| |
| |
|
antologia VÎNT POTRIVIT PÎNĂ LA TARE
|
|
poezie de
v. leac
|
|
caut antologia asta de 6 ani, in sfîrșit am găsit-o. mă gîndesc sa o pun pe club, cîte 2 poeme pe zi. e păcat ca acești poeți să rămînă mai puțin cunoscuți. n-o să vă povestesc cum am găsit antologia, e o întreagă istorie. așadar, VÎNT POTRIVIT PÎNĂ LA TARE.
|
ANEMONE LATZINA (n. 17 feb. 1942, brașov. debut în 1969 în cotidianul german "neuer weg". debut ed și unicul volum de versuri "ce se tot poate scrie astăzi", 1971.
RETROSPECTIVĂ SPRE VIITOR
Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheți prea lesne.
Și nu te mai gîndești doar la bani și mîncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul nu mai e ce-a fost.
Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belșug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai vezi mașini doar și călătorii,
ce era strîmb e drept și unde nu era nimic mai e cîte ceva.
Viitorul nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
și nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăiești din muncă doar și din amor,
ce era negru, azi e alb și ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mîhnirea de mai an să fi avut vreun rost?
(1972)
UNEORI
Aș vrea să fiu un cufăr
lăsat într-nu ungher și prăfuit
Încît să pot fără a fi nevoit
să mă mișc să casc gura la lume.
Să-ncep cu casa unde soția dac-ar fi
să fie îl înșală pe soț cum și
bărbatul pe femeie.
Aș fi maro și nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aș lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului și de singurătate nici n-aș suferi.
În concediu m-aș duce cînd și cînd
la mare în vreo stațiune balneară
sau la munte și poate rămînînd
uitat și tăcut ca un cufăr în gară
la aceleași vacanțe îndelung tot visînd
m-aș pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap și plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aș avea cum fi.
1966
ARS POETICA
Și tu care scrii poemele tale
pentru G.
Și eu care scriu poemele mele
pentru A.
Și G. care nici nu-ți cunoaște limba.
Și A. care nici nu-mi cunoaște limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.
Nu-i și asta oare tot poezie?
(1971)
DIMINEAȚA
Noaptea mi-o spăl
din carne dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
oul
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul
Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Visele-mi descîlcesc
din păr dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
1970
DESCRIEREA UNEI AMIEZE
Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacție.
Cafea.........
..............
..............
..............
........cafea
..............
...............
Plec din redacție.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.
(1970)
CONCLUZIE
Iată deci și țara unde trăiesc.
Iată și oamenii.
Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.
Iată deci oamenii.
Oamenii din țara unde trăiesc.
(1970)
RECUNOAȘTERE ÎNDĂRĂTNICĂ
Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.
N-am încercat broască țestoasă niciodată
și nici la zdup n-am stat vreodată.
Nu m-am trezit într-o livadă nicodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.
Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită nciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.
N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.
N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.
La capătul lui "cinci" n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.
Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntîmplat vreodată.
Poloneza n-am dansat-o niciodată
și nci curmali nu am plantat vreodată.
N-am tras cu pușca-n mîțe niciodată
nici bogății n-am cunoscut vreodată.
Dinăuntru încă nu m-am văzut niciodată
și probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.
P.S.
(Cîndva, mai mult ca sigur, cînd voi fi decedat
Textul poate fi redus și modificat.)
-1970-
13 IULIE 1974
fetițo mi-am zis azi dimineață (așa îmi spune Frieder)
sub duș și cînd cu spălatul pe dinți uite că te-ai proco
psit și cu al patrulea rînd de dinți (de lapte, de apă, de
bere, de șnaps) și în afară de asta ieri a fost Peter cel
blond pe la tine și ți-a spus că vrea să facă o antolog
ie și trebuie să-i trimiți niște poezii și EL SĂ le și PO
ATĂ publica pe care trebuie însă mai întîi să le comiț
i așa încît scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎM
BĂTRÎNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o t
eamă ca lumea ( trebuie să fii însă destul de tînăr ca să
poți spune ceva cît de cît despre cum e să îmbătrîneș
ti) încît iată zic fetițo că încetul cu încetul îmbătrînești
și tu și mă gîndesc că asta ar putea deveni o poezie sau
și mai bine un ȘLAGĂR sau poate altceva însă uite c
ă stau deja in tramvai și apare o femeie care mă îmbrî
ncește și zice fă loc puștiule (iar eu care credeam că nu
mai poți fi luată drept băiat cu părul ăsta scurt) fă l
oc puștiule să pun și io sacoșa și mă ÎNTRERUPE chia
r în mijlocul celui mai frumos gînd despre cum se îmb
ătrînește TOTUL SE DĂ PESTE CAP cu femeia asta ș
i mai cu seamă cum mai poți spune orișice despre oriși
ce dacă de fiecare dată se nimerește cîte un deștept car
e-ți dă brînci și ți se duce DRACULUI chiar și CEL M
AI FRUMOS GÎND
-1974-
(aici se încheie grupajul acestei poete, urmează FRANZ HODJAK, țineti-va bine, ăsta-i și mai tare, e f. tare. pe curînd)
FRANZ HODJAC
(n.27 sep 1944.debut ed. 1970)
DESCHIDERI
libertatea
care ne asigură
zilnic
o anumită deschidere
este la fel de mare
ca deschiderea
pe care
zilnic
o asigurăm
libertății
(1972)
SOCRATE
în afara porților
pe podișurile bîntuite de vînturi
retras în cocioabe sărăcăcioase
a făcut vreme îndelungată
casă bună cu adevărul
cel prigonit
a împărțit cu el
așternutul
coaja de pîine
focul
și spaima
și nu l-a lăsat pradă
nici zbirilor
nici șerpilor
nici vîntului
nici spaimei sale
pocalul pe care l-a ales
cu otravă
a apăsat din greu
ani de zile
mațele goale
ale judecății poporului
(1974)
SPERANȚA
se bizuie pe alte posibilități
ne-o ia înainte către viitor
cînd noi abia pornim ea a ajuns demult
nu-i pasă nu știe de fruntarii
e universală
bloch a făcut din ea un principiu
arată calea direcția
e progresivă
conferă sens
are și ea de spus
un cuvînt
ne unește ne strînge
ne face liberi
de ea ca de iubire
nu te poți lipsi
cu ea ne culcăm
cu ea ne trezim
la ea căutăm alinare
e răbdătoare
e înțelegătoare
e tenace
e ultimul lucru
pe care-l
pierdem.
(1976)
A.E. BACONSKY
aveai - se pare - toate hîrtiile
și aprobările în buzunar
dar te-ai gîndit să o apuci
spre un dincolo nepotrivit
la frontieră
au izbucnit dintr-o dată
xilofoane stridente
mîna ridicată, fraza pe jumătate rostită
au încremenit
între coroane de fum fără noimă
pe ecrane absurde s-a ivit perspectiva
de a trăi viitorul
în chip de arheologie
încercuit de aripile zgomotoase ale zidurilor, de-atîta
amar de tablă oarbă, lemne cu gura mare,
cioburi de sticlă
în cele din urmă s-a dat bătut
capul tău
scăpat ca prin minune de-a lungul anilor
prins sub dărîmături, îngropat
sub rădăcinile
pe care o viață întregă le-ai scos la iveală
posteritatea te va recupera din maldărul de
manuscrise
(1977)
OPTICĂ
e onorabil și glorios
să-ți sacrifici viața
pentru o cauză măreață
s-o spună odată cineva
din proprie experiență
(1974)
SALATĂ ORIENTALĂ
înrucît nu există rețetă strictă se vor lua de la caz
la caz cartofi roz sau din cei făinoși fierți bine de tot
și tăiați în felii subțiri potrivite s-au groase dar asta
nu contează întrucît nu ești pus sub supraveghere
peste care se taie sau se dau pe răzătoare două cepe dulci
ouă răscoapte sau mai moi proaspete însă ceva verdeață
se amestecă totul cu maioneză sau smîntînă sau și cu și cu
asta rămîne o problemă internă a fiecărui vas de bucătărie
deasupra e cel mai bine a se presăra ca la doi pumni de
măsline după care se condimentează totul din belșug
atenție
piperul e important a nu se uita nici frunzele de pătrunjel
tocate mărunt deși ce-i drept nu au prea mare impor
tanță însă ajută la digestie
se acrește apoi totul de preferință cu oțet îndulcit
sau ne
îndrăzniți! în acest sens aveți libertate deplină după
care
se amestecă totul cu nădejde se mai adaugă din cutare
sau
cutare și nu-ți mai rămîne decît să-ți dorești poftă bună
(1976)
ZMEU DE HÎRTIE
stai în geam , aștepți un popa-prostu
deștept sau vreo altă minune , care
întîrzie în chip de poștaș. în aer stăruie
miros de benzină, , trecătorii se perindă pe
banda rulantă. în poartă peste drum stă
un invald, cu pălăria și haina de la pijama,
îl ține în echilibru pipa. în curțile
din dos, femeile spală rufele frecîndu-le
de suflet, la gîndul după-amiezii de
duminică li se înfioară coapsele. bărbații
își freacă bărbile nerase, nimic
nu-i scoate din absența lor tenace. e seară,
zidurile zornăie-n vînt. ceva ca un zmeu de hîrtie
smucește de o sfoară nevăzută.
deodată
de parcă dezolarea ei ar fi singura
în stare să domolească acestă smucire simți
nevoia să te îndrăgostești de o femeie trecută.
(1978)
DELFINI
marea e moartă,
în pîntecul ei umflat delfinii se trezesc
la o viață nouă,
stăm în iarba uscată printre pietre,
lumina se sfarmă ca lutul uscat,
privirile noastre urmăresc plutirea jucăușă a delfinilor
pînă ce în zare
scapă noțiunii noastre de realitate,
la ce bun, zice Andonis,
ne ducem la o bere și pînă la urmă bem un rachiu,
Andonis măsoară din ochi macarale, coșuri, catarge
și schițează în cărbune
pustietatea de nedescris a unui peisaj cu stînci de cretă,
șed neputincios,
Creta lui de baștină îmi e la fel de străină
ca și lui,
mai încolo ne coborîm iarăși pe plajă,
sub dușuri se înghesuie, goală și veselă,
mulțimea emancipată a celor ce se scaldă,
încît aproape că ne e rușine să rămînem în slip,
la capătul satului ne întîlnim cu un lipovean bătrîn,
care-i amintește lui Andonis de taică-său,
Andonis îi povestește cum a fost împușcat taică-său,
fusese partizan în războiul civil,
lipoveanul dă obosit din cap,
îi dăruiește lui Andonis o pungă de plastic plină cu pești,
ca și cum totul s-ar fi petrecut doar ieri,
Andonis care nu fumează, începe să fumeze,
se stîrnește un vînt ușor,
ne uităm la cer,
mai întindem cortul,
campingul este un casetofon în călduri,
aerul o soluție saturată de soare și sex,
cuțitele noastre se mișcă în carnea moale și albă a peștilor,
azvîrlim măruntaiele în mare,
între timp vorbim englezește cu pescărușii,
după douăzecișidoi de ani, zice Andonis, trag nădejde
ca peste doi ani să văd iarăși Creta,
da, ce pot spune, zic,
știu, pe undeva ar trebui să-i vin în ajutor,
dar cum să vină cineva, care nici n-a văzut
Grecia, în ajutorul cuiva care, de fapt,
a și uitat cum arată
Grecia,
stăm între ierburi uscate pe pietre,
urmărim cu privirea
delfinii pieriți departe
dincolo de zare,
singurii în lumea reprezentărilor noastre,
cu adevărat reali.
-1978-
VARIAȚIUNE PE A DOUA DE BRUCKNER
sînt zile care încep
fără urmă de certitudine. te trezești
cu senzația că te afli față-n față
cu o vizită nedorită. te cutremuri abia
simțit. te duci în
bucătărie, fumezi, pui apă
de ceai și te surprinzi
mișcîndu-te de parcă ai vrea
să te ferești din calea unui potop
de întrebări fără sens. dai drumul
la radio, deschizi fereastra,
stai așa într-o doară, cu capul vuind
de adieri primăvăratice, numere de telefon,
clopotnițe, iubiri trecute și tăieturi
din ziare, te apuci de una
te apuci de alta și simți cum mîini străine
își trec viața ta
mereu-mereu mai departe.
-1979-
POEZIE ÎN CADĂ
stau în cadă
e seară
zăpușeala te tăvălește pe străzi ca o cățea borțoasă
critici fără speranță beu cafele cu poetese pline de speranțe
troleibuzele sînt goale ca niște morminte de faraoni prădate
un film cu Greta Garbo leagănă fascolele de nervi în dulci iluzii
sînt oaspetele unui hotel uitat de dumnezeu
indiferența periei de ghete a caloriferului a chiuvetei
e de o amabilitate desăvîrșită
mă ține legat o dulce neputință o durere surdă
simt că mă micșorez
necontenit și irezistibil
încît la urmă de tot ajung să fiu
cît proiecția mea pe retina unei perechi de ochi
plutind cu mult deasupra mea
lunec grijuliu prin gura de scurgere
îmi croiesc drum prin canale în compania unor șobolani de viață
înot printr-un sistem de rîuri încîlcit
o iau deja pe Dunăre în sus
pe lîngă grădinari care-mi fac semn cu mîna
pe lîngă șlepuri împotmolite
pe lîngă poduri cupole aurite
pe lîngă mormane de gunoaie fumegînde
și pe lîngă șantiere navale
pe lîngă mulțimea veselă a celor ce se scaldă
aproape că-am ajuns la Hane F. Juritz din Dreieichenhair
aproape că strigă o ce minune
aproape că zac în cada ei amețit de discuții
băuturi și miresme din cele mai tari
aproape că nu-mi vine a crede
mă reduce atunci la realitate telefonul Adelei
spune întreabă Adele ești singur
nu încă îi răspund și încă nu
Adele rîde
dacă m-ai înșela doar cu nevastă-ta zice Adele
ar mai merge
îi răspund Adelei că nu prea am chef să stau de vorbă cu nimeni
decît dacă-ar fi Haine
Adele rîde și termină
încerc mai tîrziu concentrat să mă gîndesc la Adele
nu mi se-arată decît fragmente disparate
prin pereți se aud tot mai strident zgomotele
cunoștințelor efemere
corpurile trosnesc la cea mai ușoară atingere de parcă
s-ar descărca o singurătate electrică
cine mă gîndesc ar vrea oare să trăiască
fără consolarea țigărilor
hotelul se îndepărteză pe o bandă rulantă
e un ceas de seară lipsit de importanță
e o zi de vineri oarecare
stau în cadă
de-alături trasul apei mă prinde poetic
pînă în măduva oaselor.
