ANEMONE LATZINA (n. 17 feb. 1942, braşov. debut în 1969 în cotidianul german "neuer weg". debut ed şi unicul volum de versuri "ce se tot poate scrie astăzi", 1971.

RETROSPECTIVĂ SPRE VIITOR

Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheţi prea lesne.
Şi nu te mai gîndeşti doar la bani şi mîncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul nu mai e ce-a fost.
Tristeţea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belşug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai vezi maşini doar şi călătorii,
ce era strîmb e drept şi unde nu era nimic mai e cîte ceva.

Viitorul nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?

Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
şi nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăieşti din muncă doar şi din amor,
ce era negru, azi e alb şi ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mîhnirea de mai an să fi avut vreun rost?
(1972)

UNEORI

Aş vrea să fiu un cufăr
lăsat într-nu ungher şi prăfuit
Încît să pot fără a fi nevoit
să mă mişc să casc gura la lume.
Să-ncep cu casa unde soţia dac-ar fi
să fie îl înşală pe soţ cum şi
bărbatul pe femeie.
Aş fi maro şi nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aş lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului şi de singurătate nici n-aş suferi.
În concediu m-aş duce cînd şi cînd
la mare în vreo staţiune balneară
sau la munte şi poate rămînînd
uitat şi tăcut ca un cufăr în gară
la aceleaşi vacanţe îndelung tot visînd
m-aş pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap şi plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aş avea cum fi.
1966

ARS POETICA

Şi tu care scrii poemele tale
pentru G.
Şi eu care scriu poemele mele
pentru A.
Şi G. care nici nu-ţi cunoaşte limba.
Şi A. care nici nu-mi cunoaşte limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.

Nu-i şi asta oare tot poezie?
(1971)

DIMINEAŢA

Noaptea mi-o spăl
din carne dimineaţa.
Nu vreau să-mi fie prea uşor.
oul
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul

Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineaţa.
Nu vreau să-mi fie prea uşor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele

Visele-mi descîlcesc
din păr dimineaţa.
Nu vreau să-mi fie prea uşor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
1970


DESCRIEREA UNEI AMIEZE

Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacţie.


Cafea.........
..............
..............
..............
........cafea
..............
...............

Plec din redacţie.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.
(1970)



CONCLUZIE

Iată deci şi ţara unde trăiesc.
Iată şi oamenii.

Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.

Iată deci oamenii.
Oamenii din ţara unde trăiesc.
(1970)


RECUNOAŞTERE ÎNDĂRĂTNICĂ


Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.

N-am încercat broască ţestoasă niciodată
şi nici la zdup n-am stat vreodată.

Nu m-am trezit într-o livadă nicodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.

Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită nciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.

N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.

N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.

La capătul lui "cinci" n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.

Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntîmplat vreodată.

Poloneza n-am dansat-o niciodată
şi nci curmali nu am plantat vreodată.

N-am tras cu puşca-n mîţe niciodată
nici bogăţii n-am cunoscut vreodată.

Dinăuntru încă nu m-am văzut niciodată
şi probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.

P.S.
(Cîndva, mai mult ca sigur, cînd voi fi decedat
Textul poate fi redus şi modificat.)
-1970-






13 IULIE 1974


fetiţo mi-am zis azi dimineaţă (aşa îmi spune Frieder)
sub duş şi cînd cu spălatul pe dinţi uite că te-ai proco
psit şi cu al patrulea rînd de dinţi (de lapte, de apă, de
bere, de şnaps) şi în afară de asta ieri a fost Peter cel
blond pe la tine şi ţi-a spus că vrea să facă o antolog
ie şi trebuie să-i trimiţi nişte poezii şi EL SĂ le şi PO
ATĂ publica pe care trebuie însă mai întîi să le comiţ
i aşa încît scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎM
BĂTRÎNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o t
eamă ca lumea ( trebuie să fii însă destul de tînăr ca să
poţi spune ceva cît de cît despre cum e să îmbătrîneş
ti) încît iată zic fetiţo că încetul cu încetul îmbătrîneşti
şi tu şi mă gîndesc că asta ar putea deveni o poezie sau
şi mai bine un ŞLAGĂR sau poate altceva însă uite c
ă stau deja in tramvai şi apare o femeie care mă îmbrî
nceşte şi zice fă loc puştiule (iar eu care credeam că nu
mai poţi fi luată drept băiat cu părul ăsta scurt) fă l
oc puştiule să pun şi io sacoşa şi mă ÎNTRERUPE chia
r în mijlocul celui mai frumos gînd despre cum se îmb
ătrîneşte TOTUL SE DĂ PESTE CAP cu femeia asta ş
i mai cu seamă cum mai poţi spune orişice despre orişi
ce dacă de fiecare dată se nimereşte cîte un deştept car
e-ţi dă brînci şi ţi se duce DRACULUI chiar şi CEL M
AI FRUMOS GÎND

-1974-
(aici se încheie grupajul acestei poete, urmează FRANZ HODJAK, ţineti-va bine, ăsta-i şi mai tare, e f. tare. pe curînd)







FRANZ HODJAC
(n.27 sep 1944.debut ed. 1970)

DESCHIDERI

libertatea
care ne asigură
zilnic
o anumită deschidere
este la fel de mare
ca deschiderea
pe care
zilnic
o asigurăm
libertăţii
(1972)


SOCRATE

în afara porţilor
pe podişurile bîntuite de vînturi
retras în cocioabe sărăcăcioase
a făcut vreme îndelungată
casă bună cu adevărul
cel prigonit

a împărţit cu el
aşternutul
coaja de pîine
focul
şi spaima

şi nu l-a lăsat pradă
nici zbirilor
nici şerpilor
nici vîntului
nici spaimei sale

pocalul pe care l-a ales
cu otravă
a apăsat din greu
ani de zile
maţele goale
ale judecăţii poporului
(1974)



SPERANŢA


se bizuie pe alte posibilităţi

ne-o ia înainte către viitor
cînd noi abia pornim ea a ajuns demult
nu-i pasă nu ştie de fruntarii
e universală

bloch a făcut din ea un principiu

arată calea direcţia
e progresivă
conferă sens

are şi ea de spus
un cuvînt
ne uneşte ne strînge
ne face liberi
de ea ca de iubire
nu te poţi lipsi

cu ea ne culcăm
cu ea ne trezim
la ea căutăm alinare

e răbdătoare
e înţelegătoare
e tenace

e ultimul lucru
pe care-l
pierdem.
(1976)



A.E. BACONSKY

aveai - se pare - toate hîrtiile
şi aprobările în buzunar
dar te-ai gîndit să o apuci
spre un dincolo nepotrivit

la frontieră
au izbucnit dintr-o dată
xilofoane stridente
mîna ridicată, fraza pe jumătate rostită
au încremenit
între coroane de fum fără noimă

pe ecrane absurde s-a ivit perspectiva
de a trăi viitorul
în chip de arheologie

încercuit de aripile zgomotoase ale zidurilor, de-atîta
amar de tablă oarbă, lemne cu gura mare,
cioburi de sticlă
în cele din urmă s-a dat bătut

capul tău
scăpat ca prin minune de-a lungul anilor

prins sub dărîmături, îngropat
sub rădăcinile
pe care o viaţă întregă le-ai scos la iveală
posteritatea te va recupera din maldărul de

manuscrise

(1977)



OPTICĂ

e onorabil şi glorios
să-ţi sacrifici viaţa
pentru o cauză măreaţă

s-o spună odată cineva
din proprie experienţă
(1974)



SALATĂ ORIENTALĂ


înrucît nu există reţetă strictă se vor lua de la caz
la caz cartofi roz sau din cei făinoşi fierţi bine de tot
şi tăiaţi în felii subţiri potrivite s-au groase dar asta
nu contează întrucît nu eşti pus sub supraveghere

peste care se taie sau se dau pe răzătoare două cepe dulci
ouă răscoapte sau mai moi proaspete însă ceva verdeaţă
se amestecă totul cu maioneză sau smîntînă sau şi cu şi cu
asta rămîne o problemă internă a fiecărui vas de bucătărie

deasupra e cel mai bine a se presăra ca la doi pumni de
măsline după care se condimentează totul din belşug

atenţie

piperul e important a nu se uita nici frunzele de pătrunjel
tocate mărunt deşi ce-i drept nu au prea mare impor
tanţă însă ajută la digestie
se acreşte apoi totul de preferinţă cu oţet îndulcit
sau ne
îndrăzniţi! în acest sens aveţi libertate deplină după
care
se amestecă totul cu nădejde se mai adaugă din cutare
sau
cutare şi nu-ţi mai rămîne decît să-ţi doreşti poftă bună
(1976)



ZMEU DE HÎRTIE


stai în geam , aştepţi un popa-prostu
deştept sau vreo altă minune , care
întîrzie în chip de poştaş. în aer stăruie
miros de benzină, , trecătorii se perindă pe
banda rulantă. în poartă peste drum stă
un invald, cu pălăria şi haina de la pijama,
îl ţine în echilibru pipa. în curţile
din dos, femeile spală rufele frecîndu-le
de suflet, la gîndul după-amiezii de
duminică li se înfioară coapsele. bărbaţii
îşi freacă bărbile nerase, nimic
nu-i scoate din absenţa lor tenace. e seară,
zidurile zornăie-n vînt. ceva ca un zmeu de hîrtie
smuceşte de o sfoară nevăzută.
deodată
de parcă dezolarea ei ar fi singura
în stare să domolească acestă smucire simţi
nevoia să te îndrăgosteşti de o femeie trecută.
(1978)



DELFINI

marea e moartă,
în pîntecul ei umflat delfinii se trezesc
la o viaţă nouă,
stăm în iarba uscată printre pietre,
lumina se sfarmă ca lutul uscat,
privirile noastre urmăresc plutirea jucăuşă a delfinilor
pînă ce în zare
scapă noţiunii noastre de realitate,
la ce bun, zice Andonis,
ne ducem la o bere şi pînă la urmă bem un rachiu,
Andonis măsoară din ochi macarale, coşuri, catarge
şi schiţează în cărbune
pustietatea de nedescris a unui peisaj cu stînci de cretă,
şed neputincios,
Creta lui de baştină îmi e la fel de străină
ca şi lui,
mai încolo ne coborîm iarăşi pe plajă,
sub duşuri se înghesuie, goală şi veselă,
mulţimea emancipată a celor ce se scaldă,
încît aproape că ne e ruşine să rămînem în slip,
la capătul satului ne întîlnim cu un lipovean bătrîn,
care-i aminteşte lui Andonis de taică-său,
Andonis îi povesteşte cum a fost împuşcat taică-său,
fusese partizan în războiul civil,
lipoveanul dă obosit din cap,
îi dăruieşte lui Andonis o pungă de plastic plină cu peşti,

ca şi cum totul s-ar fi petrecut doar ieri,
Andonis care nu fumează, începe să fumeze,
se stîrneşte un vînt uşor,
ne uităm la cer,
mai întindem cortul,
campingul este un casetofon în călduri,
aerul o soluţie saturată de soare şi sex,
cuţitele noastre se mişcă în carnea moale şi albă a peştilor,
azvîrlim măruntaiele în mare,
între timp vorbim englezeşte cu pescăruşii,
după douăzecişidoi de ani, zice Andonis, trag nădejde
ca peste doi ani să văd iarăşi Creta,
da, ce pot spune, zic,
ştiu, pe undeva ar trebui să-i vin în ajutor,
dar cum să vină cineva, care nici n-a văzut
Grecia, în ajutorul cuiva care, de fapt,
a şi uitat cum arată
Grecia,
stăm între ierburi uscate pe pietre,
urmărim cu privirea
delfinii pieriţi departe
dincolo de zare,
singurii în lumea reprezentărilor noastre,
cu adevărat reali.
-1978-


VARIAŢIUNE PE A DOUA DE BRUCKNER

sînt zile care încep
fără urmă de certitudine. te trezeşti

cu senzaţia că te afli faţă-n faţă
cu o vizită nedorită. te cutremuri abia

simţit. te duci în
bucătărie, fumezi, pui apă

de ceai şi te surprinzi
mişcîndu-te de parcă ai vrea

să te fereşti din calea unui potop
de întrebări fără sens. dai drumul

la radio, deschizi fereastra,
stai aşa într-o doară, cu capul vuind

de adieri primăvăratice, numere de telefon,
clopotniţe, iubiri trecute şi tăieturi

din ziare, te apuci de una
te apuci de alta şi simţi cum mîini străine

îşi trec viaţa ta
mereu-mereu mai departe.
-1979-




POEZIE ÎN CADĂ

stau în cadă
e seară
zăpuşeala te tăvăleşte pe străzi ca o căţea borţoasă
critici fără speranţă beu cafele cu poetese pline de speranţe
troleibuzele sînt goale ca nişte morminte de faraoni prădate
un film cu Greta Garbo leagănă fascolele de nervi în dulci iluzii
sînt oaspetele unui hotel uitat de dumnezeu
indiferenţa periei de ghete a caloriferului a chiuvetei
e de o amabilitate desăvîrşită
mă ţine legat o dulce neputinţă o durere surdă
simt că mă micşorez
necontenit şi irezistibil
încît la urmă de tot ajung să fiu
cît proiecţia mea pe retina unei perechi de ochi
plutind cu mult deasupra mea
lunec grijuliu prin gura de scurgere
îmi croiesc drum prin canale în compania unor şobolani de viaţă

înot printr-un sistem de rîuri încîlcit
o iau deja pe Dunăre în sus
pe lîngă grădinari care-mi fac semn cu mîna
pe lîngă şlepuri împotmolite
pe lîngă poduri cupole aurite
pe lîngă mormane de gunoaie fumegînde
şi pe lîngă şantiere navale
pe lîngă mulţimea veselă a celor ce se scaldă
aproape că-am ajuns la Hane F. Juritz din Dreieichenhair
aproape că strigă o ce minune
aproape că zac în cada ei ameţit de discuţii
băuturi şi miresme din cele mai tari
aproape că nu-mi vine a crede
mă reduce atunci la realitate telefonul Adelei
spune întreabă Adele eşti singur
nu încă îi răspund şi încă nu
Adele rîde
dacă m-ai înşela doar cu nevastă-ta zice Adele
ar mai merge
îi răspund Adelei că nu prea am chef să stau de vorbă cu nimeni
decît dacă-ar fi Haine
Adele rîde şi termină
încerc mai tîrziu concentrat să mă gîndesc la Adele
nu mi se-arată decît fragmente disparate
prin pereţi se aud tot mai strident zgomotele
cunoştinţelor efemere
corpurile trosnesc la cea mai uşoară atingere de parcă
s-ar descărca o singurătate electrică
cine mă gîndesc ar vrea oare să trăiască
fără consolarea ţigărilor
hotelul se îndepărteză pe o bandă rulantă
e un ceas de seară lipsit de importanţă
e o zi de vineri oarecare
stau în cadă
de-alături trasul apei mă prinde poetic
pînă în măduva oaselor.
-1978-




