Suntem in data de 31 Jul 2010                 Nu sunteti logat Index Texte Comentarii Autori Cautare Reguli Contact   LUMEA PORCILOR ŞI LUMEA VULTURILOR PE INTERNET Un răspuns lui Liviu Dascălu articol de   Nicolae Tzone      MOTTO: “STILUL TZONE CAM ESTE LEGAT DE ATACUL LA PERSOANĂ.” Dragă Liviu Dascălu, Mărturisesc că afirmaţia ta, aşezată de mine deasupra acestui articol, mă “cam” indispune. De ce? Păi pentru că este una destul de gravă şi nedemonstrată. Eu sunt obişnuit ca atunci când spun ceva, să argumentez. Şi încă într-un mod luxuriant. Chiar extrem de pedant. Asta o dată. Doi: nu agreez în nici un fel atacul la persoană. Atacul la persoană este o infecţie a zonei literare în care se manifestă, de obicei, cei conplexaţi, cei cu deliruri ale unei “personalităţi” care “cam” scârţie în toate cele ale ei. Trei: sunt un om paşnic de felul meu, care chiar iubeşte literatura şi, în consecinţă, “cam” detestă pe cei care vin în cuprinsul ei cu meschinării evidente. Patru; de când mă ştiu n-am atacat pe nimeni. Am răspuns însă când am fost atacat. Şi am făcut-o, de obicei, cel puţin cu o jumătate de ton faţă de agresiunea comisă asupra mea. Când o persoană oarecare îţi arată scula în mod public, nu o poţi lăsa la infinit să-şi delireze nesimţirea. Cinci; am venit cu mult drag pe Club Literar, pentru că am crezut întotdeauna că atunci când un om tânăr şi foarte talentat i se adresează cu simpatie unui “bătrân” (mă alint, desigur), nu trebuie niciodată refuzat. Este, acest nerefuz, o lege a existenţei plenare în lumea literară. Când un alt om tânăr şi, de asemenea, extrem de talentat – o poetă a cărei poezie reuşeşte a fi mereu de o evidentă calitate - , m-a invitat să citesc un poem, de curând, la o manifestare publică în scop umanitar, am tot încercat s-o cotesc, dar n-am putut să refuz. De altminteri, Marius Ianuş - cel mai puternic şi mai original poet ivit în România ultimilor ani – n-a uitat să mă încondeieze şi pe mine într-un rechizitoriu sever (şi oarecum gratuit) dedicat numitei lecture publice. E drept că repectivul text era scris cu un talent absolut fabulos, aşa că în loc să mă supăr, l-am mai citit o dată şi încă o dată cu încântare. Revin şi reafirm că am venit cu mult drag pe Club Literar. Am postat aici un text care apăruse într-o revistă, “Caiete Critice”, care întrunise diverse aprecieri etc. Şi-atunci mi s-a trântit în cap cele mai “oribile” (cuvântul acesta nu e al meu) vorbe ale unei minţi chinuite, ieşite indecent din ţâţâni. În afară de o încercare palidă a lui Tzupa şi Vlaşin de a fi echilibraţi, nimeni de pe Club Literar nu a dorit să ia vreo atitudine. Şi atunci am răspuns – şi încă numai la o parte din voma volintirului. Şi am făcut-o cu argumente, expuse punctual. Şi am făcut-o depăşind umorile celui care şi-a scos scula fleşcăită a caracterului la vedere. Adică am adus în prim plan chestiuni de fond ale editării de carte de poezie în ultimii 15 ani în România – între altele exista acolo întrebările de ce Humanitas şi Polirom n–au debut nici un poet în 25 de ani de activitate editorială performantă; de ce difizorii de carte refuză din start să achiziţioneze poezie; de ce poezia deja difuzată nu se vinde – cu exemplificări imbatabile din Craiova, Iaşi şi Bucureşti (vă amintiţi poza cu o carte de poezie pusă, după 7 luni de şedere în rafturi, cu minus 20 la sută la vânzare?). De ce, iarăşi, nimeni de pe Club Literar nu a marşat la o asemenea discuţie, cu adevărat principială, mi-e “cam” imposibil să înţeleg. Sper că nu dintr-o solidarizare, contra naturii de altfel, cu omul cu scula de nutreţ afişată pe internet. Aşadar, domnule Liviu Dacălu, de data aceasta arunci într-o doară pe acelaşi Club Literar, într-un moment când eu “cam” socotisem că e mai bine să îmi văd pur şi simplu de ale mele, afirmaţia pe care “cam” uiţi s-o şi dovedeşti: “STILUL TZONE CAM ESTE LEGAT DE ATACUL LA PERSOANĂ.” Şi dac-o făceai în alt context decât în acela în care nu erai provocat de chiar cel care încă îşi mai ţine extremităţile fragile la vedere, orbit de ură şi de răutate, şi care văd că foloseşte cu spume la limbă jenanta, aberanta sintagmă “schilozi al minţii” în caracterizarea literaturii tinere actuale – va fi de demonstrat pe pagini ample, cu exemple concludente şi suculente cine e cel căruia i se potriveşte ca o pijama de staniol această caracterizare penibilă - poate că îţi treceam ofensa cu vederea, cum ţi-am mai trecut şi altele, de care vom vorbi ceva mai încolo. Să recapitulăm contextul în foloseşti citata