-1978-
ȚIGĂRI UMEDE ȘI DOR DE DUCĂ
vederea înspre curtea din dos, cerul îngust
mirosul
de pește și fructe fermentate, sugerat de această priveliște
e o zi ca oricare alta, mă întreb
atunci, la ce să mă trezesc mai zăbovesc o clipă
zicalele, broderiile ș păretarele, de o naivitate ireală
mi-aduc aminte într-un fel de anii
cînd a început să scrie generația mea
diminețile nu erai încă obosit
ce ne ținea pe loc ne da avînt
mă scol
coșmelia se clatină ca o barcă de pescari
după vocile de afară îmi dau seama că e duminică
și asta face zăpușeala și dorul de ducă și mai insuportabile
la radio se transmit melodii optimiste
stau un timp să-i ascult pe pescari
ei înșiși au în importanța celor rostite de ei o mare
importanță de netăgăduit
cobor înspre plajă
marea e netedă ca un suflet de muiere
iubită pe îndelete
nimic nu e de fapt așa cum este în realitate
și-i tot atît dacă mă las împachetat în nămol la Saturn
sau am migrene la Cap Aurora
așa încît plec la Constanța
rătăcesc prin îngustimea străzii din port
pe lîngă bazarele cu minciuni mărunte
m-apucă tristețea cînd văd vapoarele îndepărtîndu-se
cine mai știe azi puternicii zilei care l-au surghiunit pe-Ovid
dar mai ales cine vrea, mă gîndesc, să învețe din asta cîte ceva
și mă uit
cum pe chei visele mele diurne dau din coadă zîmbind încurcate
vizitez mozaicul roman
pămîntul mustind de istorie mă pune pe gînduri
încerc să mă conving cum că perioadele de pace
nu vor fi fost doar un răgaz de refacere și consolidare
pentru alte rzboaie
din minaret răsună chemarea muezinului
caut o pizzerie
lasîndu-mă dus de slăbiciunea mea pentru ciuperci
pe care o țin ascunsă cu grijă ca nu cumva să i se năzare
vreunuia și să constate
că scriu poezii ca gunter grass
pe plajă mă uit cum e îngropat un delfin mort
totul îmi pare ca o întîmplare din copilărie
nu mai știu dacă oboseala îmi provoaca senzața de silă
sau invers
știu, aveam șapte ani cînd am înțeles cît de greu e să fii neamț
cu toate că pînă la urmă nu s-a întîmplat nimic din ce era mai rău
nu-ți erau de folos nici talisman nici rugăciune
plec spre Neptun
mă duc la hotelul scriitorilor
să-mi cumpăr niște țigări mai ca lumea
și mă tot minunez
cît de puțină bere-ți trebuie ca să fii fericit
m-așez la o masă liberă
absența aricărei confuzii e o tovărășie mai plăcută
decît teama permanentă de-a corespunde imaginii pe care
și-ar face-o despre mine
un oarecare
aerul are gust de țigări umede, de pubis, de lut
fac comanda
între timp încerc să stabilesc legătura telefonică cu lumea ailaltă
nu mă omor după demnitari, după somnifere sau rasoleală
îmi place Heine
te liniștește să stii că ai un prieten nemuritor
și care chiar și azi se-arată a fi cel mai clarvăzător din toți smintiții
e după masa
arșița soarelui preface orice inerție în abur
abia de-mi mai dau seama cît mă-atrage calmul marii
înot departe în larg
departe dincolo de geamanduri și salvamar
am dintr-o dată sentimentul ciudat că nu mi-e teamă
și asta mă neliniștește
de parcă-aș auzi
numele meu rostit la telefon
de o voce necunoscută
și se iscă o stare de spirit comparabilă doar
cu dorința de a te îndrăgosti de o femeie
care nu rămîne definitiv
care nu pleacă definitiv.
-1979-
POEZIE LA ORA 22:42
să îndrăznești la mai mult
decît la o plăcere ascunsă
să nu iei drept director de muzeu un cal mexican
să faci abstracție de dreptul la țigări
să nu te-mbete exploziile
declarațiilor de pace
să scormonești
cu mai puțină îngăduință
prin creierul oaspeților nepoftiți
de dor să lași să se reverse cada
să ai o idee
despre miercurea viitoare
pîinea comună s-o consideri drept număr indivizibil
să ridici un monument muncii de lămurire
țuicii
să nu-ți justifici cu nimic slăbiciunea pentru pisici
inscripțiilor de pe uși
să le citești de dinăuntru
iluziile să le chemi fluierînd
ca pe niște cîini vagabonzi
să revii zi de zi
asupra ierarhiei lucrurilor
să colinzi lumea în plicuri fără număr
iar capul această problematică proprietate privată
să nu-l atîrni în cui.
-1980-
VAMA VECHE
cerul înalt ca buric al nimicului,
mașina de scris moartă și desăvîrșită
pacea.
clopotele amiezii, la radio Boulez.
pătrunde pe fereastră parfum de salcîmi care-ți
trezește nostalgice aduceri aminte despre lăței.
dune, rătăcire, un loc,
la șapte poște dincolo de capătul lumii.
toate au aici culoarea laptelui de capră,
frunzișul, discuțiile, duminicile,
moartea, pisicile,
rotirea pescărușilor.
zilele se scurg fără certitudini, fără îndoieli.
bătrînii se uită holbați
la umbrele lor zbărcite,
nebunul satului e angajat
oficial ca paracliser.
femeile tinere primesc scrisori nesfîrșite
și mandate poștale.
în orice gazetă fiecare
e lămurit asupra
lui însuși.
în fiecare dimineață,
soarele se reîntoarce punctual tot ca soare
paza de coastă e cu adevărat pază de coastă,
surprizele rămîn mereu aceleași.
și ce n-a avut loc, nu încetează
să nu aibe loc.
-1980-
SCHERZO
să fii încă pe jumătate adormit
și din viitor, din aparatele de radio
să te piseze voci binecunoscute
din toate încăperile alăturate.
ți se strecoară-n oase umezeala,
văzduhul jubilează,
patul se izbește cu putere de podea.
și ultimul vis
pune jos receptorul
și amuțește.
deschizi ochii,
mergi la dulapul din bucătărie
și-aproape dezamăgit constați
că ești încă în toate mințile.
e miercuri,
ai vrea să fii undeva pe lună,
însă te-așezi la fereastră,
la urma urmelor nu se poate altfel,
și privești în ceață.
porțile scîrțîie cînd se deschid,
porțile scîrțîie cînd se închid,
oamenii trec strada
ușurați
și fiecare e bucuros,
că infarctul din cutia poștală
nu-i este adresat lui.
-1980-
SAT SĂSESC
pe dealul bisericii coboară pietre de mormîmt,
căpițe de fîn și cîini rătăciți.
prin frunziș licărește evlavia năruită.
satul stă lipit ca guma de mestecat după urechea dealului
sus, în nimic, se dau peste cap ciocîrlii
se prăbușesc întunecate în pădure.
pe fețele caselor proaspăt văruite anii arată
înspre trecutul de aur al unui viitor.
piața satului lucește ca o chelie domnească.
în dosul porților înalte se-ascunde
neputința mîinilor bătătorite.
ce trebuie să facă cine-a trăit după legea nescrisă și datini?
copiii s-au pornit cu copiii lor
prin lume
și mult mai departe.
în răcoarea încăperilor domnești tăcerea grea.
ce era de spus, s-a făcut.
în pod șoarecii rod acum
la fuse, la oiști, ciubere și dulapuri pictate.
nici un suflet străin nu mai rătăcește pe aici, decît ziarul.
seara e atît de adîncă liniștea
ca în prag de sfîrșit de lume.
nimeni aici, dacă într-o zi ar avea
totuși loc, nimic
nu ar băga de seamă.
-1982-
LILIAC LA URECHE
aerul limpede al dimineții, averse de ploaie, nestatornicia
întunecă obiectele
ca un april neîntrerupt înflorește mucegaiul, se cațără
în sus pe pereți, pe gratii, sare dincolo
pe creier și boașe, cenușiu, stăruitor,
triumfal,
ce trăiește, trăiește șoptit, trăiește în priviri,
în strîngeri de mînă, trăiește înțeles,
neînțeles,
aproape bilingv,
trăiește și suflă abia auzit,
și ești acolo,
unde ești, înconjurat de omisiuni, și există
aceste mici înțelegeri tăcute de fiecare zi:
ce nu s-a făcut, nu s-a făcut greșit, o vreme așa
merge și-apoi nu mai merge într-alt fel și lașii
numesc obișnuința datorie și tu stai așa
și nu poți altfel, drumurile sînt fișate,
ținta ștampilată, peste tot înflorește liliac legalizat,
plătești chirie, bați cu creionul în nori,
în veșnicie și-n toate celelalte argumente,
trăiești, o încerci,
scrii
și un bețiv se clatină de-a curmrzișul tăcerii
într-un fel,
care te face să-ți simți
deslușit neputința.
-1982-
27. 09. 81
la treișcinci de ani am fumat ultima țigară
era însă ceva mai tîrziu, la început de tot
eram și eu copil
ningea, credeam mai profund în puterea basmelor
cînd am început să pun întrebări, mi-au pus cu grijă
un saxofon în gură
ca toată lumea, și eu am fumat prima țigară-n wc
în biserică mă holbam la sînii fecioarei
și cum dumnezeu nu mă-ajuta, mă ajutam singur
cum puteam
de obicei duminica ploua
la demonstrațiile din mai mă alegeam adesea
cu un guturai
cînd am fost prins citindu-l pe Holderlin credeam
c-au să mă bage la zdup
ani în șir am hoinărit prin parcuri
mă simțeam destul de bătrîn
creșteam
zilele se desfășurau ca un articol de ziar
se descriau doar experiențe netrăite de nimeni
de fiecare dată totul începea cumva de la capăt
închideam radioul, lăsam storurile jos
totul suna mult prea simplu
peste vară dispăream din viața mea
în cele din urmă eram amețit de bărbile clasicilor
și dezmeticirea mi-a dat restul
ce a urmat, a fost întrecerea
cu spaima să nu îmi pierd cunoștința
e mult, e puțin? înaltă curte
cîți ani de libertate îmi dați pentru toate astea
1982
(aici se termină grupajul de poeme FRANTZ HODJAK)
ROLF FRIEDER MARMONT
(n la 4 decembrie 1944 la Brașov, ca fiu al unui angajat comercial.
În 1974 îi apare volumul de poeme "Al cincilea anotimp".
DEPEȘĂ
Fraților stop
de acu'nainte
nu mai credeți
în șarlatani
și ventriloci stop
nu vă mai luați zborul
spre prima baligă ivită în drum
ca să scandați cu voce sigură
victorie și să zbierați cu toții vivat
ci fără jenă priviți
în botul mîrțoagei care vă iese-n cale stop
și notați-vă dinții stricați
treidreaptajos
șaptestîngasus
însușiți-vă neîncrederea metodică stop
stabiliți diagrame stop
și-ntipăriți-vi-le bine-n cap
rugîndu-vă seara stop
nu poetizați nici un fel de imne stop
exersați tertipul
și fenta
prin care dintr-o singură mișcare
aveți să-l despuiați pe aproapele vostru
pîn' la izmene stop
căutați paradisul acolo
unde e de găsit stop
utopiile
dibuițile după gradul de probabilitate stop
faceți să vă crească-n frunte-al treilea ochi
și dotați-l cu raze X stop
dați-le perucile jos
și controlați-i fiecăruia din ei
pașaportul stop
mai uitați-vă și după eventuale
fotografii ale celor suspecți
și porniți-vă la timp
seismografele stop
-1966-
STRIG PENTRU CĂ SÎNT SĂTUL
și nu mă strînge nici o gheată,
pat pentru vise ș abonamente
la ziarele din lumea întregă am
și deocamdată nu trebuie să urlu în nici un război.
Strig fiindcă ochii
simt cum se apropie tiptl nevăzutul,
uriaș,
de spaimă,
nelăsînd nici o urmă.
Are conture vagi,
fără cap, fără trunchi
și fără genunchi.
Așa ceva nu există și totuși iată-l:
precum o pulbere fină-n văzduh
pătrunde pe gaura cheii,
și ție și mie ne stă în poală,
ia parte la discuțiile noastre,
îl simți în cîntecele mele.
Nu dormiți.
Suflecaț-vă mînecile,
apucați briciul
și hăcuiți
mistrețul verzui și țepos al nepăsării voastre.
-1974-
PROBLEMĂ DE CIRCULAȚIE
Spre seară arătătorul meu mă poartă grijuliu
peste hîrtia atlaselor.
Noaptea mi se arată în vis portul din Rio.
Dimineața în autobuz în drum spre slujbă
înaintea eternelor semafoare oprite pe roșu
mă întreabă inima cu teamă:
Sînt oare mulțumiți de noi
cu-adevărat?
-1976-
DOBROGEA, ȚARĂ A UMBRELOR
Ținut istovit
despuiat de istorie.
În obiectiv nu mult mai mult
decît ciulini de sticlă
încinși la soare
între cocoașele dunelor
și liniște.
În spatele zării
cade un ghem de pescăruși
și-odată cu ei atît de germanele
Mutter și Vater.
Ce mai rămîne e
dialectica de neclintit
a spargerii valului pontic,
atotputernică melopee adormitoare.
Simți și tu, frate,
în gură limba făcută căluș
sub pleoapă firul de nisip,
și-n piept junghiul ușor?