ŢIGĂRI UMEDE ŞI DOR DE DUCĂ


vederea înspre curtea din dos, cerul îngust
mirosul
de peşte şi fructe fermentate, sugerat de această privelişte
e o zi ca oricare alta, mă întreb
atunci, la ce să mă trezesc mai zăbovesc o clipă
zicalele, broderiile ş păretarele, de o naivitate ireală
mi-aduc aminte într-un fel de anii
cînd a început să scrie generaţia mea
dimineţile nu erai încă obosit
ce ne ţinea pe loc ne da avînt
mă scol
coşmelia se clatină ca o barcă de pescari
după vocile de afară îmi dau seama că e duminică
şi asta face zăpuşeala şi dorul de ducă şi mai insuportabile
la radio se transmit melodii optimiste
stau un timp să-i ascult pe pescari
ei înşişi au în importanţa celor rostite de ei o mare
importanţă de netăgăduit
cobor înspre plajă
marea e netedă ca un suflet de muiere
iubită pe îndelete
nimic nu e de fapt aşa cum este în realitate
şi-i tot atît dacă mă las împachetat în nămol la Saturn
sau am migrene la Cap Aurora
aşa încît plec la Constanţa
rătăcesc prin îngustimea străzii din port
pe lîngă bazarele cu minciuni mărunte
m-apucă tristeţea cînd văd vapoarele îndepărtîndu-se
cine mai ştie azi puternicii zilei care l-au surghiunit pe-Ovid
dar mai ales cine vrea, mă gîndesc, să înveţe din asta cîte ceva
şi mă uit
cum pe chei visele mele diurne dau din coadă zîmbind încurcate
vizitez mozaicul roman
pămîntul mustind de istorie mă pune pe gînduri
încerc să mă conving cum că perioadele de pace
nu vor fi fost doar un răgaz de refacere şi consolidare
pentru alte rzboaie
din minaret răsună chemarea muezinului
caut o pizzerie
lasîndu-mă dus de slăbiciunea mea pentru ciuperci
pe care o ţin ascunsă cu grijă ca nu cumva să i se năzare
vreunuia şi să constate
că scriu poezii ca gunter grass
pe plajă mă uit cum e îngropat un delfin mort
totul îmi pare ca o întîmplare din copilărie
nu mai ştiu dacă oboseala îmi provoaca senzaţa de silă
sau invers
ştiu, aveam şapte ani cînd am înţeles cît de greu e să fii neamţ
cu toate că pînă la urmă nu s-a întîmplat nimic din ce era mai rău
nu-ţi erau de folos nici talisman nici rugăciune
plec spre Neptun
mă duc la hotelul scriitorilor
să-mi cumpăr nişte ţigări mai ca lumea
şi mă tot minunez
cît de puţină bere-ţi trebuie ca să fii fericit
m-aşez la o masă liberă
absenţa aricărei confuzii e o tovărăşie mai plăcută
decît teama permanentă de-a corespunde imaginii pe care
şi-ar face-o despre mine
un oarecare
aerul are gust de ţigări umede, de pubis, de lut
fac comanda
între timp încerc să stabilesc legătura telefonică cu lumea ailaltă
nu mă omor după demnitari, după somnifere sau rasoleală
îmi place Heine
te linişteşte să stii că ai un prieten nemuritor
şi care chiar şi azi se-arată a fi cel mai clarvăzător din toţi smintiţii
e după masa
arşiţa soarelui preface orice inerţie în abur
abia de-mi mai dau seama cît mă-atrage calmul marii
înot departe în larg
departe dincolo de geamanduri şi salvamar
am dintr-o dată sentimentul ciudat că nu mi-e teamă
şi asta mă nelinişteşte
de parcă-aş auzi
numele meu rostit la telefon
de o voce necunoscută
şi se iscă o stare de spirit comparabilă doar
cu dorinţa de a te îndrăgosti de o femeie
care nu rămîne definitiv
care nu pleacă definitiv.
-1979-





POEZIE LA ORA 22:42



să îndrăzneşti la mai mult
decît la o plăcere ascunsă
să nu iei drept director de muzeu un cal mexican
să faci abstracţie de dreptul la ţigări

să nu te-mbete exploziile
declaraţiilor de pace
să scormoneşti
cu mai puţină îngăduinţă
prin creierul oaspeţilor nepoftiţi
de dor să laşi să se reverse cada

să ai o idee
despre miercurea viitoare
pîinea comună s-o consideri drept număr indivizibil
să ridici un monument muncii de lămurire
ţuicii

să nu-ţi justifici cu nimic slăbiciunea pentru pisici
inscripţiilor de pe uşi
să le citeşti de dinăuntru
iluziile să le chemi fluierînd
ca pe nişte cîini vagabonzi

să revii zi de zi
asupra ierarhiei lucrurilor
să colinzi lumea în plicuri fără număr
iar capul această problematică proprietate privată
să nu-l atîrni în cui.
-1980-




VAMA VECHE



cerul înalt ca buric al nimicului,
maşina de scris moartă şi desăvîrşită
pacea.
clopotele amiezii, la radio Boulez.
pătrunde pe fereastră parfum de salcîmi care-ţi
trezeşte nostalgice aduceri aminte despre lăţei.
dune, rătăcire, un loc,
la şapte poşte dincolo de capătul lumii.
toate au aici culoarea laptelui de capră,
frunzişul, discuţiile, duminicile,
moartea, pisicile,
rotirea pescăruşilor.
zilele se scurg fără certitudini, fără îndoieli.
bătrînii se uită holbaţi
la umbrele lor zbărcite,
nebunul satului e angajat
oficial ca paracliser.
femeile tinere primesc scrisori nesfîrşite
şi mandate poştale.
în orice gazetă fiecare
e lămurit asupra
lui însuşi.
în fiecare dimineaţă,
soarele se reîntoarce punctual tot ca soare
paza de coastă e cu adevărat pază de coastă,
surprizele rămîn mereu aceleaşi.
şi ce n-a avut loc, nu încetează
să nu aibe loc.
-1980-





SCHERZO


să fii încă pe jumătate adormit
şi din viitor, din aparatele de radio
să te piseze voci binecunoscute
din toate încăperile alăturate.
ţi se strecoară-n oase umezeala,
văzduhul jubilează,
patul se izbeşte cu putere de podea.
şi ultimul vis
pune jos receptorul
şi amuţeşte.
deschizi ochii,
mergi la dulapul din bucătărie
şi-aproape dezamăgit constaţi
că eşti încă în toate minţile.
e miercuri,
ai vrea să fii undeva pe lună,
însă te-aşezi la fereastră,
la urma urmelor nu se poate altfel,
şi priveşti în ceaţă.
porţile scîrţîie cînd se deschid,
porţile scîrţîie cînd se închid,
oamenii trec strada
uşuraţi
şi fiecare e bucuros,
că infarctul din cutia poştală
nu-i este adresat lui.
-1980-



SAT SĂSESC


pe dealul bisericii coboară pietre de mormîmt,
căpiţe de fîn şi cîini rătăciţi.
prin frunziş licăreşte evlavia năruită.
satul stă lipit ca guma de mestecat după urechea dealului
sus, în nimic, se dau peste cap ciocîrlii
se prăbuşesc întunecate în pădure.
pe feţele caselor proaspăt văruite anii arată
înspre trecutul de aur al unui viitor.
piaţa satului luceşte ca o chelie domnească.
în dosul porţilor înalte se-ascunde
neputinţa mîinilor bătătorite.
ce trebuie să facă cine-a trăit după legea nescrisă şi datini?
copiii s-au pornit cu copiii lor
prin lume
şi mult mai departe.
în răcoarea încăperilor domneşti tăcerea grea.
ce era de spus, s-a făcut.
în pod şoarecii rod acum
la fuse, la oişti, ciubere şi dulapuri pictate.
nici un suflet străin nu mai rătăceşte pe aici, decît ziarul.
seara e atît de adîncă liniştea
ca în prag de sfîrşit de lume.
nimeni aici, dacă într-o zi ar avea
totuşi loc, nimic
nu ar băga de seamă.
-1982-



LILIAC LA URECHE


aerul limpede al dimineţii, averse de ploaie, nestatornicia
întunecă obiectele
ca un april neîntrerupt înfloreşte mucegaiul, se caţără
în sus pe pereţi, pe gratii, sare dincolo
pe creier şi boaşe, cenuşiu, stăruitor,
triumfal,
ce trăieşte, trăieşte şoptit, trăieşte în priviri,
în strîngeri de mînă, trăieşte înţeles,
neînţeles,
aproape bilingv,
trăieşte şi suflă abia auzit,
şi eşti acolo,
unde eşti, înconjurat de omisiuni, şi există
aceste mici înţelegeri tăcute de fiecare zi:
ce nu s-a făcut, nu s-a făcut greşit, o vreme aşa
merge şi-apoi nu mai merge într-alt fel şi laşii
numesc obişnuinţa datorie şi tu stai aşa
şi nu poţi altfel, drumurile sînt fişate,
ţinta ştampilată, peste tot înfloreşte liliac legalizat,
plăteşti chirie, baţi cu creionul în nori,
în veşnicie şi-n toate celelalte argumente,
trăieşti, o încerci,
scrii
şi un beţiv se clatină de-a curmrzişul tăcerii
într-un fel,
care te face să-ţi simţi
desluşit neputinţa.
-1982-





27. 09. 81

la treişcinci de ani am fumat ultima ţigară
era însă ceva mai tîrziu, la început de tot
eram şi eu copil
ningea, credeam mai profund în puterea basmelor
cînd am început să pun întrebări, mi-au pus cu grijă
un saxofon în gură
ca toată lumea, şi eu am fumat prima ţigară-n wc
în biserică mă holbam la sînii fecioarei
şi cum dumnezeu nu mă-ajuta, mă ajutam singur
cum puteam
de obicei duminica ploua
la demonstraţiile din mai mă alegeam adesea
cu un guturai
cînd am fost prins citindu-l pe Holderlin credeam
c-au să mă bage la zdup
ani în şir am hoinărit prin parcuri
mă simţeam destul de bătrîn
creşteam
zilele se desfăşurau ca un articol de ziar
se descriau doar experienţe netrăite de nimeni
de fiecare dată totul începea cumva de la capăt
închideam radioul, lăsam storurile jos
totul suna mult prea simplu
peste vară dispăream din viaţa mea
în cele din urmă eram ameţit de bărbile clasicilor
şi dezmeticirea mi-a dat restul
ce a urmat, a fost întrecerea
cu spaima să nu îmi pierd cunoştinţa

e mult, e puţin? înaltă curte
cîţi ani de libertate îmi daţi pentru toate astea

1982

(aici se termină grupajul de poeme FRANTZ HODJAK)













ROLF FRIEDER MARMONT

(n la 4 decembrie 1944 la Braşov, ca fiu al unui angajat comercial.
În 1974 îi apare volumul de poeme "Al cincilea anotimp".


DEPEŞĂ

Fraţilor stop
de acu'nainte
nu mai credeţi
în şarlatani
şi ventriloci stop
nu vă mai luaţi zborul
spre prima baligă ivită în drum
ca să scandaţi cu voce sigură
victorie şi să zbieraţi cu toţii vivat
ci fără jenă priviţi
în botul mîrţoagei care vă iese-n cale stop
şi notaţi-vă dinţii stricaţi
treidreaptajos
şaptestîngasus
însuşiţi-vă neîncrederea metodică stop
stabiliţi diagrame stop
şi-ntipăriţi-vi-le bine-n cap
rugîndu-vă seara stop
nu poetizaţi nici un fel de imne stop
exersaţi tertipul
şi fenta
prin care dintr-o singură mişcare
aveţi să-l despuiaţi pe aproapele vostru
pîn' la izmene stop
căutaţi paradisul acolo
unde e de găsit stop
utopiile
dibuiţile după gradul de probabilitate stop
faceţi să vă crească-n frunte-al treilea ochi
şi dotaţi-l cu raze X stop
daţi-le perucile jos
şi controlaţi-i fiecăruia din ei
paşaportul stop
mai uitaţi-vă şi după eventuale
fotografii ale celor suspecţi
şi porniţi-vă la timp
seismografele stop
-1966-



STRIG PENTRU CĂ SÎNT SĂTUL

şi nu mă strînge nici o gheată,
pat pentru vise ş abonamente
la ziarele din lumea întregă am
şi deocamdată nu trebuie să urlu în nici un război.

Strig fiindcă ochii
simt cum se apropie tiptl nevăzutul,
uriaş,
de spaimă,
nelăsînd nici o urmă.

Are conture vagi,
fără cap, fără trunchi
şi fără genunchi.
Aşa ceva nu există şi totuşi iată-l:
precum o pulbere fină-n văzduh

pătrunde pe gaura cheii,
şi ţie şi mie ne stă în poală,
ia parte la discuţiile noastre,
îl simţi în cîntecele mele.

Nu dormiţi.
Suflecaţ-vă mînecile,
apucaţi briciul
şi hăcuiţi
mistreţul verzui şi ţepos al nepăsării voastre.
-1974-




PROBLEMĂ DE CIRCULAŢIE

Spre seară arătătorul meu mă poartă grijuliu
peste hîrtia atlaselor.
Noaptea mi se arată în vis portul din Rio.
Dimineaţa în autobuz în drum spre slujbă
înaintea eternelor semafoare oprite pe roşu
mă întreabă inima cu teamă:

Sînt oare mulţumiţi de noi
cu-adevărat?
-1976-


DOBROGEA, ŢARĂ A UMBRELOR

Ţinut istovit
despuiat de istorie.
În obiectiv nu mult mai mult
decît ciulini de sticlă
încinşi la soare
între cocoaşele dunelor
şi linişte.

În spatele zării
cade un ghem de pescăruşi
şi-odată cu ei atît de germanele
Mutter şi Vater.
Ce mai rămîne e
dialectica de neclintit
a spargerii valului pontic,
atotputernică melopee adormitoare.

