PERSONAJE:
Doamna Slava
Domnul Vasile
doamne şi domni care intră şi ies dintr-un WC public, se opresc la taraba de ziare

Un hol de autogară. În dreapta, intrarea la un WC public, inscripţionată ca atare. În faţa intrării, pe un taburet, cu o măsuţă de lemn pe dinainte, un bărbat. De cealaltă parte a holului, o tarabă cu ziare şi reviste, la care vinde o femeie. Femeia are vreo 50 de ani, poate mai mult.

DOMNUL VASILE (luînd o duşcă zdravănă dintr-o sticlă cu un lichid incolor): Ăsta-i clişeu, doamna Slava!
DOAMNA SLAVA (încruntată): Ia vezi, domnu’ Vasile! Ia vezi!
DOMNUL VASILE (cu zîmbetul pe buze): Adică ce, vrei să zici că dumneata te uiţi la filme cu femei urîte?
DOAMNA SLAVA: La mine acasă, mă uit la ce vreau eu!
DOMNUL VASILE: Înc-un clişeu, doamna Slava! Ai grijă, ce naiba!
DOAMNA SLAVA: Mă, da’ al dracului eşti azi... Ce-i cu dumneata?
DOMNUL VASILE: De-abia pe la patru trebuie să ajungă. Urîtă-i aşteptarea, doamnă Slava.
DOAMNA SLAVA: Cum zici dumneata, domnule Vasile, cum zici dumneata. Că toate ţi-s urîte azi. (după cîteva momente de tăcere, despăturind un ziar). Ia să vedem ce zice azi la... Dumneata eşti berbec, nu-i aşa, domnule Vasile?
DOMNUL VASILE: Sînt un porc, doamnă Slava, asta sînt. Şi mai lasă-mă cu prostiile astea. Că urît mi-e nu de azi de ieri, urît mi-e de cînd a plecat.(aproape înlăcrimat) De trei ani, doamnă, de trei.
DOAMNA SLAVA: Păi atunci, dacă azi se întoarce, o să-ţi treacă. Nu-i aşa?
Domnul Vasile ridică mîna a lehamite şi nu zice nimic. Din stînga apare un domn bine îmbrăcat, intră cu paşi repezi în WC, fără să bage în seamă nici unul dintre personajele noastre, care-l petrec, încruntîndu-se, cu privirea.
DOMNUL VASILE: Cînd aştept, aşa mă simt de parcă aş fi înconjurat din toate părţile. Şi de aici, şi de aici, şi de acolo.
Mai trage o duşcă din sticla aşezată pe podea, lîngă taburet, apoi sare peste măsuţa de lemn în mijlocul holului, se aşează pup şi începe să se agite. Doamna Slava nu-l ia în seamă, ia un ziar şi citeşte, din cînd în cînd priveşte pe deasupra foii.
DOMNUL VASILE(stînd pe vine): Uite-aşa cînd era el copil, atîtica era, parcă-l aud (cîntă): Am venit să colindăm, ciooorile dalbe! Cum, mă, cum? îi ziceam eu. (rîde, se ciufuleşte tandru cu o mînă, apoi sare în lături, se ridică un pic, dar rămîne adus de spate). Şi cînd era la şcoală, în fiecare an cu coroniţa de muşeţel pe cap, la serbare, el era Eminescu pitic şi eu (mai sare o dată într-o parte şi stă drept), eu eram plopul fără soţ. Futu-i! Că eu l-am trimis de-acasă, uite, cu mîinile astea două l-am condus pînă-n Spania (întinde mîinile în faţă şi le mişcă de parc-ar ţine în ele un volan). Vezi, doamnă Slava, cum mă simt eu aşteptînd?
Doamna Slava ridică privirea din ziar, însă doar pentru a-l urmări pe domnul cel elegant ieşind de la toaletă. Ajuns în spatele măsuţei de lemn, Vasile îl priveşte şi el cum se caută prin buzunare. Într-un sfîrşit, domnul bine scoate două hîrtii de zece şi le aşează pe măsuţă. Se îndepărtează..