-1979-
JOHANN LIPPET
Născut la 12 ianuarie 1951 la Wels, un oraș industrial din Austria Superioară, din părinți șvabi bănățeni, aruncați aici de împrejurările tulburi și dramatice de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial.
Debut în ziarul timișorean "Neue Banater Zeitung" cu versuri în 1969. Debutul său editorial și singurul său volum de pînă în prezent îl constituie lungul poem autobiografic intitulat Biographie. Ein Muster. (Biografie. Un model, 1980; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor; apare în limba română, la ed. Cartea Românească, în 1982).
DESFĂȘURAREA ÎN TRECUT A SINUCIDERII ÎNTR-O FAMILIE
(adaptare liberă după bunica și străbunica)
și cred
despre conștiința lor
că s-a schimbat
pentru că în zilele de sărbătoare
văruiesc pomii
și scot la vedere steagurile
mult timp nici n-au vrut
alt steag înafara celui de doliu
pe care dacă le murea cineva
îl atîrnau la biserică
și steagul era negru
se spunea
că au sinuciderea în familie
fiindcă au fost mulți cei care s-au sinucis
fata fratelui
străbunicii mele
s-a spînzurat din dragoste
toți cei care s-au sinucis
în familia noastră
s-au spînzurat
străbunicul
fusese husar
din cîte-mi povestea străbunica
s-a spînzurat
cînd l-au plesnit peste gură
și cînd i-au luat plugurile grapele și mașinile de semănat
pe care spunea străbunica
și le comandase din elveția
s-a atîrnat în ștreang
oprind timpul în loc
și l-au putut îngropa
căci îi dăduseră doctorului două maje de grîu
și acesta îmi povestea bunica
ne-a eliberat un certificat de deces
pe placul bisericii
s-a spînzurat
și o altă fată din familie
tot din dragoste
au îngropat-o
ca fată mare
fugise în ciorapi
de la bal pînă acasă pentru că
părinții nu-l vroiau pe tînărul cu care dansase
s-a atîrnat în ștreang
priponindu-și dragostea
iar altul din familie
după cum mi-a povestit bunica
s-a spînzurat
fiindcă era obosit
și-a tăiat vinele cu cuțitul
și s-a spînzurat cu vinile tăiate
a luat cuțitul și s-a atîrnat în ștreang
curmînd oboseala
s-au spînzurat
încă alți trei din familie
erau deja în vîrstă
s-au atîrnat în ștreang
sfîrșind cu bătrînețea
cred însă că astăzi
conștiința lor s-a schimbat
de zece ani
nu s-a mai spînzurat nici unul
pentru pluguri grape sau semănători
din dragoste
din oboseală
de bătrînețe
la zilele de sărbătoare își văruiesc pomii
și scot la vedere steagurile
-1974-
BIOGRAFIE. UN MODEL
(fragment)
eu, johann lippet, mă trag doar indirect din banat. maică-mea
m-a adus pe lume în austria, unde ea însăși venise din uniunea sovietică și întrebarea cum și de ce mi-o voi pune încă multă vreme.
peretele fals
în dosul căruia o vîrîse maică-sa vitregă
o strîmtora tot mai mult
a rezistat doar șaptesprezece zile
atîția ani o-mpovărau în acea cămară de alimente
și-i era frică de singurătate
de autorități
și de soldați
cu un cufăr într-o mînă
și o pernă sub braț
a pornit
la drum
și ea
care nu fusese nici măcar o data cu trenul
începu să urască toate călătoriile
după primul popas mai ca lumea
mîncarea i se stricase
și ea
care nu se tîrguise vreodată
și nici nu se tocmise pentru simbrie
de la cinsprezece ani cînd își începuse
cariera de fată în casă la medicul
și farmacistul din sat
a început să se tîrguiască
să-și vîndă perna
pentru un codru de pîine
călătoria cu vagonul de vite se prelungea
oamenii flămînzeau și mureau pe drum
și dacă trenul se oprea uneori
în plin cîmp
bărbații și femeile săreau jos
în cîmpurile de sfeclă și de varză
și dacă trenul nu oprea
furai de la vecin
și erai prins
și închis în vagonul cu morții
pînă cînd trenul se oprea din nou
și ieșeai încărunțit
smintit
sau nu mai ieșeai de loc
și maică-mea
care nu văzuse decît doi morți
pe maică-sa bună
căreia la patru ani
în ziua cînd s-a prăpădit
îi făcuse pantofii
să arate ca lumea cînd
avea să ajungă în cer
și pe taică-său
frizerul din sat
pe care-l iubea nebunește
și-n ziua morții lui
suferise
fiindcă odată
cînd avea șapteșpe ani
nu-i spălase șervetele de ras
grăbindu-se s-ajungă la un bal
începu să se obișnuiască cu morții
și avu noroc
să n-ajungă la mina de cărbuni
cînd s-a făcut repartizarea
încît au rămas împreună
toate fetele din sat
fiecare din ele fiind mama
sora
prietena
celeilalte
și maică-mea s-a trezit într-o țară
dintr-o dată într-o țară străină
și ea
care nu văzuse vreodată fabrică
lucra acum într-o turnătorie
a trebuit să supraviețuiască unei ierni cumplite
și fularul
îi era cel mai adesea prea scurt
și pantofii-i erau cel mai adesea prea subțiri
cînd îi crăpau obrajii de ger
și zăpezile-i mîncau încălțările
a avut însă noroc
zice ea
că drumul din lagăr
și pînă în fabrică
de fiecare dată cu alinierea
și numărătoarea
și iarăși numărătoarea
și socoteala tot nu ieșea
și bănuiala
că una din fete ar putea
lipsi
deși nici unele nu știau
unde e nordul
unde sudul
și unde răsăritul
unde apusul
cît au să mai rămînă
ce-o să se mai întîmple
cu ele însă
nu voiau decît
să scape cu viață
și nu visau decît
la casa lor de acasă
drumul acesta nu era prea lung pentru ea
și-n turnătorie era cald
li se mai dezmorțeau și oasele
și încălțările li se uscau și crăpau
aici trebuiau să curețe forme
în care se turnau piese uriașe
pentru reconstrucție
atît cît maistrul cel tînăr era necioplit
își amintește maică-mea
ea trebuia să se cațere înăuntrul formei uriașe
care era încă fierbinte
pentru că producția era rămasă-n urmă
maistrul cel tînăr îi dădea
cînd o vedea că ezită
fiindcă-i era teamă
o scatoalcă
bătrînul însă
și mama zîmbește cînd și-aduce-aminte
zîmbește pentru prima oară
spunea întodeauna moi dievociki
maică-mea
golea formele cu lopata
și le presăra cu nisip fin
pentru piesele gigantice ale reconstrucției
dar nu știa
de ce fusese luată și dusă de-acasă
într-o țară străină
de ce primise o scatoalcă
și trebuia să lucreze pentru reconstrucție cu lopata
apoi veni primăvara
vara
toamna
și iarna
și iarăși primăvara
vara
arșița
și malaria
malaria
și maică-mea
scăpă de moarte
cu chinină
și banii ei economisiți
și cînd se auzi de un transport spre casă
trase nădejde să fi devenit
inaptă pentru reconstrucție
și înghiți toată chinina
pe care o avea
provocă moartea
și o învinse
devenită inaptă
fu urcată în tren
nu muri pe drum
călătoria-i plăcu
nu știa încotro se-ndreaptă
ajunse în germania
și dori acasă
la maică-sa
care într-o noapte
aruncase-n fîntînă
puștile soldaților ce fuseseră
încartiruiți la ea
și abia
cînd îi povesti vecinului
la care locuise-un timp
o apucă leșinul
și maică-mea stătea acolo
în mijlocul germaniei după război
și nu știa de ce
și atunci se hotărî
cu celelalte fete
cu care venise
să se ducă în austria la țărani
să aibă măcar ce mînca
și-au așteptat o noapte fără lună
greierii cîntau
au trecut granița pe la passau
au fost prinse
țăranul
la care lucrau
le denunțase
fiindcă avea nevoie de ele
la munca cîmpului
închise trei zile
maică-mea plîngea
avea în austria o soră
vroia să meargă la soră-sa în austria
și nu putea înțelege
de ce n-avea voie să se ducă
după care-au mai făcut o încercare
și-au avut noroc
în austria au intrat slujnice la țărani
maică-mea a găsit-o pe soră-sa
și tata
a întîlnit-o tot aici la țăranul cu pricina
cînd venea duminica la lucru
să mai cîștige un ban de buzunar
el
țăranul
devenise proletar
într-o fabrică din wels
tatăl meu
cînd era băiat de șaptesprezece ani
sărise în tren din mers în satul vecin
împreună cu alți copii
fiindcă le fusese teamă
cînd armata sovietică
a ajuns la celălalt capăt al satului
a tras căruța cu făină de porumb
pe care tocmai o adusese
de la moară acasă
în șură
nu mai deshămă caii
îi spuse maică-sii
că el pleacă-n lume
nu știa încotro
încasă o palmă
tată nu mai avea
nu-l cunoscuse niciodată
murise la armată
îl știa doar din cărți poștale
"Sold. Lippet Jacob Regi 25
Inft. Comp. 8 Mitr Vaslui
Moldova
D-lui Schaffer Jacob
Jud. Timiș Banat
România No 443
Lovrin
Vaslui la 7/vll 1927
Dragă nănașă și bună
vaduc la cunoștință că io încă
mis sănătos ceace vă doresc și voo. Nui la noi
nou decît cazi a ploat binedetăt. Amu nu mai trăbă
să mai fac instrucție de niciunfel
și șmotru că amu mis ordonanță la un lainănt.
Pînăn 17 a lui iunie cred că și ios
acasă și deț pute să și veniți la gară
Mulți sărutări la tăț dăla finuțu vost"
sări în căruța
ce aștepta în uliță
tovarășii
și caii-și pierduseră răbdarea
în depărtare se auzeau tancurile
maică-sa s-a agățat de stîlpul porții
și fiu-său
dispăru într-un nor de praf
după șapte kilometri sări
într-un tren în mers
fu tras sus de soldați
și deveni el însuși soldat
fără să știe ce-nseamnă
admiră puștile
nu le putea mînui
primi un aruncător de grenade
și după cîteva zile cînd trebui să tragă
se răni la amîndouă mîinile
și dintr-o dată fu numai sînge
durere și spaimă mare
intră într-un lazaret
și cu ajutorul unui consătean
pe care-l întîlni acolo
ce bucurie pe el
păcăli moartea
îndopîndu-se cu borș de tărîțe
în prizonierat la americani
n-a mîncat supă de iarbă
n-a făcut dezinterie
n-a halit carne de cal
adusă-n zori de camarazi
care fugeau noaptea din lagăr
să taie caii țăranilor
n-a murit
n-a suferit de insolație
cînd au stat cu toții săptămîni de zile pe o pajiște
înconjurată de sîrmă ghimpată
păziți de o mînă de soldați
și n-au știut
ce-are să se aleagă de ei
cît au să rămînă acolo
încotro au să fie duși
mai tîrziu s-a mai pus pe picioare
cu ciocolată americană
a mestecat pentru prima oară chrwing gum
i s-a dat în mînă o foaie de hîrtie
și s-a pomenit
în mijlocul germaniei de după război
a luat-o spre austria
el țăranul
a devenit proletar
situația de-acasă era tulbure-acuma
primăvara veni
primăvara trecu
veni vara
vara aduse cu ea dragostea
maică-mea
fata-n casă ajunsă la țară
care nu lucrase niciodată la cîmp
nu cosise fînul și
nu mulsese niciodată vaca
l-a iubit
pe țăranul ajuns proletar
care nu văzuse niciodată o fabrică
nici vreo mașină sau instalație
afară de semănători
pluguri
prășitoare
coase
securi
și a iubit-o și el
erau tineri
singuri
departe de casă
serile împreună
duminicile prin pădurile austriei
în care își închipuiau
viitorul
și încă lipsiți de griji
nopțile
el în cămăruța lui din wels
ea într-un pod în patul ei
iarna încălzit cu țigle
el avînd înaintea ochilor orașul
ea cerul nopții
apoi s-au luat
și el s-a mutat la țărani
și-au locuit în cămara de merinde
făcuseră nuntă
cu mîncare
prăjituri
bere
și vin
au invitat compatrioți
apoi el scrise acasă
își prezentă în scrisoare soția și adăugă o poză
se despărțeau întodeauna în fața casei
dimineața cînd el o pornea spre wels la lucru
și ea avea în mînă găleata de muls lapte
el fură apoi o sanie de lemne
din pădurea țăranului
care nu vroia să le dea nici un vreasc
și le-au tăiat în zăpadă
la lumina lunii
să nu-i audă nimeni
și în noaptea aceea nu se auzea decît scîncetul încet al fierăstrăului
și nu se clintea nimic
afară de copilul
ce ea-l purta în pîntec
după care s-au certat cu țăranul
care nu știa nici scrie nici citi
fiindcă acesta aruncase în curte cana de lapte a mamii
și nu-i dădea laptele
pentru care tata lucra duminica la el
și cămara de merinde era neîncăpătoare
apărusem
noi
copiii
patruzecișinouă
cincizecișiunu
cincizecișidoi
cincizecișitrei
era cu neputință să mai stăm la țăran
și ne-am dus în lagăr
așa i se spunea
unde se adunaseră
cei aruncați de soartă
din toate țările europei
și tata
își aranjă căminul
cu lucruri ieftine americane
o bicicletă
mobilă
un frigider
un fier de călcat electric
un radio
tacîmuri
și farfurii
tata își lua rămas bun de la mama
în fiecare dimineață în fața porții
cînd pleca la wels cu bicicleta
și ea îl ținea pe unul din noi în brațe
părea că lumea se rostuise pentru multă vreme
atunci au început să-i cheme scrisorile de-acasă
și să-i atragă cîștigul spre australia
și taică-meu
și maică-mea
ședeau împreună seara și se sfătuiau
acasă multe erau acum altfel
și drumul peste ape era lung
și-atunci s-a pus problema
să devenim austrieci
să devenim australieni
sau să o luăm spre casă
și maică-mea și taică-meu
s-au hotărît să pornim spre casă
cu cîteva săptămîni înainte
eram aproape să mor
cînd am căzut într-un canal de scurgere
și am ajuns acasă
alb ca rufele
pe care mama le călca
deja pentru călătorie
și plin de sînge
am strigat
că nu mai vreau să stau aici să mor
că vreau în românia
un nume
pe care nu-l știam decît
de cîteva săptămîni
era în toamna lui omienouăsutecincizecișișase
la viena ne-am luat rămas bun de la rubedenii
de la unchi și mătuși
frații mamei
copiii
au primit ciocolată
bomboane
banane
și portocale
și ne-am bucurat de călătorie
tata era să n-aibă destui bani
încerc să explic totul.