Simţi şi tu, frate,
în gură limba făcută căluş
sub pleoapă firul de nisip,
şi-n piept junghiul uşor?
-1979-





JOHANN LIPPET

Născut la 12 ianuarie 1951 la Wels, un oraş industrial din Austria Superioară, din părinţi şvabi bănăţeni, aruncaţi aici de împrejurările tulburi şi dramatice de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial.
Debut în ziarul timişorean "Neue Banater Zeitung" cu versuri în 1969. Debutul său editorial şi singurul său volum de pînă în prezent îl constituie lungul poem autobiografic intitulat Biographie. Ein Muster. (Biografie. Un model, 1980; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor; apare în limba română, la ed. Cartea Românească, în 1982).


DESFĂŞURAREA ÎN TRECUT A SINUCIDERII ÎNTR-O FAMILIE
(adaptare liberă după bunica şi străbunica)

şi cred
despre conştiinţa lor
că s-a schimbat
pentru că în zilele de sărbătoare
văruiesc pomii
şi scot la vedere steagurile
mult timp nici n-au vrut
alt steag înafara celui de doliu
pe care dacă le murea cineva
îl atîrnau la biserică
şi steagul era negru
se spunea
că au sinuciderea în familie
fiindcă au fost mulţi cei care s-au sinucis
fata fratelui
străbunicii mele
s-a spînzurat din dragoste
toţi cei care s-au sinucis
în familia noastră
s-au spînzurat
străbunicul
fusese husar
din cîte-mi povestea străbunica
s-a spînzurat
cînd l-au plesnit peste gură
şi cînd i-au luat plugurile grapele şi maşinile de semănat
pe care spunea străbunica
şi le comandase din elveţia
s-a atîrnat în ştreang
oprind timpul în loc
şi l-au putut îngropa
căci îi dăduseră doctorului două maje de grîu
şi acesta îmi povestea bunica
ne-a eliberat un certificat de deces
pe placul bisericii
s-a spînzurat
şi o altă fată din familie
tot din dragoste
au îngropat-o
ca fată mare
fugise în ciorapi
de la bal pînă acasă pentru că
părinţii nu-l vroiau pe tînărul cu care dansase
s-a atîrnat în ştreang
priponindu-şi dragostea
iar altul din familie
după cum mi-a povestit bunica
s-a spînzurat
fiindcă era obosit
şi-a tăiat vinele cu cuţitul
şi s-a spînzurat cu vinile tăiate
a luat cuţitul şi s-a atîrnat în ştreang
curmînd oboseala
s-au spînzurat
încă alţi trei din familie
erau deja în vîrstă
s-au atîrnat în ştreang
sfîrşind cu bătrîneţea
cred însă că astăzi
conştiinţa lor s-a schimbat
de zece ani
nu s-a mai spînzurat nici unul
pentru pluguri grape sau semănători
din dragoste
din oboseală
de bătrîneţe
la zilele de sărbătoare îşi văruiesc pomii
şi scot la vedere steagurile
-1974-






BIOGRAFIE. UN MODEL

(fragment)
eu, johann lippet, mă trag doar indirect din banat. maică-mea
m-a adus pe lume în austria, unde ea însăşi venise din uniunea sovietică şi întrebarea cum şi de ce mi-o voi pune încă multă vreme.


peretele fals
în dosul căruia o vîrîse maică-sa vitregă
o strîmtora tot mai mult
a rezistat doar şaptesprezece zile
atîţia ani o-mpovărau în acea cămară de alimente
şi-i era frică de singurătate
de autorităţi
şi de soldaţi
cu un cufăr într-o mînă
şi o pernă sub braţ
a pornit
la drum
şi ea
care nu fusese nici măcar o data cu trenul
începu să urască toate călătoriile
după primul popas mai ca lumea
mîncarea i se stricase
şi ea
care nu se tîrguise vreodată
şi nici nu se tocmise pentru simbrie
de la cinsprezece ani cînd îşi începuse
cariera de fată în casă la medicul
şi farmacistul din sat
a început să se tîrguiască
să-şi vîndă perna
pentru un codru de pîine
călătoria cu vagonul de vite se prelungea
oamenii flămînzeau şi mureau pe drum
şi dacă trenul se oprea uneori
în plin cîmp
bărbaţii şi femeile săreau jos
în cîmpurile de sfeclă şi de varză
şi dacă trenul nu oprea
furai de la vecin
şi erai prins
şi închis în vagonul cu morţii
pînă cînd trenul se oprea din nou
şi ieşeai încărunţit
smintit
sau nu mai ieşeai de loc
şi maică-mea
care nu văzuse decît doi morţi
pe maică-sa bună
căreia la patru ani
în ziua cînd s-a prăpădit
îi făcuse pantofii
să arate ca lumea cînd
avea să ajungă în cer
şi pe taică-său
frizerul din sat
pe care-l iubea nebuneşte
şi-n ziua morţii lui
suferise
fiindcă odată
cînd avea şapteşpe ani
nu-i spălase şervetele de ras
grăbindu-se s-ajungă la un bal
începu să se obişnuiască cu morţii
şi avu noroc
să n-ajungă la mina de cărbuni
cînd s-a făcut repartizarea
încît au rămas împreună
toate fetele din sat
fiecare din ele fiind mama
sora
prietena
celeilalte
şi maică-mea s-a trezit într-o ţară
dintr-o dată într-o ţară străină
şi ea
care nu văzuse vreodată fabrică
lucra acum într-o turnătorie
a trebuit să supravieţuiască unei ierni cumplite
şi fularul
îi era cel mai adesea prea scurt
şi pantofii-i erau cel mai adesea prea subţiri
cînd îi crăpau obrajii de ger
şi zăpezile-i mîncau încălţările
a avut însă noroc
zice ea
că drumul din lagăr
şi pînă în fabrică
de fiecare dată cu alinierea
şi numărătoarea
şi iarăşi numărătoarea
şi socoteala tot nu ieşea
şi bănuiala
că una din fete ar putea
lipsi
deşi nici unele nu ştiau
unde e nordul
unde sudul
şi unde răsăritul
unde apusul
cît au să mai rămînă
ce-o să se mai întîmple
cu ele însă
nu voiau decît
să scape cu viaţă
şi nu visau decît
la casa lor de acasă
drumul acesta nu era prea lung pentru ea
şi-n turnătorie era cald
li se mai dezmorţeau şi oasele
şi încălţările li se uscau şi crăpau
aici trebuiau să cureţe forme
în care se turnau piese uriaşe
pentru reconstrucţie
atît cît maistrul cel tînăr era necioplit
îşi aminteşte maică-mea
ea trebuia să se caţere înăuntrul formei uriaşe
care era încă fierbinte
pentru că producţia era rămasă-n urmă
maistrul cel tînăr îi dădea
cînd o vedea că ezită
fiindcă-i era teamă
o scatoalcă
bătrînul însă
şi mama zîmbeşte cînd şi-aduce-aminte
zîmbeşte pentru prima oară
spunea întodeauna moi dievociki
maică-mea
golea formele cu lopata
şi le presăra cu nisip fin
pentru piesele gigantice ale reconstrucţiei
dar nu ştia
de ce fusese luată şi dusă de-acasă
într-o ţară străină
de ce primise o scatoalcă
şi trebuia să lucreze pentru reconstrucţie cu lopata
apoi veni primăvara
vara
toamna
şi iarna
şi iarăşi primăvara
vara
arşiţa
şi malaria
malaria
şi maică-mea
scăpă de moarte
cu chinină
şi banii ei economisiţi
şi cînd se auzi de un transport spre casă
trase nădejde să fi devenit
inaptă pentru reconstrucţie
şi înghiţi toată chinina
pe care o avea
provocă moartea
şi o învinse
devenită inaptă
fu urcată în tren
nu muri pe drum
călătoria-i plăcu
nu ştia încotro se-ndreaptă
ajunse în germania
şi dori acasă
la maică-sa
care într-o noapte
aruncase-n fîntînă
puştile soldaţilor ce fuseseră
încartiruiţi la ea
şi abia
cînd îi povesti vecinului
la care locuise-un timp
o apucă leşinul
şi maică-mea stătea acolo
în mijlocul germaniei după război
şi nu ştia de ce
şi atunci se hotărî
cu celelalte fete
cu care venise
să se ducă în austria la ţărani
să aibă măcar ce mînca
şi-au aşteptat o noapte fără lună
greierii cîntau
au trecut graniţa pe la passau
au fost prinse
ţăranul
la care lucrau
le denunţase
fiindcă avea nevoie de ele
la munca cîmpului
închise trei zile
maică-mea plîngea
avea în austria o soră
vroia să meargă la soră-sa în austria
şi nu putea înţelege
de ce n-avea voie să se ducă
după care-au mai făcut o încercare
şi-au avut noroc
în austria au intrat slujnice la ţărani
maică-mea a găsit-o pe soră-sa
şi tata
a întîlnit-o tot aici la ţăranul cu pricina
cînd venea duminica la lucru
să mai cîştige un ban de buzunar
el
ţăranul
devenise proletar
într-o fabrică din wels
tatăl meu

cînd era băiat de şaptesprezece ani
sărise în tren din mers în satul vecin
împreună cu alţi copii
fiindcă le fusese teamă
cînd armata sovietică
a ajuns la celălalt capăt al satului
a tras căruţa cu făină de porumb
pe care tocmai o adusese
de la moară acasă
în şură
nu mai deshămă caii
îi spuse maică-sii
că el pleacă-n lume
nu ştia încotro
încasă o palmă
tată nu mai avea
nu-l cunoscuse niciodată
murise la armată
îl ştia doar din cărţi poştale

"Sold. Lippet Jacob Regi 25
Inft. Comp. 8 Mitr Vaslui
Moldova
D-lui Schaffer Jacob
Jud. Timiş Banat
România No 443
Lovrin
Vaslui la 7/vll 1927
Dragă nănaşă şi bună
vaduc la cunoştinţă că io încă
mis sănătos ceace vă doresc şi voo. Nui la noi
nou decît cazi a ploat binedetăt. Amu nu mai trăbă
să mai fac instrucţie de niciunfel
şi şmotru că amu mis ordonanţă la un lainănt.
Pînăn 17 a lui iunie cred că şi ios
acasă şi deţ pute să şi veniţi la gară
Mulţi sărutări la tăţ dăla finuţu vost"

sări în căruţa
ce aştepta în uliţă
tovarăşii
şi caii-şi pierduseră răbdarea
în depărtare se auzeau tancurile
maică-sa s-a agăţat de stîlpul porţii
şi fiu-său
dispăru într-un nor de praf
după şapte kilometri sări
într-un tren în mers
fu tras sus de soldaţi
şi deveni el însuşi soldat
fără să ştie ce-nseamnă
admiră puştile
nu le putea mînui
primi un aruncător de grenade
şi după cîteva zile cînd trebui să tragă
se răni la amîndouă mîinile
şi dintr-o dată fu numai sînge
durere şi spaimă mare
intră într-un lazaret
şi cu ajutorul unui consătean
pe care-l întîlni acolo
ce bucurie pe el
păcăli moartea
îndopîndu-se cu borş de tărîţe
în prizonierat la americani
n-a mîncat supă de iarbă
n-a făcut dezinterie
n-a halit carne de cal
adusă-n zori de camarazi
care fugeau noaptea din lagăr
să taie caii ţăranilor
n-a murit
n-a suferit de insolaţie
cînd au stat cu toţii săptămîni de zile pe o pajişte
înconjurată de sîrmă ghimpată
păziţi de o mînă de soldaţi
şi n-au ştiut
ce-are să se aleagă de ei
cît au să rămînă acolo
încotro au să fie duşi
mai tîrziu s-a mai pus pe picioare
cu ciocolată americană
a mestecat pentru prima oară chrwing gum
i s-a dat în mînă o foaie de hîrtie
şi s-a pomenit
în mijlocul germaniei de după război
a luat-o spre austria
el ţăranul
a devenit proletar
situaţia de-acasă era tulbure-acuma
primăvara veni
primăvara trecu
veni vara
vara aduse cu ea dragostea
maică-mea
fata-n casă ajunsă la ţară
care nu lucrase niciodată la cîmp
nu cosise fînul şi
nu mulsese niciodată vaca
l-a iubit
pe ţăranul ajuns proletar
care nu văzuse niciodată o fabrică
nici vreo maşină sau instalaţie
afară de semănători
pluguri
prăşitoare
coase
securi
şi a iubit-o şi el
erau tineri
singuri
departe de casă
serile împreună
duminicile prin pădurile austriei
în care îşi închipuiau
viitorul
şi încă lipsiţi de griji
nopţile
el în cămăruţa lui din wels
ea într-un pod în patul ei
iarna încălzit cu ţigle
el avînd înaintea ochilor oraşul
ea cerul nopţii
apoi s-au luat
şi el s-a mutat la ţărani
şi-au locuit în cămara de merinde
făcuseră nuntă
cu mîncare
prăjituri
bere
şi vin
au invitat compatrioţi
apoi el scrise acasă
îşi prezentă în scrisoare soţia şi adăugă o poză
se despărţeau întodeauna în faţa casei
dimineaţa cînd el o pornea spre wels la lucru
şi ea avea în mînă găleata de muls lapte
el fură apoi o sanie de lemne
din pădurea ţăranului
care nu vroia să le dea nici un vreasc
şi le-au tăiat în zăpadă
la lumina lunii
să nu-i audă nimeni
şi în noaptea aceea nu se auzea decît scîncetul încet al fierăstrăului
şi nu se clintea nimic
afară de copilul
ce ea-l purta în pîntec
după care s-au certat cu ţăranul
care nu ştia nici scrie nici citi
fiindcă acesta aruncase în curte cana de lapte a mamii
şi nu-i dădea laptele
pentru care tata lucra duminica la el
şi cămara de merinde era neîncăpătoare
apărusem
noi
copiii
patruzecişinouă
cincizecişiunu
cincizecişidoi
cincizecişitrei
era cu neputinţă să mai stăm la ţăran
şi ne-am dus în lagăr
aşa i se spunea
unde se adunaseră
cei aruncaţi de soartă
din toate ţările europei
şi tata
îşi aranjă căminul
cu lucruri ieftine americane
o bicicletă
mobilă
un frigider
un fier de călcat electric
un radio
tacîmuri
şi farfurii
tata îşi lua rămas bun de la mama
în fiecare dimineaţă în faţa porţii
cînd pleca la wels cu bicicleta
şi ea îl ţinea pe unul din noi în braţe
părea că lumea se rostuise pentru multă vreme
atunci au început să-i cheme scrisorile de-acasă
şi să-i atragă cîştigul spre australia
şi taică-meu
şi maică-mea
şedeau împreună seara şi se sfătuiau
acasă multe erau acum altfel
şi drumul peste ape era lung
şi-atunci s-a pus problema
să devenim austrieci
să devenim australieni
sau să o luăm spre casă
şi maică-mea şi taică-meu
s-au hotărît să pornim spre casă
cu cîteva săptămîni înainte
eram aproape să mor
cînd am căzut într-un canal de scurgere
şi am ajuns acasă
alb ca rufele
pe care mama le călca
deja pentru călătorie
şi plin de sînge
am strigat
că nu mai vreau să stau aici să mor
că vreau în românia
un nume
pe care nu-l ştiam decît
de cîteva săptămîni
era în toamna lui omienouăsutecincizecişişase
la viena ne-am luat rămas bun de la rubedenii
de la unchi şi mătuşi
fraţii mamei
copiii
au primit ciocolată
bomboane
banane
şi portocale
şi ne-am bucurat de călătorie
tata era să n-aibă destui bani
încerc să explic totul.
încerc să-mi amintesc călătoria.
văd primele tancuri din viaţa mea
în gara budabesta.

tancul cu ţeava lui lungă pe cerul nopţii
noaptea petrecută pe bănci
teama să nu pierdem legătura
nesiguranţa
între timp se întîmplaseră o groază de lucruri şi noi mergeam înainte
şi iarăşi strigam
nu vreau să rămîn aici
cînd m-a găsit în sala de aşteptare mama
ceilalţi aşteptau cu toţii trenul
eu însă mă-nvîrteam în jurul mesei
tot împrejur
jur împrejur


în banat am intrat într-o căruţă cu cai. de la bun început însoţit de tot felul de ciudăţenii: locul naşterii, greutăţi cu actele. şi întors acasă. neîncrezător faţă de cei care vroiau să ştie prea multe.