DOMNUL VASILE(fluturînd bancnotele): Vezi, doamnă Slava, ce înseamnă să n-ai încredere în oameni? Şi cînd colo, el e domn. Şi încă ce domn: face-un pişat şi plăteşte un căcat!
Domnul elegant se întoarce şi lasă încă o bancnotă de cincizeci.
DOMNUL ELEGANT: Mersi!
DOMNUL VASILE(privind cu uimire bancnota): Ăsta da respect! Cinci căcaţi... Cînd de fapt omul e dator să plătească doar unul. Asta înseamnă să ai respect. Iar eu am. Sînt un om respectabil, şofer internaţional, un filosof. (scoate sticla şi trage o gură zdravănă).
DOAMNA SLAVA: Filosof pe dracu’! Alcoolic!
DOMNUL VASILE: Dar, te întreb eu pe dumneata, care este diferenţa dintre un beţiv şi o femeie? Absolut nici una! E urît să fii beat, dar numai pentru ceilalţi e urît. Numai în ochii lor eşti urît. În ochii lor casnici şi pedanţi. Eu, dacă beau, mă simt grozav şi irezistibil. Ce este aşa de frumos la o femeie? Ciclul? Limba? Neştiinţa ei în faţa morţii? Neputinţa ei de a conduce o navetă cosmică? Un camion? Eu sînt în stare. Şi iarăşi ciclul. Toată ziua ciclu.
DOAMNA SLAVA: Ăsta-i clişeu, domnu’ Vasile! Că noi femeile...
DOMNUL VASILE: Ei, lasă, dumneata eşti o femeie specială! Eşti la menopauză. Şi, pe deasupra, nu m-ai făcut niciodată beţiv. Tu eşti femeia lui Sadoveanu!
DOAMNA SLAVA: Ei, şi dumneata, domnule Vasile... Cine să te mai înţeleagă...
DOMNUL VASILE: Să mă înţeleagă, de ce să nu mă înţeleagă? Că doar n-am omorît pe nimeni! Ba, din contra! Cu naveta spaţială m-aş fi dus după el, ca să-l aduc înapoi! Dar n-am putut! Am şi eu păcatele mele! Le am! Şi le ştiu prea bine. Întrebarea e: mai trebuie să le ştie şi altcineva? Asta să-mi spui tu mie, doamnă Slava, mai trebuie să le ştie? Fiindcă, uite, de pildă, se întîmplă ceva. La un moment dat, se pare că s-a întîmplat ceva. Oare trebuie să ştiu şi eu? Poate că, dacă s-a întîmplat cu adevărat ceva, ar trebui să ştiu. Să vii dumneata, de pildă, şi să-mi spui: Măi, Vasile, aşa şi pe dincolo. Fiindcă, altfel, ce e viaţa? O plapumă, nimic mai mult. Uite-aşa, o pufoaică ca a dumitale, să te fereşti de frig. Asta-i viaţa: o fereală.
DOAMNA SLAVA: Da, domnule, poate că ai şi dumneata dreptate pe undeva. Dar tare mi-e teamă c-ai să oboseşti repede.
DOMNUL VASILE: Nu-s eu acela, doamnă Slava! Păi ce, ai uitat? Şofer internaţional, pentru numele lui Dumnezeu. (duce din nou sticla la gură, dar se răzgîndeşte-te) Să nu crezi... Ţi-am mai zis: eu dacă beau sînt neobosit şi irezistibil. M-aş putea lua în braţe şi-aş ajunge pînă la capătul lumii. Cît o fi ceasul, doamnă Slava?
DOAMNA SLAVA: Unşpe şi douăzeci.
DOMNUL VASILE(precipitat): Vai de mine, păi cred c-a ajuns deja. O fi în vamă. Mă duc să sun.
Face cîţiva paşi, apoi se întoarce, ia sticla de pe podea şi mai bea cîteva înghiţituri, închinînd în direcţia tarabei cu reviste.Pleacă din nou, intersectîndu-se cu o femeie tînără care împinge un cărucior de copil. El dispare în stînga, femeia se opreşte în faţa tarabei doamnei Slava, poartă cu ea o scurtă discuţie inaudibilă şi dispare în WC. Din stînga, revine Vasile.
