| |
| |
|
hakim bey sau autonomia temporara
|
|
eseu de
khora
|
|
mai mult de / despre bey la http://www.hermetic.com/bey/
|
Am un sentiment aparte pentru cei al căror exercițiu de gândire este deja o acțiune. În contemporaneitate mulți cer de la gânditori angajare socială și discuții despre probleme reale ale societății uitând (sau făcându-se a uita) că gândirea liberă, cum spunea Foucault, indiferent de obiectul asupra căruia este exercitată, te transformă, creează atitudini și căi pe care să meargă apoi acțiunea. O gândire curajoasă și exigentă este în sine un act revoluționar, într-o societate a spectacolului și a simulării. Opțiunea pentru un asemenea tip de gândire mi se pare una cu adevărat demnă de respect. Și asta indiferent de rezultatul la care se ajunge, pentru că demult m-am învățat să țin la proces, nu la rezultat...
Un asemenea tip de gândire mi se pare cea a lui Hakim Bey, alias Peter Lamborn Wilson. Ființa lui și gândirea pe care o practică și o pune în operă sunt extrem de greu de etichetat. Mistic, poet, anarhist, sufit, filosof, teoretician al artei, istoric al religiilor toate etichetele astea par prea puțin, așa că n-am de gând să le folosesc, să i le aplic.
În general, Bey e de o discreție enormă în ceea ce ține de el. Într-un interviu pentru canalul de televiziune ARTE a permis să i se filmeze doar mâinile și interiorul casei, de exemplu... Dar asta nu l-a împiedicat să influențeze într-o măsură enormă o gamă largă de lucruri de la cultura rave la magia contemporană. Imaginea lui poate fi dedusă din textele pe care le-a scris. Și sunt sigur că ar zâmbi când ar vedea cum este dedusă această imagine căci reușește să creeze prin textele lui anume imaginea pe care o vrea...
Tema centrală în jurul căreia oscilează întregul său discurs este ceea ce el numește Zonă Temporar Autonomă TAZ (Temporary Autonoums Zone). Bey a refuzat mereu să definească termenul, pentru că harta nu este teritoriul și ne poate da doar o impresie falsă în absența lui. Iar experiența TAZ-ului este o chestie care ține de visceral, de cel mai intim strat al ființei noastre. Pentru a analiza TAZ-ul și a face o fenomenologie a lui, se poate porni de la tare multe lucruri. De la o critică a revoluției (și o exaltare a insurecției), de la o analiză a ceea ce sufiții numesc lumea imaginarului, de la textul lui Michel Foucault despre heterotopii, de la înțelegerea poieticii în sensul Irinei Mavrodin, de la hoinăreala lipsită de scop a lui Chuang Tzu, printre multe altele... Spațiul prin care trecem ne afectează enorm reacțiile și le condiționează. Observăm asta în viața noastră cotidiană, dar observăm fără a înțelege. Și ne lăsăm controlați de aceste spații, fiind condiționați mai departe de ele. Renunțăm astfel la o serie de lucruri care ne definesc ființa și pe care le uităm extrem de des, cu toate că pe ele se bazează cele mai sforăitoare retorici: libertatea, spontaneitatea și creativitatea. Starea de autonomie temporară survine atunci când ești total implicat în ceea ce faci, iar lucrul ăsta e cel mai important pentru tine; nu contează nimic altceva decât relația ta i-mediată cu acel lucru. Iar această implicare totală e o experiență de cu totul alt ordin decât toate celelalte. Cum ar spune budhiștii zen, totul e la fel ca înainte, dar plutești la un metru deasupra solului.
Din această experiență a trăirii autentice se naște TAZ-ul. Termenul denumește atât starea de spirit instaurată, cât și locul în care o experimentezi, oamenii alături de care o simți, transgresarea tuturor limitelor interioare și exterioare pe care o aduce. Atunci nu mai contează nimic altceva decât ceea ce se întâmplă aici și acum, iar acest aici și acum îți creează o plăcere enormă, o fericire debordantă. Bey zice: A mask, an automythology, a map without placenames stiff as an Egyptian wallpaper, nevertheless it reaches to caress someones face & suddenly it finds itself out, in a street, in a body, embodied in light, walking, awake, almost satisfied. O frază pe care mi-o repetam în prostie, încercând să mi-o asimilez, s-o meditez și să instaurez astfel starea/experiența de care vorbește. Starea de spontaneitate și împlinire pură, care survine uneori neprovocată de nimic, și care parcă dă o nouă dimensiune momentelor de absurditate și de rutină cotidiană, mizerie în care recazi, dar pe care o privești deja cu alți ochi, pentru că a fost transmutată /transfigurată de acea experiență. Sau, mai plauzibil, tu ai fost transmutat prin ea.
Trăirea unor asemenea autonomii temporare te seduce și te face să vrei s-o repeți. Și îți modifică structura interioară, îți atrage atenția asupra anumitor aspecte fundamentale din tine, îți creează fără să-ți dai măcar seama un anumit nivel de conștiință, o frumusețe și o luciditate interioară cu ajutorul căreia recunoști momentele de autonomie interioară imediat ce ele se produc și te lași atunci în voia lor.
|
|
| | | |
| © Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica |
Data publicarii:
30.11.2006 - 23:58
nr. comentarii:
16
| |
|
|
|
 |
comentarii:
|  |
| |
|