nu face decat sa dilueze efectul. Totul e mult prea rece, prea fragmentat: "paralelipiped, dreptunghi, coltul din dreapta jos, marginea din stanga, jumatatea de sus" pana si taietura versului mi se pare ca accentueaza ideea asta. E ca atunci cand te gandesti dinainte ce vrei sa dezvalui si emotia asta se filtreaza prea mult  pana dispare definitiv. Insa trebuie sa recunosc ca pe undeva imi place mai ales intuind pana unde poate merge acest  text  cu fluctuatiile lui.

nu, e un text prost și nu ai cum să-l salvezi. mai bine că semnezi cu pseudonim...

intotdeauna mi am dorit sa fac sau sa citesc un autoportret care sa fie asa. as taia insa merciless tot ce pare ezitant (emotiv):" poate" ala din 1. strofa, "oarecum" strf. 2, "in rest, diverse..", "probabil" din ultima.

as vrea sa sune mai categoric si mai asumat, tocmai pt ca e un autoportret din referinte concrete din spatiu, nimic altceva.

citeva chestii lamuritoare:

1. autorul tocmai s/a trezit din somn, este in pat sub patura, de undeva de sus (cred ca din parte stinga ) intra lumina in camera (vezi formele geometrice, jocul de lumini pe patura) si formeaza pe patura 1 tablou, 1 autoportret in cazul de fata (poate 1 vermeer).

2. autorul traieste o scurta epifanie: ce frumos ar fi daca aceste lumini ar fi incadrate de o rama si tabloul expus intr/o banca din olanda.

3. mateiu esti 1 cititor ffff prost

clar 2.

nu e asa de rau. toti avem crize de stomac la un moment dat. si din pat zicem din astea :

"cu cealaltă mână ..."

o data si pe urma nu mai reusim sa ne oprim: "ca cealaltă faţă a păturii", "ca celelalte trei"

si pe urma pur si simplu curge: "nuanţe de întuneric din care/ se mai distinge doar un dreptunghi foarte/ foarte slab luminat" L.A.N.G.U.A.G.E. nouveau roman au trait degeaba si acum isi dau seama.

si nu cred ca e vermeer (vezi nuantele care sunt destul de doar de intuneric :)) poate daca mai taraste o gura deschisa prin poem o pune de un Bacon. big fat bacon

zi-le tot asa, mihaela.

P.S. nu conteaza ca e un pic scatologica, exercitiile au construit turnul Eiffel. in fond tu zici deja de la inceputy ca e un paralelipiped si nu un paralelogram. e dragut sa ai atata sensibilitate incat sa vezi o pata de lumina in spatiu si nu in plan. In rest.... toti mergem din cand in cand la apa. de fapt doar acolo e mereu "poate o uşă, o ieşire". de la miros...

dar cred ca daca l-ar fi scris Blecher sau Paunescu pe patul de moarte ar fi fost un poem clasic.