AMINTIRI


cînd am sosit în gara satului vecin
era noapte
şi trenul a pornit mai departe
şi am rămas pe peron
cu şeful de gară
care rămăsese cu lămpaşul atîrnîndu-i în mînă
cînd auzi de unde veneam
şi castanul foşnea
şi vîntul aducea pînă la noi miresmele cîmpului
taică-meu şi-a aprins o ţigară
a apucat bagajele mai cu nădejde
maică-mea a izbucnit în plîns
şi ne-am pornit împleticindu-ne spre ieşire
ne-am căutat rubedeniile
de care-şi aducea aminte tata
s-a oprit locului în dreptul mai multor case
totul era tăcut în noaptea aceea de toamnă
doar amintirile tatii goneau pe uliţi urlînd
pînă se hotărî să bată la un geam
timid
încet
hotărît
pînă ce văzurăm o licărire de lumină
şi s-a deschis un geam
bucuria asurzitoare
şi întrebări
mereu şi mereu întrebări
noaptea aceea cu pîine neagră
slănină
sare
şi saltea cu pănuşi
e întîia mea experienţă cu totul nouă
după care o zi de toamnă numai a mea
bunica şi unchiul veniseră cu căruţa cu cai
să ne ducă acasă
nu-mi aduc aminte de primire
telegrama
care trebuia să ne anunţe sosirea
sosi abia peste trei zile
după ce mîngîiasem deja caii
aruncasem grăunţe la păsări
întrebasem deja de ce stă cocoşul sus pe cişmea
cînd îl vedeam de fapt pe cumpăna fîntînii
mă jucasem deja în colbul de pe uliţă
cu copiii din vecini
care rîdeau de mine
fiindcă purtam pantaloni trolezi
şi vorbeam altfel decît ei
reţinusem deja mai multe cuvinte din limba mea cea nouă
taică-meu împărţise deja darurile
mama spălase pentru prima dată cu săpun de casă
viitorul nostru era încă nesigur
ne-am mutat la bunica
care spălase farfurii în america
ca să-şi facă o casă
noile mele experienţe
începeau să devină viaţa mea
-1980-












WILLIAM TOTOK
n. la 21 aprilie 1951 la Comloşu Mare jud Timiş, într-o fam de muncitori. Studii superioare etc.
Debut în 1970 cu versuri îm NEUE LITERATUR. Numele său figurează în mai multe antologii de versuri şi în mai multe rev germane şi româneşti din Transilvania. Poeme ale sale au apărut de asemenea
în rev lit din RFG.
Unicul volum de versuri SOCIALIZAREA SENTIMENTELOR a fost publicat de ed. Kriterion în 1980.



POEZIE STUDENŢEASCĂ


şi-au scos caietele de notiţe
ca pe nişte pistoale
limba ţîşneşte
şi poeziile lui brecht intră în discuţie
satisfacţia sensuală la articularea greşită
a cuvîntului "nix"
nimic nu le schimbă convingerea

asemeni unui munte o placă
pluteşte spre cer
ridicarea la cer a plăcii de beton
naşterea în poezie
nici astea nu-s decît cutii de locuit pentru cuvinte
care te lasă brusc în urmă
peste noapte
atîrnat de cabluri de oţel
în cap cresc cuvinte de beton armat
şi ne sprijinim de ele
în neputinţa noastră
toate acestea le numim "viaţă"
scurt de tot
şi ne poticnm
sînt interschimbabile
în seminarul sentimentelor
probabil ca pe urmă toată şleahta
stă mulţumită la unison
întreg seminarul
s-ar putea spune aproape ca o familie
laolaltă cu poeziile din ceasloave
poeziile chicotesc neauzite
sint divizate
sînt alungate
din izolarea lor livrescă
glasurile o iau razna
şi apoi în pauză
viaţa se desfăşoară uniformă şi fadă
-1978-




DE CE SĂ TĂCEM?

stăm împreună la masă
şa-la-la-la-la-la
mîncăm pizza
şa-la-la-la-la-la
mototolesc în tăcere un ziar
sorb din vin
nu vreau să-mi cred ochilor
nic urechlor
fumul se face tot mai dens
pizza îmi stă în stomac
tac
ca o statuie
numai asta mică şi dulce vorbeşte fără oprire
se bîţîie pe scaunul de piele
înfulecă o-nghiţitură după alta
vorbeşte cîntă şi hăpăie
blugii ei au dungile calcate
n-are sutien
în schimb are cîrlionţi
îmi răsucesc mustăţile
şi mă tot mir
că n-am prejudecăţi
fireşte îmi place şi mie pizza
şi ţigările bune
vreau însă/ şi nu pot pricepe/
să mistui în mine ceva
atunci beau apă
şi se vorbeşte
dar oare despre ce se vorbeşte
şa-la-la-la-la
şi cîntă şi se bucură
şi are mare grijă de blugii ei călcaţi
laudă pizza
nu mai am ce mototoli
simt dintr-o dată cum sînt fixat de dincolo
care va'zică mă descoperă
fireşte doar tăcerea mea
dar eu mi-am luat demult zborul
şi n-a mai rămas din mine decît tăcerea asta
ca o scîndură
grosolană negiluită aproape jignitoare
şi-acum se ridică
şi cade la loc
pune-n mişcare cortinele
dansează
şi-n cele din urmă rîde chiar
scîndura
loveşte peste capete
stinge lumînările
se-ntinde
cască
şi trebuie să dispară
-1978-




AUTOBUZUL 33

aleg un plic cu ceai
China Black Tea
îl miros
îl încerc între degete
din apa fiartă a mai rămas jumătate
mai pun apă
arunc plicul pe masă
nepăsător
e nouă jumate şi e deja-ntuneric
mă uit fix în noapte pe geam
apa dă-n clocot
opăresc ceaiul
am chef de muzică bună
închid geamul
mă uit după autobuz
îmi strîng gîndurile
lătrat de cîine-ndepărtat ca la ţară
citesc poezia unui prieten
nu mai gîndesc în fraze gata făcute
E. mi-a adus acum cîteva zile o antologie
are şi el cîteva poezii în ea
totul e atît de trist
nu înţeleg ce mai caută şi ăştia azi
pe stradă
sînt atît de grăbiţi
şi 33-ul trece iarăşi
la ora asta prin faţă
şi tot mai stau aici nehotărît
iau dintr-un colţ o carte
o deschid
citesc o poezie de Douglas Blazek
"Pe cealaltă faţă a lunii"
ajung la versul "laptele devine melancolic"
o-nchid la loc
autobuzul a plecat
mîine am să merg la servici cu 33-ul
de fapt nici nu-i adevărat
mîine am să stau tot la geam
aici în locuinţa mea de la demisol
cu fereastra înaltă
cu asfaltul sub nas
cu gratiile paharelor
şi covorul plin de praf
totul gîndesc s-a dus dracului
şi-ndată înghit o vitamină
din cauza problemelor cu ochii
şi uite aşa
poate mă liniştesc la gîndul pilulei înghiţite
apa din ţeavă miroase a clor
mă plesnesc peste genunchi
mă uit
contemplu umbrela veche
mă gîndesc la autobuzul 33
-1978-




UN SANDWICH DIN MERS


un oraş plin de fum
acolo
în cafenea domneşte o destindere anonimă
dimineaţa şoferii de taxi se bat
pentru clienţi
într-alt cartier un domn în vîrstă evocă
întîmplări din război
zi de zi
la aceeaşi oră
azvîrle cu cuvinte spre şantierele
indiferente rezerva de fier a viitorului
teama de-a nu fi adnis
există-ntodeauna amănunte care nu-ţi vin în minte
altfel totul ar fi în aparenţă perfect
nu-i aşa iubito?
în faţa ceainăriei cîţiva ţigani pribegi
infanterişti ai iluziei
de la automatele care-ţi mănîncă fisele
o convorbire cu un necunoscut
realitatea începe să iasă la iveală
cîteva frunze care cad
ziua în barbă
această calitate a celui neindiferent
nu-i aşa iubito?

praf în păr şi nisip în cutele hainelor
un ceas care merge aiurea
un sandwich din mers
la tranzistor ultimele ştiri despre rhodezia de pildă
o vilă cu jaluzele violete
un pom exotic fără fructe
cei care pierd se pierd tot mai mult
nu-i aşa iubito?

cînd treptele se fac tot mai joase
iar poeziile tot mai rare
cînd scriitorii se ţin
de propriul lor scaun
cînd cuvintele se prefac în hîrtie
cînd creioanele se rup

cînd totul trebuie luat de la capăt
atunci facem socoteala şi tragem o linie
nu-i aşa iubito?
-1978-





POEZIE DIMINEAŢA ÎN ZORI


nu vreau să desfiinţez realitatea cu palavre
aceasta mi-e deviza
cu ea m-am deşteptat azi dimineaţă
merită să meditezi la aşa ceva
zgomotele străzii pătrund în toate ungherele camerei mele
răspunsul meu era
o tuse scurtă ca o armă ridicată
cînd stau apoi în stradă şi soarele dimineţii mă izbea în faţă
mai intens ca oricînd mă gîndeam din nou la conţinutul acelei propoziţii
nu puteam scăpa de impresia
că realitatea ameninţă să mă desfiiţeze cu palavre
oameni grăbiţi mă priveau în fugă
în ce mă priveşte în capetele lor
se năştea un verdict fulgerător
prea puţini prindeau de veste că-i ghiceam
înregistram totul
notam cum s-ar spune totul
se desprindea de pe scheletul realităţii pînă şi
ultimul strat de tencuială
dar nimeni nu era scandalizat
în barul de lîngă staţia de autobuz
stăteau cu toţii adînciţi în ziare
ştirile pe scurt îşi atingeau ţinta
în spatele cuvintelor şi grabei acestor oameni
stătea ascunsă însăşi realitatea cu care citeau gazeta
nu eram deloc dezamăgit
că nu înregistrez întocmai rîndurile
printre care cred că percep o halcă tot mai mare de realitate
chelneriţa îşi serveşte clienţii în cea mai mare grabă
afară de mine toţi sînt grăbiţi
şi asta nu-i o pură întîmplare
mărunţişul se-ntinde peste mese
încerc să mi-o închipui pe chelneriţă-n pat
faţa îi e deja puţin boţită
de deşteptările de zi cu zi de munca
mereu aceeaşi de grijile mereu aceleaşi îmi spun
poate are şi ea un soţ copii şamd
dintr-o dată mă-apucă ruşinea
nu numai din cauza chelneriţei şi-a chipului ei boţit
nu numai din cauza celor ce citesc ziarul şi a orei matinale
mă simt ca un intrus
ca un străin printre oameni
am chef să le spun tuturor cine sînt
de ce zăbovesc pe-aici atît de devreme
de ce am la mine cărţile din punga de plastic
ce fel de cărţi sînt
şi aş vrea să strig din toate puterile
îmi pun ochelarii de soare
deşi aici înăuntru e "umbră" de-a binelea
îmi dau pe dată seama că am mai făcut o greşeală
necunoscutul de vizavi mă priveşte cu un fel de reproş
şi-a ridicat o clipă ochii din gazetă
"cearcăne"-mi spun si-aproape-aş vrea
să-i mărturisesc că m-am ascuns de el
îi cer însă foaia
îmi las privirea să-alerge pe ea
citesc numai titlurile i-o întind înapoi mulţumind
se uită la mine fără să priceapă
crede a şti că n-am prins nimic din conţinut
ştirile sportive le-am ignorat făţiş
asta l-a deranjat cel mai mult
cum aş putea îndrepta un asemenea gest
cum aş putea schimba părerea vecinului meu de cafea
nu se mai poate drege nimic
vreau cel puţin să-mi scot ochelarii
îi pun peste cărţi
crede probabil că sînt "poliţiste" sau cam aşa ceva
în clipa cînd începe să citească titlurile
i le ascund la repezeală
după care i le pun iarăşi pe masă aşa fel încît să le poată citi
interesul lui pare să scadă
sînt amărît
"azi - mă gîndesc - nu fac decît gafe"
omul se scoală şi iese din bar
localul se goleşte încet
nu înţeleg ce i-o fi apucat pe toţi aşa dintr-o dată graba
chelneriţa aleargă de la o masă la alta
atunci mă dumiresc şi eu
"munca"
benzile rulante se pun în mişcare
de-afară se-aud sirene de fabrică
mă gîndesc "benzile rulante aleargă din ce în ce mai repede"
chelneriţa se reazemă de bar
cel mai bine ar fi să-i spun ceva drăguţ
îi fac semn
se-apropie şi arăşi ochii-i sînt deodată hăituiţi
şi cutele feţei i se adîncesc cu fiecare pas
apoi se opreşte lîngă mine
am uitat tot ce vroiam să-i spun acum cîteva clipe
şi ca vrăjit nu-mi pot lua ochii
de la chipul ei boţit
îmi întinde restul cu un gest
amintind de-un actor repetindu-l zi de zi
şopteşte ceva aducînd a "mulţumesc" şi-mi zic
"actriţă perfectă"
se reazemă iarăşi de bar
destinsă aproape zîmbind
constat că e într-adevăr frumoasă
privesc fix tăblia mesei
ştiind că nu peste mult
voi părăsi localul
-1978-






DESCRIEREA UNUI ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÎNĂ


plicul cu chenzina începută
stă singur pe birou
lîngă fotografia prietenei
te trezeşti
alungi din urechi cu muzică în zori
soneria deşteptătorului
benzi de magnetofon
torni peste ness apă fierbinte
după care-ţi clăteşti gura
scuipi în chiuvetă amarul de ieri
aprinzi un pall mall rămas de duminică
mergi la budă
te speli
te grăbeşti la autobuz
ţinînd în mînă geanta
întinzi abonamentul la control
îi faci un semn din cap portarului
te zgîieşti la picioarele blondei
începi
-1979-





NOUA SUBIECTIVITATE
duminică 2.04.1978



prima ţigară încă în pat
e la fel de amară ca toate ţigările din pat
la care-mi trece prin minte o metaforă
inima albastră
şi trebuie să mă gîndesc pe dată la clişeele
care împroaşcă de jur împrejur în literatură
şi nu doar în literatură
amestec mai departe în supa de varză
şi îmi închipui cum ar fi fost
dacă de pildă-n 1923 un cîrpaci mi-ar fi
făcut un portret
frumos kitsch fidel
am terminat de mîncat
iarăşi fumez şi mă gîndesc
la inima albastră
răceala mi-a trecut deja
praful intră pe geamul deschis
trec fete îmbrăcate frumos
o maşină după alta
o propoziţie după alta
-1978-





ÎNTÎMPLĂRI TRĂITE


1.