încerc să-mi amintesc călătoria.
văd primele tancuri din viața mea
în gara budabesta.
tancul cu țeava lui lungă pe cerul nopții
noaptea petrecută pe bănci
teama să nu pierdem legătura
nesiguranța
între timp se întîmplaseră o groază de lucruri și noi mergeam înainte
și iarăși strigam
nu vreau să rămîn aici
cînd m-a găsit în sala de așteptare mama
ceilalți așteptau cu toții trenul
eu însă mă-nvîrteam în jurul mesei
tot împrejur
jur împrejur
în banat am intrat într-o căruță cu cai. de la bun început însoțit de tot felul de ciudățenii: locul nașterii, greutăți cu actele. și întors acasă. neîncrezător față de cei care vroiau să știe prea multe.
AMINTIRI
cînd am sosit în gara satului vecin
era noapte
și trenul a pornit mai departe
și am rămas pe peron
cu șeful de gară
care rămăsese cu lămpașul atîrnîndu-i în mînă
cînd auzi de unde veneam
și castanul foșnea
și vîntul aducea pînă la noi miresmele cîmpului
taică-meu și-a aprins o țigară
a apucat bagajele mai cu nădejde
maică-mea a izbucnit în plîns
și ne-am pornit împleticindu-ne spre ieșire
ne-am căutat rubedeniile
de care-și aducea aminte tata
s-a oprit locului în dreptul mai multor case
totul era tăcut în noaptea aceea de toamnă
doar amintirile tatii goneau pe uliți urlînd
pînă se hotărî să bată la un geam
timid
încet
hotărît
pînă ce văzurăm o licărire de lumină
și s-a deschis un geam
bucuria asurzitoare
și întrebări
mereu și mereu întrebări
noaptea aceea cu pîine neagră
slănină
sare
și saltea cu pănuși
e întîia mea experiență cu totul nouă
după care o zi de toamnă numai a mea
bunica și unchiul veniseră cu căruța cu cai
să ne ducă acasă
nu-mi aduc aminte de primire
telegrama
care trebuia să ne anunțe sosirea
sosi abia peste trei zile
după ce mîngîiasem deja caii
aruncasem grăunțe la păsări
întrebasem deja de ce stă cocoșul sus pe cișmea
cînd îl vedeam de fapt pe cumpăna fîntînii
mă jucasem deja în colbul de pe uliță
cu copiii din vecini
care rîdeau de mine
fiindcă purtam pantaloni trolezi
și vorbeam altfel decît ei
reținusem deja mai multe cuvinte din limba mea cea nouă
taică-meu împărțise deja darurile
mama spălase pentru prima dată cu săpun de casă
viitorul nostru era încă nesigur
ne-am mutat la bunica
care spălase farfurii în america
ca să-și facă o casă
noile mele experiențe
începeau să devină viața mea
-1980-
WILLIAM TOTOK
n. la 21 aprilie 1951 la Comloșu Mare jud Timiș, într-o fam de muncitori. Studii superioare etc.
Debut în 1970 cu versuri îm NEUE LITERATUR. Numele său figurează în mai multe antologii de versuri și în mai multe rev germane și românești din Transilvania. Poeme ale sale au apărut de asemenea
în rev lit din RFG.
Unicul volum de versuri SOCIALIZAREA SENTIMENTELOR a fost publicat de ed. Kriterion în 1980.
POEZIE STUDENȚEASCĂ
și-au scos caietele de notițe
ca pe niște pistoale
limba țîșnește
și poeziile lui brecht intră în discuție
satisfacția sensuală la articularea greșită
a cuvîntului "nix"
nimic nu le schimbă convingerea
asemeni unui munte o placă
plutește spre cer
ridicarea la cer a plăcii de beton
nașterea în poezie
nici astea nu-s decît cutii de locuit pentru cuvinte
care te lasă brusc în urmă
peste noapte
atîrnat de cabluri de oțel
în cap cresc cuvinte de beton armat
și ne sprijinim de ele
în neputința noastră
toate acestea le numim "viață"
scurt de tot
și ne poticnm
sînt interschimbabile
în seminarul sentimentelor
probabil ca pe urmă toată șleahta
stă mulțumită la unison
întreg seminarul
s-ar putea spune aproape ca o familie
laolaltă cu poeziile din ceasloave
poeziile chicotesc neauzite
sint divizate
sînt alungate
din izolarea lor livrescă
glasurile o iau razna
și apoi în pauză
viața se desfășoară uniformă și fadă
-1978-
DE CE SĂ TĂCEM?
stăm împreună la masă
șa-la-la-la-la-la
mîncăm pizza
șa-la-la-la-la-la
mototolesc în tăcere un ziar
sorb din vin
nu vreau să-mi cred ochilor
nic urechlor
fumul se face tot mai dens
pizza îmi stă în stomac
tac
ca o statuie
numai asta mică și dulce vorbește fără oprire
se bîțîie pe scaunul de piele
înfulecă o-nghițitură după alta
vorbește cîntă și hăpăie
blugii ei au dungile calcate
n-are sutien
în schimb are cîrlionți
îmi răsucesc mustățile
și mă tot mir
că n-am prejudecăți
firește îmi place și mie pizza
și țigările bune
vreau însă/ și nu pot pricepe/
să mistui în mine ceva
atunci beau apă
și se vorbește
dar oare despre ce se vorbește
șa-la-la-la-la
și cîntă și se bucură
și are mare grijă de blugii ei călcați
laudă pizza
nu mai am ce mototoli
simt dintr-o dată cum sînt fixat de dincolo
care va'zică mă descoperă
firește doar tăcerea mea
dar eu mi-am luat demult zborul
și n-a mai rămas din mine decît tăcerea asta
ca o scîndură
grosolană negiluită aproape jignitoare
și-acum se ridică
și cade la loc
pune-n mișcare cortinele
dansează
și-n cele din urmă rîde chiar
scîndura
lovește peste capete
stinge lumînările
se-ntinde
cască
și trebuie să dispară
-1978-
AUTOBUZUL 33
aleg un plic cu ceai
China Black Tea
îl miros
îl încerc între degete
din apa fiartă a mai rămas jumătate
mai pun apă
arunc plicul pe masă
nepăsător
e nouă jumate și e deja-ntuneric
mă uit fix în noapte pe geam
apa dă-n clocot
opăresc ceaiul
am chef de muzică bună
închid geamul
mă uit după autobuz
îmi strîng gîndurile
lătrat de cîine-ndepărtat ca la țară
citesc poezia unui prieten
nu mai gîndesc în fraze gata făcute
E. mi-a adus acum cîteva zile o antologie
are și el cîteva poezii în ea
totul e atît de trist
nu înțeleg ce mai caută și ăștia azi
pe stradă
sînt atît de grăbiți
și 33-ul trece iarăși
la ora asta prin față
și tot mai stau aici nehotărît
iau dintr-un colț o carte
o deschid
citesc o poezie de Douglas Blazek
"Pe cealaltă față a lunii"
ajung la versul "laptele devine melancolic"
o-nchid la loc
autobuzul a plecat
mîine am să merg la servici cu 33-ul
de fapt nici nu-i adevărat
mîine am să stau tot la geam
aici în locuința mea de la demisol
cu fereastra înaltă
cu asfaltul sub nas
cu gratiile paharelor
și covorul plin de praf
totul gîndesc s-a dus dracului
și-ndată înghit o vitamină
din cauza problemelor cu ochii
și uite așa
poate mă liniștesc la gîndul pilulei înghițite
apa din țeavă miroase a clor
mă plesnesc peste genunchi
mă uit
contemplu umbrela veche
mă gîndesc la autobuzul 33
-1978-
UN SANDWICH DIN MERS
un oraș plin de fum
acolo
în cafenea domnește o destindere anonimă
dimineața șoferii de taxi se bat
pentru clienți
într-alt cartier un domn în vîrstă evocă
întîmplări din război
zi de zi
la aceeași oră
azvîrle cu cuvinte spre șantierele
indiferente rezerva de fier a viitorului
teama de-a nu fi adnis
există-ntodeauna amănunte care nu-ți vin în minte
altfel totul ar fi în aparență perfect
nu-i așa iubito?
în fața ceainăriei cîțiva țigani pribegi
infanteriști ai iluziei
de la automatele care-ți mănîncă fisele
o convorbire cu un necunoscut
realitatea începe să iasă la iveală
cîteva frunze care cad
ziua în barbă
această calitate a celui neindiferent
nu-i așa iubito?
praf în păr și nisip în cutele hainelor
un ceas care merge aiurea
un sandwich din mers
la tranzistor ultimele știri despre rhodezia de pildă
o vilă cu jaluzele violete
un pom exotic fără fructe
cei care pierd se pierd tot mai mult
nu-i așa iubito?
cînd treptele se fac tot mai joase
iar poeziile tot mai rare
cînd scriitorii se țin
de propriul lor scaun
cînd cuvintele se prefac în hîrtie
cînd creioanele se rup
cînd totul trebuie luat de la capăt
atunci facem socoteala și tragem o linie
nu-i așa iubito?
-1978-
POEZIE DIMINEAȚA ÎN ZORI
nu vreau să desființez realitatea cu palavre
aceasta mi-e deviza
cu ea m-am deșteptat azi dimineață
merită să meditezi la așa ceva
zgomotele străzii pătrund în toate ungherele camerei mele
răspunsul meu era
o tuse scurtă ca o armă ridicată
cînd stau apoi în stradă și soarele dimineții mă izbea în față
mai intens ca oricînd mă gîndeam din nou la conținutul acelei propoziții
nu puteam scăpa de impresia
că realitatea amenință să mă desfiițeze cu palavre
oameni grăbiți mă priveau în fugă
în ce mă privește în capetele lor
se năștea un verdict fulgerător
prea puțini prindeau de veste că-i ghiceam
înregistram totul
notam cum s-ar spune totul
se desprindea de pe scheletul realității pînă și
ultimul strat de tencuială
dar nimeni nu era scandalizat
în barul de lîngă stația de autobuz
stăteau cu toții adînciți în ziare
știrile pe scurt își atingeau ținta
în spatele cuvintelor și grabei acestor oameni
stătea ascunsă însăși realitatea cu care citeau gazeta
nu eram deloc dezamăgit
că nu înregistrez întocmai rîndurile
printre care cred că percep o halcă tot mai mare de realitate
chelnerița își servește clienții în cea mai mare grabă
afară de mine toți sînt grăbiți
și asta nu-i o pură întîmplare
mărunțișul se-ntinde peste mese
încerc să mi-o închipui pe chelneriță-n pat
fața îi e deja puțin boțită
de deșteptările de zi cu zi de munca
mereu aceeași de grijile mereu aceleași îmi spun
poate are și ea un soț copii șamd
dintr-o dată mă-apucă rușinea
nu numai din cauza chelneriței și-a chipului ei boțit
nu numai din cauza celor ce citesc ziarul și a orei matinale
mă simt ca un intrus
ca un străin printre oameni
am chef să le spun tuturor cine sînt
de ce zăbovesc pe-aici atît de devreme
de ce am la mine cărțile din punga de plastic
ce fel de cărți sînt
și aș vrea să strig din toate puterile
îmi pun ochelarii de soare
deși aici înăuntru e "umbră" de-a binelea
îmi dau pe dată seama că am mai făcut o greșeală
necunoscutul de vizavi mă privește cu un fel de reproș
și-a ridicat o clipă ochii din gazetă
"cearcăne"-mi spun si-aproape-aș vrea
să-i mărturisesc că m-am ascuns de el
îi cer însă foaia
îmi las privirea să-alerge pe ea
citesc numai titlurile i-o întind înapoi mulțumind
se uită la mine fără să priceapă
crede a ști că n-am prins nimic din conținut
știrile sportive le-am ignorat fățiș
asta l-a deranjat cel mai mult
cum aș putea îndrepta un asemenea gest
cum aș putea schimba părerea vecinului meu de cafea
nu se mai poate drege nimic
vreau cel puțin să-mi scot ochelarii
îi pun peste cărți
crede probabil că sînt "polițiste" sau cam așa ceva
în clipa cînd începe să citească titlurile
i le ascund la repezeală
după care i le pun iarăși pe masă așa fel încît să le poată citi
interesul lui pare să scadă
sînt amărît
"azi - mă gîndesc - nu fac decît gafe"
omul se scoală și iese din bar
localul se golește încet
nu înțeleg ce i-o fi apucat pe toți așa dintr-o dată graba
chelnerița aleargă de la o masă la alta
atunci mă dumiresc și eu
"munca"
benzile rulante se pun în mișcare
de-afară se-aud sirene de fabrică
mă gîndesc "benzile rulante aleargă din ce în ce mai repede"
chelnerița se reazemă de bar
cel mai bine ar fi să-i spun ceva drăguț
îi fac semn
se-apropie și arăși ochii-i sînt deodată hăituiți
și cutele feței i se adîncesc cu fiecare pas
apoi se oprește lîngă mine
am uitat tot ce vroiam să-i spun acum cîteva clipe
și ca vrăjit nu-mi pot lua ochii
de la chipul ei boțit
îmi întinde restul cu un gest
amintind de-un actor repetindu-l zi de zi
șoptește ceva aducînd a "mulțumesc" și-mi zic
"actriță perfectă"
se reazemă iarăși de bar
destinsă aproape zîmbind
constat că e într-adevăr frumoasă
privesc fix tăblia mesei
știind că nu peste mult
voi părăsi localul
-1978-
DESCRIEREA UNUI ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÎNĂ
plicul cu chenzina începută
stă singur pe birou
lîngă fotografia prietenei
te trezești
alungi din urechi cu muzică în zori
soneria deșteptătorului
benzi de magnetofon
torni peste ness apă fierbinte
după care-ți clătești gura
scuipi în chiuvetă amarul de ieri
aprinzi un pall mall rămas de duminică
mergi la budă
te speli
te grăbești la autobuz
ținînd în mînă geanta
întinzi abonamentul la control
îi faci un semn din cap portarului
te zgîiești la picioarele blondei
începi
-1979-
NOUA SUBIECTIVITATE
duminică 2.04.1978
prima țigară încă în pat
e la fel de amară ca toate țigările din pat
la care-mi trece prin minte o metaforă
inima albastră
și trebuie să mă gîndesc pe dată la clișeele
care împroașcă de jur împrejur în literatură
și nu doar în literatură
amestec mai departe în supa de varză
și îmi închipui cum ar fi fost
dacă de pildă-n 1923 un cîrpaci mi-ar fi
făcut un portret
frumos kitsch fidel
am terminat de mîncat
iarăși fumez și mă gîndesc
la inima albastră
răceala mi-a trecut deja
praful intră pe geamul deschis
trec fete îmbrăcate frumos
o mașină după alta
o propoziție după alta
-1978-
ÎNTÎMPLĂRI TRĂITE
1.