DOMNUL VASILE: E aproape! Vine, nu mai e mult! Pregătiţi-vă! Oho, fratele meu! Frăţiorule! (se sprijină de măsuţa de lemn, cu bărbia în piept, respiră greu). Cel mult o oră jumate, două. Atîta. N-ai dumneata o cartelă? A mea s-a terminat. Poate-l mai sun.
DOAMNA SLAVA: Cartele? N-am, nu mai am, nu mai ţin.
DOMNUL VASILE: De fapt, ce-mi trebe? Dacă închid ochii (îi închide), îl şi văd. Da, da. Uite-l, pe la mijloc, la geam. Numai să iasă din vamă, să vină pe şosea... Şi gata. (deschide ochii şi priveşte ţintă la cărucior, se apleacă şi, aproape în patru labe, se apropie de copil) Ia, uite, ce-avem noi aici! Ce-i cu tine, măi, pitic? Te-a lăsat mama singur, s-a dus la budă să facă pişulică? Ce ştii tu, ce-ţi pasă? Şi noi ne perpelim, ne facem griji. Da, doamnă Slava, asta ne oboseşte, cum spuneai dumneata. S-o scoatem la capăt, să facem, să dregem, că cine ştie, că cîr, că mîr... Şi uite aici, crinul pămîntului! Ce griji are? De ce trebuie el să se ferească? Uită-te la el. Aş putea să-l strîng de gît, să-l fac bucăţele. Dar n-o fac. De ce? Spune-mi dumneata de ce?
DOAMNA SLAVA: Ei, lasă-mă, că mă sperii. Ce-i cu dumneata? Ce eşti aşa, aşa... (îşi aruncă privirea spre intrarea WC-ului şi coboară vocea ) cu curu-n sus azi?
DOMNUL VASILE: Ăsta-i clişeu, doamnă Slava! Ce vorbesc eu, şi ce spui dumneata! Ţi-am zis: uită-te la el, o nimica toată, l-aş putea zdrobi cu o lovitură. Dar n-o fac. Fiindcă nici măcar nu s-ar feri. El nu se fereşte. E înăntru, ferit de toate, cu păturica lui moale, cu ursuleţul lui de pluş...
Tînăra mamă iese din WC, Vasile se dă la o parte, bagă în buzunar ursuleţul pe care-l luase din cărucior. Îl vede doar doamna Slava şi cască ochii. Vasile trece la locul lui şi, aplecat, mai bea o gură de alcool. Tînăra mamă lasă cîteva monede pe masa lui Vasile, cumpără o revistă şi se îndepărtează.
DOAMNA SLAVA: Ce te-a apucat? Ce dracu ai? Nu ţi-e ruşine?
DOMNUL VASILE: Ruşine, doamnă Slava? Ba da. Ruşine am! Şi să nu te superi pe mine dac-am să-ţi citez din clasici: dacă ai ruşine şi gust (ridică sticla), dacă le ai pe astea amîndouă, nici creier nu-ţi mai trebuie. Momîie să fii, ca jucăria asta, şi tot n-are ce să-ţi pese. Da, da, nu te mai mira atîta.
DOAMNA SLAVA: Ia... mai du-te dracului! Te fîţîi pe-aci şi tot dai din gură... (maimuţărindu-l) Ce diferenţă e între un beţiv şi o femeie? Îţi spun eu ce diferenţă e: o femeie mai are şi emoţii! Da, da, o femeie mai mănîncă din cînd în cînd şi o ciocolată. Mai miroase o floare...
DOMNUL VASILE: Ăsta-i clişeu, doamnă...