încerc să mai scriu ceva despre mine
iau bilete
mă urc în trenul de noapte
mă îndrept spre metropolă
în faţa fostului palat regal
stau soldaţi în uniformă de paradă
în faţa ambasadei siriene
stau subofiţeri de miliţie
la parterul hotelului intercontinental
îmi cumpăr ţigări greceşti
într-o cofetărie
mănînc o îngheţată de-a'npicioarelea
seara stau la poveşti cu scriitorii
despre literatura noastră
sînt îndemnat să fiu pragmatic
văzusem pînă acum literatura
doar ca acţiune
pe deasupra mai ştiu
că şi între noi bîntuie un conflict de generaţii
generaţia mai veche lipise încă manifeste comuniste
noi însă ne-am născut
cînd mijloacele de producţie devenise un bun al tuturor
revoluţia n-a luat sfîrşit însă
la cîrciumă
chelnerul pune pe masă un coniac după altul
muzica urlă
nu fac nici un compromis
un scriitor povesteşte cum a devenit comunist
în lagărul de la tîrgu-jiu
literaţii zic eu au devenit mai
independenţi faţă de şabloane
şi cred că un poet se poate ascunde
de propria lui teamă şi-n spatele unei munci domestice
pe mine mai nou mă îndeamnă
la scris
scepticismul e oricum defăimat
dob dylan stereo

o consecinţă logică

sînt atît de nervos
încerc să-mi ascund tremurul degetelor
relaţiile condiţionează literatura


2.


uit de metropolă
în braţe-mi doarme prietena
cînd şi cînd aprind cîte-o ţigară
nu ştie la ce mă gîndesc
la micul dejun un ou
şi plec la drum mai departe


3.


e abia 20
vine la mine
o tînără muncitoare
sudoarea ei
mi-e binecunoscută
ne iubim
nu avem nimic deosebit de povestit
o noapte întreagă
da zic
da zice
ştie că scriu poezii
de ce gîndeşte ea
de-aia zic eu
mă sărută
pink floyd zic
da zice
n-am altfel de muzici
nu zice
da zic
e-n regulă
da zice
ne iubim
da zic
începe să se-ntunece
da zice
e-n regulă
da zic
se-ntunecă
da zice
-1979-








RICHARD WAGNER


DIALECTICĂ


Ne-am dat seama de condiţii
Am hotărît să le modificăm
le-am modificat

pe urmă au venit alţii
care şi-au dat seama de condiţiile
modificate şi au hotărît
să le modifice

au modificat condiţiile
modificate

pe urmă au venit alţii
care şi-au dat seama de modificarea
condiţiilor modificate şi au
hotărît să le modifice

au modificat modificarea condiţiilor
modificate

pe urmă au venit alţii 1971





TEXT RĂSPICAT (1973)


să-ţi stabileşti reşedinţa
în acest peisaj prolix
cu gesturi ambigui
să îngenunchezi necuprinsul
în cîmpul vizual

să fereşti harababura
fenomenelor de atotputernicia
ordinii stabilite
prin discuţii amănunţite
să scoţi în evidenţă stări
de lucruri preexistente

contribuţia noastră în această etapă
este premeditată şi proprie
unui nou punct de vedere

1973






CEL CE DESCINTĂ PEŞTII

mă rostesc prin pereţii peştelui
fiecare cuvînt sparge unul din pereţi
de j'demiideani mă îndeletnicesc cu spargerea pereţilor
peştele însă nu l-am spart
o ţin una şi bună :
numărul cuvintelor mele este cu unul
mai mare decît numărul pereţilor existenţi
deci am să sparg peştele
am să mai am la îndemînă un cuvînt


decît nu cumva să
mă bîlbîi

1971


CURSUL FATAL AL VIEŢII
UNUI BINECUNOSCUT LIRIC

(Întîmplare cu tîlc din vremuri demult apuse)

sfatul oraşului a hotărît ca bine
cunoscutului liric ewald säbelmann
să-i dedice un monument ceea ce
fireşte binecunoscutului liric ewald

säbelmann nonconformist de felul
lui a refuzat după care sfatul oraşului
a pus să fie transformat într-un
monument care a fost imediat aşezat

în faţa sfatului şi prezentat în presă
fapt care în ceea ce-1 priveşte a avut
drept urmare că binecunoscutul
liric ewald säbelmann din cauza

libertăţii de mişcare tot mai
reduse a fost pus în imposibilitate
de-a mai scrie fapt care pe de altă
parte a dus la cufundarea sa în uitare

adică însemna că nu mai era bun
nici de monument întrucît cetăţenilor
ce treceau pe lîngă el nu le mai amintea
de nimic şi astfel sfatul oraşului

dispuse ca liricul devenit necunoscut
să fie îndepărtat iar blocul de beton
dus la marginea oraşului şi azvîrlit
într-o groapă de gunoi unde

în cursul anului următor s-au
produs transformări organice din
cele mai stranii care au avut drept urmare
ieşirea la iveală a conturelor

unui pom încît după scurgerea
unui an în groapă se afla un pom
în toată puterea cuvîntului
care în primăvară a dat florile

cele mai frumoase preţuite ca
atare şi de gunoierii oraşului
şi e aproape sigur că tot ei
au fost cei care au răspîndit

în oraş vestea despre poetul care
s-ar fi transformat într-un pom
ştirea se întinse însă ca o
vîlvătaie pe străzi şi deo

camdată presa locală a fost singura
care n-a amintit-o avînd drept urmare
faptul că în primul week end
toată lumea s-a înfiinţat la marginea

oraşului şi toată după-amiaza a
ascultat cu atenţie murmurul
vîntului prin coroana pomului
şi seara plini de remuşcări

s-au îndreptat cu toţii spre
casele lor cu cîte o floare la
butonieră ceea ce a dat însă de
gîndit sfatului oraşului acesta

a luat măsuri de urgenţă care
au constat în faptul că s-a înregistrat
pe bandă murmurul vîntului prin
coroana pomului şi s-a lansat

pe piaţă discul care se primea
automat ca supliment chiar şi la
brutării ceea ce a făcut ca pe bravii
noştri concetăţeni să-i apuce căscatul

entuziasmul iniţial transformîndu-se
în iritare şi nu peste mult se puteau
urmări în presă păreri ale unor cititori
care cereau tăierea neîntîrziată

a copacului de la marginea oraşului
sfatul sensibil şi receptiv la asemenea
probleme se îngrijea întotdeauna de
toate cererile cetăţenilor se adună

deci în plen şi hotărî în unanimitate
tăierea copacului decizie căreia
i se dădu curs neîntîrziat lemnul
rezultat fiind repartizat

familiilor nevoiaşe pentru încălzire
sosi şi anotimpul rece şi curînd
se puteau vedea nori groşi de fum
care se ridicau din coşuri şi se întindeau

ca nişte dîre negre pe tot cerul de
unde şi panica trecătoare care a
cuprins populaţia potolită însă în
cel mai scurt timp de către sfat care


prin mijlocirea presei locale a declarat
stare de doliu pe o durată nedeterminată
după care chiar dacă_în cu totul alte condiţii
lucrurile au reintrat pe făgaşul lor obişnuit

1974





ÎNSEMNĂRI DE 1 MAI


ne-am pierdut o vreme din ochi
în pădurea de oameni lozinci şi steaguri
te-am regăsit înaintea unei tarabe cu mici
căscai gura la tot felul de oameni
atîrnaţi ca nişte sugari de sticlele tulburi de bere
am zis atenţie am tras o poză
am alergat prin parc
unde şedeau bunicii uitîndu-se tîmp
la cine ştie ce le-o fi trecut prin cap
le-am rîs pur şi simplu în nas
în euforia noastră ne-a trecut prin minte istoria revoluţiei
ne vuia deja capul de-atîtea date scrise cu roşu
ne-am repezit val-vîrtej la calendare
ne-am pierdut în colecţii îngălbenite
pe undeva pe la începutul veacului am dat din nou unul
de altul adulmecînd garoafele socialdemocrate
ne-am uitat la noi înşine din înaltul portretelor bunicilor
ne-am radicalizat uimitor de iute în fotografia alb-negru
pînă ce o aversă de ploaie ne-a smuls din seninătatea gîndurilor
ne-am tras la adăpostul copacilor
care şi-au deschis pe dată umbrelele
erau primprejur şi mulţi cu steagurile
îşi ştergeau ploaia de pe faţă
cu sufletul la gură însă cam tot aşa mai zici la
repezeală
trebuie să fi fost prin nouăsutezece
şi punem punct

1976



POEZIE PENTRU M. GEDICHT FUR M.
senzaţie de ceva străin la contemplarea
ilustratelor
propoziţie din literatura kitsch „umbla de unul singur prin oraşul străin"
cuvinte din sertare v__
pe ilustrate oraşul în care trăiesc îmi e străin identific anevoie semnele distinctive din reproducere
cu cele reale
citesc de mai multe ori textul ilustratei privesc insistent imaginile caut să mă conving că în realitatea acestei ilustrate sînt şi eu real
cîteodată
cînd mă urc în autobuz
mă cred la mine acasă
92
gîndesc fiecare gest să duci piciorul înainte să te ţii de bară şi să iei bilete să o iei înainte mă trezesc privind taxatoarea nerăbdător .
ca şi cum aş şti că are să mă întrebe ceva
dimineaţa mă trezesc şi îmi închipui că e dimineaţă încep ziiua gîndind în propoziţii întregi văd soarele luminînd înăuntru prin uşa balconului şi gîndesc pe dată că soarele luminează înăuntru
prin uşa balconului după care se instalează cu regularitate un sentimem
de fericire
pentru care nu am nici o explicaţie de-a gata am renunţat să mă mai supăr pentru atîta luciu ies pe balcon şi văd pădurea şi spun „pădurea"
de parcă tocmai aş învăţa o limbă străină sau aş vrea să fixez cumva gîndul nu demult în plină noapte nevastă-mea s-a lipit de mine mi-a spus prin somn ceva pe româneşte şi fără a se trezi s-a întors imediat dinspre mine şi a tăcut
în somn părea să fie speriată cînd i-am povestit a doua zi a rîs crispat nu mai ştia de nimic
aşa trăim noi aici
ce uşor îmi vine să vorbesc la plural
uneori tînjesc după plural
e greu să priveşti lucrurile izolat
mai demult se întâmpla să fiu fericit
pe atunci nu-mi risipeam gîndurile în călătorii
93
erau zile and încercam să-mi lămuresc soţia
din convingere pe vremea aceea chiar şi spaima se putea exprima în
cuvinte aveau loc necontenit explicaţii
şi tot timpul se instala acea veselie
pe care o lasă în urmă de obicei discuţiile
lumea ni se arăta în propoziţii corecte
nu aveam nevoie să ne cramponăm de nimic
căci nu aveam impresia că trebuie să ne cramponăm de
ceva ne mergea atît de bine
încît nu mai eram în stare să vedem gesturile de
fiecare zi nici nu mai observam de pildă cum ne facem patul
cum mîncăm cum spălăm vasele nu observam cum ne iubim zilele treceau ca în filme cînd ne trezeam dimineaţa ne aruncam privirea în foaia locală ne gîndeam apoi la ce film să mergem cel mai bine ziceam e cînd ieşi dintr-o sală de cinema la unsprezece dimineaţa şi nu observam că ne însoţeam cu disperarea disperarea nu devenise încă de-a noastră stăteam adesea în penumbra barurilor cu prieteni curajoşi şi discutam despre disperare discutam despre conceptul de disperare de fapt nu discutam decît despre concepte mai tîrziu s-a dovedit că nu erau decît vorbe goale
ce puteam face însă
mult timp am crezut că ştim ce era de făcut
fiecare întrebare era şi un răspuns
nimic mai bun decît să poţi pune întrebări
94
azi nu mai sînt în stare de nici o întrebare
la cea mai uşoară suspiciune mă apucă un fel de
ameţeală
rătăcesc printre obiecte golit de gânduri cînd şi cînd mă ajunge aducerea aminte uneori simt nevoia să fotografiez totul în jur a fost un timp cînd nu puteam vorbi despre realitate
decît pe bază de fotografii
în asemenea momente nu eram în stare să scriu nici
măcar
o singură propoziţie pînă şi gîndul la literatură mă făcea să cad pradă
disperării scrisori nu mai puteau apare căci însuşi gîndul
ideea de scrisoare făcea scrisorile cu neputinţă nu mai scrisesem nici o poezie
fiindcă nu vroiam să înşel oamenii ce se interesau
de poeziile mele
am început să vorbesc la trecut despre ceea ce mi s-a întîmplat şi mi se întîmplă zi de zi fiindcă în ast fel am luat şi o iau ca literatură şi am putut şi pot în ast fel să mă ţin oarecum
deoparte • de ceea ce m-a ameninţat şi mă ameninţă cu sfîşierea
am pornit la drum doar ca să văd cum arată alba iulia
în zori
am rătăcit prin cetate
am încercat să-mi aduc aminte de vizita mea aici în
noiembrie 1973 nu mi-am adus aminte nici măcar o singură propoziţie
pe care s-o fi rostit atunci urc treptele sus amintire din filme istorice m-am uitat în celula lui horia şi m-a izbit frigul am văzut apoi în stînga fotografiatul interzis
95
din arcul porţii am privit mult timp în jos vatra
oraşului
am coborît pe drumul pieziş
de-a dreptul peste şinele înguste ale trenuleţului de
zlatna
„liniştea sufletului" s-a îndepărtat pe linia îngustă am mers mai departe cu ce-am văzut n-am putut începe
nimic
am cumpărat o ilustrată am scris pe ea o adresă şi am aruncat-o la cutie fără s-o fi privit
am pornit spre nevastă-mea
însă n-am rămas
fiindcă îmi aducea tot timpul aminte de nevasta-mea
cînd mă uitam în oglindă
mă izbea tot mai des asemănarea cu taica-meu
am făcut unele gesturi şi le-am recunoscut pe
ale lui taică-meu mai demult nu mi s-a întîmplat aşa ceva niciodată

