În afara parcului, pe trotuar, în colţul dinspre parcare, un grup de boschetari, golani, iliciţi taxatori ai maşinilor, ceva din zona asta. Unul era chiar jegos, cu barbă, cu fes, cu fâş, altul ţigan, în tricou negru şi încă unul, şaten, prăpădit şi guraliv. „Prostu ăla cu naiul putea face bani buni aici, dar a plecat ca prostu, dă-l dreacu.” „Da ăla, frate, l-a dat cu capu de capotă” „N-am făcut niciun ban azi” Şi tot aşa, îi auzeam vorbind, înjurând, şi porumbelul tot insista şi porumbiţa nu se lăsa nicicum, îşi mişca rapid gheruţele prin iarba strălucitoare şi fetele se pozau lângă coloanele ionice, şi latinul în cămaşă de iehovist căuta cadrul ideal, iar japonezii părăsiseră deja parcul. Gardianul a ieşit din ghereta lui, fără ziar, s-a aşezat şi el pe o bancă şi şi-a aprins o ţigară. Ţiganul l-a văzut, a intrat în parc şi s-a dus direct la banca lui: „unchiule, mai dă-mi şi mie o ţigară” „Gata, nu mai am, v-am dat mereu, acum chiar nu mai am. Voi când faceţi bani nu veniţi să îmi daţi şi mie un pachet. Chiar nu mai am.” „Lasă, unchiule, că fac eu bani şi îţi cumpăr eu ţigări, e bine aşa?”, dar în vocea lui era iritare şi frustrare şi derută că nu are ce fuma. S-a întors la prietenii lui. Între timp, în parcare a oprit o maşină din care au coborât asiatici. Slăbănogul a ţâşnit spre maşină. Era rost de bani.

M-am ridicat şi am trecut prin faţa gardianului aşezat pe bancă. Văzuse că urmărisem toată scena şi a răbufnit cu voce destul de tare ca să-l aud şi eu sperând probabil să mă opresc şi să-l ascult, să vorbesc cu el. Poate îi era frică, aşa singur cum stătea el acolo în uniformă, agent de pază şi tocmai de asta expus. „Ai dreacu vagabonzi, toată ziua dă-mi, dă-mi, dar de unde să vă tot dau, mă!” Nu m-am oprit. O fată se lipise iar de o coloană ionică şi vântul îi răvăşea părul lung şi şaten, îi acoperea faţa cu zulufi. Am ieşit din parc, în strada Benjamin Franklin spre Magheru.