propoziţiune împotriva mea. La un poem al Andreei Drăguleasa, soseşti cu un comentariu “cam” aiurea, plin de interjecţii care se vor fi vrut subtile şi categorice, dar care sunt “cam” trase de păr şi “cam” caraghioase. Îl reproduc pentru galerie: «Magister Data: 16.08.2005 - 02:21 “provincia cu tot ce presupune e un handicap" Hmm "toate prostiile cu renasterea si simtitul ca nou" Hmmm "cea mai mare bucurie acum e că nu mai sunt câtuşi de puţin compatibilă cu peştele mare in acvariu mic" Ha ha. Eu sunt compatibil cu un catel. Poate nici eu cu un peste, ramane de vazut. "trecutul incearca sa ma ajunga din urma" LOL. are legatura cu "provincia e un handicap" "iata am o lume intreaga in fata" Si asta are legatura cu provintzul deziluzionant. Cu alte cuvinte, alta viata in Ubucuresti! "daca scuip acum cu forta" Sa nu faci asa ceva, Andreea, NU fi barbata! pe scurt: mesaje clare catre populatiunea din provincie» Recunosc deschis şi onest, în nu puţine dintre intervenţiile dumitale de pe Club Literar, Liviu Dascălu, o inteligenţă şi un discurs de bună calitate. Dar, deocamdată, rămânem la discursul dumitale “cam” împănat dizgraţios cu “hm-uri”, “ha-ha-uri”, şi conchid - cu abuz de eleganţă - că este “cam” terchea-berchea. După discursul dumitale împleticit şi comic (“Eu sunt compatibil cu un catel”), intră în scenă omul cu şliţul deşirat: «Nume: claudiu komartin Data: 16.08.2005 - 02:29 ai făcut un comentariu de doi bani, Liviu tată. mai bine rămâneai profu' plicticos cu provincia în dos că era mai just...» Dar nu se putea opri aici, pentru că şi-a amintit, probabil, că în acelaşi articol al meu din “Caiete Critice”, unde pe el îl treceam la “alţii”, o numeam între poetele foarte bune din zodia douămiistă şi pe Andreea Drăguleasa. Ca atare, a scrâşnit răzbunător: «Nume: claudiu komartin Data: 16.08.2005 - 02:36 UN COMENTARIU DE DESFIINŢARE DEMN DE UN ŢONE. trist…» Domnule Dascălu, pesemne că şi dumitale ţi-e cunoscută snoava aia în care se vorbeşte şi de fudulie şi de prostie. Prostul dacă nu-i fudul, parcă sună ea, nu e prost destul. În volburile insondabile ale minţii preopinentului s-au produs, în consecinţă, alchimii previzibile. Urmează răspunsul dumitale, domnule Dascălu: «… PRIMUL MEU COMENTARIU NU ESTE UN ATAC LA PERSOANA. STILUL TZONE CAM ESTE LEGAT DE ATACUL LA PERSOANA.» Va să zică te dezvinovăţeşti spălându-te pe mâini cu mine. Nu se face aşa ceva. Nu se procedează la modul muieresc. Numai muierile de discutabilă calitate trăncănesc unele la altele, totdeauna despre cineva care nu este de faţă. Să cred că lipsa de atenţie te-a trădat? Să cred că te-a luat gura pe dinainte? Să cred că asta e convingerea dumitale intimă, publică şi indestructibilă? Nu ştiu, probabil că mă vei limpezi în răspunsul pe care îl vei da nedumeririlor mele. Mai ales că eu chiar crezusem că ajunsesem la o oarecare impăcare. Recunosc că mi-am permis, d-le Liviu Dascălu, în alte intervenţii ale mele, să folosesc faţă de dumneata un ton mai libertin şi ţi-am reproşat chiar lipsa moralităţii. Chiar mi-am permis să folosesc cuvântul “îţi ordon”, într-un context în care îţi uram, chiar cu simpatie, în loc de “noapte bună”, “poezie bună”. E cazul acum să le spun prietenilor şi neprietenilor de pe Club Literar care a fost motivaţia sarjei mele. Recapitulez. La un moment dat, intrând în disputa legată de “omul respectiv”, cel cu şliţul adus în prim plan, dumneata, Liviu Dascălu, ai folosit împotriva mea, fără nici o reţinere, dar chiar fără nici o reţinere, ATACUL GROSIER LA PERSOANĂ. Această este afirmaţia mea. Iată cum o probez, utilizând - pentru a nu consuma spaţiu inutil - parantezele pentru a marca tăieturile din textul dumitale: «Nume: magister Data: 16.07.2005 - 11:58 (…) Pana la urma, raman cu ideea urmatoare: C.K. (…) a facut imprudenta de a-l lua la intrebari pe marele (?) Nicolae Tone (o somitate de care iubitorii de poezie din tara nici nu au auzit). … În fine, poate pe viitor o sa vii cu texte mai interesante. Poate chiar cu literatura, sau cu niste eseuri despre literatura mai noua. Si neaparat, altceva decat limbajul pompieristic din textul postat anterior (... )» Să mai comentez? Păi “cam” da. Cum devine, adică, chestia asta, cu “a-l lua la intrebari pe marele (?) Nicolae Tone (o somitate de care iubitorii de poezie din tara nici nu au auzit)”? De unde şi până unde izbucnirea aceasta atât de tare, de la un om pe care nu-l cunosc? Hai să admitem ca ironie şleampătă formularea voită descalificatoare “marele (?) Nicolae Tone”, dar a utiliza apoi