DOAMNA SLAVA: Mai taci! Da, domnule, mai miroase o floare! Ce mare lucru? Mai tremură, se zbate... Mai spală buda după ce se cacă... Mai roşeşte... De ruşine, domnule Vasile, că văd că ştii ce-i aia. Aşa că, lasă-mă, nu-mi da tu lecţii. Şofer internaţional! Halal! Dacă nu se milostivea domnul Reisen să te ţină aici... Unde erai acum? Unde? Şofer internaţional...
O vreme, cei doi nu vorbesc. Vasile stă pe scaun, privind îngîndurat tăblia măsuţei. Doamna Slava citeşte un ziar. După un minut, apare un bărbat care cumpără mai întîi un ziar, apoi plăteşte la tejgheaua lui Vasile şi intră în WC, într-o mînă cu ziarul, în cealaltă cu o flamură de hîrtie igienică. Doamna Slava şi domnul Vasile izbucnesc în rîs.
DOMNUL VASILE: Vezi? Dovada!
DOAMNA SLAVA: Ce dovadă?
DOMNUL VASILE: Că nu-s aşa cum zici dumneata.
DOAMNA SLAVA: Care-i dovada că nu eşti aşa cum zic eu?
DOMNUL VASILE: Asta! Păi, dacă nu eram eu curat, şi nu ţineam lună la compartimente, mai consimţea băiatul? Ehe, doamnă Slava, parcă dumneata nu ştii că aici s-a şi procreat?!
DOAMNA SLAVA: Eee...
DOMNUL VASILE: Ţi-aduci aminte, acum vreo două săptămîni, cum au venit ăia doi ninşi, ca şoriceii... Drăguţii de ei. Aveam deodorante noi, găsisem din alea cu miros de lăcrămioare. Am avut grijă să nu fie deranjaţi. Şi cînd au ieşit, amîndoi îmbujoraţi, erau topiţi, nu alta. Ei, ce-nseamnă să-ţi faci treaba cum trebuie!
DOAMNA SLAVA(împăciuitoare): Clişeu, Vasile, clişeu!
DOMNUL VASILE: Ei, lasă, nu mă contrazi! Se vede că nu l-ai citit pe Bivolaru. Eşti la menopauză, ar trebui să te cultivi. Spiritul, dragă, spiritul! Hai, să-ţi dau o pildă: trăia acum cîţiva ani, la Pecica, un patron, pe nume Cornel. Nimeni nu ştia ce face, dar era plin de bani. Într-un singur an, vilă, jeep karaoke, eu mă pricep la maşini... Şi cabană-n vîrf de munte. Şi, ce crezi? Anul trecut a adormit la volan. Vrei să-ţi spun unde i-au găsit capul?
DOAMNA SLAVA: Clişeu... clişeu... clişeu...
DOMNUL VASILE: Ce clişeu îi ăsta cînd îţi zboară capul ?! Clişeul pulii! Despre asta tot îmi bat eu gura. Esenţa! Înţelegi care-i şpilul? Îţi zboară capul şi gata! Eu îmi cîştig pîinea de-aici, din WC-ul ăsta. Am capul pe umeri. Ce n-ar da Cornel acum să fie în locul meu? Dar nu-i! Aici sînt eu şi tu. Înţelegi filosofia?
DOAMNA SLAVA: Uneori îmi face impresia că eşti un jeg împuţit. Un porc. Altădată îmi vine să te strîng la piept, să te mîngîi pe ceafă, să plîng pînă mă subţiez. Doi sărmani bătuţi de Dumnezeu în autogară. Aici o să ne putrezească oasele.
DOMNUL VASILE: Clişeu, doamnă Slava! Ia o gură de vodcă, nu dispera. Ce-i cu melodramatizarea asta? Noi trăim! Auzi! Trăim! Uită-te bine, e acolo, chiar sub nasul tău! Cultura, informaţia! Iar eu, eu... Eu le ofer luxul. Să se simtă bine omul, aşa, ca dincolo. Puţini ştiu cum e dincolo.
DOAMNA SLAVA: Ia, mai slăbeşte-mă, domnule, cu aşa şi pe dincolo.