am început să-mi descopăr ticuri
care-mi erau necunoscute
părea că devenisem un altul
şi atunci am ştiut dintr-o dată
că nu mai pot spune nimic ca lumea despre mine
cheful de vorbă mi-a pierit
am devenit nesigur chiar şi pe cele mai simple cuvinte vocabularul mi s-a atrofiat
m-am descotorosit de necazuri la fel cum scapi de
balast am stat şi-am cugetat la starea de lucruri
am încercat să pronunţ expresii ca „adevărata stare de lucruri"
am notat ceea ce observasem am început din nou
să vorbesc despre mine în POEZII
cît timp are să ţină

cine-ar putea spune

1977


INVAZIA ORNICELOR

cum ornicele ni s-au năpustit asupră
cui să-i mai fi bătut atuncea ceasul
primăvara ajunsese sub supraveghere
adio timpuri cosmice

ciclurile de pe perete au fost răzuite
am avut revelaţia unei linii suverane
care ne-a astupat superbe temeliile
nici vorbă de vreo devenire sau scurgere

am bîjbîit în natura devenită sărăcăcioasă
am dat de neutralizare şi indiferenţă
obiectele la care am ajuns
semănau dintr-o dată unele cu altele
căutam şi n-am dat de nimic cunoscut
totul era vid totul era omogen


golul odată-ntipărk în capetele noastre
timpul l-am dus la iarmaroc
am dat deoparte mahmureala zilei de luni
moneda de sub limbă
ne-a făcut orele neîncăpătoare
le-am însemnat cu ban şi cu stemă în capetele pătrate s-a strecurat disciplina au început să ne hăituiască maşini într-o evadare aberantă
stăruiam în sincronizare pe neaşteptate ne ieşea în cale banda rulantă a timpului conştiinţă a ce ne purta în neguri înşelătoare
de-atunci întruna se năpusteşte timpul asupră-ne
fapt care nici măcar nu ne mai scoate din sărite
ne agăţăm atunci de unde putem
şi ne lăsăm în voia curentului
de-acelaşi lucru ne-agăţăm întotdeauna
purtaţi fiind într-un continuum
alcătuit din momente repetitive
pe care uneori cînd ne mai tragem sufletul
sau preţ de o ţigară
îl numim viaţă

1977




DUPĂ-AMIAZĂ BĂNĂŢEANĂ

pentru toni şi marianne

strîngerea de mînă şterge frontierele mişcare
lentă a camerei peste ogoare ţinut încărcat de speranţe
din cele îngropate gropi deschise discuţiile
pline de gropi deschise şi între ele
mereu iarăşi şi iarăşi fleacuri din astea
şvăbeşti cuvintele se-arată-n curu gol
legături de familie şi semne discrete cu ochiul
berea aia nici nu mai ştiu cum a fost zorzoanele
anilor în istorii de familie poveştile interminabile
despre moarte şi despre coincidenţele-ncărcate
cu destine ghiftuiţi de tot felul de istorii ne
instalăm în camera din faţă vorbim mai repede
bănuieli înţelegeri în cele din urmă ne dăm seama
de stadiul revoluţiei din capetele noastre
şi iarăşi încrezător VENCEREMOS !?
iar drept fundal o polcă-a orologiilor

1977



LACUL DIN CRATERUL BOMBEI
pentru herta k.
măştile slinoase zici cane întrerup discuţiile noastre
încât atunci cînd vorbim despre oameni vorbim
de idei iar cînd vorbim despre idei aproape niciodată
nu pomenim de oameni orice propoziţie perfectă
trebuie să trezească neîncredere arlechini zgomotoşi
pe străzi mă feresc de metaforele astea precise
ne aflăm acum la un pas de marginea cuvintelor
amintire-a unei poezii de dragoste de enzensberger
care nu se mai lasă exprimată^n cuvinte să trebuiască tot
din cuvinte să dai relaţii despre alte cuvinte
anumite cuvinte gesturi formulări ne întristează şi zici
că-ngrămădim mereu reprezentări crezînd cîndva să putem
face cîte ceva cu ele şi pielea ne-o păzim ştiind
că e ridicol ne păzim însă pielea buchete uriaşe de
flori un bărbat stă pe un buchet uriaş de flori şi-şi
bărbiereşte piaţa de pe chip conturele cuvintelor
le sparg culori abia palpabile margini ale ochilor
cuvîntului ale nasului ouvîntului ale gurii
cuvîntului ale chipului cuvîntiukii ochii ar trebui
pictaţi cu ochii nasul cu nasul gura cu gura
a devenit atît de complicat cu toate
detaliile astea

1977



ELEGIE LA O CĂPRIOARĂ FUGIND

Te zăream din tren, treceam
prin rarişti. Pădurea trecea

din imagine-n imagine, lemnul i-1 aveam
în buzunar. Atîrna în faţa geamului, de parcă

ar fi crescut din tren. Priveam la toate astea,
te priveam în fugă, rîzînd te

priveam cum printre împrejmuirile noastre dis
păreai. Eşti iarăşi, a noastră căprioară, tu fugi

şi fuga ta se află sub ocrotirea noastră. Din
spatele geamului vedem de ce sînt însă

atunci ţigările pe neaşteptate
din lemn

1980


LOCAL

în tavan serpentine rămase de anul
trecut. Pe perete, truc de designer, un opt,
invitînd la oafea. Inscripţie clară, îngălbenită : beţivii

nu primesc nimic. Good evening Nelu, strigă
un puşti. Rîde strident. Rosteşte propoziţii
din ora de engleză. Nene dă-mi un leu! Jur

împrejur pe mese stau sticlele de bere
de-un maro murdar sau tulburi verzi. La aşa
ceva se vine înţolit în confecţii din astea. Se bea,

se dă pe băutură chiar şi banul care mai rămîne
după apă, gaze, încălzire, curent, ieşirile la iarbă verde.
Patrula de miliţie intră'năuntru, rămîne tăcută la tejghea,

şi ies iarăşi. E şi o fată în ginşi
lipiţi pe ea. Bătătoare la ochi, cu părul vopsit
în negru. Chelnăriţa duce o cafea aburind
printre discuţiile care plutesc în aer. E joi
seara, ţigările îşi rod tutunul
pe nesimţite.



ÎNSEMNĂRI ÎN CRONICA FAMILIEI

1.
Cineva
înălţa

zmee.

Ele urcau
în
adînc.

Un cer înalt
de primăvară
se boltea
deasupra
amintirii.

Deschidere
înspre adînc

2.
Mureşul pe la o omienouăsute
treisprezece, merg. La şcoală se vorbeşte
ungureşte, copile. Vine vara amărîtă
a bunicii. America. Iluziile străbunicului, moara
se duce pe apa sîmbetei, linia Hamburg-America.
Mare cît o carte poştală. Războiul bate la uşă.

3.
Domnii în faţa valurilor furioase
de la Cattaro. Cine cu cine purta război,
nu eira încă limpede. Cu toate acestea i se
împotriveau morţii. Mînuitorii penei
dormeau sub pleoape grele de
veacuri. Bunicul şi-a luat
inima-n dinţi, baioneta a sărit
din ceas, în timp ce mergea
prin ploaie, încetă să mai plouă,
un nor gonea un altul,
pe urmă a trecut, de cum a
ajuns acasă.

4.
Roth a născocit Timişoara în 1918. Tînarul
Gabriel, însă asta era deja o carte, încît
mai bine nu mai spun nimic. Apăsarea
ne ţinea în şah. Cui nu executa, i se trăgea un perdaf.
Şi-odată cu primul negru pe care îl văzu
bunica, ce mai lărgire a conştiinţei.
Cu deosebită stimă, domnii mei, toate
scrisorile de după o revoluţie eşuata.
Aşa va'zică, cine împinge tărăboanţa mai
departe spre această stabilitate climatică.

5.
Prin toamnă cu tramvaiul doi.
Cu doiul în frunzişul sclipitor.
De braţ cu o femeie, o vrăjitoare-a
vîntului. Hai s-o pornim
în cartea cea verde.

6.
Părinţii-n pantaloni scurţi, în gură
cu batoane dulci, se dau în căluşei.
Trec tăcuţi cu puştile la ochi peste cîmp.
Apoi se duc. Spre părţile Geliabinsk-ului,
cinci ani de zile. Hei, dar despre asta nu se
vorbeşte.

7.
Dimineaţa. în lungul urmelor
gîştii. Nici nu era chiar aşa de
neted. Mult mai de mult. Pe cînd
bunica era încă un copil şi mult mai tîrziu,
pe cînd, copii fiind, dezgropam mortul,
biet soldat cu copeicile-n palmă. Ne
transporta un tractor cu remorcă din
satul vecin. în mîini ou săbii de
lemn săream din tranşeele războiului
trecut din cele pe jumate îngropate.
Odată stăteam la gard. Soldaţi alergau
peste păşune. Era vară. Manevrele de vară
erau pe sfîrşite. Paşi pe urmele ploii, urma
gîştii în zori. Mai demult. Pe cînd bunica
încă un copil. Pe cînid noi. O săgeată
îmi zbîrnîie pe la urechi.
S-a dus.

8
Unde sînt cei dragi.
Nici un mormânt cică nu-i să-1 poţi arăta.
Doar scrisorile astea, de tot mai multă
vreme avînd nevoie, pînă să tacă
într-o limbă pe-nţeles.

9.
Pe-aici ziua nu e ceva de groază.
Maşinile ce trec sînt :
cisterna de lapte, aro-ul de la CAP, şi-n faţă
de tot camionul cu mărfuri.
Perele se strică-n copaci. încă
nu-i linişte. Cîinele-şi urlă
urletul spart ca nişte cioburi. Cocoşul dă
drumul unui strigăt de cloşcă. O motocicletă.
îl mai ştii pe cel care conduce ? Spre
prînz poate se-apropie o furtună. Ca hoţii
umblă cuvintele prin discuţii. Poştaşul
aduce o telegramă. Maşini care tot trec.
Ziua, aici, nu e ceva de groază.
zău că nu.

10.
În grajduri, în casa noastră, e înzidită
o fîntînă turcească. Tata dezgropase
ţiglele roşii, adînc sub deal, în nisip unde
curgea odată Mureşul, le scoase-afară din
pietriş, bucată cu bucată, am călcat pe ele,
piciorul mi-e acuma în perete, în casă, dincolo
de ea bate vîntul, timpul, în gură am pietriş,
unde curgea odată totul, cuvînt cu cuvînt,
nisipul, de care mi-e gura plină.

1978

DIGRESIUNE DESPRE RADIO
E august, ies din clădirea poştei
prin uşa turnantă. Scrisori, care încotro,
îmi vine în minte Jannings. Jannings
în : „Ultimul om". După care
mă întorc. Care încotro. Dau de Jan.
De Jan col care şi-a dat foc.

Tu, înaintea mea, în jeans-ii tăi oare nu ard
şi ou privirea ta care nu arde, tu, gagică de nimic,
gagică de filat, în şuvoiul trecătorilor.
Haide, copil de reclama, să mai
dansăm o dată acel Jailhouse-Rock,
şi-apoi, frumuseţe de-amiază, e cît se poate de sigur
fără prea multă vîlva — ne descompunem
în arşiţă.

Babelodessa mea, ideosamovar al gîndurilor mele.
Călăreţi pe unde scurte, teme de sezon uitate.
Mai slăbiţi-mă naibii cu clişeele voastre !
Voi lirici bine situaţi cu scepticismul vostru sănătos
şi cu trăiri de tip găselniţă, eroi din cel
mai recent film de mare spectacol. Sînt însumi
Tycoon al memoriei mele, mai daţi-mi un titlu
de ţar asupra cuvintelor mele şi vă promit
să mă fac nevăzut printr-unul din nodurile
rămase libere-n tăblia mesei.

După-o luptă-n citate ies pe balcon.
Se clatină au ba tronul păunilor.
Tronul păunilor ? Sub mine traficul
scurgîndu-se lin.
Noatpte. Noapte fără somn. Imagini ale
insomniei. Che. Angeda. Mai.
August. Jan. Deceniul
obsedant, mistificat. Cînd voi fi auzit întîia
oară cuvînitul „twist" ?
Noapte fără somn. Radioul e un
ochi uriaş care nu vede.

Gazete, castrare-a visului ultimilor
ani. Imagini dintr-un film fotografiat
frumos. Tutuindu-se cu conţinuturile
neplăcute. Eu, o imagine a mea
provizorie. Moace putred de bogate.
Titluri de-o şchioapă, dominatoare.
Societate de tranziţie. Dorinţă
profundă : a o lua înapoi. Să putem
regresa pînă-napoia propriilor experienţe.
Ah, cum ne strecurăm vorbind pe sub
cutiile craniene ale oamenilor.
Ce zici, Isaac.

Câmp David Sound
Politicienii fac vizite particulare.
Din comentarii răsare iarăşi şi iarăşi
cuvîntul „triumf". Aproape de
nerecunoscut în ambalajul unor fraze
banale, mă conformez
ca odinioară Chuck Berry
obligaţiilor mele.

atîta linişte
încît însuşi cuvîntul „radio" îşi pierde
înţelesul. Ia uită-te, femeile
cumsecade ! Dispar cu copiii de mînă
la intrarea magazinului.

Vecinul meu n-aire habar de Jan
şi nici de mine. Nu ştie nimic de Ulrike.
Au omorît-o cu încetul. A dat-o gata
deceniul. Vecinul meu nu ştie de nimic.
A omorît în el, încetul cu încetul, tot.
Acuma e momentul! lui. Slujba-1 înghite.