caracterizarea “o somitate de care iubitorii de poezie din tara nici nu au auzit”, chiar că este prea mult. Bre, Dascăle, numai c-oi fi fost la vreo sută de târguri de carte, prin aproape toate judeţele ţărişoarei sccccumpe Rrrrrromânia, pe la care s-au perindat câteva milioane de oameni, şi numai că voi fi editat sute peste sute de volume, la unele făcându-le şi câte 3-4 lansări cu public de la 20-30-40 de persoane în sus, şi tot vor fi auzit de mine 3-4 românaşi de bun simţ... Aşa ceva nu se poate, să te scalzi în injurii acide la adresa cuiva, şi să le laşi singure, acele injurii, fără nici o fărâmă de probă! Aşa ceva se numeşte chiar ATAC FURIBUND LA PERSOANĂ. Mă acuzi şi de “limbaj pompieristic”, imediat după injuriile aduse şi iar te speli pe mâini. Dragă Liviu Dascălu, Internetul nu cere hârtie, nu cere alifie, nu cere plumbărie, cere doar foarte multă inteligenţă şi foarte multă, chiar din ce în ce mai multă decenţă. Textul meu mai există pe Club Literar, fă-mi, te rog, “onoarea” şi dezvăluie “limbajul pompieristic” utilizat de mine. Ia propoziţiile, ia frazele, pune-le între ghilimele şi dezgroapă-i pe pompierii din cuprinsul lui. Nu de alta, dar cel care este pompier al limbajului utilizat se pare că nu eu sunt. Nici nu mai adaug că respectivul meu text nu era un articol propriu-zis, ci un răspuns la o anchetă… Dar asta n-a fost tot. Ai ţinut-o pe a dumitale, înainte, tot înainte, orice o fi, înainte. Citez, iarăşi selectiv, utilizând, pentru tăieturi, ghilimelele de rigoare: «Nume: magister Data: 25.07.2005 - 10:21 Nicolae Tone, pana acum nu te-ai remarcat decat prin cateva atacuri la persoana (…) si cateva comentarii plictisitoare din care nu retin decat tonul grandilocvent si cele cateva versuri bune presarate pe ici, pe colo (ca de ex cele ale lui Soviany din ultima ta postare). Nu ma intereseaza cine esti in afara acestui club, asa cum nu ma intereseaza viata personala a altor membri. (…) Ce pot sa iti spun este ca am intalnit personaje ca tine cu duiumul pe alt site, www.poezie.ro, si n-ar fi o idee rea sa-ti faci veacul, o vreme, pe acolo. (…) Cand vii pe un site nepregatit sa intampini un comentariu "dur" cuvintele taie in carne vie. Asa ca inteleg si reactia ta (observi ca nu folosesc formulele de politete; este o conventie care a disparut pe internet, iti vei da seama cat de curand), e ceva omenesc.» Fireşte, mi-am zis la data respectivă, iată un tânăr furios şi fioros, care n-are mamă, n-are tată. Măi, fir-ar să fie, domnişorul acesta chiar că n-a auzit de mine. Asta e, pagubă-n ciuperci! Doar n-o să mă sinucid pentru atâta lucru! Oricum, sunt pe planeta asta miliarde de oameni care n-au auzit şi nu vor auzi niciodată de mine, aşa că ce mai contează încă unul în plus sau în minus? N-am înţeles deloc opţiunea dumitale legată de “legalizarea” lipsei de politeţe, de bună creştere, pe Internet, care chiar că este o neînţelegere grosolană. Dimpotrivă, Internetul ne dă şansa imensă să ne cunoaştem mai bine, mai profund, să fim prezenţi pretutindeni, să ne sporim la nesfârşit prieteniile, să comunicăm, să discutăm… Dacă, prin farmec, s-ar putea lăsa citite toate scrisorile de dragoste scrise pe Internet, în cea mai deplină intimitate şi siguranţă, pesemne că umanitatea ar avea o revelaţie. Dar dacă vom aduce pe Internet toate bolile lumilor de hârtie, din secolele scurse deja, chiar că suntem nişte idioţi. Internetul nu şterge, nu are cum, diferenţele de educaţie, de vârstă, de experienţă literară, de talent, nu ne transformă în nişte bieţi “tu”, cum doreşti dumneata. Trebuie să evităm să tranformăm Internetul într-o cloacă, într-o privată, într-un cal de călărit pentru cei care nu-şi stăpânesc hăurile din ei. Trebuie, dacă am fost pociţi de lumile de hârtie în care ne-am născut şi în care am supravieţuit, să aspirăm la puritate şi la naturaleţe şi la vitalitate intrinseci pe aceste teritorii teribile. Lipsa de eleganţă, lipsa de nobleţe n-au ce căuta aici. Lumea porcilor nu trebuie să se alăture, măcar acum, de lumea vulturilor. Lumea reală va fi totdeauna o lume de porci şi de vulturi. Trebuie să avem grijă să nu confundăm porcii cu vulturii. Şi în sfera literaturii, lumea de hârtie a inventat nişte monstruozităţi, porcii au aripi de vulturi şi unii vulturi alteraţi au cap şi copite de porc. Atenţia tuturor celor de bună credinţă trebuie infinit sporită. Oamenii care au talent literar cu adevărat trebuie să aibă puterea interioară, eleganţa interioară, francheţea interioară de a se elibera de fantasma care le