oo, ce frumos. mi-a placut chiar foarte mult.
poate te gandesti doar la un final putin mai sec, in loc de ultimele 3 versuri, sa pui ceva neutru, sa rasucesti obiectivul de pe tine. de fapt inlocuieste-le cum vrei ca suna rau (=banal, comun, ieftin) ultimele 3.

e un text foarte bun, pana si asezarea partilor e inspirata cu schitarea discreta a prologului care reprezinta din punctul meu de vedere punctul forte al poemului. Nu mai zic ca imi place aerul asta vag melancolic care se sustine pe toata intinderea si care are ceva rascolitor. Ai putea sa faci un ciclu intreg de poeme asa, cred ca ar iesi ceva foarte frumos.

nu cred ca poate, desi mi-ar placea sa poata. (provocarea)

ai pus final din tinker tailor, imi place, acum am observat

mai am cateva, dar ar fi la fel de bine si sa nu se mai poata. multumesc pentru atentionarea din primul comentariu, era evident, da

mai bine pentru psihicul tau :)
nu te lasa trait pentru arta!

cred ca e un drum infundat asta si duce la poezie de aia academica de strepezit dintii. e prea wordy si prea putin worldly. e abstract si difuz si nesarat. sunt stridentze in saptamina sinceritatii - ce reactie poti sa ai la asa ceva in afara de  - ?????. aproape fiecare rind e asa, cind apar femeile si caprele incepi sa speri ca o sa dea din picioruse cit de cit ceva, o lume, dar se termina repede. sint lucruri care poate la tine fac sens dar cititorului trebuie sa-i dai mai mult, ca esti artist, traiesti pt placerea lui nu pt a ata

din pacate, trebuie sa fiu de acord cu Dan Sociu...textul e un bombardament cu concepte din toate directiile si lumea reala doar un apendice la acestea, unul infiorator de nesemnificativ...din pacate conceptele singure fac priza defectuos in mintea cititorului si nu cred ca asta o sa se schimbe prea curand.

cand aud de 'cititorul' care vrea 'realitate' imi vine sa duc mana la revolver. dintotdeauna s-a scris si poezie in care realitatea apare filtrata. uneori asa ceva imi creeaza o dispozitie mult mai 'buna' decat felii de viata turnate cu mare vitalitate. am inca bucuria de a urmari un rationament si de a decoda o emotie codata, de ce sa ma lipsesc de asa ceva in numele 'cititorului' infometat de realitatea reala?

trebuia sa mai scot si asta: "pentru că
fără nuanțe totul este real" si aia cu ultima sansa :d
si inca o data ma refer strict la textele astea urasc cand se incepe cu reguli generale

nu exista mod gresit de a scrie poezie.

am rezonat aici tocmai fiindca nu se cramponeaza nici in "placere", nici in "lumea reala".   plus ca imi place cum a iesit taietura.

of andrei cum ai inteles tu tocmai ca as fi zis asa cand eu am insistat si insistat tot pe ideea ca nu exista plus ca am mai spus de multe ori ca nu cred ca exista mod gresit de a scrie poezie n ar fi prima data. cand am zis acolo nefericit ma refeream la faptul ca indiferent de formula nu ti poti permite sa te multumesti cu solutii facile pt ca eu cred ca bogdan are aici cateva chestii misto dar nu le a urmarit pana la capat apeland in schimb la solutii facile etc
dar imi asum vina n am timp de comentat decat pe fuga si n am nici chef sa ma abtin :d de aia par probabil usor isterica si incoerenta

nu-s nici pentru viata, nici pentru concept, :D ambele pot sta bine in poezie, depinde cum le manevrezi. am citit prima data - neatent - poemul (seria de poeme) si mi-am zis ca n-am acuma dispozitia pentru asta. Am remarcat la Bogdan, ca si in alte texte, si ca la celalalt frate Oşa (mai sporadic) o chestie care pe mine oarecum ma irita (pentru ca am suferit, sufar, cred, de ea): un fel de mic frison al demonului teoriei. E ca si cum Bogdan scrie, scrie, si deodata isi de seama ca toate astea trebuie sa fie formulate si teoretic, ca si cum nu s-ar lasa in voia situatiei ci ar forta-o spre turnura conceptuala. Asta nu e tocmai un repros, desi face lucrurile mai dificile pentru ca posibilitatile de-a falsa se inmultesc.

O sa iau pe rand, si o sa ma opresc la chestiile mici, ca pe mine astea ma intereseaza mai mult.

 sectiunea 1. Inceputul e foarte bun, ritmul e perfect pentru starea de resemnare/apatie pe care vrea s-o transmita

e natural
pentru fiecare stare
se găsește o dimineață
cînd
dînd pătura la o parte
realizezi ușurat
că nimic din toate astea
nu pot face sens mai departe de tine

OK. suna OK. e o afirmatie generala si o ilustrare particulara, intr-o succesiune oarecum stravezie. Are un aer vetust, destul de optzecist, clorotic, asa ca un Bodiu mai putin hyper. "nu pot face sens" nu suna bine. Expresia asta e un calc pretios dupa franceza, datand de prin anii cand am inceput sa absorbim structuralismul si jargonul academic s-a colorat iremediabil. Cand eram eu student, tot al doilea prof era cu "a face sens" in gura. "Realizezi usurat" e oarecum plat si fara sa transmita nimic din intensitatea usurarii, intr-un fel merge cu abulia generala a poemului.

