Lucruri

Sunt lucruri mult mai rele decât să te faci de râs în public.
Sunt lucruri mult mai rele decât aceste trădări mărunte,
pe care le-ai făcut sau le-ai îndurat sau suspectat; sunt lucruri mult mai rele
decât să nu poţi adormi din cauza lor.
Este 5 dimineaţa. Toate lucrurile teribile m-au urmărit până aici,
lângă pat, unde au înţepenit şi arată rău,
din ce în ce mai rău.



Pentru un copil de cinci ani

Un melc s-a urcat pe pervazul ferestrei
în camera ta, după o noapte de ploaie.
Mă chemi să-l văd şi eu îţi explic
că nu ar fi frumos din partea noastră să-l lăsăm acolo:
s-ar putea târî până pe podea, trebuie să avem grijă
să nu fie storcit. Tu înţelegi
şi-l duci afară cu grijă,
să mănânce o narcisă.

Prin urmare, observ că triumfă un soi de încredere:
blândeţea ta este încă modelată prin cuvintele mele,
eu, care am pus capcane pentru şoareci şi am împuşcat păsări sălbatice,
ruda ta cea mai apropiată şi care a furnizat multora
cele mai crunte adevăruri,
dar aşa merg lucrurile: eu sunt mama ta,
iar noi ne purtăm frumos cu melcii.




O vară trăsnită

I
Să fie oare iarba lungă şi uscată atât de aţâţătoare,
clătinând spre noi frunze şi paie fine ca părul,
cu rodul uşor al seminţelor, invitându-ne
să ne agăţăm unul de altul, să ne răsturnăm, să ne rostogolim în ea
orbi şi fără respiraţie, sufocaţi de tulpini şi păr,
de polen şi de limba celuilalt pe faţa fierbinte?
Imaginează-ţi cum ar fi fost să vină ploaia,
picături grele şuierând prin aerul greu ca
un stăvilar al trupurilor noastre ude, tencuindu-ne
cu şuviţe de iarbă delicioasă; un zumzet în urechile noastre.

Mergem la un yard distanţă unul de altul, vorbind
despre literatură şi botanică.
Ne cunoaştem, din depărtări, de 19 ani.

II
Mai târziu; când cerul este încă luminat puternic
şi ferestrele deschise spre stradă oferă trecătorilor,
fie că se uită sau nu, o privelişte
a rafturilor din bibliotecă, tablouri, o maşină de scris; şi aceştia doi,
unul îngenuncheat pe podea; unul pe fotoliu;
o gură lipită de alta, degete prinse în părul celuilalt;
înţepeniţi, nemişcaţi ca mobilierul, nemişcaţi
ca lumina zilei, care totuşi va dispărea înaintea lor.

III
Am fi putut creşte şi în Tristan da Gundha,
să cunoaştem numai o sută de oameni,
atât de legate sunt drumurile tuturor vieţilor noastre.

Seamănă mai degrabă cu dansul cu panglici încâlcite în jurul unui stâlp .
Să-mi tai calea din nou
este încrucişarea de drumuri cea mai aşteptată -

de spectatori, vreau să spun: de cei de-acasă
care-şi fac griji de la distanţă pentru noi,
ştiind că în sfârşit ne aflăm în acelaşi oraş,

adulmecând fărâmiţe de bărfe. Dar nu şi de noi:
faţă în faţă suntem uimiţi unul de celălalt,
şocaţi de atmosfera de familiaritate pe care o degajăm.

Pronunţăm aceleaşi nume,
ne ajustăm accentul, gustăm şi inhalăm
povestea noastră; în care ne găsim liniştea.

IV
Nu că ar putea fi vreodată uşor,
dar chiar a plouat, mai ştii, după aşa zăpuşeală -
transpiraţia reţinută şi acoperişul spart -
şi aşa, în aerul tumefiat, murele s-au copt.
Imediat după ce a venit cablul, le-am găsit,
scânteind negricioase, ademenindu-ne continuu,
"dulceaţa din adâncurile tufişurilor",
ai spus (clişeu pe care l-ai oferit zâmbind amabil).
Am cules o plasă întreagă, le-am adus acasă,
cu sucul scurgându-se prin hârtia de-o sensibilitate londoneză,
pentru a le devora cu frişcă: o nebunie măruntă,
o ultimă delicatesă. Seara a trecut, apoi noaptea.
Apoi trenuri şi avioane şi la revedere iarăşi,
în timp ce o altă duminică tropicală ne încărca respiraţia.