Aştept în stradă pe-o vreme închisă, ploioasă
autobuzul. Apoi, dintr-o dată
intersecţia e pustie. Deasupra pieţii
se aud megafoane. Se-agită nervoase două
uniforme : nu traversaţi ! Rugăm nu traversaţi !
Ziua închisă, ploioasă e cuminte de tot. Pe
partea cealaltă autobuzul şi eu aici şi
după un timp trec ca fulgerul, cu lumini
albastre în maşinile lor mondiale demareclasă,
ca fulgerul trec, şi timp cîteva clipe îi poţi
atinge cu privirea. îmi vine atitobuzul, zi
închisă, ploioasă, stopurile-şi schimbă cu
repeziciune culorile, oamenii atîrnă muţi
în transportuncomun.

Poezia de faţă e pentru Minam Makeba.
Miriam, ia loc aici. Despre apartheid
se mai poate vorbi.

Pe-o ilusrată de la difuzarea presei,
Angela. Cîteva clipe plutesc trans
versal în aer. în imaginile acestei toamne.
La cît se vinde nedumerirea, întreabă
unul, un tip pe puncte ţinînd de deceniu.

Chipuri a la George Grosz, o după-amiază
din cuvinte repezite. Şi sentimentul acela :
să te ridici să pleci

Stau ghemuit, aici, între cuvintele meie,
departe de tumult, de împuşcături. Ploaia se scurge pe
geamuri şi se preface-n sticlă. Din radio
ies fraze de care m-agăţ ca de
o paraşută. Cum aş putea să m-apropiu, gîndesc,
fie doar şi de glontele din ţeava. Voi, prieteni
din Nicaragua, izbiţi cu steagurile pînă le
umpleţi de sînge, ştiu. Rănite sînt şi cuvintele
mele, rănite însă de-atîta aşteptare. Poate ca voi,
însă, prieteni — lăsaţi-mă să termin acest gînd
smintit — poate că voi veţi reuşi.

O iau prin pădure,
pe deal în sus. Un bărbat în
maiou aţîţă un foc. Femeia,
alături, pe-un trunchi,
citeşte dintr-o carte ferfeniţă : conţinutul
în calorii. Glasul ei — poatenuştiaic㠗
răsună în toată pădurea. Din trunchi
iese-o secure. O secure iese din trunchi.
O iau prin defileu, de după hăţiş se-aude
lătrat de cîini şi iarăşi, mereu şi mereu,
ţipete de copil.
E seară, peste tot fraze, croindu-şi
drum înspre auz. Oboseala lui Brecht. O nouă
tendinţă de receptare. Duminică : pe jos,
în pădure, un bilet de cinema. O toamnă disco
fierbinte. Cu deosebită plăcere,
crainicii de la radio lasă să li se
topească-n gură expresia „o vară fierbinte".

1979



ÎNTREBARE LUI MANDELSTAM
frate
ossip
sîntem ca uleiul într-o maşinărie
ah de-am fi totuşi ulei peste foc
sîntem însă
doar ca uleiul într-o maşinărie
de vom p'eca
frate ossip
ar merge şi mai rău
dar tot ar merge
frate ce ar fi
de făcut

1981



POEŢII

Trup şi suflet cu scaunele,
uneltele de scris, culcuşurile, spaţiul
locativ şi libertatea de mişcare, stau
şi aşteaptă prin oraşe din cele
mai bine puse la punct. Doar tihna
ce-i suge şi stoarce ce-ncetul
de tot.

1980.



MARILYN SAU MIŞCAREA ANTILELOR DE SUB ŢEASTĂ

uşile cinematografului sătesc stînd larg deschise
ca nişte uşi de magazii
pe vremea aceea imaginea unui tanc era imaginea unui tanc
ştii ce-i aia conştiinţa colecţionaru'ui de timbre
mulţimea celor care
stăteau în uşă
nu era încă nu era „mulţimea cu mai multe capete"
stăteau acolo numai anumiţi oameni
dintr-un anumit motiv
şi nu doar aşa aflîndu-se în treabă
cînd am început să folosesc expresia „a te afla în treabă"
seara era o desfăşurare regulată
pregătirile pentru seară
nimeni n-a fost vreodată surprins
de căderea nopţii şi aşa şi părea
de parcă niciodată n-ar putea fi surprins cineva de căderea nopţii
copii gălăgioşi în uşile scîrţîitoare ale
cinematografului sătesc
film de montaj
ştia cineva
pe atunci
ce-i aia
cînd nimeni nu făcea
vreun gest nelalocul lui
în scaunul scîrţîitor al cinematografului sătesc
cînd nimeni nu se temea să facă un gest nelalocul lui
ştia cineva cine eşti

marilyn
o marcă poştală în colecţia noastră
nici un fel de mauritius albastru
despre asta cel care aflase
aflase mai tîrziu
cruce a sudului
pe orinoco în sus
palmierii se ap'eacă în apa albastră
desene de copii i-au purtat pînă la tine
kara ben nemsi era un mort
unul împuşcat
o propoziţie poate pe drumul spre casă
„actriţa a murit"
cine s-o fi spus şi ce-nsemna pe-atunci să fi murit
a spus-o cineva
sau i-a citit-o cineva mai tîrziu în ziare
doar nu o dată am vorbit
despre tine
mai tîrziu
sau doar am spus într-adevăr într-o seară
cînd s-a pomenit numele tău
fusta fluturînd peste ventilator atîta
şi nimic mai mult
marilyn
cînd voi fi spus pentru întîia oară : „m-a şocat"
şi-n ce context citeam întîia oară cuvîntul
„şoc"
e oare-acum cuvîntul anume acest context
cînd voi fi stat întîia oară nerăbdător la casa cinematografului
şi ce semnificaţie avea pe-atunci cuvîntul „nerăbdare"
ce să mai ştiu de toate astea
marilyn
ai luat-o în sus pe orinoco
erai pe acel mauritius albastru
ai pozat
pe atunci nu
poza cu focul de tabără pe rîu încă nu era vorba aşa ceva
river of no return asta a venit mai încolo
bănuiala palmierii erau adevăraţi marilyn
la fel ca nerăbdarea mea la casa cinematografului
pe vremea aceea actorii mureau încă în
filme
falsificat putea fi doar acel mauritius albastru
care pe atunci era încă la mare preţ
dar ce m-apucă să zic îşi eu : „preţ" ?
de pe ecran cuvintele nu se îndreptau
încă spre noi
cine să le fi bănuit înapoia imaginilor
în care ne înfăşuram
ca-n nişte mantale
marilyn
cine să fi crezut că subt ţeastă antilele
încep să se scufunde
propoziţii s-au scufundat în apa albastră
preajma s-a desfăcut în cuvinte poroase
dintr-o dată nu mai erau decît primplanuri
claritatea imaginii
ziceam
cine verite
ceva încetase brusc să mai fie
şi totul abia începea
totul abia acum începea
unde eşti
marilyn

1981












ROLF BOSSERT








SALUTĂM


programul
guvernului democrat popular
urmărind lichidarea analfabetismului
spuneau cîţiva fabricanţi de cerneală
chiar la începutul lui
1948

1979



CĂMINELE GROZĂVEŞTI


aici între cămin termocentrala
şi arcele de pod
se-ascunde ţevăria conductelor

şi printre ele tulbure
diluată
dâmboviţa

figuri de bî'ci în care
zilnic tragi şi le omori
de-adevăratelea învaţă la
un colţ de stradă supravieţuirea

şi nici la doi paşi
cum să se lase
tradus în nemţeşte
mirosul de gogoaşă

pentru plămînii noştri
(de care aveam nevoie ca să putem respira
în încăperile clădirilor mai noi)
se bat o fabrică de ţigări şi grădina botanică

aicea
ne
vedem
noi
de
carte

1975



MICĂ PUBLICITATE


caut cîine
cu două boturi
să poată
şi lătra
cînd muşcă

1979



1 MARTIE


ghioceii dau la iveală amintiri
despre iarnă : un fior de puritate
de-a lungul unor spinări romantice


apa gălbuie de colo a fost cîndva zăpadă
şantiere se ghemuiesc la şosea
cizme de cauciuc — însemne ale construcţiei paşnice
fac gropi în pămîntul lutos
unul stă înăuntru ia cu lingura
dintr-o conservă fasole cu slănină
din autobuzele ce trec
i se face semn cu mâna
pămîntul clefăie sătul
vorbim cu gura plină
fără să spunem nimic
cerul îşi usucă rufele

1976


CINE-I DE FAPT REALITATEA ?

lui bertolt brecht cu recunoştinţă

cine-i de fapt realitatea ?
se află oare într-un caleidoscop al poeţilor ?
se vinde ea pentru câteva vorbe bune, în rînduri
meşteşugite ?
cine să fie oare ?
stă în haine'e tale, tovarăşe, dar dacă şi de gîndit
gîndeşte-n capul tău, nu mai ştiu.
un lucru însă-i sigur : cînd eşti atacat
adesea e şi ea de faţă nedumerită.


se vede lesne că nu se sinchiseşte de legile moralei
atunci se pune întrebarea
dacă urmează drumul cel bun ?

mergem alături de ea. pentru noi se pune însă întrebarea
care drum e mai bun.
şi nu contează doar să fie cel mai scurt.

ne-am însoţit oare cu-o boarfă ? dacă o ştii
şi taci ca rahatu-n iarbă, la ce ne mai e bună
înţelepciunea ta ?

dealtfel cine mai pomeneşte de înţelepciune ?
de despărţire, prieteni, nu mai poate fi vorba.

1979


CĂLĂTORIE CU TRENUL PE VALEA PRAHOVEI, 2


cu şira spinării
îndoită
în direcţia mersului, aşa stau şi azi
în tren,
fără ochelari de soare, cufundat
în imitaţia
de piele de la a doua, fierb
în suc propriu.
din ochi îmi
ţîşnesc mo'izi
se strîng mănunchi la orizont
în chip de pădure, se trag încet
înapoi: coroanele caselor, pe-aici
sînt multe acoperişuri de tablă, sub care
se-ngroapă cu toţii şi gata. şi-n faţa mea
stă unul, simte
la fel, însă pe dos, zice :
„stau într-una din casele de colo",
zîmbeşte.
pe gogoşi din astea
nu dau doi bani.
la patru dooşdoo
mă depăşeşte
neliniştea.

1976



DIN VIAŢA MEA

24 septembrie 1977

sînt căsătorit şi am doi copii soţia mea predă germana
ca limbă străină eu la fel locuim în două camere
dintr-un apartament de trei camere, camera mică
are şapte virgulă optzecişişapte metri pătraţi ca-
mera mijlocie are nouă virgulă optzecişinouă metri
pătraţi camera cea mai mare a apartamentului are pai-
sprezece virgulă şaizecişinouă metri pătraţi nu locuim
şi în ea e închisă cel mai adesea rămîne goală însă în
timpul iernii în cameră locuieşte o pereche în vîrstă
fac astfel economii la lemne acasă ila ei în sat adesea la
sfârşit de săptămână apar familii necunoscute cu copii
aerul de munte le face bine celor mici apartamentul
de trei camere se găseşte în frumoasa staţiune climate-
rică buşteni bucătăria baia şi closetul sînt folosite de
o mulţime de oameni numai balconul are soare ţine însă
de cea de-a treia cameră acolo n-am voie să pun pi-
ciorul
am scris la spaţiul locativ
la consiliul popular
la ziar
am intervenit la mai mulţi tovarăşi
acuma scriu o poezie
am o încredere neţărmurită în puterea poeziei

21 decembrie 1977

textul acesta e nepublicat bătrânii au primit ieri două
camere într-o vilă noi am primit cheia celei de-a treia
camere ceea ce a dovedit că şi poeziile nepublicate pot
modifica realitatea care le generează
am să mai scriu poezii

1978


POEZIE SCRISA ÎN IARNĂ

cu toţii-mi vor numai binele, din cer
pică zăpadă şi cuvinte de mângâiere, e o trăire
luminoasă,
piţigoii
ciugulesc şoriciul din geamul îngheţat
de la bucătărie. îmi plac aceste păsări
cîntâtoare pricepute la căţărare şi ştiu
de ce au nevoie : nici un fel de firimituri de pîine,
de care să le crape mica lor pipotă cîntătoare
în gerurile eurasiei temperate.
ştii tu, piţigoiule,
că niciodată n-am mers la ultimul risc
întotdeauna am băut doar penultimii bani
din care mi-am făcut un cântec, cu guşă
şi ochi roşii.
ne uităm amândoi la peisaj:
brazii aproape de tot şi drepţi, patria
ta veşnic verde, acolo
ar trebui să ne facem cuibul, dar cine poate
face-un pas cu gândul ? şi printre
ace se trăieşte anevoie, ceea ce învăţ de la începutul
iernii timpurii mă lasă rece,
băut, pe gură îmi iese porumbelul păcii alb,
capitulez, dar tot mai am un şoric
pentru tine şi câteva vorbe bune
care nu se pot lua pur şi simplu cu mătura
ca zăpada de prin oraşe.

1978



ZĂPADA TIMPURIE ÎN OCTOMBRIE

ăi de se scoală dimineaţa bîj
bîie cu noaptea-n cap prin faţa casei, drept buso'ă
au doar forţa oarbă a obişnuinţei
aruncă în grabă priviri invidioase
spre sticlele din colţ cu gîtul larg —
cîte unu-i convins: dacă-i e frig
laptele are să curgă în uger
înapoi, ăstora le merge mai bine ca nouă.
deja însă frezăm şi găurim ,şi
strunjim un veşmânt noii ordini,
cînd soarele se hlizeşte din geamul
de la etajul zece. iar cînd se prăbuşeşte
mut în stradă, ascultăm
ştirile de la opt :
plopii se perindă bine pieptănaţi
şi aranjaţi ca pentru defilare, o alee ca şnuru'.
văzduhul parcă-i de sticlă : se-apropie
zile de sărbătoare cu zornăit de pinteni

scutece aburinde, asfaltul
sporeşte dimineaţa, zăpada topită
de naşterea prematură a lunilor viitoare
aici cele din urmă roşii sînt bătute
la sînge, în ochii femeii
nu afli nici un fel de timp
: să afle din gazete
ce-i face bărbatul la uzină

(şi la sfîrşitul schimbului cine
să mai vorbească de prima zăpadă ?)