strigă, decadent şi resentimentar în urechi că literatura este o luptă, un război al tuturor cu toţi. Macedonski n-a devenit mai talentat pentru că l-a înjurat pe Eminescu. Revista “Săptămâna” n-a stârpit poezia înjurându-l şi negându-l birjăreşte pe Cristi Popescu. Omului cu şliţul desfăcut nu i s-a umplut vezica biliară cu capodopere numai pentru că l-a numit pe Ianuş, într-un text scris într-o descalificantă limbă de lemn, “Drăjan”. Dar acest text “oribil” (repet încă o dată că nu este cuvântul meu) este o ruşine de proporţii pe obrazul noi poezii româneşti, orişicâte defecte omeneşti ar avea autorul “Manifestului anarhist”. Este trist să descoperi pe Internet reziduri ale – o credeam definitiv răposată - luptei pentru un “os” aşezat mai la vedere, să observi cum în văzul tuturor se foloseşte ghioaga la propriu, propulsată de reacţii resentimentare, răzbunătoare. Şi mai trist este să vezi că nimeni nu poate, nu vrea, nu are curajul să despartă porcul de vultur, sau să-i arate celui cu sexul încă indecis conturat că trebuie să opteze fie pentru turma porcină, fie pentru vulturimea nenumeroasă şi numai aparent fragilă. Un poet autentic niciodată, dar absolut niciodată nu se luptă pe viaţă şi pe moarte decât cu sine – este singura luptă admisă de un spirit superior –, cu demonii proprii, cu limitele proprii. Sunt singurele victorii care-l cresc. Sunt singurele carate câştigate cinstit şi care contează la modul real. Dar să întrerup apologia meritată a Internetului. Ar trebui să fiu oripilat încă de experienţa mea de până în acest moment pe Club Literar, dar nu sunt. Ar trebui să-mi fie scârbă de Internet pentru că la primele mele postări pe Club Literar un fel de om s-a grăbit să facă striptis sadea, înghiţindu-şi brăcinarele nădragilor, de era să cred că am nimerit într-un bordel prost luminat şi igrasios. Un alt om foarte supărat s-a repezit să-mi mănânce şireturile, crezând că astfel mă face invizibil, numindu-mă “marele (?) Nicolae Tone (o somitate de care iubitorii de poezie din tara nici nu au auzit)”. După ce mi-a mâncaţ şireturile s-a grăbit să mă înghesuie în lumea lui “tu” şi să-mi toarne pe gât experienţa lui de cârcotaş pe un alt site mai mult decât discutabilă: “Ce pot sa iti spun este ca am intalnit personaje ca tine cu duiumul pe alt site, www.poezie.ro, si n-ar fi o idee rea sa-ti faci veacul, o vreme, pe acolo.” Cum să-ţi explic, Liviu Dascălu, că mie nu-mi place lumea lui “tu”, că nimeni pe lumea asta nu e “tu”, adică ceva-cineva-careva fără “rude” şi fără “părinţi”. Fără memorie şi fără intimitate. Până şi şoarecele are o mamă şoarece şi un tată şoarece. Până şi mult hulitul mai înainte porc are o mamă purcea şi un tată, porc împărat. Cum să-ţi explic că mie nu-mi place “www.poezie ro”. Că este imposibil, la vârsta mea, să carecumva fac şi ceea ce nu-mi place. N-am nimic special cu “www poezie ro”. Deşi în urma unei lansări de carte de la Iaşi au fost în prăvălia lor nepoliticoşi cu mine, le urez chiar succes şi voie bună celor de acolo, dar nu pot să nu simt dezgustul faţă de acest sfat al dumitale, care, dispreţuindu-mă, mă trimiţi, ca pedeapsă exemplară, acolo pe unde ai mai fost şi, pesemne pentru că te-ai umflat în pene şi-n sprâncene, şi penele şi sprâncenele ţi-au “cam” fost smulse din carne vie, dacă încă te mai înceacă durerile nevindecate. Când scrii: “Nu ma intereseaza cine esti in afara acestui club…”, te rog să mă crezi că nu mai pot rezista la atâtea vorbe goale şi din coadă sunătoare. Poate că sunt un criminal în serie, poate că sunt regele Egiptului din anii dinaintea erei noi, poate că dorm noapte de noapte în patul Cleopatrei zilelor noastre, dumitale chiar ţi-e totuna? Ce-l poate, oare, face pe un om inteligent îndeobşte, ca dumneata, şi înzestrat, în mod vizibil, cu o brumă de talent literar, să culeagă cu atâta nesaţ nişte fructe atât de putrezite, atât de viermănoase? Resentimentul orb, resentimentul nedomolit, iată răspunsul clasic. Lipsa limpezimii interioare, adică zăbovirea în nealegerea încă a negrului interior de omul tandru şi generos care ar putea să fie aşezat în jurul lui. Plata de poliţe, vai, vai, specialitate românească totdeauna la modă. Aş putea să fiu întrebat, acum, când se pare că am ajuns la o concluzie fermă: “Pe ce te bazezi?” Unde ţi-e, măi “marele ? Tzone”, documentul, proba indubitabilă care îţi permite să te dai în stambă cu atâta încrâncenare? Sau una predici şi alta fumezi? Cum poţi dovedi afirmaţiile tale? Cum le salvezi să nu fie, o dată în plus, numite nefondat “atac la persoană”? Crezi că faptul că tu răspunzi unui impardonabil atac la persoana ta, îţi oferă garanţia ocolirii textului tău de acelaşi pedestru calificativ? Ofer, iată, documentul prin care fac dovada că dumneata, Liviu Dascălu, înainte să devii frate de înjurătură cu omu' cu şliţu', ştiai şi ştii bine cine sunt, că îmi vorbeai politicos şi generos cu dumneavoastră, cum era şi firesc, mai mult, că declarai că ai fi fost bucuros să te citesc cu atenţie. Iată documentul respectiv: «WED, 2 MAR 2005 08:15:16 -0800 (PST) ALEXANDRU SPATARU" UN PRIETEN, EUGEN SUMAN, MI-A DAT ADRESA DVS DE EMAIL CA SA FAC O COMANDA DE CARTE: BOGDAN PERDIVARA, "KILOMETRI DE PIVNITA". ADRESA MEA ESTE: LIVIU DASCALU, STR. TRANSILVANIEI, 6/31, BAIA MARE, COD 430213. IN ATASAMENT AM NISTE TEXTE PERSONALE. MI-ATI FACE O ONOARE CITINDU-LE. PAREREA DVS MA INTERESEAZA. CU RESPECT, LIVIU DASCALU» Dragă Liviu Dascălu, ştiind că mi-ai trimis acest text, în care cuvinte precum “onoare”, dumneavoastră”, “respect” nu ţi par chiar atât de “dubioase”, chiar nu ai avut nici o strângere de inimă atunci când ai scris ceea ce ai scris despre mine pe Club Literar? Primesc la editură zeci şi zeci de asemenea texte precum cel pe care dumneata mi l-ai trimis pe 2 martie 2005. Mai devreme sau mai târziu le răspund tuturor sau aproape tuturor. Dacă aş răspunde prompt şi la fiecare n-ar mai trebui să fac decât asta. E mult prea mult pentru biata mea fiinţă. Am primit numai în ultimele săptămâni peste zece volume de versuri de la oameni aflaţi în preajma debutului şi tot pe atâtea grupaje de poeme, care sunt chiar mai mari decât un volum propriu-zis. Dacă treci pe la Bucureşti, te invit la mine şi ţi le arăt. Câteva dintre acestea sunt trimise chiar de cei prezenţi pe Club Literar. Le voi răspunde în limitele timpului meu şi, fireşte, ale intereselor editoriale imediate sau mai îndepărtate, dar le voi răspunde. Faptul că nu ţi-am răspuns prompt nu trebuia să-l iei neapărat ca pe o desconsideraţie. Mai firesc ar fi fost să revii cu un nou semn şi să ceri o explicaţie, decât să mă bombardezi, ulterior, cu nedelicateţuri. În fine, dacă mai eşti interesat de un răspuns al meu – şi ar trebui să fii, pentru că eşti un om inteligent şi, ca atare, nu cred că ar fi pentru dumneata un capăt de ţară să recunoşti că ai “cam” exagerat în ceea ce mă priveşte – acesta era, este încă, următorul: “Dragă Liviu Dascălu, grupajul dumitale de poeme Cuţitul meu obosit l-am citit cu plăcere. Dacă reuşeşti să strângi laolaltă încă vreo 20 de poeme de aceeaşi calitate şi cu aceeaşi unitate stilistică, te rog să mi le trimiţi şi vei primi, aproape cu siguranţă, invitaţia mea de a publica la Vinea. Cu cele mai bune salutări, Nicolae Tzone”. Altminteri, Liviu Dascălu, Club Literar chiar că este un site foarte bun. Dacă vom cultiva argumentele şi nu agitarea şliţului, dacă ne vom motiva cu rigoare opiniile nemălăieţe, dacă vom fi mai atenţi unii cu alţii, mai încrezători unii în alţii, dacă vom şti să fim cu măsură severi şi generoşi cu cei care vin din urmă, al căror destin este să fie mult mai buni decât noi toţi cei de dinaintea lor – ai văzut cu ce poem extraordinar a venit aici Andrei Doboş? o încântare, un salt dincolo de orbita terestră, nu altceva – modificările de umoare ale unora sau ale altora vor fi precum bâzâitul ţânţarilor faţă de “torsul” motoarelor cu reacţie în clipele desprinderii navetelor cosmice de la sol. Sper să ne reauzim cu bine. 22 august 2005, Bucureşti     © Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica Data publicarii: 22.08.2005 - 12:59 nr. comentarii: 16       < text precedent Pentru a comenta textul trebuie sa va logati text urmator >               pseudonim:      parola:      comentarii: Nume: costel Data: 22.08.2005 - 14:10 Stimate domnule Nicolae Tzone, recunosc sincer ca-mi este extrem de greu sa ma adresez cu dumneavoastra (obisnuinta a 12 ani de stat printre vorbitori de limba engleza) (si poate ne apropiem si prin varsta), dar voi incerca. Nu am decat o singura intrebare: de ce va impiedicati de indivizi ca Liviu Dascalu? Timpul e pretios iar raspunsul dumneavoastra mult prea elaborat. Deasemenea, sesizez ca prin acest articol nu pierdeti prilejul unei "mici" rafuieli si cu "omul cu şliţul deşirat" care, daca nu e atac la persoana, cum este? Mi-am calcat pe promisiune si am formulat doua intrebari. O retrag pe prima. Domnule Nicolae Tzone, n-am fost pe fata cand ati aparut pe club literar, fiind prins, probabil, cu treburi, dar va urez cu intarziere, bine