Stau la masă cu poeţii. Fiecare are în faţa lui, pe masă, un nasture alb. Îl ridică în dreptul ochilor şi priveşte prin găurele.





Sgb

Ah, Adina, prin găurile acestui nasture
văd pizda ta alunecoasă,
poemul meu e alunecos din cauza pizdei tale
alunecoase,
mîinile tale sunt două animale preistorice
fosilizate
de care îmi frec obrazul nebărbierit,
o să intru la tine în cameră ca un golan arogant
în şlapi şi în pantaloni scurţi
şi o să te fut,
burta ta – focă slinoasă, fugărită de marinari
pune trei cuşti peste univers
să le străfulgerez
cu pula.












Claudiu Komartin

Vreau să-ţi povestesc despre mîinile mele descărnate
înţepenite dincolo de micile găuri ale nasturelui
unde aş putea pierde totul,
totul,
totul.
Şi despre o mică alee, în pantă,
unde tufişurile s-au pornit să tremure ciudat, sinistru,
cînd din capătul opus, frumuseţea ei
urcă la mine ca o carafă cu miere
pe scripetele propriilor mele însemnări
căptuşite cu tandreţe.
Cînd în sfîrşit, într-un aer blînd
înţesat cu insecte posomorîte,
pot să adorm,
să adorm,
să adorm.












Răzvan Ţupa

Şi iată, găurile nasturelui ating un platou de linişte
unde forma incertă a respiraţiei
se încarcă, de cealaltă parte, cu un pocnet scurt,
un transfer la un moment foarte precis
cînd căldura fiecărui organ
se mai află încă în tine,
nu pentru mult timp şi poate nici măcar
pînă la fiinţa cea mai apropiată
pe care n-ai apucat niciodată s-o înţelegi,
dar pînă la urmă nimic nu e mai mult decît
inspir-expir, sau intervalul complet în care
ai devenit altcineva odată cu înlocuirea
iminentă a tuturor celulelor tale.













Diana Geacăr

Priveşte, dienuţa, ce vezi prin găurică,
nu-i nimic, dienuţa, ai rămas iar singurică.
Poate vrei să ştii ce-am mai făcut. Chiar insist.
Am luat două beri şi o pungă de alune sărate,
printre altele m-am gîndit şi la tine,
el m-a invitat la ţigară şi mi-a spus
că sunt superbă, evident că ştiam,
mi-ai spus-o şi tu pe peron, înainte de a pleca,
eşti superbă, ai zis simplu şi ai urcat pe scară,
am privit trenul pînă departe,
după care mi-am dat demisia de la revistă,
s-au uitat toţi la mine cu admiraţie, eşti nebună,
spuneau, iar privirile lor îmi fărîmiţează fundul.














Vlad Moldovan

Mazăre, viezure, mînz
prin orificiu, dincolo de plastic.
Cineva îmi arată o păstaie, se cutremură
castroanele cu urdă.
Toţi se înghesuie în retrovizoare,
las în urmă ferigile dintre case
şi agitaţia coropişniţelor sub altoi.
There s still a jungle out there.
Te trag lîngă mine unde a plesnit
lespedea păcătoasă,
un pic horincă
un pic labradorul se gudură,
podul palmei în grumaz şi în cap
întîmplările de peste zi, droaie.














Dan Coman

De cealaltă parte a nasturelui
împing corpul prin lumină, în salon.
Pe creştet port o oaie care se roteşte
iute-iute ca un tirbuşon afînat.
Am două oi în spate şi una prinsă de burtă.
De picioare, încă, stau legate cu funii de lînă
cîte două oi grase din care se prelinge un aer stătut.
Corpul meu stă la dispoziţia oilor mele.
Sunt un oier cum nu vă puteţi imagina.
Doar cînd şi cînd vocea mea se varsă peste lîna albă
ca o cafea amară, fierbinte.
Doar cînd şi cînd capul meu sare din pernă
în toiul nopţii, pînă pe gresia bucătăriei,
bidon-bidon, ţopăie capul meu printre peturi,
bidon-bidon.













Teodor Dună

Dimineaţa încă nu se arătase, mergeam de mînă toţi douăzeci
ca unul singur şi ca unul singur mergeam toţi douăzeci,
iar dimineaţa nu se arătase încă.
Înaintam prin găurile unui nasture
într-o ceaţă împînzită de crengi.
De acum încolo, am zis, de acum încolo,
şi vîntul a trecut ca un cearşaf tras de ciocănitori,
şi noi douăzeci ca unul singur înaintea dimineţii,
ca un cearşaf proaspăt călcat, mi-am zis,
mergeam rîzînd şi de mîini mă trăgeau din ambele părţi,
nouăsprezece, mi-am spus, dar deja mă trăseseră
pînă în mijlocul parcului unde peste copaci
alunecau nişte bărci răsturnate, dar bărcile astea nu duc
în dristor, dar mai degrabă ca unul singur, toţi douăzeci.
Făcusem, ce-i drept, şaptezeci şi unu de paşi,
pădurea se apropia ca şapte care de luptă
înfăşurate în treizeci de tunete.
















Constantin Acosmei

(mi-am tras fesul pe cap,
am ridicat nasturele de pe
masă şi am privit prin găurele

seara mi-am turnat în palmă
super-glue, am traversat
camera şi am pus mîna pe clanţă)
















Dan Sociu

Îmi lipsesc fix zece mii de lei
să te văd. Tu vii din Broscăuţi,
eu cobor la metrou – nici o şansă
să ne întîlnim.
Aşteaptă la capătul nopţii
înţepenită în scara blocului
ca un galoş scăpat în hazna.
Tot mai departe de emoţia din tinereţe,
faţa ta luminoasă îmi dispare din minte.
Şi după ce dispare, străluceşte un pic şi dispare.
După care
mai
străluceşte puţin
şi dispare.