OPŢIUNI

N-a existat niciodată o carte unică de luat pe o insulă pustie,
un exemplar pereche, ideal, tipărit estetic, pe hârtie de lux,
care după 6 luni să nu te scoată din minţi
aşa cum n-a existat niciodată un costum pentru toate ocaziile
la fel de bun pentru balul de pe Titanic
cît şi pentru colacul de salvare de după bal.

Şi niciodată, a fortiori, doar un singur bărbat;
dacă nu te enervează conversaţia sau obiceiurile lor
(mai iritante decît ale tale
şi cum ţi le-ai putea dori tocmai pe acelea?)
atunci te enervează trupurile lor -
două treimi dintre ei se îngraşă văzînd cu ochii,
cei slăbănogi precis sînt psihopaţi,
şi cei puţini care ne-au mai rămas, din categoria de mijloc, chelesc.

Oricum vei sfîrşi acolo sus, pe insulă,
în blugii tăi ponosiţi şi cu capotul acela comic
de care îşi bătea întotdeauna joc
unul din categoria celor ce se îngraşă repede,
cu un caiet gol (e tot ce ţi-ai adus de citit)
şi o ladă de ţigări rezistente la umezeală şi căldură;
şi, slavă Domnului, cu nici un tip alături care să-ţi predice
despre felul cum a reuşit el să se lase de fumat.




UN ACCIDENT

Ne-am trezit unul în faţa altuia
privindu-ne peste cuvertura albă.
Dimineţile prefer să fiu singură.
Chelnerul ne-a oferit
pepene, papaya, suc de portocale sau zmeură proaspătă.
Nici măcar n-am vorbit.

Toţi anii aceia în care ne-am privit dar nu ne-am atins:
cel mult cîte un sărut în taxi.
Şi acum acest accident
această plimbare de robot
în conspiraţia trupurilor.
Am distrus oare toată prietenia noastră?

Chelnerul aştepta:
meseria lui îl obliga să fie nepăsător.
Poate că şi noi ar fi trebuit
să ne purtăm ca el?
Ne-am mai apropiat cu cîţiva centimetri.
Ne-am atins picioarele pe sub pătură.
Ne-am privit. Ne-am hotărît.
Papaya deci şi cafea şi chifle. Desigur.



SÎMBĂTA

Stau pe trepte
beau cafea şi
fumez, ascult jazz.
Fumul separă
două mirosuri: de vopsea, ce vine din casă
din spatele meu; din faţă
vine parfumul budleei.
Vecinii ne taie în fiecare an
liliacul -
umbreşte mica lor grădină.
Îi va urma precis floarea de budlee; dar albinele şi
toţi fluturii
iubesc copacii noştri prăpădiţi.

Vopsesc uşa din faţă
cu o vopsea foarte suculentă,
încît aproape că-ţi vine s-o înghiţi.
Trecătorii cu sacoşele în mînă se uită ciudat
la picioarele mele goale şi la cămaşa veche.
Uşa va avea culoarea verde a mării. Pisica noastră
neagră a trecut peste pragul abia vopsit
şi a lăsat o urmă delicată de lăbuţă.
Am strigat la ea şi am speriat
două fetiţe - strada asta
e plină de copii.

Cealaltă pisică e mai tînără,
albă cu dungi, grasă,
cu o voce groasă. Vara
doarme toată ziua
lîngă trandafirii de sub salcie
prea leneşă să mai treacă
peste vopsea.
Andrew e sus;
tocmai a descoperit
substanţa de lustruit cu uscare rapidă

acum e destul de mare
să-şi picteze toată mobila în portocaliu şi
stucatura în verde; cîntă.

Eu zac la soare,
în grădină. Albinele
plonjează pe trifoiul albicios de lîngă
urechile mele. Cerul e de un albastru grecesc,
cu vapori ce-l fac şi mai alb.
La tranzistorul meu
se vorbeşte despre lună.