| |
| |
|
Estetica femeii-foarfecă
|
|
articol de
tudor cretu
|
|
Textul de fata a fost publicat in numarul din august al revistei Orizont, pe aceeasi pagina cu interviul Oanei luat de Eugen Bunaru
|
de Tudor Crețu
În etate de doar 20 de ani, Oana Cătălina Ninu este una dintre debutantele cele mai credibile ale anilor din urmă. Mă grăbesc să fac, însă, o nuanțare: mă refer, mai degrabă, la potențialul ei indubitabil, judecat prin prisma celor mai bune versuri, decât la cota estetică a produselor finite, adică a textelor ce alcătuiesc cartea de debut: Mandala, editura Vinea, 2005.
Încă înainte de a o cunoaște, deci prin 2004, am auzit reacții gen: Fii atent cum scrie asta la 19 ani!. Ca și în cazul lui Claudiu Komartin, raportarea operei la vârstă au fost printre cei mai tineri debutanți ai generației 2000 a dus la un plus de entuziasm al receptării.
Dar să vedem, cu citate, cum scrie Oana Cătălina Ninu. Să comparăm următoarele două grupaje. Ambele sunt, după mine, mostre lămuritoare în raport cu întregul volum: 1. în fiecare seară în somn rup simetric cearșaful sunt/ femeia-foarfecă mă bag goală în plapumă și încep studiile de estetică sau stai cu picioarele pe ciment în baia cu igrasie și apă de 27 cm/ fumezi te razi cu lama cureți prin tine cu hârtia de șmirghel sau zilele în care nu-mi ating pielea din spatele genunchiului sunt zile pierdute; 2. dincolo de ușă e dumnezeu / se spală singur pe picioare se rade în cap își tatuează cruci zbiară la / mama să scoată rufele pe sârmă printre cămăși una mai păstrează mirosul tău sau și să rânjesc când te călăresc și port pinteni ácele au o lungime de/5.57 cm injecții cu gentamicină și secreții vaginale (...).
Primul grupaj are, într-adevăr, forța de a trasa câteva coordonate de rezistență: o melancolie pe alocuri sumbră, o poezie feminină (doar) prin simplul fapt că e scrisă de o femeie, de o poetă care știe să facă dar nu întotdeauna! din propria-i carnalitate o angoasă care combustionează.
Cel de al doilea set e alcătutit din versuri inflaționiste, aș zice, cam în maniera unei părți a generației și care sunt, nu de puține ori, prea sordide ca să stea în picioare.
Gesturile definitorii se petrec sub semnul (auto)cunoașterii și introspecției, sinonime, acestea, în versiunea Oana Cătălina Ninu, cu o serie de incizii mai mult decât chirurgicale, brutale. Decojirea, desfacerea, smulgerea sunt, de aceea, demersuri obsesive: ...decojesc pielea cornoasă de deasupra/ mă ustură ca o rană deschisă respir și degetele tale scormonesc în gol, îmi desfac rând pe rând bandajele albe de pe creier cheagurile lecturile vâscoase, atunci mă deschideam și spărgeam oglinzile (am resturi de cioburi în plămâni) etc. Adevărul stării este generat, ca efect, și de minuția descripției, de morbidețea detaliilor a căror derulare constituie, adesea, resursa cea mai intimă a discursului.
Una dintre constantele douămiismului tinde, în textele Oanei, spre extrem: este cea mai aplicată (unii ar zice respingătoare) poezie a fiziologicului, a corporarulului. Lichidele, membranele etc. sunt obiectele studiilor de estetică ce încep, să-i dăm cuvântul autoarei, când mă bag goală în plapumă.
Dar nu e numai asta: în acest context, erosul devine un fel de carnagiu. Temperatura nevrotică își găseșete, atunci când poemul e reușit, o translatare veristă în acuitatea terifiantă a textului: sunt tăiată longitudinal pe mijlocul pieptului aștept să vii peste mine și să cazi/în falie ca într-o mlaștină eu să trag fermoarul și degetele tale să-mi împungă nevrotic pielea/ca niște coarne de melci atunci voi fi frumoasă și pe dinăuntru atunci mi se va usca părul (...).
Consistența fiorului erotic este marcată de chiar turnura neagră și exhiba(n)tă pe care o cunoaște în discurs. Uneori prea neagră și prea exhiba(n)tă. Poeta pare a se simți datoare să răsucească inutil cuțitul în inciziile poetice de care vorbeam anterior: însă, în locul suplimentului vizat, obține doar un scrâșnet forțat din dinți.
Acele studii de estetică auto-aplicate iau și alte forme. A suge, a scobi, a pipăi sunt verbe destul de frecventate, indicii pregnante legate de directețea experienței ce punctează auto-cunoașterea sau recursul obsesiv la corporalitate.
Sarcastic, cinic este abordată și ambianța familială, socială etc. Mediile acestea formative devin traumatizante, pedepsele tipice, gen culcatul la prânz, se transformă în spaime, în episoade cu o coloratură psihedelică: (tovarășa educatoare mă plesnește cu rigla peste mâini /mă pune să desenez case cu ochi și pisici spânzurate prin tufe de hibiscus sormea fac/cuști cu lacăte pentru cai trebuie să am grijă să nu se scape pe ea nu vreau să dorm la prânz).
Una peste alta este limpede că avem de-a face cu o poetă adevărată, excepțională pe alocuri, dar al cărei volum suferă, din păcate, de tare specifice multor douămiiști.
|
|
| | | |
| © Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele
www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica |
Data publicarii:
30.08.2005 - 07:10
nr. comentarii:
3
| | 
|
|
 |
 |
comentarii:
|  |
| |
|