încerc să mai scriu ceva despre mine
iau bilete
mă urc în trenul de noapte
mă îndrept spre metropolă
în fața fostului palat regal
stau soldați în uniformă de paradă
în fața ambasadei siriene
stau subofițeri de miliție
la parterul hotelului intercontinental
îmi cumpăr țigări grecești
într-o cofetărie
mănînc o înghețată de-a'npicioarelea
seara stau la povești cu scriitorii
despre literatura noastră
sînt îndemnat să fiu pragmatic
văzusem pînă acum literatura
doar ca acțiune
pe deasupra mai știu
că și între noi bîntuie un conflict de generații
generația mai veche lipise încă manifeste comuniste
noi însă ne-am născut
cînd mijloacele de producție devenise un bun al tuturor
revoluția n-a luat sfîrșit însă
la cîrciumă
chelnerul pune pe masă un coniac după altul
muzica urlă
nu fac nici un compromis
un scriitor povestește cum a devenit comunist
în lagărul de la tîrgu-jiu
literații zic eu au devenit mai
independenți față de șabloane
și cred că un poet se poate ascunde
de propria lui teamă și-n spatele unei munci domestice
pe mine mai nou mă îndeamnă
la scris
scepticismul e oricum defăimat
dob dylan stereo
o consecință logică
sînt atît de nervos
încerc să-mi ascund tremurul degetelor
relațiile condiționează literatura
2.
uit de metropolă
în brațe-mi doarme prietena
cînd și cînd aprind cîte-o țigară
nu știe la ce mă gîndesc
la micul dejun un ou
și plec la drum mai departe
3.
e abia 20
vine la mine
o tînără muncitoare
sudoarea ei
mi-e binecunoscută
ne iubim
nu avem nimic deosebit de povestit
o noapte întreagă
da zic
da zice
știe că scriu poezii
de ce gîndește ea
de-aia zic eu
mă sărută
pink floyd zic
da zice
n-am altfel de muzici
nu zice
da zic
e-n regulă
da zice
ne iubim
da zic
începe să se-ntunece
da zice
e-n regulă
da zic
se-ntunecă
da zice
-1979-
RICHARD WAGNER
DIALECTICĂ
Ne-am dat seama de condiții
Am hotărît să le modificăm
le-am modificat
pe urmă au venit alții
care și-au dat seama de condițiile
modificate și au hotărît
să le modifice
au modificat condițiile
modificate
pe urmă au venit alții
care și-au dat seama de modificarea
condițiilor modificate și au
hotărît să le modifice
au modificat modificarea condițiilor
modificate
pe urmă au venit alții 1971
TEXT RĂSPICAT (1973)
să-ți stabilești reședința
în acest peisaj prolix
cu gesturi ambigui
să îngenunchezi necuprinsul
în cîmpul vizual
să ferești harababura
fenomenelor de atotputernicia
ordinii stabilite
prin discuții amănunțite
să scoți în evidență stări
de lucruri preexistente
contribuția noastră în această etapă
este premeditată și proprie
unui nou punct de vedere
1973
CEL CE DESCINTĂ PEȘTII
mă rostesc prin pereții peștelui
fiecare cuvînt sparge unul din pereți
de j'demiideani mă îndeletnicesc cu spargerea pereților
peștele însă nu l-am spart
o țin una și bună :
numărul cuvintelor mele este cu unul
mai mare decît numărul pereților existenți
deci am să sparg peștele
am să mai am la îndemînă un cuvînt
decît nu cumva să
mă bîlbîi
1971
CURSUL FATAL AL VIEȚII
UNUI BINECUNOSCUT LIRIC
(Întîmplare cu tîlc din vremuri demult apuse)
sfatul orașului a hotărît ca bine
cunoscutului liric ewald säbelmann
să-i dedice un monument ceea ce
firește binecunoscutului liric ewald
säbelmann nonconformist de felul
lui a refuzat după care sfatul orașului
a pus să fie transformat într-un
monument care a fost imediat așezat
în fața sfatului și prezentat în presă
fapt care în ceea ce-1 privește a avut
drept urmare că binecunoscutul
liric ewald säbelmann din cauza
libertății de mișcare tot mai
reduse a fost pus în imposibilitate
de-a mai scrie fapt care pe de altă
parte a dus la cufundarea sa în uitare
adică însemna că nu mai era bun
nici de monument întrucît cetățenilor
ce treceau pe lîngă el nu le mai amintea
de nimic și astfel sfatul orașului
dispuse ca liricul devenit necunoscut
să fie îndepărtat iar blocul de beton
dus la marginea orașului și azvîrlit
într-o groapă de gunoi unde
în cursul anului următor s-au
produs transformări organice din
cele mai stranii care au avut drept urmare
ieșirea la iveală a conturelor
unui pom încît după scurgerea
unui an în groapă se afla un pom
în toată puterea cuvîntului
care în primăvară a dat florile
cele mai frumoase prețuite ca
atare și de gunoierii orașului
și e aproape sigur că tot ei
au fost cei care au răspîndit
în oraș vestea despre poetul care
s-ar fi transformat într-un pom
știrea se întinse însă ca o
vîlvătaie pe străzi și deo
camdată presa locală a fost singura
care n-a amintit-o avînd drept urmare
faptul că în primul week end
toată lumea s-a înființat la marginea
orașului și toată după-amiaza a
ascultat cu atenție murmurul
vîntului prin coroana pomului
și seara plini de remușcări
s-au îndreptat cu toții spre
casele lor cu cîte o floare la
butonieră ceea ce a dat însă de
gîndit sfatului orașului acesta
a luat măsuri de urgență care
au constat în faptul că s-a înregistrat
pe bandă murmurul vîntului prin
coroana pomului și s-a lansat
pe piață discul care se primea
automat ca supliment chiar și la
brutării ceea ce a făcut ca pe bravii
noștri concetățeni să-i apuce căscatul
entuziasmul inițial transformîndu-se
în iritare și nu peste mult se puteau
urmări în presă păreri ale unor cititori
care cereau tăierea neîntîrziată
a copacului de la marginea orașului
sfatul sensibil și receptiv la asemenea
probleme se îngrijea întotdeauna de
toate cererile cetățenilor se adună
deci în plen și hotărî în unanimitate
tăierea copacului decizie căreia
i se dădu curs neîntîrziat lemnul
rezultat fiind repartizat
familiilor nevoiașe pentru încălzire
sosi și anotimpul rece și curînd
se puteau vedea nori groși de fum
care se ridicau din coșuri și se întindeau
ca niște dîre negre pe tot cerul de
unde și panica trecătoare care a
cuprins populația potolită însă în
cel mai scurt timp de către sfat care
prin mijlocirea presei locale a declarat
stare de doliu pe o durată nedeterminată
după care chiar dacă_în cu totul alte condiții
lucrurile au reintrat pe făgașul lor obișnuit
1974
ÎNSEMNĂRI DE 1 MAI
ne-am pierdut o vreme din ochi
în pădurea de oameni lozinci și steaguri
te-am regăsit înaintea unei tarabe cu mici
căscai gura la tot felul de oameni
atîrnați ca niște sugari de sticlele tulburi de bere
am zis atenție am tras o poză
am alergat prin parc
unde ședeau bunicii uitîndu-se tîmp
la cine știe ce le-o fi trecut prin cap
le-am rîs pur și simplu în nas
în euforia noastră ne-a trecut prin minte istoria revoluției
ne vuia deja capul de-atîtea date scrise cu roșu
ne-am repezit val-vîrtej la calendare
ne-am pierdut în colecții îngălbenite
pe undeva pe la începutul veacului am dat din nou unul
de altul adulmecînd garoafele socialdemocrate
ne-am uitat la noi înșine din înaltul portretelor bunicilor
ne-am radicalizat uimitor de iute în fotografia alb-negru
pînă ce o aversă de ploaie ne-a smuls din seninătatea gîndurilor
ne-am tras la adăpostul copacilor
care și-au deschis pe dată umbrelele
erau primprejur și mulți cu steagurile
își ștergeau ploaia de pe față
cu sufletul la gură însă cam tot așa mai zici la
repezeală
trebuie să fi fost prin nouăsutezece
și punem punct
1976
POEZIE PENTRU M. GEDICHT FUR M.
senzație de ceva străin la contemplarea
ilustratelor
propoziție din literatura kitsch umbla de unul singur prin orașul străin"
cuvinte din sertare v__
pe ilustrate orașul în care trăiesc îmi e străin identific anevoie semnele distinctive din reproducere
cu cele reale
citesc de mai multe ori textul ilustratei privesc insistent imaginile caut să mă conving că în realitatea acestei ilustrate sînt și eu real
cîteodată
cînd mă urc în autobuz
mă cred la mine acasă
92
gîndesc fiecare gest să duci piciorul înainte să te ții de bară și să iei bilete să o iei înainte mă trezesc privind taxatoarea nerăbdător .
ca și cum aș ști că are să mă întrebe ceva
dimineața mă trezesc și îmi închipui că e dimineață încep ziiua gîndind în propoziții întregi văd soarele luminînd înăuntru prin ușa balconului și gîndesc pe dată că soarele luminează înăuntru
prin ușa balconului după care se instalează cu regularitate un sentimem
de fericire
pentru care nu am nici o explicație de-a gata am renunțat să mă mai supăr pentru atîta luciu ies pe balcon și văd pădurea și spun pădurea"
de parcă tocmai aș învăța o limbă străină sau aș vrea să fixez cumva gîndul nu demult în plină noapte nevastă-mea s-a lipit de mine mi-a spus prin somn ceva pe românește și fără a se trezi s-a întors imediat dinspre mine și a tăcut
în somn părea să fie speriată cînd i-am povestit a doua zi a rîs crispat nu mai știa de nimic
așa trăim noi aici
ce ușor îmi vine să vorbesc la plural
uneori tînjesc după plural
e greu să privești lucrurile izolat
mai demult se întâmpla să fiu fericit
pe atunci nu-mi risipeam gîndurile în călătorii
93
erau zile and încercam să-mi lămuresc soția
din convingere pe vremea aceea chiar și spaima se putea exprima în
cuvinte aveau loc necontenit explicații
și tot timpul se instala acea veselie
pe care o lasă în urmă de obicei discuțiile
lumea ni se arăta în propoziții corecte
nu aveam nevoie să ne cramponăm de nimic
căci nu aveam impresia că trebuie să ne cramponăm de
ceva ne mergea atît de bine
încît nu mai eram în stare să vedem gesturile de
fiecare zi nici nu mai observam de pildă cum ne facem patul
cum mîncăm cum spălăm vasele nu observam cum ne iubim zilele treceau ca în filme cînd ne trezeam dimineața ne aruncam privirea în foaia locală ne gîndeam apoi la ce film să mergem cel mai bine ziceam e cînd ieși dintr-o sală de cinema la unsprezece dimineața și nu observam că ne însoțeam cu disperarea disperarea nu devenise încă de-a noastră stăteam adesea în penumbra barurilor cu prieteni curajoși și discutam despre disperare discutam despre conceptul de disperare de fapt nu discutam decît despre concepte mai tîrziu s-a dovedit că nu erau decît vorbe goale
ce puteam face însă
mult timp am crezut că știm ce era de făcut
fiecare întrebare era și un răspuns
nimic mai bun decît să poți pune întrebări
94
azi nu mai sînt în stare de nici o întrebare
la cea mai ușoară suspiciune mă apucă un fel de
amețeală
rătăcesc printre obiecte golit de gânduri cînd și cînd mă ajunge aducerea aminte uneori simt nevoia să fotografiez totul în jur a fost un timp cînd nu puteam vorbi despre realitate
decît pe bază de fotografii
în asemenea momente nu eram în stare să scriu nici
măcar
o singură propoziție pînă și gîndul la literatură mă făcea să cad pradă
disperării scrisori nu mai puteau apare căci însuși gîndul
ideea de scrisoare făcea scrisorile cu neputință nu mai scrisesem nici o poezie
fiindcă nu vroiam să înșel oamenii ce se interesau
de poeziile mele
am început să vorbesc la trecut despre ceea ce mi s-a întîmplat și mi se întîmplă zi de zi fiindcă în ast fel am luat și o iau ca literatură și am putut și pot în ast fel să mă țin oarecum
deoparte de ceea ce m-a amenințat și mă amenință cu sfîșierea
am pornit la drum doar ca să văd cum arată alba iulia
în zori
am rătăcit prin cetate
am încercat să-mi aduc aminte de vizita mea aici în
noiembrie 1973 nu mi-am adus aminte nici măcar o singură propoziție
pe care s-o fi rostit atunci urc treptele sus amintire din filme istorice m-am uitat în celula lui horia și m-a izbit frigul am văzut apoi în stînga fotografiatul interzis
95
din arcul porții am privit mult timp în jos vatra
orașului
am coborît pe drumul pieziș
de-a dreptul peste șinele înguste ale trenulețului de
zlatna
liniștea sufletului" s-a îndepărtat pe linia îngustă am mers mai departe cu ce-am văzut n-am putut începe
nimic
am cumpărat o ilustrată am scris pe ea o adresă și am aruncat-o la cutie fără s-o fi privit
am pornit spre nevastă-mea
însă n-am rămas
fiindcă îmi aducea tot timpul aminte de nevasta-mea
cînd mă uitam în oglindă
mă izbea tot mai des asemănarea cu taica-meu
am făcut unele gesturi și le-am recunoscut pe
ale lui taică-meu mai demult nu mi s-a întîmplat așa ceva niciodată
am început să-mi descopăr ticuri
care-mi erau necunoscute
părea că devenisem un altul
și atunci am știut dintr-o dată
că nu mai pot spune nimic ca lumea despre mine
cheful de vorbă mi-a pierit
am devenit nesigur chiar și pe cele mai simple cuvinte vocabularul mi s-a atrofiat
m-am descotorosit de necazuri la fel cum scapi de
balast am stat și-am cugetat la starea de lucruri
am încercat să pronunț expresii ca adevărata stare de lucruri"
am notat ceea ce observasem am început din nou
să vorbesc despre mine în POEZII
cît timp are să țină
cine-ar putea spune
1977
INVAZIA ORNICELOR
cum ornicele ni s-au năpustit asupră
cui să-i mai fi bătut atuncea ceasul
primăvara ajunsese sub supraveghere
adio timpuri cosmice
ciclurile de pe perete au fost răzuite
am avut revelația unei linii suverane
care ne-a astupat superbe temeliile
nici vorbă de vreo devenire sau scurgere
am bîjbîit în natura devenită sărăcăcioasă
am dat de neutralizare și indiferență
obiectele la care am ajuns
semănau dintr-o dată unele cu altele
căutam și n-am dat de nimic cunoscut
totul era vid totul era omogen
golul odată-ntipărk în capetele noastre
timpul l-am dus la iarmaroc
am dat deoparte mahmureala zilei de luni
moneda de sub limbă
ne-a făcut orele neîncăpătoare
le-am însemnat cu ban și cu stemă în capetele pătrate s-a strecurat disciplina au început să ne hăituiască mașini într-o evadare aberantă
stăruiam în sincronizare pe neașteptate ne ieșea în cale banda rulantă a timpului conștiință a ce ne purta în neguri înșelătoare
de-atunci întruna se năpustește timpul asupră-ne
fapt care nici măcar nu ne mai scoate din sărite
ne agățăm atunci de unde putem
și ne lăsăm în voia curentului
de-același lucru ne-agățăm întotdeauna
purtați fiind într-un continuum
alcătuit din momente repetitive
pe care uneori cînd ne mai tragem sufletul
sau preț de o țigară
îl numim viață
1977
DUPĂ-AMIAZĂ BĂNĂȚEANĂ
pentru toni și marianne
strîngerea de mînă șterge frontierele mișcare
lentă a camerei peste ogoare ținut încărcat de speranțe
din cele îngropate gropi deschise discuțiile
pline de gropi deschise și între ele
mereu iarăși și iarăși fleacuri din astea
șvăbești cuvintele se-arată-n curu gol
legături de familie și semne discrete cu ochiul
berea aia nici nu mai știu cum a fost zorzoanele
anilor în istorii de familie poveștile interminabile
despre moarte și despre coincidențele-ncărcate
cu destine ghiftuiți de tot felul de istorii ne
instalăm în camera din față vorbim mai repede
bănuieli înțelegeri în cele din urmă ne dăm seama
de stadiul revoluției din capetele noastre
și iarăși încrezător VENCEREMOS !?