ati (re)venit! pe scurt: Bun venit Nume: Nicolae Tzone Data: 22.08.2005 - 15:20 Mai intai spun ca aş fi recunoscător dacă nu am vorbi, de acum înainte, cu dumneavoastră unul cu altul. Şi eu agreez formula englezească şi vreau să îţi spun că prietenii mei români m-au somat să şterg din vocabular acest cuvânt. Fie că se numesc Petre Stoica, Nora Iuga, Agela Marinescu, Şerban Foarţă, Constana Buzea, Alexandru Lungu, Miron Kiropol, Emil Brumaru etc. deşi între mine şi ei sunt diferenţe de vârstă evidente nu m-au lăsat în pace până nu am început să vorbim direct, pe numele de botez. Aşadar, adresez si eu rugamintea să nu mi se vorbească nicidecum cu dv. Doi: nu-l trata, te rog, prea aspru pe Liviu Dascălu. Eu cred că în el se află un om de calitate, care trebuia atenţionat că a greşit cumva. I-am răspuns ca unui egal şi cred că el va remarca acest lucru. De fapt, disputa mea cu el este una de plan secund, disputa de prim plan fiind aceea legata de faptul că va trebui să găsim pe Club Literar soluţiile disputei de idei, să asigurăm pe oricine va intra aici că nu va mai avea surpriza pe care am avut-o eu, de a se folosi pe marginea unui text al meu expresii precum "ce p... mea...". Ca să nu mai numesc celelalte încă atâtea şi atâtea acuzaţii cărora am fost nevoit să le răspund punctual. AI văzut cumva răspunsul la amintitul meu articol, că eu nu l-am văzut. Spui că "nu pierd prilejul" răfuielii mici cu nuştiucine. Te rog să vezi pe textul meu de acum că este chiar invers, că nuştiucine se tot răfuieşte la nesfârşit cu mine. Unui om care te atacă de zece ori la rând, precum omul cu şlitul şi nu dă semne că va înceta, trebui să-i răspunzi. Când îi spui unuia că are picior de lemn şi dovedeşti acest lucru, punând lângă afirmaţia ta o fotografie a lui în care îi prezenţe toate oalele pe care le-a spart, nu poate fi vorbă de atac la persoană. Dacă îi spui doar că are picior de lemn şi nu produci nici o dovadă în acest sens, atunci este vorba de atac la persoană. Dragă Costel, nu poti să stai la infinit pe Club Literar cu teama că cine vrea şi cine nu vrea spune că ai picior de lemn. Sau să te comenteze cineva, c-asa vrea el, în doi peri. Nu este firesc ca acela despre care cineva spune că are picior de lemn să demonstreze că n-are, nici la propriu, nici la figurat, picior de lemn, ci acela care afirmă asta trebuie să-şi argumenteze afirmaţia. Sper că am fost limpede. Oricum, vom mai discuta despre asta. pe scurt: ... Dragă Costel Nume: Nicolae Tzone Data: 23.08.2005 - 03:27 - retrimit, după ce am îndreptat câteva neglijenţe - Dragă Eugen Suman, sper că nu te superi pe mine dacă îţi spun că, de data aceasta, intervenţia dumitale este oarecum în afara subiectului. Uite, să presupunem că eu scriu un articol în care spun că Domnii Eminescu, Caragiale şi Nichita Stănescu sunt "schilozi ai minţii". Crezi că m-aş putea ascunde în spatele scuzei că folosesc această sintagmă cu referire la numai trei scriitori români şi nu la întreaga literatură română? Remarc, însă, cu plăcere, să văd că, prin afirmaţia: "nu pot fi decat de acord cu spiritul " in care omul acela şi-a înseilat peroraţiile, de fapt, te desparţi categoric de el. Dacă spuneai că eşti de acord chiar cu jalnicul material (vezi că materialul omului este publicat ca "editorial" - editorial al cui? sper că nu al Clubului Literar; conform definiţiei un editorial reprezintă punctul de vedere oficial al unei publicaţii; dacă omul de care vorbim a ajuns editorialistul Clubului Literar, să se spună, pentru a îmi putea reconsidera poziţia mea aici; sper însă că este doar o scăpare regretabilă, care trebuie imediat îndreptată) m-aş fi întristat. Toată grămada aceea de vorbe resentimentare, începând cu titlul (să vrei să ridiculizezi numele de familie al cuiva care are mamă, iubită, fiică, când are, ca poet, un cu totul alt nume - iată o neperfomanţă de toată tristeţea) şi până la sfârşit, este o insultă grosolană adusă inteligenţei şi bunului simţ. Nici măcar ca pamflet nu rezistă, fiind o caricatură a unei caricaturi a acestui gen. Nu mai insist, voi veni explicit cu punctul meu de vedere. Spui, iarăşi, că şi dumneata ai scris "un pamflet" împotriva lui Ianuş. Foarte bine, deşi nu înţeleg de ce neapărat un pamflet. Un articol de idei poate ar fi fost mai puternic. În fine, unde e, că nu-l văd nicăieri? Vreau să-l citesc neapărat şi chiar vreau să fac un răspuns la el, fie şi pentru a demonstra faptul că diferenţa de opinii, la un moment dat, nu poate fi în nici un fel un impediment în a