Sînt un mecanism sexual încordat pe balcon,

lîngă lopata cu care l-am îngropat pe Charlie.

Pentru că ești fericită, lumea ta e fericită.

În lumea ta, eu sînt o pată de neînțeles,

sînt următoarea pată de pe lopată

și soarele coboară tot mai adînc

și lasă în urmă tot mai multă beznă încordată

în care să-mi simulez nevăzut ieșirile de urgență

din lumea ta fericită, familiară și plină de înțeles.

Fiecare nanometru de fibră din mine îmi e străin,

fiecare mușchi și curea de transmisie sînt în alarmă.

Sînt un mecanism sexual mai greu decît soarele

și tot ce mă înconjoară e ușor și dispare cu ușurință.

Apa din rufe se duce în aerul nopții și rufele după ea.

Balconul a dispărut în 1976, mîncat de tumorile arhitectului

dar au chemat alt arhitect și balconul a reapărut imediat.

Peste trei ani, cînd împlineam un an, bunicul mi-a tăiat un porc

și i-a găsit în stomac piese dintr-un satelit ștanțat în chirilice.

Pe atunci se puteau baza pe mine,

părul meu argintiu și parfumat le inspira încredere în viață.

Eram foarte sigur pe tot ce spuneam, din gură îmi ieșeau sunete cu sens.
Fețele lor invizibile străluceau de bucurie cînd dansau în jurul meu,

în livadă era liniște și mama pierduse în iarbă un pandantiv de aur cu litera B,

de la Bobby. Au coborît în genunchi sub masă și au aprins chibrituri

și s-au oprit numai cînd bunicul i-a rugat să se întoarcă sus,

la lumina lunii, să-și mănînce fripturile cu brînză, să-și bea laptele și vinul,

iar el și cu mine am cosit iarba printre picioarele lor tinere

pînă am curățat pămîntul de sub masă și aurul a dat în clocot peste livadă.