la început a fost o dorință precisă
o țintă -
eram sigur că voința
mă va duce din punctul A
în punctul B
pentru că
fără nuanțe totul este real -
și drumurile s-au uns de la sine
într-o decizie
pe care o iei și care te lunecă
înspre finalitate

asta e coada prolixa a demonului teoriei. Ritmul e acelasi, dar afirmatia e o banalitate de nesalvat, cu chestii evidente (fara nuante totul e real). "Drumurile s-au uns"  si "te luneca"sunt doua insolitari dar cam ca nuca in perete, mai ales ca se termina in peretele tern al cuvantului "finalitate"

cînd crezi că nu se mai poate
încearcă sinceritatea
e ultima șansă
dacă ai destulă răbdare
vei vedea că
numai proștii se comportă diferit
în condițiile date

mda. ok. aici si ritmul e aiurea.

dar totul se pronunțase
și m-am oprit să mai văd o dată -
aici este instituția în care învăț
aceasta
casa pe care o repar
femeia pe care o visez
printre capre și cai
nu este aici
s-a mutat
într-un bloc
mai departe
n-a lăsat o adresă
pentru vederi sau ceva
iar eu
m-am gîndit mult la asta -
fiind cel în cauză

poemul isi revine de la "aici e institutia", si pare din nou personal, pare ca vrea sa zica ceva nu doar sa gloseze pe generalitati si apoi sa le ilustreze

am ajuns aici
pentru că
cercul
după ce devine complet
nu mai permite întoarceri exacte
unui compas subiectiv

doar înțepătura din interior
mai știe punctul inițial
ea
singură
se poate opune
falsei glisări a amintirilor
pe principiul rulmentului
care alege să blocheze comunicarea
pentru că nuanțele
sunt stridențe în săptămîna sincerității
iar oamenii sunt gândiți după adevăruri tehnice
care nu suportă context

no comment la "compasul subiectiv". e din nou rau, si tot mai rau, ca intr-o lucrare de seminar in care se amesteca termenii mai pretentiosi ("gliseze" s.a.m.d.). Toata analogia din finalul secventei e o "mixed metaphor" cu (iar) banalitati teoretice (adevaruri tehnice care nu suporta context)

la tine mă gîndesc
foarte abstract
ca atunci cînd
copil fiind
nu știam la biserică
pentru ce să mă rog

asta e partea frumoasa din "prolog". Si finalul, dar, cum a zis HitGirl, e cules din Tinker Tailor

Bun. Acuma poemul in ansamblu e o lamentatio in care nu se spune foarte clar care-i baiu, dar e destul de usor detectabil. E construit pe aceasta elipsa mare  - spatiu negativ in jurul caruia se aduna, demontate, teoretizate, imprejurimile, circumstantele, contextele, cum zice Bogdan. Ideea e frumoasa si valida, dar nu e tinuta de la inceput la sfarsit, are caderi care fac sa nu-i percepi de fapt unitatea. (asa un mic discurs Schlegelian de incheiere).

de fapt si in franceza "faire (du) sense" e calchiat dupa engleza, da cred ca la noi s-a preluat pretios pe filiera franceza. Face sens? :)

asa e si acum rares, unul din din doi profi intreaba „face sens ce spun, nu?” :)

hg, nu vreau felii de viatza (desi o spui de parca ar fi ceva asa de usor de facut, cind e de fapt cel mai greu) dar nici uber-meta. codare-decodare e o operatie din zona rebus, nu cred ca asta vrem de la poezie. poezia e ceva mai prostutz, uite la poe, care avea minte de sistematizator (cum mi se pare ca are si bogdan) dar si-a ascuns-o in spatele versurilor prostute cu annabel lee aia da poezie

esti prozator, bogdan, n o mai arde asa de conceptual, fa sa se intample ceva ca in textul asta e jale, nu se intampla nimic. n o mai arde numa cu teoria, mai si exemplifica/povesteste.   mai baga si cu viata ta

un text pe tema asta (hoagland e poet mediocru dar textul e bun)

http://www.poetryfoundation.org/poetrymagazine/article/177773

la tine e problema asta de cand te stiu - vrei sa codifici realitatea/cele traite. cand spui ca drumurile s-au uns intr-o decizie care te-au lunecat spre finalitate... vezi si tu cum suna asta scoasa din context :)) aici de fapt ai vrut sa spui ca a aparut un drum si ai mers pe el pana la final. daca codificarea pe care o faci nu livreaza emotia, nu potenteaza  ceea ce vrei sa transmiti atunci degeaba. mai mult incurci lucrurile cu tot efotul asta cerebral :)

apoi iti place tie, nu stiu de ce, sa dai tot felul de vorbe de duh/ filosofie de viata. adevarul e ca nu intereseaza pe nimeni. ma refer aici la aia cu "incearca sinceritatea" - e ca o reclama proasta plus un pic de dispret (prostii din final)

ultimele trei sunt mai ok. sunt de acord aici cu observatiile lui rares.

 
 

cred ca gresesti cu micul frison al demonului teoriei.

poezia mea s-ar putea sa sune un pic exersat, studiat, dar nu cred ca vine din vreo inclinatie teoretica. uneori ajung sa ma exprim in termeni mai tehnici, poate de asta suna uneori a stiinta si ingineria materialelor :)) sau tehnica constructiilor de masini

 

Mai sunt si la tine :)

zi după zi
mereu ca înainte de somn
un melanj o pastă
îl ating precipitat
pe cel care făcea atunci proiecții
mi-e teamă că-l uzez
că se duce
propria mea substanță
incontrolabilă

(urmată de setea asocierilor
dintre liniștea care mă cuprinde
și liniștea din jur)

fericirea seamănă cu fenomenul capilarității