DOMNUL VASILE: Ei, nu, că eu la frate-meu mă gîndeam. Cum a văzut el prima oară cum e dincolo. Şi acum se întoarce, după trei ani, îşi vede şi el copilul. Atîta i-a trebuit sărmanului. Trei ani. Ce-o să zică cînd o să-l vadă? Ce-o să zică? Şi copilul? Dumneata eşti femeie, trebuie să înţelegi.
DOAMNA SLAVA: Ei, lasă, că nu trebuie să-i plîngem noi de milă. Se întoarce omul cu bani, tot timpul a trimis bani, n-a avut copilul nici o grijă. De-acum, nici atîta.
DOMNUL VASILE: Bani, doamnă Slava, bani, atîta ştii! Oare de ce-mi mai bat gura? Bani, auzi tu! Că doar cu bani l-am şters eu la cur pe copilaşul ăsta! Şi bani i-am dat să mănînce cînd plîngea noaptea. Şi bani i-am băgat eu în cizmuliţe, de Crăciun. Oho, picioruşele lui delicate, degeţelele lui scumpe şi dulci, tălpile mititele, nici cît jumătate dintr-o pedală de frînă. Bani! Pe bani a învăţat el să meargă cu picioruşele astea, ce să-ţi zic! Ai şi uitat ce-a păţit Cornel. La ce i-au folosit banii? De, femeile şi pilda! Te-am lăudat degeaba, doamnă Slava. (bea din sticlă, se strîmbă)
DOAMNA SLAVA: Cînd m-ai lăudat, domnule? Cînd? Şi nu mai bea atîta că te amărăşti şi mă superi şi pe mine. Ce zici dumneata? Că eu sînt femeie şi trebuie să ştiu? De ce să ştiu cum e cu copiii? Ei, uite, n-am chef. Nu mai am. Vreau să ştiu şi altceva. Vreau să ştiu cum e cu banii, cu parfumurile, cu fericirea. Să n-am nici o grijă. Cum ziceai dumneata? Că viaţa-i o fereală? Ei, bine, eu toată viaţa m-am ferit! M-am ferit să nu mă batjocorească vreun nenorocit, m-am ferit de pumnii lu’ bărbatu-miu, am făcut patru copii şi dup-aia m-am ferit să nu mai fac. Aşa că, mai lasă-mă dumneata că sînt femeie şi...(se opreşte încurcată) Că cultură, că informaţie, că esenţa! Vai de capul meu!
DOMNUL VASILE: Da, doamnă, cultura! Asta-i nenorocirea noastră.
DOAMNA SLAVA: Da, zici şi dumneata ceva... Dar la cumnată-mea ce i-a folosit cultura? Că-i chelneriţă, că ştie să pună pe nota de plată apostroful la Beck’s. (rîde) Auzi, tu, Vasile: apostrof!
DOMNUL VASILE(rîde şi el): De chelneriţe nu mai pot eu? Eu beau singur. Am cunoscut şi eu una, opream mereu la ea, pe traseu, cînd eram şofer internaţional. Ştia trei limbi străine. Şi avea şi ea secretul ei. Cînd îţi prepara ea o instalaţie, mă trezeam dincolo de Italia. Că fete care să ştie să facă un diesel, un vibrochen, un sex on the beach, mai întîlneşte omul. Şi chiar şi-un saviem. (închină cu sticla) Hai, saviem noroc!
DOAMNA SLAVA: Auzi, dumneata ai fost şi îndrăgostit? Te pomeneşti...
DOMNUL VASILE: Da, doamnă, la viaţa mea, a trecut peste mine şi un moment ca ăsta. La toţi ni se întîmplă. Dar, dacă se întîmplă, trebuie să ştie şi alţii? Nici măcar dumitale nu-mi vine să-ţi spun.
DOAMNA SLAVA: Hai, domnule, dă-ţi drumul. Nu fi aşa secretos.
DOMNUL VASILE: Îmi dau, îmi dau, dar nu prea-mi vine. Că secretul meu e mai mare decît al altora. E de spus sub poala popii. Şi nici măcar acolo.