preţui pe cineva. Dragă Eugen Suman, dacă am gândi în toate privinţele la fel lumea asta ar îngrozitor de plictisitoare. pe scurt: ... trebuie să ne preţuim, mai ales atunci când avem opinii diferite Nume: Nicolae Tzone Data: 23.08.2005 - 03:36 Liviu, totul este o.k. Răspunsul tău este de o bună credinţă evidentă. Te rog să nu care cumva să pleci de pe Club Literar înaintea mea. Să ştii că eu am intenţia să mai rămân ceva vreme pe aici... pe scurt: ... ok! Nume: Nicolae Tzone Data: 23.08.2005 - 04:32 Te rog să mi-l trimiţi, până una-alta, prin e-mail. Nu m-ai lămurit cu chestia cu "editorialul". Nu că ar fi un capăt de ţară. O chestiune: postarea unui text nou îl trimite pe cel vechi imediat la arhivă. Nu este o pagubă atunci când sunt texte care nu interesează. Poate ar fi fost bine ca la programarea site-ului textele de pe prima pagină să se înlănţuie unul după altul în ordinea apariţiilor, şi abia la urmă, după un termen, să fie trecute la arhivă. De pildă, am postat imediat după un text despre Angela Marinescu un altul şi acesta s-a dus automat la arhivă şi cred că nici nu a fost văzut. Poate, când se iveşte un prilej, îl aduci în vitrină, nu de alta, dar ar trebui să lărgim oarecum aria discuţiilor, şi a le porni de la Angela Marinescu ar fi o bună ocazie. E bine să fim mai diverşi, am cateva propuneri în acest sens, dar o să mai rămân un timp în zona asta a discuţiilor deocamdată mai spinoase, dar care ne vor ajuta să avem mintea limpede în perioada următoare. pe scurt: ... Angela Marinescu Nume: Nicolae Tzone Data: 24.08.2005 - 13:51 Domnule Florin Măduţa, marea poezie, marea literatură, în genere, nu se scriu călare pe cal, cu coiful de fier pe cap şi cu suliţa în mână. Eventual cu vârful înmuiat în otravă. Napoleon a călcat cu armatele lui Europa în picioare, dar palatele mari şi durabile se ridicau în Franţa, unde era linişte, bine şi bogăţie. Bătăuşii poate sunt necesari pe câmpuri de luptă sau în bălării, dar nu în poezie. Accept ceea ce numeşti "lupta cu sine" - mai nou, observ că acest cuvânt, "lupta", mi se pare pitic şi extrem de vulgar; lupta cu duşmanul de clasă, lupta cu capitilamismul putrezit etc. etc. - dar în sine, chestia asta este o prostie. Dacă te "lupţi" prea mult cu tine însuţi, nu prea îţi mai rămâne energie să te "lupţi" cu secolele de poezie de până la tine, cu toţi poeţii faţă de care e musai să te diferenţiezi, să le ocoleşti potecile şi să-ţi găseşti propriul teritoriu, cu pământul căruia vei putea apoi să-ţi potoleşti şi setea şi foamea, care trebuie să fie numai ale tale. Cu fiinţa vlăguită de "lupte interne" nu prea mai ai nici o şanşă pentru a sări gardul obligatoriu dincolo de care - numai dincolo de care - poţi dovedi că exişti, literar vorbind. Fireşte, o "luptă cu sine" o duce fiecare - lupta cu sine de a învăţa să-ţi lustruieşti pantofii, lupta cu sine de a învăţa să-ţi sufli mucii, şi nu să-i înghiţi sau să-i stropeşti pe vecinii tăi cu fluidul lor, lupta cu sine să nu mănânci o gogoaşă cu zahăr pe seară, ci trei sau trei sute de gogoşi cu zahăr pe seară, lupta cu sine, la finele finelor, de a învăţa că violenţa este, în realitate, o slăbiciune şi nu o putere. "Lupta cu ceilalţi" ar trebui să fie, pentru un poet care ştie că are ceva de spus, inexistentă. Dacă are orgoliul propriei valori, dacă are o inteligenţă vie, îşi dă repede seama că aceasta este o miză prea mică pentru el. Nu pentru că i s-a atras cândva atenţia prin propoziţia "Ceilalţi sunt Iadul", ci pentru că atunci când ai poate minima şanşă să fii undeva foarte sus - şi, în primă şi în ultimă instanţă, poezia asta înseamnă -, unde nici urmă, nici miros de om nu prea sunt - chiar că ar fi un nonsens măcar să îţi aduci aminte de cei care, autohrăniţi cu şi îmbrăcaţi cu excreşcenţele propriilor îngustimi şi limitări, te încrucişezi - inevitabil, din păcate - în existenţa biologică. Să "lupţi" cu ceilalţi în lumea poeziei? Pentru ce? Pentru vreun "os" care, odată îmbucat, te transformă din poet în căţel? Sunt, în ultimii ani, câţiva noi veniţi - vezi ce se întâmplă chiar pe Club Literar, nu mai departe - care şi-au dat cu trufie (chiar cu program, maimuţărind un şi mai înainte sosit) la o parte cămaşa - aparent naturală a talentului şi a caracteului, şi şi-au pus pe ei, la vedere - din România până în America - blana de căţel, şi urletul de căţel, şi excrementul de căţel. Vai de moţul capului lor! Împinşi de entuziasm, am putea spune că, totuşi, "lupta" mare a fiecăruia este lupta cu Dumnezeu. Fireşte, cu Dumnezeul-Dumnezeu, şi