iar drept fundal o polcă-a orologiilor
1977
LACUL DIN CRATERUL BOMBEI
pentru herta k.
măștile slinoase zici cane întrerup discuțiile noastre
încât atunci cînd vorbim despre oameni vorbim
de idei iar cînd vorbim despre idei aproape niciodată
nu pomenim de oameni orice propoziție perfectă
trebuie să trezească neîncredere arlechini zgomotoși
pe străzi mă feresc de metaforele astea precise
ne aflăm acum la un pas de marginea cuvintelor
amintire-a unei poezii de dragoste de enzensberger
care nu se mai lasă exprimată^n cuvinte să trebuiască tot
din cuvinte să dai relații despre alte cuvinte
anumite cuvinte gesturi formulări ne întristează și zici
că-ngrămădim mereu reprezentări crezînd cîndva să putem
face cîte ceva cu ele și pielea ne-o păzim știind
că e ridicol ne păzim însă pielea buchete uriașe de
flori un bărbat stă pe un buchet uriaș de flori și-și
bărbierește piața de pe chip conturele cuvintelor
le sparg culori abia palpabile margini ale ochilor
cuvîntului ale nasului ouvîntului ale gurii
cuvîntului ale chipului cuvîntiukii ochii ar trebui
pictați cu ochii nasul cu nasul gura cu gura
a devenit atît de complicat cu toate
detaliile astea
1977
ELEGIE LA O CĂPRIOARĂ FUGIND
Te zăream din tren, treceam
prin rariști. Pădurea trecea
din imagine-n imagine, lemnul i-1 aveam
în buzunar. Atîrna în fața geamului, de parcă
ar fi crescut din tren. Priveam la toate astea,
te priveam în fugă, rîzînd te
priveam cum printre împrejmuirile noastre dis
păreai. Ești iarăși, a noastră căprioară, tu fugi
și fuga ta se află sub ocrotirea noastră. Din
spatele geamului vedem de ce sînt însă
atunci țigările pe neașteptate
din lemn
1980
LOCAL
în tavan serpentine rămase de anul
trecut. Pe perete, truc de designer, un opt,
invitînd la oafea. Inscripție clară, îngălbenită : bețivii
nu primesc nimic. Good evening Nelu, strigă
un puști. Rîde strident. Rostește propoziții
din ora de engleză. Nene dă-mi un leu! Jur
împrejur pe mese stau sticlele de bere
de-un maro murdar sau tulburi verzi. La așa
ceva se vine înțolit în confecții din astea. Se bea,
se dă pe băutură chiar și banul care mai rămîne
după apă, gaze, încălzire, curent, ieșirile la iarbă verde.
Patrula de miliție intră'năuntru, rămîne tăcută la tejghea,
și ies iarăși. E și o fată în ginși
lipiți pe ea. Bătătoare la ochi, cu părul vopsit
în negru. Chelnărița duce o cafea aburind
printre discuțiile care plutesc în aer. E joi
seara, țigările își rod tutunul
pe nesimțite.
ÎNSEMNĂRI ÎN CRONICA FAMILIEI
1.
Cineva
înălța
zmee.
Ele urcau
în
adînc.
Un cer înalt
de primăvară
se boltea
deasupra
amintirii.
Deschidere
înspre adînc
2.
Mureșul pe la o omienouăsute
treisprezece, merg. La școală se vorbește
ungurește, copile. Vine vara amărîtă
a bunicii. America. Iluziile străbunicului, moara
se duce pe apa sîmbetei, linia Hamburg-America.
Mare cît o carte poștală. Războiul bate la ușă.
3.
Domnii în fața valurilor furioase
de la Cattaro. Cine cu cine purta război,
nu eira încă limpede. Cu toate acestea i se
împotriveau morții. Mînuitorii penei
dormeau sub pleoape grele de
veacuri. Bunicul și-a luat
inima-n dinți, baioneta a sărit
din ceas, în timp ce mergea
prin ploaie, încetă să mai plouă,
un nor gonea un altul,
pe urmă a trecut, de cum a
ajuns acasă.
4.
Roth a născocit Timișoara în 1918. Tînarul
Gabriel, însă asta era deja o carte, încît
mai bine nu mai spun nimic. Apăsarea
ne ținea în șah. Cui nu executa, i se trăgea un perdaf.
Și-odată cu primul negru pe care îl văzu
bunica, ce mai lărgire a conștiinței.
Cu deosebită stimă, domnii mei, toate
scrisorile de după o revoluție eșuata.
Așa va'zică, cine împinge tărăboanța mai
departe spre această stabilitate climatică.
5.
Prin toamnă cu tramvaiul doi.
Cu doiul în frunzișul sclipitor.
De braț cu o femeie, o vrăjitoare-a
vîntului. Hai s-o pornim
în cartea cea verde.
6.
Părinții-n pantaloni scurți, în gură
cu batoane dulci, se dau în călușei.
Trec tăcuți cu puștile la ochi peste cîmp.
Apoi se duc. Spre părțile Geliabinsk-ului,
cinci ani de zile. Hei, dar despre asta nu se
vorbește.
7.
Dimineața. în lungul urmelor
gîștii. Nici nu era chiar așa de
neted. Mult mai de mult. Pe cînd
bunica era încă un copil și mult mai tîrziu,
pe cînd, copii fiind, dezgropam mortul,
biet soldat cu copeicile-n palmă. Ne
transporta un tractor cu remorcă din
satul vecin. în mîini ou săbii de
lemn săream din tranșeele războiului
trecut din cele pe jumate îngropate.
Odată stăteam la gard. Soldați alergau
peste pășune. Era vară. Manevrele de vară
erau pe sfîrșite. Pași pe urmele ploii, urma
gîștii în zori. Mai demult. Pe cînd bunica
încă un copil. Pe cînid noi. O săgeată
îmi zbîrnîie pe la urechi.
S-a dus.
8
Unde sînt cei dragi.
Nici un mormânt cică nu-i să-1 poți arăta.
Doar scrisorile astea, de tot mai multă
vreme avînd nevoie, pînă să tacă
într-o limbă pe-nțeles.
9.
Pe-aici ziua nu e ceva de groază.
Mașinile ce trec sînt :
cisterna de lapte, aro-ul de la CAP, și-n față
de tot camionul cu mărfuri.
Perele se strică-n copaci. încă
nu-i liniște. Cîinele-și urlă
urletul spart ca niște cioburi. Cocoșul dă
drumul unui strigăt de cloșcă. O motocicletă.
îl mai știi pe cel care conduce ? Spre
prînz poate se-apropie o furtună. Ca hoții
umblă cuvintele prin discuții. Poștașul
aduce o telegramă. Mașini care tot trec.
Ziua, aici, nu e ceva de groază.
zău că nu.
10.
În grajduri, în casa noastră, e înzidită
o fîntînă turcească. Tata dezgropase
țiglele roșii, adînc sub deal, în nisip unde
curgea odată Mureșul, le scoase-afară din
pietriș, bucată cu bucată, am călcat pe ele,
piciorul mi-e acuma în perete, în casă, dincolo
de ea bate vîntul, timpul, în gură am pietriș,
unde curgea odată totul, cuvînt cu cuvînt,
nisipul, de care mi-e gura plină.
1978
DIGRESIUNE DESPRE RADIO
E august, ies din clădirea poștei
prin ușa turnantă. Scrisori, care încotro,
îmi vine în minte Jannings. Jannings
în : Ultimul om". După care
mă întorc. Care încotro. Dau de Jan.
De Jan col care și-a dat foc.
Tu, înaintea mea, în jeans-ii tăi oare nu ard
și ou privirea ta care nu arde, tu, gagică de nimic,
gagică de filat, în șuvoiul trecătorilor.
Haide, copil de reclama, să mai
dansăm o dată acel Jailhouse-Rock,
și-apoi, frumusețe de-amiază, e cît se poate de sigur
fără prea multă vîlva ne descompunem
în arșiță.
Babelodessa mea, ideosamovar al gîndurilor mele.
Călăreți pe unde scurte, teme de sezon uitate.
Mai slăbiți-mă naibii cu clișeele voastre !
Voi lirici bine situați cu scepticismul vostru sănătos
și cu trăiri de tip găselniță, eroi din cel
mai recent film de mare spectacol. Sînt însumi
Tycoon al memoriei mele, mai dați-mi un titlu
de țar asupra cuvintelor mele și vă promit
să mă fac nevăzut printr-unul din nodurile
rămase libere-n tăblia mesei.
După-o luptă-n citate ies pe balcon.
Se clatină au ba tronul păunilor.
Tronul păunilor ? Sub mine traficul
scurgîndu-se lin.
Noatpte. Noapte fără somn. Imagini ale
insomniei. Che. Angeda. Mai.
August. Jan. Deceniul
obsedant, mistificat. Cînd voi fi auzit întîia
oară cuvînitul twist" ?
Noapte fără somn. Radioul e un
ochi uriaș care nu vede.
Gazete, castrare-a visului ultimilor
ani. Imagini dintr-un film fotografiat
frumos. Tutuindu-se cu conținuturile
neplăcute. Eu, o imagine a mea
provizorie. Moace putred de bogate.
Titluri de-o șchioapă, dominatoare.
Societate de tranziție. Dorință
profundă : a o lua înapoi. Să putem
regresa pînă-napoia propriilor experiențe.
Ah, cum ne strecurăm vorbind pe sub
cutiile craniene ale oamenilor.
Ce zici, Isaac.
Câmp David Sound
Politicienii fac vizite particulare.
Din comentarii răsare iarăși și iarăși
cuvîntul triumf". Aproape de
nerecunoscut în ambalajul unor fraze
banale, mă conformez
ca odinioară Chuck Berry
obligațiilor mele.
atîta liniște
încît însuși cuvîntul radio" își pierde
înțelesul. Ia uită-te, femeile
cumsecade ! Dispar cu copiii de mînă
la intrarea magazinului.
Vecinul meu n-aire habar de Jan
și nici de mine. Nu știe nimic de Ulrike.
Au omorît-o cu încetul. A dat-o gata
deceniul. Vecinul meu nu știe de nimic.
A omorît în el, încetul cu încetul, tot.
Acuma e momentul! lui. Slujba-1 înghite.
Aștept în stradă pe-o vreme închisă, ploioasă
autobuzul. Apoi, dintr-o dată
intersecția e pustie. Deasupra pieții
se aud megafoane. Se-agită nervoase două
uniforme : nu traversați ! Rugăm nu traversați !