1980


VARA 1980

nopţile au devenit
ca şi picioarele minciunilor ceva mai scurte.
prietenii mei sînt azi mai înţelepţi şi
eu probabil printre cei dintîi.
apa din frigider
e mai rece ca altădată sau
dinţii poate s-or mai fi stricat ?
bunăvoinţa se Jăfăie
în patul conjugal, zîzania
loveşte între noi sub centură.
spiritul bucătăriilor se predă
de la sine, nu sînt doar lipsurile
din aprovizionare.
arbitrarul are toate şansele
sa devină-o lozincă.
în unele părţi ale lumii
pe care le cunoaştem noi
politica a depăşit de mult
limitele perfecţiunii
îmbătrînirea a încetat
să mai fie ceva care
li se întîmplă doar altora :
vorbim de tinereţea noastră
ca despre kurt pinthus sau despre dada.
băuturile s-au făcut mai scumpe
în vara asta şi nu rareori
ţigările au gust
de pişat de mîţă.
vara asta
ne stă în burtă ca un bolovan.
despăturim gazetele
pe apa sălcie a lacului
şi sărim prin ele,
am gura pilină de nămol, acum
trebuie să-mi crească branhii,
despre ce chestii mai putem sta de vorbă
băi deştepţilor.

1980

CÎT SE POATE RABDĂ ZGOMOTUL LAPTELUI
DIMINEAŢA

cum mi s-ar adresa noaptea
dacă mi-ar vîrî numai mie-n ureche
oscioarele grijilor mărunte
şoapta blîndă
proprie sepiilor panicate

n-am însă nici un adăpost
picioarele-mi dorm
pe viaducte bătute de vînturi
flăcăii mei trăiesc risipiţi prin ţară
tare departe de mine
scrisul stîngaci din răvaşele lor, răgaz
pentru cenzori
prea mică
mi-e mîna crescută din cap
întinsă spre zorii tulburi

tărie a unghiei, rezistă,
cuvînt, să scoată ochii
zilei ăsteia mai impertinente de ziar

1981


VÎNT POTRIVIT P1NĂ LA TARE

geamuri,
nu zornăie nici o fiinţă
oricît de departe
miroase urechea,
primejdii pe catalige.

raţiune fără dinţi,
amintire fără limbă.

răpus de alcool,
la pămînt.

(gîfîiala: de fapt unde,
la şedinţă, în pat ?)

schimbarea,
un zgomot.

1981











HELMUT BRITZ











AŞA HAIHUI


de-abia ne tîram prin noroiul amestecat cu pietriş
soarele aproape ne silea să-nchidem ochii
trecea încet o maşină şi
îeo zicea că n-ar sta cu plăcere
în cutiuţa aia de tablă
de la răspîntie o luarăm
pe drumul care duce spre deal
amîndurora ne apărea albastru
cînd drumul deveni impracticabil
o îuarăm prin iarbă
sîrma ghimpată tăia ţinutul de-a curmezişul
doar la drum mai rămăsese o deschizătură
am mers mai departe
pînă ce un soldat ne-a făcut semn s-o luăm înapoi
ne-am întors şi pe drum
pe jumătate-n glumă leo a vrut să ia poziţia culcat
aşa cum o-nvăţaseră la ora de militărie
ochea cu arătătorul stîngii
şi apăsa pe trăgaci cu-arătătorul dreptei
cîmpul vizual era
cîmpul ei de tragere

1979


ÎNSEMNĂRI DE ZIUA MORŢILOR
in memoriam richard wagner

ne pomenirăm dintr-o dată în jurul unui uriaş puhoi de oameni
care pe distanţa scurtă dintre hotelul continental şi cimitirul central
se revărsa pe partea carosabilă a străzii doi miliţieni de la
circulaţie erau de-ajuns să devieze
traficul pe bordură se înşirau începînd de la internatul
de fete şi pînă la colţul căminului studenţesc
din strada cimitirului ghivece de flori
de la ferestrele etajului pîndeau
printre zăbrele fetele de la internat
ce părere ai, astea se bucură cu siguranţă mai mult decît morţii
cumpăram apoi de la gheretele din faţa intrării turtă
dulce oamenii se băteau pentru ea
cimitirul şi oamenii puţeau pe întrecute
înspre cer naftalină loţiuni de ras spray-uri de păr şi
luminările de ceară arzînd liniştite-ntr-acolo
după o clipă ai spus adulmecînd : fenol
căldura luminărilor înmuiase pamîntul
la morminte oamenii-şi cădeau în braţe
bucuria revederii le strălucea în ochi

1980


REVĂRSARE 1

dimineaţa cu biţoacla la lucru
era singura parte bună
oamenii se treziseră
şi oarecum ştiau cu toţii
că porneau la lucru
iar eu că nu era ceva definitiv

ca şi naşterea fie-mi
munca e în chip definitiv
realitatea ajunsă pe drojdie

în tren nu mai am sentimentul că plec
golit
precum ploaia care cade din nori
vin în oraş
vărsătura
dacă ajung la o satisfacere deplină
acasă
un sentiment de solidaritate
ca sub influenţa radiaţiilor radioactive
duminica după-amiaza
cînd mulţimile se revarsă de la stadion
goluri în textul unui smintit

la încrucişare stopul curmă rezistenţa aerului
se domolesc şi poalele lodenului său oprite
în loc bicicletele sînt gata să cadă într-o parte stăm
crăcănaţi peste barele bicicletelor noastre
bărbăteşti piciorul, cel stîng, e pe jumate
tăiat cu multă pricepere şl—1 taie cu firezul
şi pe celălalt cum naiba mă gîndesc
poţi merge în halul ăsta cu biţoacla el
rîde şi calcă
pedalele cu cioturile şi iarăşi sînt în întîrziere şi nu mă pot dezmetici
secţionarea realităţii la fierăstrăul circular
s-a prefăcut mai încolo într-o senzaţie de deget lipsă
dacă am să trag în compunerea şcolarului peste „decet
libsă
acasă au să-1 amoninţe că n-o să-1 mai iubească nimeni
şi c-are s-ajunga să tragă la şaibă

cum oare furia
care mă cuprinde
impersonală
să poată deveni
una lăuntrică

1980

REVĂRSARE 2


ciudat
cum a dat aşa ceva peste mine
biografia mea mă trăieşte
de rău augur
solniţa se răstoarnă
aduce ghinion
zice mama
prezenţa ta contează
zice responsabilul

am fost din totdeauna fiul cuiva
mai demult îi ziceau tătucu'

de atîta vreme mi îmi mai pasă
de asta lor însă da
sînt vulturi bărboşi
eu în excursie beau ţuică

acii' mîncaţi de cinşpeleicinzeci
îmi spune persoana de la casă
şi îmi împinge tava pe ştandul cu autoservire

fără nici o perspectivă
copacii fac cereri pentru frunze
adresîndu-le cetinei
de programare răspund coniferele

măreţia corpului meu
porcul
se vîră fără pic de ruşine
să mituiască administrativul

e nasol
o bănuiam dintotdeauna
bunicul purta moletiere
asta umple şi proxima rubrică

un dinte mi se strică în gură
ceva se întîmplă, oameni buni

1980



PE DRUM


trenul s-a oprit
în compartiment se făcuse la fel de întuneric ca şi-afară
între siluetele ogorului a apărut
un punct luminos mişcîndu-se
uniform din colţul de jos al geamului
spre centrul cîmpului meu vizual
ce-o mai fi-nsemnînd şi punctul ăsta luminos,
şedeam avînd în faţă un punct luminos
şi-ncercam să-mi dau seama
că mă aflu într-un compartiment de tren
în mijlocul acestui peisaj nocturn
că stau la căldură
şi că întîmplător tot acolo şi la fel ca mine
mai călătorea cineva,
şi mă gîndeam că punctul acela luminos
s-ar putea interpreta ca o metaforă
apoi am ştiut acest lucru dar
trenul tot nu se urnise, de pe culoar
se răţoi un glas de muiere : de ce tot stă ?
şi s-a urnit, lumina de pe culoar
a dispărut, tata a bătut la uşă
încercă să privească în compartiment
dueîndu-şi palmele în dreptul ochilor
renunţă însă de îndată şi-i făcu semn celui oricum nevăzut
ducînd la buze două degete
probabil ca justificare
şi-i mai făcu semn o dată
pînă acum fusese împotriva fumatului
acum însă deschise hotărît şi aproape bucuros
uşa şi mă întrebă dacă
nu mi-o fi cald şi dacă
sînt singur
purtam aceleaşi izmene lungi
cu care nu eram obişnuit
în ce mă priveşte, fiindcă maică-mea insistase
i-am dat o ţigară şi pe culoar
a spus ceva despre petit
zîmbea
poate prieteneşte
iar cînd n-am fost de acord
m-a bătut pe umeri
probabil a împăcare
sosirea la Tîrgu Jiu formula de salut
şi simpatia creseîndă pentru că totul mergea perfect
tatăl Mioarei turna din ţuica pe care-o adusese mă-sa
tata mă felicita pentru alegerea fericită
după o juma' de oră veteranii povesteau despre război
întîi sarmale, apoi ciolan şi supă
ceea ce 1-a făcut pe tata să vorbească despre obiceiuri
după masa tinerii, adică Mioara şi cu mine, au făcut
o plimbare pînă la Brâncuşi
pe-aici aşa se obişnuieşte şi mai ales
valorile eterne se potriveau intenţiilor noastre serioase
coloana infinită se ridica în parcul oraşului
alături de ea un combinat chimic şi hanul
la plopii fără soţ
Mioara povestea cum în anii cincizeci
ţiganii îşi legau mîrţoagele de coloană
şi încercau s-o răstoarne
cazangiii voiau să-i topească bronzul
o noapte curgătoare este Jiul
asta din cauza apei din mină
zicea Mioara am cumpărat ţigări Astor
care pe-aici se găseau în toate prăvăliile
şi o ilustrată
cu coloana pe ea
i-am trimis-o mamei, cu salutări, am fumat,
a doua zi am pornit prin împrejurimi,
prietenii Mioarei, Ion şi Dorina,
ne aşteptau
privelişti care nu-ţi spuneau nimic, la depăşiri
în autobuz se crea agitaţie, se pierdea
echilibrul, un indicator atrăgea
atenţia : cerbi, şoferul o lua
mai încet, ne dam
jos, şosea spinări de munţi margine de pădure cîmpuri gospodării.
Dorina se arătă
îneîntată, sarmale ciolan supă friptură şi
ţuică, a apărut un moşneag
tremurînd. a dat din cap
îmbătrînim, îmbătrînim cu toţii
şi iar a dat din cap, în satul vecin
urma să fie seara bal
am mers pe jos
de-a lungul şoselei
a fost odihnitor
vorbeam despre Ion şi Dorina
părinţii lor au fost împotrivă
nu se culcaseră încă împreună
vroiau să se căsătorească-ntîi, chiar fără consimţămîntul
bătrînilor şi să-şi facă o casă
după care am început să-ngîn un cîntec.
Floridor îşi înfofoleşte pornirile
Misdale s-a căţărat în vîrful nopţii
Wilfrid se scapă în clopote
Ortlieb îşi lustruieşte scula
cînd începeam a doua oară
pantofiori pestriţi în crîngurile bucuriei...
m-am oprit.
în ogorul de lîngă pădure apăruseră
nişte puncte-ntunecate care se mişcau
dezordonat, sînt ciute
spuse Ion. mănîncă
răsadurile, pagubele
se compensează : vînatul
era el de părere e valută forte
în noaptea limpede de iarnă
luna răsărea deasupra luminişului
ciutele păşteau
mi se păreau că sînt
ciute
care în nopţi limpezi de iarnă
cînd se ridică luna peste luminiş
pasc
o ciută s-a apropiat
degajată şi-a spus : how are you

1978

















HELLMUT SEILER









MIC ANUNŢ


CAUT urgent
gînd pierdut din nebăgare de samă ; se poate
recunoaşte după tendinţa de a fi de sine stătător
deşi obişnuit să fie păzit cu străşnicie
va fi greu de prins
se recomandă a fi cu ochii în patru
onor găsitorului care în ciuda celor de mai sus
va izbuti să-1 aducă va obţine drept recompensă
un altul mai aşezat
mai sobru şi care
veci paturi
nu va fugi

1979


POEZIE CU VOTCA


deci cam asta-i tovarăşe
între noi e au numai votca
fii drăguţă anca încă două mari
în sferturile acelea de oră care precis
nu sînt pentru nici unu! din cele mai plăcute tu spui
una eu alta şi trăncănim între noi
ca în prezenţa unui al treilea care mocneşte
un foc ascuns şi suge
cu mii de trompe lacome
din gândurile noastre
trage de ele
cît poate
le-ntoarce pe dos
încît tovarăşe între noi
e mult mai mult decît votca asta nenorocită
şi în afara ei ne mai încearcă
şi-un fel de neîncredere
în cuvintele astea nefericite

1978

AGRONOMICĂ

s-a plantat
la intervalele cele mai stricte
în formaţiuni strânse
cu respetcarea strictă a factorilor de natură a asigura
ordinea şi posibilitatea de urmărire
o expunere optimă din p.d.v. al condiţii'or meteorologice
excluderea arbitrarului şi a bunului plac
de la încrucişări şi înmulţiri precum şi
curmarea oricăror lăstari sau excrescenţe nedorite
în condiţiile în care totul se va prinde cu maximă eficienţă
nepermiţîndu-se decît un minim de libertate
dealtfel inutilă

răsadurile îşi aşteaptă cu neţărmurită încredere viitorul
ştiindu-se conduse cu o mînă sigură spre menirea lor

iar cei ce cultivă pămîntul
privesc încrezători
pepiniera

1977


SUITĂ DE CUVINTE

lucrurile simple le putem
spune iarăşi simplu
de ex. singurătatea scaunelor

în tăcerea de lemn
a unei săli de şedinţe
la orele unşpe dimineaţa cînd ştii
că seara-şi vor face apariţia conformiştii
îşi vor scoate pălăria pantofii
uzul raţiunii
cu capetele goale se vor declara
cît mai rapid de acord
pentru a-şi mai prinde berea da

zic
această singurătate a scaunelor

1980


MĂSURĂ ADECVATĂ

a trebuit — îmi spune gazda —
să agăţ ceva mai sus colivia canarilor de pe terasă
ieri le-a cam dat tîrcoale o pisică
ochii ei sticloşi s-au preschimbat la auzul
ciripitului lor în privire de fiară
de-atuncea de groază şi de cît s-au zbătut
le-au căzut mai toate penele
şi n-au mai zis nici piu
am să-i atîrn — îmi spune gazda —
deasupra cămăruţei de la mansardă
măcar acolo să-şi poată vedea în pace de-ale lor
să poată sta frumos în văzduhul diafan
să nu-i mai audă nimeni
să nuri mai necăjească nimeni

măcar in privinţa
existenţei
să poată fi şi ei siguri

1979