(Din WC iese bărbatul cu ziarul sub braţ, şi o ţigară aprinsă în gură . Merge la tarabă, mai cumpără o revistă şi intră înapoi. Pe tot parcursul piesei, nu va mai ieşi din toaletă.)
DOMNUL VASILE: Iată un om fără secrete. Ce înseamnă să te simţi în largul tău...
DOAMNA SLAVA: Fiecare cu universul lui. Na, îmi spui sau nu?
DOMNUL VASILE: Vrei să ştii, vrei să ştii cum m-am îndrăgostit eu? Lîngă un butoi cu varză. Ea trebuia să facă sarmale. Iar eu am coborît în beci cu ea. Era întuneric, eu îi ţineam lumînarea. Aerul ăla rece m-a înfiorat. Tu ai coborît vreodată în beci cu cineva? Ar trebui să încerci. Mirosul de varză şi mirosul ei de frizeriţă au trezit în mine nişte sentimente înceţoşate... Dar mai bine nu-ţi spun. Uneori, şi acum, cînd mă gîndesc la momentul ăla, îmi vine să m-ascund, să-mi rod unghiile...
DOAMNA SLAVA: Şi?
DOMNUL VASILE: Te roade, ă? Pe voi tare vă mai roade, ca pe dracu-n talpă!
DOAMNA SLAVA: Clişeu! Clişeu!
DOMNUL VASILE: Vezi? Cum nu poate omul să viseze? Să vrea şi el o casă! Casă, nevastă. Îi dau alţii peste nas. I-o iau alţii înainte! Păcat peste păcat! Al cui e mai mare? Ce-o să mă fac de-acu încolo? Am trăit, am răbdat, cît o să mai rabd?
DOAMNA SLAVA: Nu ştie nimeni cît poate să rabde omul.
DOMNUL VASILE: Nu ştie. (bea din stică pînă o goleşte, apoi o ia, se uită la ea) Gata! S-a terminat. Cît e ceasul? Din clipă în clipă trebuie să sosească. (închide ochii, întinde mîinile şi le mişcă de parcă ar învîrti un volan). Acum e aproape de oraş, intră pe centură. Nu mai e mult.
Apare o tînără elegantă cu o pisică în braţe. Se opreşte în faţa măsuţei lui Vasile priveşte nedumerită banii şi sulul de hîrtie igienică. Apoi întinde pisica spre Vasile.
FEMEIA CU PISICA: Will you?
DOMNUL VASILE(întinzînd mîna): Vasile!
FEMEIA CU PISICA: Will you, please?
DOMNUL VASILE(luînd pisica în braţe): Aha! OK! (femeia intră la toaletă). Am crezut c-o cheamă Liviu. (rîde, apoi scoate din buzunar ursuleţul furat; zîmbetul i se transformă într-un rînjet dement; aşează cele două animale pe masă, vorbeşte cu voce piţigăiată şi face mişcări de păpuşar). Uite, doamna Slava!
URSULEŢUL: Cine mi-a mîncat sarmalele?
PISICA: Miau!
URSULEŢUL: Cine a intrat în bîrlogul meu?
PISICA: Miaaaauuu!
URSULEŢUL: Cine şi-a băgat laba în borcanul meu cu miere?
PISICA: Miaaaaaauuuu!
URSULEŢUL: Cine mi-a futut nevasta?
Din WC iese tînara femeie şi ridică pisica de pe masa lui Vasile. Pleacă fără să scoată o vorbă, aruncîndu-i doar o privire cruntă lui Vasile. Doamna Slava e pietrificată, stă cu ochii căscaţi şi cu mîna la gură. Vasile priveşte în gol. Lumina scade. Trec zece secunde de tăcere. Din WC apare un gentleman: înalt, cu ochelari pe nas, pălărie, palton elegant şi cu o pipă în mînă. Se face din nou lumină. Doamna Slava ia mîna de la gură.
DOAMNA SLAVA: Ăsta de unde-a mai apărut!
DOMNUL VASILE: Ăsta-i clişeu!
DOAMNA SLAVA: Clişeul pulii!
Cade cortina