Ziua închisă, ploioasă e cuminte de tot. Pe
partea cealaltă autobuzul și eu aici și
după un timp trec ca fulgerul, cu lumini
albastre în mașinile lor mondiale demareclasă,
ca fulgerul trec, și timp cîteva clipe îi poți
atinge cu privirea. îmi vine atitobuzul, zi
închisă, ploioasă, stopurile-și schimbă cu
repeziciune culorile, oamenii atîrnă muți
în transportuncomun.
Poezia de față e pentru Minam Makeba.
Miriam, ia loc aici. Despre apartheid
se mai poate vorbi.
Pe-o ilusrată de la difuzarea presei,
Angela. Cîteva clipe plutesc trans
versal în aer. în imaginile acestei toamne.
La cît se vinde nedumerirea, întreabă
unul, un tip pe puncte ținînd de deceniu.
Chipuri a la George Grosz, o după-amiază
din cuvinte repezite. Și sentimentul acela :
să te ridici să pleci
Stau ghemuit, aici, între cuvintele meie,
departe de tumult, de împușcături. Ploaia se scurge pe
geamuri și se preface-n sticlă. Din radio
ies fraze de care m-agăț ca de
o parașută. Cum aș putea să m-apropiu, gîndesc,
fie doar și de glontele din țeava. Voi, prieteni
din Nicaragua, izbiți cu steagurile pînă le
umpleți de sînge, știu. Rănite sînt și cuvintele
mele, rănite însă de-atîta așteptare. Poate ca voi,
însă, prieteni lăsați-mă să termin acest gînd
smintit poate că voi veți reuși.
O iau prin pădure,
pe deal în sus. Un bărbat în
maiou ațîță un foc. Femeia,
alături, pe-un trunchi,
citește dintr-o carte ferfeniță : conținutul
în calorii. Glasul ei poatenuștiaică
răsună în toată pădurea. Din trunchi
iese-o secure. O secure iese din trunchi.
O iau prin defileu, de după hățiș se-aude
lătrat de cîini și iarăși, mereu și mereu,
țipete de copil.
E seară, peste tot fraze, croindu-și
drum înspre auz. Oboseala lui Brecht. O nouă
tendință de receptare. Duminică : pe jos,
în pădure, un bilet de cinema. O toamnă disco
fierbinte. Cu deosebită plăcere,
crainicii de la radio lasă să li se
topească-n gură expresia o vară fierbinte".
1979
ÎNTREBARE LUI MANDELSTAM
frate
ossip
sîntem ca uleiul într-o mașinărie
ah de-am fi totuși ulei peste foc
sîntem însă
doar ca uleiul într-o mașinărie
de vom p'eca
frate ossip
ar merge și mai rău
dar tot ar merge
frate ce ar fi
de făcut
1981
POEȚII
Trup și suflet cu scaunele,
uneltele de scris, culcușurile, spațiul
locativ și libertatea de mișcare, stau
și așteaptă prin orașe din cele
mai bine puse la punct. Doar tihna
ce-i suge și stoarce ce-ncetul
de tot.
1980.
MARILYN SAU MIȘCAREA ANTILELOR DE SUB ȚEASTĂ
ușile cinematografului sătesc stînd larg deschise
ca niște uși de magazii
pe vremea aceea imaginea unui tanc era imaginea unui tanc
știi ce-i aia conștiința colecționaru'ui de timbre
mulțimea celor care
stăteau în ușă
nu era încă nu era mulțimea cu mai multe capete"
stăteau acolo numai anumiți oameni
dintr-un anumit motiv
și nu doar așa aflîndu-se în treabă
cînd am început să folosesc expresia a te afla în treabă"
seara era o desfășurare regulată
pregătirile pentru seară
nimeni n-a fost vreodată surprins
de căderea nopții și așa și părea
de parcă niciodată n-ar putea fi surprins cineva de căderea nopții
copii gălăgioși în ușile scîrțîitoare ale
cinematografului sătesc
film de montaj
știa cineva
pe atunci
ce-i aia
cînd nimeni nu făcea
vreun gest nelalocul lui
în scaunul scîrțîitor al cinematografului sătesc
cînd nimeni nu se temea să facă un gest nelalocul lui
știa cineva cine ești
marilyn
o marcă poștală în colecția noastră
nici un fel de mauritius albastru
despre asta cel care aflase
aflase mai tîrziu
cruce a sudului
pe orinoco în sus
palmierii se ap'eacă în apa albastră
desene de copii i-au purtat pînă la tine
kara ben nemsi era un mort
unul împușcat
o propoziție poate pe drumul spre casă
actrița a murit"
cine s-o fi spus și ce-nsemna pe-atunci să fi murit
a spus-o cineva
sau i-a citit-o cineva mai tîrziu în ziare
doar nu o dată am vorbit
despre tine
mai tîrziu
sau doar am spus într-adevăr într-o seară
cînd s-a pomenit numele tău
fusta fluturînd peste ventilator atîta
și nimic mai mult
marilyn
cînd voi fi spus pentru întîia oară : m-a șocat"
și-n ce context citeam întîia oară cuvîntul
șoc"
e oare-acum cuvîntul anume acest context
cînd voi fi stat întîia oară nerăbdător la casa cinematografului
și ce semnificație avea pe-atunci cuvîntul nerăbdare"
ce să mai știu de toate astea
marilyn
ai luat-o în sus pe orinoco
erai pe acel mauritius albastru
ai pozat
pe atunci nu
poza cu focul de tabără pe rîu încă nu era vorba așa ceva
river of no return asta a venit mai încolo
bănuiala palmierii erau adevărați marilyn
la fel ca nerăbdarea mea la casa cinematografului
pe vremea aceea actorii mureau încă în
filme
falsificat putea fi doar acel mauritius albastru
care pe atunci era încă la mare preț
dar ce m-apucă să zic își eu : preț" ?
de pe ecran cuvintele nu se îndreptau
încă spre noi
cine să le fi bănuit înapoia imaginilor
în care ne înfășuram
ca-n niște mantale
marilyn
cine să fi crezut că subt țeastă antilele
încep să se scufunde
propoziții s-au scufundat în apa albastră
preajma s-a desfăcut în cuvinte poroase
dintr-o dată nu mai erau decît primplanuri
claritatea imaginii
ziceam
cine verite
ceva încetase brusc să mai fie
și totul abia începea
totul abia acum începea
unde ești
marilyn
1981
ROLF BOSSERT
SALUTĂM
programul
guvernului democrat popular
urmărind lichidarea analfabetismului
spuneau cîțiva fabricanți de cerneală
chiar la începutul lui
1948
1979
CĂMINELE GROZĂVEȘTI
aici între cămin termocentrala
și arcele de pod
se-ascunde țevăria conductelor
și printre ele tulbure
diluată
dâmbovița
figuri de bî'ci în care
zilnic tragi și le omori
de-adevăratelea învață la
un colț de stradă supraviețuirea
și nici la doi pași
cum să se lase
tradus în nemțește
mirosul de gogoașă
pentru plămînii noștri
(de care aveam nevoie ca să putem respira
în încăperile clădirilor mai noi)
se bat o fabrică de țigări și grădina botanică
aicea
ne
vedem
noi
de
carte
1975
MICĂ PUBLICITATE
caut cîine
cu două boturi
să poată
și lătra
cînd mușcă
1979
1 MARTIE
ghioceii dau la iveală amintiri
despre iarnă : un fior de puritate
de-a lungul unor spinări romantice
apa gălbuie de colo a fost cîndva zăpadă
șantiere se ghemuiesc la șosea
cizme de cauciuc însemne ale construcției pașnice
fac gropi în pămîntul lutos
unul stă înăuntru ia cu lingura
dintr-o conservă fasole cu slănină
din autobuzele ce trec
i se face semn cu mâna
pămîntul clefăie sătul
vorbim cu gura plină
fără să spunem nimic
cerul își usucă rufele
1976
CINE-I DE FAPT REALITATEA ?
lui bertolt brecht cu recunoștință
cine-i de fapt realitatea ?
se află oare într-un caleidoscop al poeților ?
se vinde ea pentru câteva vorbe bune, în rînduri
meșteșugite ?
cine să fie oare ?
stă în haine'e tale, tovarășe, dar dacă și de gîndit
gîndește-n capul tău, nu mai știu.
un lucru însă-i sigur : cînd ești atacat
adesea e și ea de față nedumerită.
se vede lesne că nu se sinchisește de legile moralei
atunci se pune întrebarea
dacă urmează drumul cel bun ?
mergem alături de ea. pentru noi se pune însă întrebarea
care drum e mai bun.
și nu contează doar să fie cel mai scurt.
ne-am însoțit oare cu-o boarfă ? dacă o știi
și taci ca rahatu-n iarbă, la ce ne mai e bună
înțelepciunea ta ?
dealtfel cine mai pomenește de înțelepciune ?
de despărțire, prieteni, nu mai poate fi vorba.
1979
CĂLĂTORIE CU TRENUL PE VALEA PRAHOVEI, 2
cu șira spinării
îndoită
în direcția mersului, așa stau și azi
în tren,
fără ochelari de soare, cufundat
în imitația
de piele de la a doua, fierb
în suc propriu.
din ochi îmi
țîșnesc mo'izi
se strîng mănunchi la orizont
în chip de pădure, se trag încet
înapoi: coroanele caselor, pe-aici
sînt multe acoperișuri de tablă, sub care
se-ngroapă cu toții și gata. și-n fața mea
stă unul, simte
la fel, însă pe dos, zice :
stau într-una din casele de colo",
zîmbește.
pe gogoși din astea
nu dau doi bani.
la patru dooșdoo
mă depășește
neliniștea.
1976
DIN VIAȚA MEA
24 septembrie 1977
sînt căsătorit și am doi copii soția mea predă germana
ca limbă străină eu la fel locuim în două camere
dintr-un apartament de trei camere, camera mică
are șapte virgulă optzecișișapte metri pătrați ca-
mera mijlocie are nouă virgulă optzecișinouă metri
pătrați camera cea mai mare a apartamentului are pai-
sprezece virgulă șaizecișinouă metri pătrați nu locuim
și în ea e închisă cel mai adesea rămîne goală însă în
timpul iernii în cameră locuiește o pereche în vîrstă
fac astfel economii la lemne acasă ila ei în sat adesea la
sfârșit de săptămână apar familii necunoscute cu copii
aerul de munte le face bine celor mici apartamentul
de trei camere se găsește în frumoasa stațiune climate-
rică bușteni bucătăria baia și closetul sînt folosite de
o mulțime de oameni numai balconul are soare ține însă
de cea de-a treia cameră acolo n-am voie să pun pi-
ciorul
am scris la spațiul locativ
la consiliul popular
la ziar
am intervenit la mai mulți tovarăși
acuma scriu o poezie
am o încredere nețărmurită în puterea poeziei
21 decembrie 1977
textul acesta e nepublicat bătrânii au primit ieri două
camere într-o vilă noi am primit cheia celei de-a treia
camere ceea ce a dovedit că și poeziile nepublicate pot
modifica realitatea care le generează
am să mai scriu poezii
1978
POEZIE SCRISA ÎN IARNĂ
cu toții-mi vor numai binele, din cer
pică zăpadă și cuvinte de mângâiere, e o trăire
luminoasă,
pițigoii
ciugulesc șoriciul din geamul înghețat
de la bucătărie. îmi plac aceste păsări
cîntâtoare pricepute la cățărare și știu
de ce au nevoie : nici un fel de firimituri de pîine,
de care să le crape mica lor pipotă cîntătoare
în gerurile eurasiei temperate.
știi tu, pițigoiule,
că niciodată n-am mers la ultimul risc
întotdeauna am băut doar penultimii bani
din care mi-am făcut un cântec, cu gușă
și ochi roșii.
ne uităm amândoi la peisaj:
brazii aproape de tot și drepți, patria
ta veșnic verde, acolo
ar trebui să ne facem cuibul, dar cine poate
face-un pas cu gândul ? și printre
ace se trăiește anevoie, ceea ce învăț de la începutul
iernii timpurii mă lasă rece,
băut, pe gură îmi iese porumbelul păcii alb,
capitulez, dar tot mai am un șoric
pentru tine și câteva vorbe bune
care nu se pot lua pur și simplu cu mătura
ca zăpada de prin orașe.
1978
ZĂPADA TIMPURIE ÎN OCTOMBRIE
ăi de se scoală dimineața bîj
bîie cu noaptea-n cap prin fața casei, drept buso'ă
au doar forța oarbă a obișnuinței
aruncă în grabă priviri invidioase
spre sticlele din colț cu gîtul larg
cîte unu-i convins: dacă-i e frig
laptele are să curgă în uger
înapoi, ăstora le merge mai bine ca nouă.
deja însă frezăm și găurim ,și
strunjim un veșmânt noii ordini,
cînd soarele se hlizește din geamul
de la etajul zece. iar cînd se prăbușește
mut în stradă, ascultăm
știrile de la opt :
plopii se perindă bine pieptănați
și aranjați ca pentru defilare, o alee ca șnuru'.
văzduhul parcă-i de sticlă : se-apropie
zile de sărbătoare cu zornăit de pinteni
scutece aburinde, asfaltul
sporește dimineața, zăpada topită
de nașterea prematură a lunilor viitoare
aici cele din urmă roșii sînt bătute
la sînge, în ochii femeii
nu afli nici un fel de timp
: să afle din gazete
ce-i face bărbatul la uzină
(și la sfîrșitul schimbului cine
să mai vorbească de prima zăpadă ?)
1980
VARA 1980
nopțile au devenit
ca și picioarele minciunilor ceva mai scurte.
prietenii mei sînt azi mai înțelepți și
eu probabil printre cei dintîi.
apa din frigider
e mai rece ca altădată sau
dinții poate s-or mai fi stricat ?
bunăvoința se Jăfăie
în patul conjugal, zîzania
lovește între noi sub centură.
spiritul bucătăriilor se predă
de la sine, nu sînt doar lipsurile
din aprovizionare.
arbitrarul are toate șansele
sa devină-o lozincă.
