Mă gândesc numai la toate acele tehnici de îmbunătăţire,
de la seruri la arte marţiale,
pe care n-am timp să le-aplic acum. Sau la cum aş fi liberă
pe benzile de latex din creier,
din ce în ce mai în viteză.

La cum aş derula,
cu draperiile grele de întuneric la ferestre,
metri şi metri de filme. Şi la cum mi-aş face liste
cu muzici.

E prima zi după concediu, lumea se mişcă relaxat,
e totuşi duminică, e totuşi blândeţe,
lacrimile se accelerează pe retină,
ca picăturile reci de ploaie.

Dacă aş avea de undeva bani,
aş iubi mult mai mult oamenii. Dacă n-ar mai trebui să
muncesc, aş dedica mai mult timp animalelor. Aş urmări peste tot
câinele ăsta schilod, care m-a scos discret din bloc,
aş încerca să-l înţeleg.
Dacă opresc muzica, clinchetul gheruţelor lui
activate de foame şi nesomn
şi respiraţia intermitentă,
declanşează o poveste chiar acum.

Sau m-aş opri mai bine la parter,
aş căuta ceva la căsuţa poştală,
şi m-aş întoarce acasă.

Motoarele maşinilor
care vin din spate, dacă opresc muzica,
se turează mai mult în ureche
şi-atunci îmi e teamă şi mă retrag,
poate,
mai aproape de trotuar.

Traversez fin, pe trecerea de pietoni,
să nu mă murdăresc.
În staţie, un tânăr vinde nişte mere vii,
cufundat în liniştea buzunarelor de lână,
două liceence cu genţi mari se distrează destul de plictisite,
iar un băieţel de 3-4 ani, cu ochii lipiţi de somn,
încearcă să-se caţere la cuib, pe trupul firav al bunicului.
Pantalonii mei sunt acum frumoşi
şi murdari.

Înăuntru e foarte cald. Femei în fuste groase
discută acolo ceva, îndelung. Au mâinile acoperite cu inele
şi sacoşele pline cu mâncare. Dacă ajung
mai frumoasă
şi mai bună,
îmi las creierul să moară.