nu cu cel pictat ori înlocuit de reprezentanţi ai neamului omenesc. Dar chestia asta rămâne, în cele din urmă, aşa, ca un strigăt de cocoş în faţa găinii cu penele cele mai viu colorate. Căci nu Dumnezeu îţi scrie poemele. Dumnezeu nu scrie poeme, de altminteri. El îţi sporeşte, însă, sănătatea şi forţa lăuntrică. El îţi ţine deasupra ochilor umbrela rarisimă a norocului. Dacă Dumnezeu nu îţi pune în gură şi o firimitură de pâine a norocului, mai că e degeaba făcut tot drumul tău înspre poem şi poezie. Luaţi listele de an cu an ale premiilor pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor, şi-o să vedeţi că România geme de genii ca Bucureştiul de şobolani, de ţînţari şi de căţeluşi şi căţele. Luaţi abecedarele generaţiei poetice optzeciste şi vă veţi îngrozi de câţi falşi idoli sunt acolo. Dacă te-ai lua după cronici şi cronicuţe literare sau aşa-zis literare ai putea crede că ţara asta este locuită numai şi numai de genii optzeciste. Şi e aşa? Nu e aşa. Poeţii mari de aici nu-i aduni nici pe degetele unei mâini. Marea minciună a pătruns, fireşte, până şi în manualele/caietele de grădiniţă. Spuneţi un lucru mişto despre o femeie care v-a zis: "Sunt măritată, nu sfântă!". Frumoasă femeie, şi la minte şi la trup! Şi Poezia - vă amintiţi, Arghezi: "logodnică de-a pururi, / soţie niciodată" - este tot aşa, mereu "măritată" (ghinionul leneşilor şi al celor care se risipesc în luptele de uzură ale protipendadei, sau în luptele pentru un biet os de infipt în propriul fund ca un steag de mătase într-o gaură de dihor) şi - iată şanşa noastră, de la cel mic, la cel mai puţin mic - nu "sfântă". Uite că m-am tot luat după nişte gânduri şi nici nu ştiu dacă am reuşit să exprim ceva limpede, ceva clar. Asta poate unde m-a luat pe nepregătite afirmaţia dumitale categorică: "Din punctul meu de vedere, literatura este intim legata de atacul la persoană". Eu, din punctul meu de vedere, cred că literatură doar poate descrie atacuri la persoană. Iar cei care îşi fac un scop în sine din atacul la persoană au toată şansa nu să fie şi să rămână scriitori, ci hingheri de semeni. pe scurt: ... iarăşi despre atacul la persoană Texte de Nicolae Tzone INVITATIE LA BOOKFEST ŞI LA LIBRARIA CĂRTUREŞTI O nouă apariţie editorială LANSARE CARTURESTI „O editurã este suma titlurilor de poezie pe care le publică" Un interviu realizat de Manasia cu Tzone, apărut în Tribuna LANSĂRILE EDITURII VINEA LA TARGUL DE CARTE 14-18 IUNIE 2006 Romania culturala sub lupă: SEARA GHEORGHE IOVA Romania culturala sub lupă: SEARA LIVIU IOAN STOICIU PROGRAMUL SIMPOZIONULUI INTERNAŢIONAL AVANGARDA ROMÂNEASCĂ Intalnirile de luni. DANIEL BĂNULESCU la "România culturală sub lupă" Seara Ion Stratan România culturală sub lupă România culturală sub lupă: SEARĂ GĂLĂŢANU, PLUS CRISTI POPESCU Intilnirile de luni Dictatura nouăzeciştilor. DANIEL ÎNTÂIUL, REGELE REPUBLICII FEDERALE DANIEL BĂNULESCU (IV) CUM A DEBUTAT „ROMÂNIA CULTURALĂ SUB LUPĂ”? Intilnirile de luni «ÎNTÂLNIRILE DE LUNI» / România culturală sub Lupă Editura Vinea - Turneu de lecturi Timisoara, Arad Continuă turneul EDITURII VINEA LANSARE / Miercuri, 1 martie / Sala Oglinzilor LANSARE la sediul US / Cluj LA MULŢI ANI, CLUB LITERAR! Editura Vinea. Programul lansărilor la Gaudeamus, ediţia 2005 Dictatura nouăzeciştilor. DANIEL ÎNTÂIUL, REGELE REPUBLICII FEDERALE DANIEL BĂNULESCU (III) Dictatura nouăzeciştilor: DANIEL ÎNTÂIUL, REGELE REPUBLICII FEDERALE DANIEL BĂNULESCU (II) Dictatura nouăzeciştilor: DANIEL ÎNTÂIUL, REGELE REPUBLICII FEDERALE DANIEL BĂNULESCU (I) dar de ce limbile ceasului sînt braţele şi picioarele mele Dictatura nouăzeciştilor: Rodica Draghincescu. Poeme cu manivelă şi fluturi (IV) Dictatura nouăzeciştilor: Rodica Draghincescu. Poeme cu manivelă şi fluturi (III) Dictatura nouăzeciştilor: Rodica Draghincescu. Poeme cu manivelă şi fluturi (II) Dictatura nouăzeciştilor: Rodica Draghincescu. Poeme cu manivelă şi fluturi (I) nicolae tzone scrie un poem poate chiar poemul acesta LUMEA PORCILOR ŞI LUMEA VULTURILOR PE INTERNET Un răspuns lui Liviu Dascălu pămînt de cer e carnea ta cer de pămînt e carnea mea «„am uitat că sînt mort şi-am început să râd…» Cuvânt înapoi sau despre "năpârlirea transcendentului" Tavi Soviany şi-a lansat o nouă carte de versuri «... aş vrea să pot declanşa propriul meu război mondial...» «În cele din urmă vopseaua generaţionistă plesneşte şi puţinii supravieţuitori care merg mai departe o fac numai şi numai pe spezele lor» «numele meu este ana şi am venit să vă sucesc minţile...»