în unele părți ale lumii
pe care le cunoaștem noi
politica a depășit de mult
limitele perfecțiunii
îmbătrînirea a încetat
să mai fie ceva care
li se întîmplă doar altora :
vorbim de tinerețea noastră
ca despre kurt pinthus sau despre dada.
băuturile s-au făcut mai scumpe
în vara asta și nu rareori
țigările au gust
de pișat de mîță.
vara asta
ne stă în burtă ca un bolovan.
despăturim gazetele
pe apa sălcie a lacului
și sărim prin ele,
am gura pilină de nămol, acum
trebuie să-mi crească branhii,
despre ce chestii mai putem sta de vorbă
băi deștepților.
1980
CÎT SE POATE RABDĂ ZGOMOTUL LAPTELUI
DIMINEAȚA
cum mi s-ar adresa noaptea
dacă mi-ar vîrî numai mie-n ureche
oscioarele grijilor mărunte
șoapta blîndă
proprie sepiilor panicate
n-am însă nici un adăpost
picioarele-mi dorm
pe viaducte bătute de vînturi
flăcăii mei trăiesc risipiți prin țară
tare departe de mine
scrisul stîngaci din răvașele lor, răgaz
pentru cenzori
prea mică
mi-e mîna crescută din cap
întinsă spre zorii tulburi
tărie a unghiei, rezistă,
cuvînt, să scoată ochii
zilei ăsteia mai impertinente de ziar
1981
VÎNT POTRIVIT P1NĂ LA TARE
geamuri,
nu zornăie nici o ființă
oricît de departe
miroase urechea,
primejdii pe catalige.
rațiune fără dinți,
amintire fără limbă.
răpus de alcool,
la pămînt.
(gîfîiala: de fapt unde,
la ședință, în pat ?)
schimbarea,
un zgomot.
1981
HELMUT BRITZ
AȘA HAIHUI
de-abia ne tîram prin noroiul amestecat cu pietriș
soarele aproape ne silea să-nchidem ochii
trecea încet o mașină și
îeo zicea că n-ar sta cu plăcere
în cutiuța aia de tablă
de la răspîntie o luarăm
pe drumul care duce spre deal
amîndurora ne apărea albastru
cînd drumul deveni impracticabil
o îuarăm prin iarbă
sîrma ghimpată tăia ținutul de-a curmezișul
doar la drum mai rămăsese o deschizătură
am mers mai departe
pînă ce un soldat ne-a făcut semn s-o luăm înapoi
ne-am întors și pe drum
pe jumătate-n glumă leo a vrut să ia poziția culcat
așa cum o-nvățaseră la ora de militărie
ochea cu arătătorul stîngii
și apăsa pe trăgaci cu-arătătorul dreptei
cîmpul vizual era
cîmpul ei de tragere
1979
ÎNSEMNĂRI DE ZIUA MORȚILOR
in memoriam richard wagner
ne pomenirăm dintr-o dată în jurul unui uriaș puhoi de oameni
care pe distanța scurtă dintre hotelul continental și cimitirul central
se revărsa pe partea carosabilă a străzii doi milițieni de la
circulație erau de-ajuns să devieze
traficul pe bordură se înșirau începînd de la internatul
de fete și pînă la colțul căminului studențesc
din strada cimitirului ghivece de flori
de la ferestrele etajului pîndeau
printre zăbrele fetele de la internat
ce părere ai, astea se bucură cu siguranță mai mult decît morții
cumpăram apoi de la gheretele din fața intrării turtă
dulce oamenii se băteau pentru ea
cimitirul și oamenii puțeau pe întrecute
înspre cer naftalină loțiuni de ras spray-uri de păr și
luminările de ceară arzînd liniștite-ntr-acolo
după o clipă ai spus adulmecînd : fenol
căldura luminărilor înmuiase pamîntul
la morminte oamenii-și cădeau în brațe
bucuria revederii le strălucea în ochi
1980
REVĂRSARE 1
dimineața cu bițoacla la lucru
era singura parte bună
oamenii se treziseră
și oarecum știau cu toții
că porneau la lucru
iar eu că nu era ceva definitiv
ca și nașterea fie-mi
munca e în chip definitiv
realitatea ajunsă pe drojdie
în tren nu mai am sentimentul că plec
golit
precum ploaia care cade din nori
vin în oraș
vărsătura
dacă ajung la o satisfacere deplină
acasă
un sentiment de solidaritate
ca sub influența radiațiilor radioactive
duminica după-amiaza
cînd mulțimile se revarsă de la stadion
goluri în textul unui smintit
la încrucișare stopul curmă rezistența aerului
se domolesc și poalele lodenului său oprite
în loc bicicletele sînt gata să cadă într-o parte stăm
crăcănați peste barele bicicletelor noastre
bărbătești piciorul, cel stîng, e pe jumate
tăiat cu multă pricepere șl1 taie cu firezul
și pe celălalt cum naiba mă gîndesc
poți merge în halul ăsta cu bițoacla el
rîde și calcă
pedalele cu cioturile și iarăși sînt în întîrziere și nu mă pot dezmetici
secționarea realității la fierăstrăul circular
s-a prefăcut mai încolo într-o senzație de deget lipsă
dacă am să trag în compunerea școlarului peste decet
libsă
acasă au să-1 amonințe că n-o să-1 mai iubească nimeni
și c-are s-ajunga să tragă la șaibă
cum oare furia
care mă cuprinde
impersonală
să poată deveni
una lăuntrică
1980
REVĂRSARE 2
ciudat
cum a dat așa ceva peste mine
biografia mea mă trăiește
de rău augur
solnița se răstoarnă
aduce ghinion
zice mama
prezența ta contează
zice responsabilul
am fost din totdeauna fiul cuiva
mai demult îi ziceau tătucu'
de atîta vreme mi îmi mai pasă
de asta lor însă da
sînt vulturi bărboși
eu în excursie beau țuică
acii' mîncați de cinșpeleicinzeci
îmi spune persoana de la casă
și îmi împinge tava pe ștandul cu autoservire
fără nici o perspectivă
copacii fac cereri pentru frunze
adresîndu-le cetinei
de programare răspund coniferele
măreția corpului meu
porcul
se vîră fără pic de rușine
să mituiască administrativul
e nasol
o bănuiam dintotdeauna
bunicul purta moletiere
asta umple și proxima rubrică
un dinte mi se strică în gură
ceva se întîmplă, oameni buni
1980
PE DRUM
trenul s-a oprit
în compartiment se făcuse la fel de întuneric ca și-afară
între siluetele ogorului a apărut
un punct luminos mișcîndu-se
uniform din colțul de jos al geamului
spre centrul cîmpului meu vizual
ce-o mai fi-nsemnînd și punctul ăsta luminos,
ședeam avînd în față un punct luminos
și-ncercam să-mi dau seama
că mă aflu într-un compartiment de tren
în mijlocul acestui peisaj nocturn
că stau la căldură
și că întîmplător tot acolo și la fel ca mine
mai călătorea cineva,
și mă gîndeam că punctul acela luminos
s-ar putea interpreta ca o metaforă
apoi am știut acest lucru dar
trenul tot nu se urnise, de pe culoar
se rățoi un glas de muiere : de ce tot stă ?
și s-a urnit, lumina de pe culoar
a dispărut, tata a bătut la ușă
încercă să privească în compartiment
dueîndu-și palmele în dreptul ochilor
renunță însă de îndată și-i făcu semn celui oricum nevăzut
ducînd la buze două degete
probabil ca justificare
și-i mai făcu semn o dată
pînă acum fusese împotriva fumatului
acum însă deschise hotărît și aproape bucuros
ușa și mă întrebă dacă
nu mi-o fi cald și dacă
sînt singur
purtam aceleași izmene lungi
cu care nu eram obișnuit
în ce mă privește, fiindcă maică-mea insistase
i-am dat o țigară și pe culoar
a spus ceva despre petit
zîmbea
poate prietenește
iar cînd n-am fost de acord
m-a bătut pe umeri
probabil a împăcare
sosirea la Tîrgu Jiu formula de salut
și simpatia creseîndă pentru că totul mergea perfect
tatăl Mioarei turna din țuica pe care-o adusese mă-sa
tata mă felicita pentru alegerea fericită
după o juma' de oră veteranii povesteau despre război
întîi sarmale, apoi ciolan și supă
ceea ce 1-a făcut pe tata să vorbească despre obiceiuri
după masa tinerii, adică Mioara și cu mine, au făcut
o plimbare pînă la Brâncuși
pe-aici așa se obișnuiește și mai ales
valorile eterne se potriveau intențiilor noastre serioase
coloana infinită se ridica în parcul orașului
alături de ea un combinat chimic și hanul
la plopii fără soț
Mioara povestea cum în anii cincizeci
țiganii își legau mîrțoagele de coloană
și încercau s-o răstoarne
cazangiii voiau să-i topească bronzul
o noapte curgătoare este Jiul
asta din cauza apei din mină
zicea Mioara am cumpărat țigări Astor
care pe-aici se găseau în toate prăvăliile
și o ilustrată
cu coloana pe ea
i-am trimis-o mamei, cu salutări, am fumat,
a doua zi am pornit prin împrejurimi,
prietenii Mioarei, Ion și Dorina,
ne așteptau
priveliști care nu-ți spuneau nimic, la depășiri
în autobuz se crea agitație, se pierdea
echilibrul, un indicator atrăgea
atenția : cerbi, șoferul o lua
mai încet, ne dam
jos, șosea spinări de munți margine de pădure cîmpuri gospodării.
Dorina se arătă
îneîntată, sarmale ciolan supă friptură și
țuică, a apărut un moșneag
tremurînd. a dat din cap
îmbătrînim, îmbătrînim cu toții
și iar a dat din cap, în satul vecin
urma să fie seara bal
am mers pe jos
de-a lungul șoselei
a fost odihnitor
vorbeam despre Ion și Dorina
părinții lor au fost împotrivă
nu se culcaseră încă împreună
vroiau să se căsătorească-ntîi, chiar fără consimțămîntul
bătrînilor și să-și facă o casă
după care am început să-ngîn un cîntec.
Floridor își înfofolește pornirile
Misdale s-a cățărat în vîrful nopții
Wilfrid se scapă în clopote
Ortlieb își lustruiește scula
cînd începeam a doua oară
pantofiori pestriți în crîngurile bucuriei...
m-am oprit.
în ogorul de lîngă pădure apăruseră
niște puncte-ntunecate care se mișcau
dezordonat, sînt ciute
spuse Ion. mănîncă
răsadurile, pagubele
se compensează : vînatul
era el de părere e valută forte
în noaptea limpede de iarnă
luna răsărea deasupra luminișului
ciutele pășteau
mi se păreau că sînt
ciute
care în nopți limpezi de iarnă
cînd se ridică luna peste luminiș
pasc
o ciută s-a apropiat
degajată și-a spus : how are you
1978
HELLMUT SEILER
MIC ANUNȚ
CAUT urgent
gînd pierdut din nebăgare de samă ; se poate
recunoaște după tendința de a fi de sine stătător
deși obișnuit să fie păzit cu strășnicie
va fi greu de prins
se recomandă a fi cu ochii în patru
onor găsitorului care în ciuda celor de mai sus
va izbuti să-1 aducă va obține drept recompensă
un altul mai așezat
mai sobru și care
veci paturi
nu va fugi
1979
POEZIE CU VOTCA
deci cam asta-i tovarășe
între noi e au numai votca
fii drăguță anca încă două mari
în sferturile acelea de oră care precis
nu sînt pentru nici unu! din cele mai plăcute tu spui
una eu alta și trăncănim între noi
ca în prezența unui al treilea care mocnește
un foc ascuns și suge
cu mii de trompe lacome
din gândurile noastre
trage de ele
cît poate
le-ntoarce pe dos
încît tovarășe între noi
e mult mai mult decît votca asta nenorocită
și în afara ei ne mai încearcă
și-un fel de neîncredere
în cuvintele astea nefericite
1978
AGRONOMICĂ
s-a plantat
la intervalele cele mai stricte
în formațiuni strânse
cu respetcarea strictă a factorilor de natură a asigura
ordinea și posibilitatea de urmărire
o expunere optimă din p.d.v. al condiții'or meteorologice
excluderea arbitrarului și a bunului plac
de la încrucișări și înmulțiri precum și
curmarea oricăror lăstari sau excrescențe nedorite
în condițiile în care totul se va prinde cu maximă eficiență
nepermițîndu-se decît un minim de libertate
dealtfel inutilă
răsadurile își așteaptă cu nețărmurită încredere viitorul
știindu-se conduse cu o mînă sigură spre menirea lor
iar cei ce cultivă pămîntul
privesc încrezători
pepiniera
1977
SUITĂ DE CUVINTE
lucrurile simple le putem
spune iarăși simplu
de ex. singurătatea scaunelor
în tăcerea de lemn
a unei săli de ședințe
la orele unșpe dimineața cînd știi
că seara-și vor face apariția conformiștii
își vor scoate pălăria pantofii
uzul rațiunii
cu capetele goale se vor declara
cît mai rapid de acord
pentru a-și mai prinde berea da
zic
această singurătate a scaunelor
1980
MĂSURĂ ADECVATĂ
a trebuit îmi spune gazda
să agăț ceva mai sus colivia canarilor de pe terasă
ieri le-a cam dat tîrcoale o pisică
ochii ei sticloși s-au preschimbat la auzul
ciripitului lor în privire de fiară
de-atuncea de groază și de cît s-au zbătut
le-au căzut mai toate penele
și n-au mai zis nici piu
am să-i atîrn îmi spune gazda
deasupra cămăruței de la mansardă
măcar acolo să-și poată vedea în pace de-ale lor
să poată sta frumos în văzduhul diafan
să nu-i mai audă nimeni
să nuri mai necăjească nimeni
măcar in privința
existenței
să poată fi și ei siguri
1979
|
|
| | | |
| © Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele
www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica |
Data publicarii:
19.12.2006 - 10:23
nr. comentarii:
26
| | 
|
|
 |
 |
comentarii:
|  |
| |
|
